Dieses Blog durchsuchen

Mittwoch, 11. März 2020

vindecare holistică: ruptura de ligamente - ziua 4

Ziua a IV-a, miercuri, 11 martie 2020: 

E greu noaptea. E greu când piciorul rămâne mult timp nemișcat. După ce îl mișc, după ce merg prin casă unu-două minute parcă mai lasă durerea, parcă capăt încredere că mi se pare. Totuși genunchiul rămâne umflat și nu-mi place. Simt că lipsește ceva și nu mă duce mintea ce. Hai să fim ”spirituali”, dar nu idioți. Mă îmbrac și traversez. Cabinetul medicului de familie a fost deschis până la 11:30 și abia la 17:30 deschide. Revin în casă și la cinci cobor din nou. Zic să fac o plimbare de 20 de minute. Pe ușa cabinetului stă un afiș. Cei care au simptome de Corona Virus să nu intre, să dea telefon și să stabilească o programare. Este afișul care îmi atrage atenția că povestea e serioasă, dar încă nu realizez despre ce e vorba.
Mă târam prin zonă de trei minute când sună mobilul. Mervin, factorul poștal, că dacă sunt acasă. Nu, nu sunt. Că am un pachet. Nu, sigur nu am că nu aștept nimic. Ba da. Îl suspectam că vroia să găsească un motiv să ne mai întâlnim, de două luni îl tot resping. Am ieșit o dată și m-am lămurit. Nu-mi place, nu avem nimic în comun. M-am întors din drum. Era un pachețel mic din Germania. O surpriză. Am știut imediat ce e înăuntru. Am deschis pe loc și i-am dat și lui Mervin o ciocolată mare. M-a invitat, evident, să mai ieșim undeva. Am dat vina pe picior.
La 17:30 vine medicul. Că dacă e cineva printre noi care cumva strănutăm sau avem simptome de răceală? Eu zic: ”Accident de schi doar.” El zice: ”Foarte bine!” - și după trei secunde râdem toți cei prezenți. Da, orice e mai bine în ziua de azi dacă nu e virusul ....
La acest medic datul mâinii ca formă de salut e subiect tabu și îl știu de doi ani deja. Peste tot are un afiș mic prin care explică că la ei în clinică nu se dă mâna, se dă un zâmbet, că e mai valoros.
Spre surprinderea mea, nu consultă genunchiul. I-am spus că am venit la el pentru că genunchiul nu se dezumflă și aș vrea o opinie medicală, dacă se poate. Fiind medic sportiv mă așteptam să pună mâna, să testeze. Mi-a dat trimitere la chirurgie, deci la spital. Doar cinci km distanță de mine, la capătul celălalt al lacului. De la medic vin direct acasă. Urc greoi cele 52 de trepte. Mi-aș dori să stau la parter acum și cu o grădină în spatele casei. Și un pisoi în poală. Și ....
În rest, același ritual pe cale să devină rutină: masaj, meditație, vizualizare și trăire interioară a amintirii asupra unui viitor pe care mi-l construiesc acum.


Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)