Africa (7) _ 3rd day on trail to Kibo

Machame Route, ziua a III-a:  27 decembrie 2006

Shira Camp (3.850 m) à Baranco Camp (3.950 m) 

Trezirea s-a dat tot la 06:30 si cei aproximativ 8 km ai zilei de astazi i-am parcurs, prin ploaie si pustiu, in cinci ore jumate, fara lunch break. Nu numai ca ne-a plouat  nemilos, dar la un moment dat totul s-a transformat in lapovita. In fond, ne apropiam de altitudini de peste 4.000 de m, in plin sezon ploios, asa ca nu stiu de ce lapovita ne-a luat oarecum prin surprindere, in sensul ca parca nu ne-am fi asteptat la ea. Poate din cauza peisajului, a culorilor din jurul nostru: teritoriu din ce in ce mai arid, pamantul de sub pietroaiele de lava era si el de culoare inchisa,  impodobit cu un fel de licheni  portocalii – imagineaza-ti de combinatie frumoasa de culori, aproape artistica - , ici si colo mici plante verzulii si albicioase, cate un smoc de iarba si . . . . cam atat. Un desert vulcanic, selenar, magnific !

Desi scurt in kilometri parcursi versus timp efectuat, traseul s-a dovedit a fi obositor, solicitant. Desigur, din cauza altitudinii si din cauza ploii care nu ne dadea pace de doua zile. Dar traseul a fost cu adevarat cea mai pura muzica si cel mai melodios sunet pentru o ureche muzicala formata, conducandu-ne prin locuri remarcabile: aparent nelimitatele intinderi cu roci vulcanice si limbi de lava bine conturate in cele mai diverse forme, versanti cu grohotish si nisip de culoare inchisa, lungi poteci ondulate care ti se intind in fata, facandu-te sa capeti impresia ca nu vei ajunge niciodata undeva, ci vei merge pana pe “taramul de dincolo”, pante generoase, care in urma cu 10 ani erau acoperite de gheata vesnica si care acum aveau la baza acele adevarate plantatii de “arbori exotici” -  plante spectaculoase, ce pornesc sa creasca din cateva frunze aflate la nivelul solului, dezvoltandu-se pe verticala in forme de ingeri, de joc de artificii (tulpina gri, frunze enorme verzi, precedate ce cele care se afla in procesul de uscare, avand un galben de diverse nuante care se degradeaza pana la cenusiul tulpinii), de sfestnice (voi lasa fotografiile sa isi spuna cuvantul mai bine decat cuvintele mele). Am urcat, am mers in linie dreapta, am urcat din nou pana pe la 4.600 m alt., urmand o coborare foarte abrupta, implicit extrem de bombastica vizual, caci la finalul culoarului de coboarare se intindea nemarginirea . . . . si am impresia ca ma pierd in descrieri seci, expresii repetate si plictisitoare, nereusind sa redau nici un gram din maretia locului, a spatiului si a timpului la care fac referire . . . .

Am luat-o cu povestirea inaintea traseului, deci voi face un fel de pauza, postand unele fotografii:

La un anumit punct  pe traseu se prezentau trei variante de a inainta spre varful Masivului Kilimanjaro: fie stanga cu 90◦, pe “Arrow Glacier” – traseu inchis din ianuarie 2006, inregistrandu-se victime pe el; fie dreapta, direct catre locul de campare denumit “Baranco Camp”, fie usor cotit spre stanga pe un traseu frumos prin ariditatea si salbaticia lui izolata, denumit “Lava Tower Route”, deoarece incercuieste o formatiune inalta si dominanta in stepa aceea pietroasa si carga, formata din lava. Din cate am citit ulterior, este cel mai frumos  traseu  dintre toate cele care ajung pe acoperisul continentului african.

Cand tocmai ce cotisem pe drumul ocolit spre Baranco, in directia Turnului de Lava, s-a declansat si lapovita, dand tinutului o aura si mai rece, as putea spune chiar si mai neospitaliera, si mai dusmanoasa – doar ca pentru mine nu era asa, eu personal simtindu-ma oarecum “ca acasa” in astfel de colturi ale lumii uitate de orice inseamna  uman, civilizat,  prelucrat,  atins etc.

Intr-o imagine mai sus se poate vedea, de la 4.600 m alt. cum coboram abrupt (cel cu pelerina albastra este Martin, 28 de ani, instructor de MTB &Trekking in Alpii Francezi, care, in mod neasteptat, se pare ca a suferit un mic soc de altitudine, probabil si din cauza coborarii prea rapide) si cum in fata noastra se intinde poteca, presarata cu carausi locali . .  .

In stanga noastra se inalta un perete ce parea din granit (poza mai jos), iar in fata, in valea ce ne conducea spre locul de campare, pe partea dreapta se zaresc acele plante exotice enorme, descrise intr-un pasaj anterior.

Poza din dreapta: giant groundsels (Senecio Kilimanjari) and the uniquely endemic Giant Lobelia

Din departare vedeam platoul de campare, nici macar banuind ca a doua zi dimineata, timp de trei ore, aveam sa escaladam exact versantul stancos aflat in fundal. .

Ne-am facut intrarea pe platoul de campare Baranco in jurul orei 2 p.m., pierduti total in ceata si aburi jilavi. Si de data aceasta corturile ne asteptatu deja montate. Ne aflam intr-o vale nu foarte larga, dar adanca, borduita de versanti ale masivului, de versanti cu grohotis (alta data cu gheata!), strabatuta de paraie si presarata de permanenta prezenta a bolovanilor vulcanici.

Atunci m-am simtit obosita, aveam dureri de cap, eram chinuita deja de o constipatie inexplicabila, pentru care in ultimele 3 zile nu reusisem sa gasesc leac.   
Este, in astfel de conditii – mai ales in cele care au urmat – un neajuns mai mult  decat deranjant si toata starea a durat cinci zile, desi meniul zilnic era alcatuit inevitabil din legume.  Nu  voi reusi sa inteleg vreodata fenomenul, dar voi incerca sa ma informez asupra lui…………………………

Aici, gandindu-ma ca nu va reincepe ploaia, imi intinsesem umilul meu.. poncho galben, cumparat in Riobamba, Ecuador, punandu-l de paza, sa admire peisajul, pe micul meu amic  de plush, Diddl-mouse J. Ceilalti… au avut tentinde mult mai optimiste decat mine, au intins franghie de la un arbore la altul si si-au expus toate hainele ude, in speranta ca acesteavor avea sansa de a  fi uscate. Sansa care insa nu ne-a fost acordata.

La 19:50 notam resemnata in  jurnal: “Es regnet pausenlos! Ups … Ploua fara incetare, nu pot inchide fermoarul cortului, si de fapt, toate cele trei corturi se pare ca sunt extrem de vechi si  de  incercate in viata lor,  sunt bune de aruncat!  Unde  dumnezeu  se  duce toata mancarea din ultimele 3  zile ?! culmea este ca mi-e  si  foame ! Ploua, ploua, tuna si fulgera” . . . 

next day - click here