Detaliile care ne ucid sau ne întineresc - ep. 1

Am găsit o altă rută pe care să pedalez dimineața de la 6:50 spre birou. Mai lungă. Mai idilică. De-a lungul Dunării. Printre canotori, alergători și alți bicicliști. Spațiul este atât de generos, încât nu ne deranjăm unii pe alții. Și cum detaliile fac marea, uriașa diferență care  stă la baza relațiilor umane ..... cuvântul de ordine aici  este: atenție, grijă, reciprocitate.

Un alt aspect bun al noii rute este faptul că am reușit să o prelungesc cu 3 km. Și cu siguranță voi reuși să o mai prelungesc, astfel încât să știu că dimineața am măcar un minim de 10-15 km de pedalat. Condițiile sunt mult prea bune pentru a nu profita de ele.
Update 21.05.2014:
Azi n-am avut somn, așa că la 6:30 plecam în alergare de-acasă, spre job. Nice, dar mi-a fost foarte greu, așa că am alergat ruta scurtă, de 5 km/30 min.

Ieri am prelungit ruta de bike spre casă .... cu 23 de km! Hi-hi .... și se poate prelungi și cu 50, dacă vrei și te țin toate alea, după job! Trebuie să găsesc soluția vis-a-vis de insecte, că transpiri, e cald, se lipesc te tine cu milioanele, că așa e prin preajma apelor.

*

În fiecare dimineață trec pe lângă un mic șantier. Undeva, pe o stradă îngustă, se construiește o casă. La ora 07:05 se muncește deja de zor acolo, cel puțin 3 muncitori își fac activitatea de ”fitness”. Toți trei, nu doar unul și doi spectatori sau ”manageri” pe lângă (!).

O imagine absolut comică în dimineața asta: tocmai intram pe aleea care se întinde de-a lungul Dunării și urma să o iau la stânga. De pe alee, din loc în loc se fac intrânduri către apă, fie cu trepte din piatră, fie intrări lente, ca un fel de trambuline ce intră direct în apa curată a fluviului. Ei bine, pe treapta care era cea mai apropiată de apă, stătea o cioară. Mare și isteață, după cum se mișca (joke!). Stătea deci pe malul apei, cu picioarele pe uscat însă, cu fața spre fluviu. Întinde piciorul drept spre apă și îl lasă jos, să atingă apa. După care și-l retrage. Ca atunci când noi, oamenii, băgăm degetul mare de la picior în apă ca să vedem ce temperatură are. Deci ..... scena era atât de umană și atât de nostimă .... că m-a apucat râsul, pe bune!! 

Mr. Cioară a măsurat temperatura Dunării :-) Inteligente creaturi și foarte expresive. La duatlonul de sâmbătă, stăteau la pândă și veneau pe traseu imediat după ce un sportiv arunca un ambalaj de la vreun gel energizant. Studiau și eventual luau ambalajul cu sine, pe iarbă, ferindu-se de ceilalți sportivi care veneau. Hazlii :-)

Pe aleea pe care o luasem eu – erau 4 alei paralele pe segmentul acela -, în fața mea stătea lăbărțat pe toată lățimea un grup de vârstnici, vreo 7-8 persoane, fiecare cu cățelul lui. Discutau, se amuzau, cățeii erau liberi care-ncotro. Evident că am încetinit din timp, dar în același timp mă uitam la reacțiile lor, care au fost la unison: unul dintre vârstnici m-a observat venind, i-a anunțat pe ceilalți și toți și-au chemat odraslele patrupede sau le-au dat comandă să stea pe loc. Și am trecut grațios precum o lebădă, nimeni nu a fost stresat, am mulțumim și apoi am revenit la viteza inițială. Și așa mi se întâmplă mereu .... și deja s-au scurs două săptămâni. Cățeii sunt foarte disciplinați. Unii merg cu botniță, mai ales cei mari. Dar sunt așa, țanțoși și parcă mândri de botnița lor, merg drept, relaxat, sunt învățați cu comenzile, cu bicicliștii, alergătorii. Să vrei, și tot nu cred că vei putea convinge pe vreunul să se ia după tine. Sunt mulți alergători și bicicliști care sunt însoțiți de câinele lor, aleargă la pas câte doi sau trei. Ieri era un tip care alerga destul de alerg și în fața lui alerga un câine, în spate un al doilea câine. Amândoi asigurați cu lesă de vreo 2-3 m. Dar toți alergau într-o armonie incredibilă. Spațiul le permitea.

În trafic, șoferii nu intră ca berbecii în intersecții atunci când se dă verde! Nici pietonii nu pun piciorul pe zebră cu disperarea pe care o vedeam exasperată prin București, atunci când li se dădea verde. Nu am auzit claxonări în trafic, nu am auzit înjurături, nu am văzut disperați. Nici la ore de vârf, nici când a plouat de a crescut nivelul Dunării. Nu am văzut încă ca vreun ocupant al unei mașini să deschidă geamul și să arunce pe jos vreun ambalaj, vreun gunoi. Deci chiar nu mint, fraților! Ba chiar aș vrea să comentez și nașparlii, dar încă nu găsesc.

Mai caut, sigur găsesc ... iar cei care aveți comentarii de genul ”alta căreia îi pute România acum”, păstrați-le pentru voi, pentru că eu am învățat să le ignor. Cel mult mă pot distra. Gratis. Și documentați-vă pe blogul meu de social, s-ar putea să muriți .... de râs (!), veți vedea cât de vechi sunt materialele scrise acolo. De la un punct, nu am mai scris, pentru că mă otrăvea și mă demoraliza să stau să contientizez atât de clar realitatea în care eram nevoită să mă trezesc și să mă culc în fiecare zi.
Ce nu se știe despre călcatul ierbii în RO
Un pic despre tratarea clienților în RO
Dreptul câștigat la umilință 
Un serial de succes: RO este o țară frumoasă, dar ....... 
”Nu-s banii mei, nu-mi pasă! Hai să distrugem, hai să risipim, hai să ne batem joc!”