Înainte de a începe povestirea călătoriei-triatlon - www.wem-triathlon.eu -, îmi dă inima ghes să povestesc despre ce face o minte aiurită la ședința tehnică și de ce pe urmă se miră că după prima tură de bicicletă greșește traseul, ajunge în zona de tranziție, de unde însă trebuie să se întoarcă, în urcare, și să revină la traseu, mai având de pedalat încă 60 de km destul de drăcoși, în sus și-n jos. Căci da, Eisenman Litschau înseamnă, printre multe altele, o cursă în care traseul de bicicletă nu-ți solicită doar ”bicepșii” picioarelor, dar mai ales ”mușchii falangelor” de la mâini.
Exact când se începea descrierea detaliată a turei de bicicletă, cu punctele de întoarcere - partea cea mai interesantă de altfel -, atenția mi-a fost atrasă de o creatură superbă.
Dacă mulți știm că a surprinde o libelulă într-o fotografie este aproape un dar și un noroc neasemuit, sunt convinsă că majoritatea nu știu că această insectă își petrece cea mai mare parte a vieții ..... în apă!!!
Această libelulă era, mai mult ca sigur, una dintre speciile pe care eu nu o mai văzusem. Nu-i trepidau aripile și se oprise pe locul acela, printre lume, staționând incredibil de îndelungat.
Cu siguranță că trăgea cu urechea la explicații, în timp ce eu eram deja în alt film. Eu vorbeam cu libelula și mintea era concentrată pe momentul acela. Eram absorbită, mi-era teamă să nu sperii, să nu o alung ....
Ne-am privit ochi în ochi :-) Parol!!! Între noi exista ceva, pe bune!! :-) Altfel nu m-ar fi lăsat să o imortalizez, nu?! Logic!!
Nu știu cât a durat acest flirt de vară nebună, cert este că m-a scos din circuit pentru câteva minute. Exact cât era nevoie ca să nu înțeleg nimic din traseul de biclă :-) Te pui cu karma??!!
eisenman-2014triathlon-im-litschau-at
eisenman-2014triathlon-im-litschau-at
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen