Ziua a III-a, marți, 10 martie 2020:
Am adormit aseară pe vibrațiile meditației de vindecare. Peste noapte m-am trezit și am pornit un subliminal cu frecvențe de vindecare ale unui genunchi traumatizat. Am adormit vizualizându-mă pe cursieră, pe o șosea lungă, impecabilă, de culoare închisă, cu două benzi de circulație despărțite prin linia de separație a sensurilor de un alb strălucitor. O șosea pustie. Era un deja vue al unui trecut și viitor. Era insula unde am lăsat o parte din sufletul meu, atunci, în 2015 ....
În linii mari noaptea a trecut cu bine. M-am trezit cu un sentiment de îmbunătățire a stării piciorului. Genunchiul traumatizat avea o temperatură normală și la măsurare au ieșit 40 de cm în circumferință. Puteam păși pe picior. Am rămas în pat până la prânz, preventiv. Teama de a nu exagera cu optimismul. Seminarele lui Joe Dispenza mă fascinau și mă revedeam mereu și mereu back to training, Lauftraining. Sunt conștientă că recuperarea va dura o vreme. Dar simt bucuria de a nu fi nevoie de ghips sau de operație. O simt. E ca și cum pășesc în procesul de vindecare. E emoția cea care emite câmpurile de energie.
Pe după-amiază piciorul părea să spună că ar vrea ceva mișcare și așa am decis să ies la o plimbare molcomă. 5,5 km era o distanță neașteptată. Mă concentrez pe mișcarea piciorului la nivel microcopic. Merg înainte și merg înapoi, segmente scurte. Slow motion. Încerc să simulez alergarea. 50 de m. Merg înainte și merg înapoi, e o altă presiune asupra mușchilor. Pentru un genunchi sănătos, mușchii susținători sunt esențiali. Simt cu piciorul se încălzește, devine tot mai cald.
Ploaia se transformă în lapoviță peste peisajul pustiu. Mă așez pe o bancă. Pe deasupra pantalonilor lungi am o pereche de suprapantaloni scurți impermeabili și vătuiți, speciali pentru sporturile de iarnă, să protejeze în mod special dorsalul și partea superioară a picioarelor. Văd cum picăturile de apă se așează pe suprafața pantalonilor și formează mici bălți consternate. Mă uit în jur și străpung liniștea și tăcerea. În tot ”ne-norocul” meu mă simt extrem de norocoasă ..... Accidentul ăsta a picat prost, aveam alte griji pe ordinea de zi. A fost dat parcă special pentru a-mi redirecționa atenția și pentru a-mi schimba modul de gândire.
E seară și repet ritualul început ieri. Bag cele două perne de masaj la lucru și intru cât pot eu de profund în aceeași meditație. Lacrimi asupra unui viitor împlinit .... mă antrenez pe insula aceea. E total irelevant dacă aceste viziuni se vor îndeplini sau nu. Creierul nu cunoaște parametri de timp. Sunt conștientă de faptul că intru într-un proces de urmărire a Procesului.....
Am adormit aseară pe vibrațiile meditației de vindecare. Peste noapte m-am trezit și am pornit un subliminal cu frecvențe de vindecare ale unui genunchi traumatizat. Am adormit vizualizându-mă pe cursieră, pe o șosea lungă, impecabilă, de culoare închisă, cu două benzi de circulație despărțite prin linia de separație a sensurilor de un alb strălucitor. O șosea pustie. Era un deja vue al unui trecut și viitor. Era insula unde am lăsat o parte din sufletul meu, atunci, în 2015 ....
În linii mari noaptea a trecut cu bine. M-am trezit cu un sentiment de îmbunătățire a stării piciorului. Genunchiul traumatizat avea o temperatură normală și la măsurare au ieșit 40 de cm în circumferință. Puteam păși pe picior. Am rămas în pat până la prânz, preventiv. Teama de a nu exagera cu optimismul. Seminarele lui Joe Dispenza mă fascinau și mă revedeam mereu și mereu back to training, Lauftraining. Sunt conștientă că recuperarea va dura o vreme. Dar simt bucuria de a nu fi nevoie de ghips sau de operație. O simt. E ca și cum pășesc în procesul de vindecare. E emoția cea care emite câmpurile de energie.
Pe după-amiază piciorul părea să spună că ar vrea ceva mișcare și așa am decis să ies la o plimbare molcomă. 5,5 km era o distanță neașteptată. Mă concentrez pe mișcarea piciorului la nivel microcopic. Merg înainte și merg înapoi, segmente scurte. Slow motion. Încerc să simulez alergarea. 50 de m. Merg înainte și merg înapoi, e o altă presiune asupra mușchilor. Pentru un genunchi sănătos, mușchii susținători sunt esențiali. Simt cu piciorul se încălzește, devine tot mai cald.
Ploaia se transformă în lapoviță peste peisajul pustiu. Mă așez pe o bancă. Pe deasupra pantalonilor lungi am o pereche de suprapantaloni scurți impermeabili și vătuiți, speciali pentru sporturile de iarnă, să protejeze în mod special dorsalul și partea superioară a picioarelor. Văd cum picăturile de apă se așează pe suprafața pantalonilor și formează mici bălți consternate. Mă uit în jur și străpung liniștea și tăcerea. În tot ”ne-norocul” meu mă simt extrem de norocoasă ..... Accidentul ăsta a picat prost, aveam alte griji pe ordinea de zi. A fost dat parcă special pentru a-mi redirecționa atenția și pentru a-mi schimba modul de gândire.
E seară și repet ritualul început ieri. Bag cele două perne de masaj la lucru și intru cât pot eu de profund în aceeași meditație. Lacrimi asupra unui viitor împlinit .... mă antrenez pe insula aceea. E total irelevant dacă aceste viziuni se vor îndeplini sau nu. Creierul nu cunoaște parametri de timp. Sunt conștientă de faptul că intru într-un proces de urmărire a Procesului.....
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen