Tansanian Safari-1.

Duminica, 31 decembrie 2006

African Safari, Tanzania

Dupa sase zile de ploaie, salbaticie, urcus, coboras si iar ploaie, intram intr-o cu totul alta faza a incursiunii mele pe continentul negru, din mai multe puncte de vedere: alta clima, alte conditii meteorologice, alte altitudini, alt cort, alta hrana, alta suferinta fizica, alte emotii si o aproape absoluta relaxare fizica. Si povestea va fi cu siguranta mai prozaica si mult mai scurta.

Safari inseamna multa atentie, multa concentrare, o noua stare de oboseala, pur și simplu altă formă a oboselii. Aici te oboseste diversitatea culorilor, multitudinea animalelor, grija sa nu le deranjezi, caldura, mișcarea din jurul tău, chiar și liniștea din jurul tău.. Aici devii practic dependent de un mijloc de locomotie, pe timpul cat esti in tururile de observare a animalelor nu ai voie sa cobori din jeep. Ghidul are o alta structura, bucatarul are o alta pregatire, practic te afli in alta tara, pe alte taramuri, in alta regiune, in alt anotimp. In zona tinuturilor inalte, daca ai suflet de calator si de adorator al muntelui, cu tot ce implica ei, vei simti tot timpul “suflarea muntelui in ceafa”, desi noi mergeam spre el si nu ne-a permis decat intr-o singura dimineata, cand tocmai se intampla sa nu ploua, sa ii vedem silueta dominanta. Acolo e clar: muntele domina, el e stapanul. Jos, in savana, nimerind si pe perioada migratiei animalelor, cand turme imense de gazele gnu se impiedica reciproc in goana lor aparent greoaie si orbecaitoare, fortele dominante sunt de alta natura si sunt multiple. Aici te afli, precum un intrus, pe teritoriul lor. Ele au voie aici, tie doar ti se permite. Din comportamentul ghidului nostru mi-am dat seama ca ei, africanii, realizeaza in mare parte acest raport de forte, chiar daca omul dispune de gloante si chiar daca ghizii umbla cu armament permanent la ei. A fost un sentiment placut sa vad omenia din el care nu respira din niste reguli scrise, ci din faptul ca el parea sa fie asa, iubitor de animale si de natura. Parea sa faca meseria aceasta din dragoste pentru aceste componente ale universului.

Ieri, dupa toata nebunia indurata pe ultimii kilometri de coborare, am spus “Adios, Kilimanjaro!” si dupa un drum de aproape doua ore, la ora 4 p.m. ajungeam la hotelul din Arusha, unde statusem si prima noapte petrecuta in Tanzania, bucurandu-ma de un dus cu apa fierbinte.

Insirasem pe pat tot ce continea rucsacul meu, multe lucruri erau ude, toti banii care ii avusesem erau uzi, deci patul intreg era acoperit cu bancnote. Pregatirea bagajului pentru saptamana de safari era o sarcina mult mai usoara, comparativ cu cele necesare pentru trekking. Ceea ce imi lipsea fantastic si nu am gasit nici o solutie pana la final, era o pereche de sandale. Avand cu mine doua perechi de bocanci, nu avusesem unde sa mai pun si o alta pereche de incaltaminte si nu am avut nici o ocazie, intre Kili si safari, sa caut pe undeva orice altceva de incaltat, programul fiind foarte strans facut. Singurele lucruri pe care le-am putut cumpara in zilele urmatoare au fost o umbrela – nu e de ras! – si doua cutii cu ceai african.

In ultima zi a anului 2006, 31 decembrie, jeep-ul nostru de safari a pornit motorul la ora 09:20 dimineata. Din cei patru francezi cu care petrecusem prima saptamana, mai ramasesera doi, Rene si Francine, niste oameni placuti, profesori, dar relativ distanti. Din pacate, ei nu stiau engleza, iar franceza mea nu imi permitea sa incheg conversatii. Ceilalti doi aventurieri trebuiau sa ajunga in Franta, deci au trebuit sa renunte la rasfatul oferit de saptamana pe care o incepeam, deja cu o alta filosofie de viata. Sau nu neaparat alta, dar sigur imbogatita cu elemente noi.

Ploua de mama focului, dar in jur era vegetatie luxurianta, totul era de un verde crud absolut minunat, starea de spirit era alta, desi cu greu imi puteam imagina safari pe timp de ploaie. Si era foarte cald, iar aerul foarte umed, un strat de ceata insistenta coborand foarte jos.

In mai putin de doua ore am intrat in Parcul National Tarangire.