Oktoberschmerz in Austria / Dureri .... octombrie 2015

”hai să mă ridic azi. să nu mă gândesc la mâine. mă dor degetele de la mâini.” 
"Komm Mädel, steh doch auf heute! Nein, ich denk nicht mehr am morgen. Die Finger tun mir so weh ...."

Își ia mâna dreaptă în stânga și o masează ușor. Doare. 
Sie nimmt die rechte Hand in die Linke und massiert sie sanft. Es tut weh.
 

În balamucul din casă, după al patrulea mare mutat din ultimele 18 luni de zile, și-a găsit crema cu aloe și propolis. O caută de vreo săptămână. Deși nu o caută, pentru că epuizarea a pus stăpânire pe viața ei și durerea fizică i-a acaparat existența de trei săptămâni. 
In den ganzen Chaos im Haus, nach dem 4. Umzug binnen der letzten 18 Monate, hat sie schließlich ihre Aloe-Propolis Handcreme gefunden. Endlich, nach einer Woche, hat sie sie gefunden. Es wäre übertrieben zu behaupten, sie hätte die Creme intensiv gesucht. Nein, dies hat sie auch nicht mehr geschafft, weil die seelische und körperliche Erschöpfung hat ihre Herrschung seit drei Wochen in Kraft gesetzt.
 
O caută cu gândul, pentru că fizic nu are forța să o caute. Știe că e pe undeva pe-aproape, mental joacă jocul copilăriei cu ”apă” ș si ”foc”, dar nimeni nu e prin zonă ca să strige ”apă, apă ... foc, foc, foc!!!!”. Așa că trec zilele și ea trece pe lângă ea și apoi cedează și se culcă. 
Sie sucht sie nur mit den Gedanken, da sie körperlich fast keine Kraft mehr hat. Sie weiss, sie ist irgendwo in der Nähe und gedanklich spielt sie einen Kinderspiel, aber es gibt keiner mehr der sie wahrnen könnte: "Heiß, heßß!" oder "kalt, kalt!". So gehen die Tagen vorbei und sie gibt auf und geht erschöpft ins Bett.
 
A doua zi o ia de la capăt. Trezirea la 4:45, un mic dejun frugal, o palmă repezită peste ceafa patrupedului ....
Am nächsten Tag startet alles wieder an: Aufwachen um 4:45, ein sparliches Frühstück, eine beeilte Streichelei über den Fel des Vierbeiniges .....

la început, în prima săptămână, a fost Herkules .... la 5:20 ieșea prin bezna câmpului și pedala prin pustiu și pădure cei 2,2 km până la job. De trei ori chiar s-a dus pe jos, alergare-mers. Făcea efortul pentru că se gândea a fi un bun antrenament și pentru că după-amiaza era o plăcere să revină pe jos, prin pădure, peste câmpuri, prin aerul tăios și culorile sălbatice de octombrie ... 
Am Anfang, in der erste Woche, fühlte sie sich Herkules .... um 5:20 war si schon draußen und fuhr mit dem Rad die 2,2 Km zur Arbeit durch Finsternis und Kälte, durch die Felder und Wald. Ein paar Male ist sie auch zu Fuß hingegangen. Sie dachte, es sei ein guten Training, außerdem es war so schön nach der Arbeit, wieder durch die frische Luft, wildes Grünes und Oktoberfarben nach Hause zu fahren/laufen.

După vreo zece zile nu a mai rezistat și a înlocuit alergarea și bicicleta cu mașina. Nu era de bine, nu asta dorise, nu asta își imaginase .... în fiecare dimineață gândea: ”azi m-am trezit prea târziu, lasă că mâine mă duc în alergare.”
Nach etwa zehn Tagen war ihr zu viel und den Lauf un Radfahren wurden durch Autofahren ersetzt. Nein, das war kein guten Zeichen, das war nicht, was sie wollte, das war nicht, was sie sich vorgestellt hatte .... Jeden Morgen dachte sie: "Lass es sein Mädel, Du radelst morgen, Du läufst morgen."
 

Și mâine făcea la fel și după două săptămâni a trebuit să priceapă și să accepte că nu va mai fi bicicletă, nu va mai fi alergare. Cel puțin nu în următoarele trei luni de zile. Erau lunile de foc prin frigul iernii unui ținut deluros care precede lanțul alpin. 
Und jeden "morgen" wiederholte sich die Geschichte und nach zwei Wochen musste sie einfach begreifen und auch akzeptieren dass keinen radeln mehr wird, keinen laufen mehr wird. Zumindest nicht während der nächsten drei Monate. Es sollten die Feuermonate durch die winterliche Kälte eines hügeligen Gebiet der österreichischen Voralpen werden....

După trei luni se schimba poziția, salariul și programul de muncă. Era altă treaptă. Dar până atunci .... trei luni lungi cât trei ani.

Nach drei Monate sollte sie eine andere Position haben, Lohn und Arbeitsprogram hätten sich auch geändert. Anderes Niveau. Aber bis dahin ..... drei Monate so lang wie drei Jahren.

Faptul că realitatea era diferită față de discuțiile de la interviurile din august și septembrie a devenit cert după aproximativ două săptămâni de muncă. MUNCĂ, nu lucru!! Dar despre asta ... alt capitol.
Die Tatsache dass die Realität anders war als bei den Vorstellungsgesprächen im August und September wurde nach etwa zwei Wochen Arbeit immer deutlicher. ARBEIT, nicht Dienst!! Darüber aber .... andersmal.

”hai să mă ridic azi. să nu mă gândesc la mâine. mă dor degetele de la mâini.”

"Komm Mädel, steh doch auf heute! Denk nicht mehr an morgen. Ja, mir tun die Finger weh."

Își ia mâna stângă în dreapta și o masează ușor. Doare. 
Sie nimmt die linke Hand in die Rechte und massiert sie sanft. Es tut weh.
 

Acum două zile a cedat fizic. A doua oară anul ăsta. Prima oară în mai, la scurt timp după Lanzarote.
Vor zwei Tagen ist sie körpelich hingefallen. Zum zweiten Mal dieses Jahr. Das erste Mal war damals im Mai, sehr bald nach die Lanzarote-Reise.

S-a târât la medic. Nu avea programare. Aici nu e peste tot la fel. Și nu ai de unde să știi. Amabila doamnă de la recepție i-a spus că poate aștepta .... 3 ore ... dacă vrea, desigur (!)
Să fi știut și tot nu ar fi putut să-și facă o programare. În blestemata de asă unde locuiește nu există conexiune pe nici o rețea de telefonie mobilă!!
Sie hat sich irgendwie zum Arzt geschleppt. Sie hatte keinen Termin. In Österreich ist nicht überall gleich. Aber sie konnte das nicht wissen, dass sie bei diesem Arzt einen Termin vereinbaren hätte müssen. Die nette Empfangsdame sagte ihr, sie könne so lange warten, wenn sie ... wünsche. Drei Stunden etwa .....
Sie hätte einen Termin auch nicht vereinbaren können, in dem verdammten Haus wo sie wohnt kriegt sie keinen Handy-Empfang, was tödlich sien kann!! 

I s-a făcut și mai rău, a luat un pahar de apă și s-a așezat pe un scaun. Stătea cu paharul în mână și ar fi vrut să bea dar i se părea efortul prea mare să ridice paharul la buze. După 10 minute, când aproape cădea în inconștiență, a simțit o căldură fizică lângă ea și a văzut ca prin ceață o siluetă. Doamna de la recepție a luat-o și a dus-o într-unul din cabinete, putea să se întindă pe pat. La trei minute apare un medic. Tânăr, atletic, îngâmfat, repezit, cu sonorul tare, frumos ca Adonis și cu inimă rece. Trece pe lângă ea, se duce la biroul lui și așteaptă .... nu mai descriu, că mi se face rău.
Ihr wurde noch schlechter und setzte sich, nahm ein Glas Wasser, das sie in den Hände hielt. Sie wollte trinken und es kam ihr schwer das Glas an die Lippen zu heben. Nach langen zehn Minuten als sie fast in Ohmacht gefallen war spürte sie doch eine Wärme in der Nähe. Die nette Empfangsdame nahm und führte sie zu einen Bett. Nach drei Minuten der Arzt erscheint. Er betritt den Raum ... jung, athletik, mit Schwung, angeberisch, hektisch und kaltherzig. Er geht zu ihr vorbei und setzt sich an seinem Schreibtisch. Er wartet .... aber ich beschreibe es lieber nicht weiter, es wird mir schlecht das Ganze durch den Kopf wieder gehen zu lassen.

A primit un medical de la tânărul fără inimă, dar discuția cu el este atât de incredibilă, încât nu am puterea să o redau acum. Ceva de genul: ”Nu e treabă de medic. Dacă sunteți epuizată, discutați cu angajatorul dv. Eu nu am ce să vă fac! De ce ați venit la mine?!” Stop joc!

Sie hat schließlich den nötigen ärztlichen Schein. Das Gespräch mit dem jungen, hektischen Arzt erscheint mir so unglaublich noch, das ich nicht die Kraft finde, es zu wiedergeben. Etwas in der Richtung: "Ich bin Arzt, dies ich nicht mein Problem. Wenn Sie doch so erschöpft sind besprechen sie es mit ihrem Arbeitgeber. Ich kann Ihnen kaum helfen. Warum sind Sie zu mir gekommen?!" Neh ... neh ....

A citit în adolescență prea multe cărți despre lagărele de concentrare ale lui Hitler ...... tot ce se putea găsi pe acest subiect a citit. Spiritul ăla de ”munca eliberează” există aici până la extrem .... a supraviețuit cinismul și spiritul de sclavie ... nu spun mai mult, ca să nu fiu acum înțeleasă eronat pentru că nu pot descrie concret întregul context. Cu o bunică gen SS și o mamă austeră, munca a fost cuvântul de ordine de la vârsta de 7 ani, când practic a întreținut gospodăria, atât cât poate un copil să o facă în timp ce unicul părinte rămâne cu lunile internat în spitalul unei țări comuniste a anilor '75. Sigur, generația cu cheia de gât .... Deci munca nu a speriat-o niciodată, dar până acum se pare că nu a știut ce înseamnă munca reală. Replicile primite aici de la cunoscuți au fost: ”Welcome into real world, Anca!! Ai fost tu norocoasă să ai muncă de birou, dar aia nu e viața reală!” 
A fost momentul în care a început să-i bolborosească furia acumulată și vulcanul a explodat și lista cu ”real world” al ei i-a ieșit de sub penel în câteva secunde!

”hai să mă ridic azi. să nu mă gândesc la mâine. mă dor degetele de la mâini.”

Își ia mâinile, și le pune cu degetele răsfirate în fața ochilor și strânge ușor pumnii. O dor.

”hai că mai am doar un raft de construit și apoi se mai limpezesc și la mine lucrurile prin casa asta .... măricică.”

După ce s-a mutat a comandat trei seturi de rafturi solide. Sunt grele și trebuie montate. Nu sunt greu de montat, dar pentru ea .... sunt prea grele. Cu șine din aluminiu, tăioase dacă nu le mânuiești cu îndemânare și cu rafturi grele din pal. Cu degetele astea compromise nici măcar nu mai poate desigila ultimul pachet de rafturi. Două sunt deja montate și ocupate.

”Nu pot azi, totul îmi scapă printre degete.” 

Afară e o vreme superbă, prima zi cu soare, după multe zile în care cerul lăptos și dens și-a răsfirat suflul neprietenos peste ținut. 

”Soareeeee ..... ce minunăție, soare!!!!”

Cursiera i-a făcut pană la începutul lunii și de atunci nu a mai găsit timpul și forța să înlocuiască camera. A avut un noroc tembel să termine cursa de bicicletă la Podersdorf cu ventilul defect .... 
Se uită cu jind la soare, la roata dezumflată din față, își pipăie degetele .... și totuși încearcă.
Scoate roata, scoate camera, pune camera de rezervă și cumva într-un minut a rezolvat problema. Wow ..... se surprinde pe sine însăși .... a reușit! 

”wow ..... ce fein eeeee!!! ce viteză, cum se simte!!!! Mi-a fost atât, atât de dor de o pedală, doamneeeeee ....”

Asfaltul se întinde precum un aluat bine rulat în fața ei, mașinile sunt rare, jocul de culori de toamnă, de lumini și umbre este copleșitor. 

Un sentiment de eliberare o cuprinde. E ca o vacanță după ani de chin și durere, deși nu are în spate ani de chin și durere, doar câteva luni. Luni în care timpul s-a elasticizat și acum orice se întâmplă capătă proporții puțin exagerate probabil. Este un mecanism simplu, d-aia se zice: ”Nu te pune cu proștii, că au mintea odihnită.” Chestia asta cu ”mintea odihnită” e o mare chestie .... pe bune!

Când ni se întâmplă de bine, timpul e scurt, prea scurt.

Când ni se întâmplă de ne-bine, timpul e infinit și greu la cântar.  

Pedalează lent. Cu frică. Bate vântul. O dor degetele la frânare. Dar e frumos .... e rural, nu e trafic. E verde, incredibil de verde!!
Ajunge la baza unei pârtii scurte de schi și urcă pe bicicletă, pe drumul asfaltat. Ajunge pe deal și se uită deasupra satului. 
”Doamne, cât de verde e!!!”

Scoate mănușa. 
Degetul tăiat din greșeală acum trei săptămâni aproape s-a vindecat. Un pic ciudat, are un bumb dureros, dar nu moare din atât. 

O poveste urâtă cu degetul ăsta ... s-a tăiat până la os exact în seara dinaintea primei zile de muncă și din cauza condițiilor rana nu se vindeca, căci mereu ajungea umezeală la rană.

”9 ore de muncă fizică fără să răsufli, alergând de colo-colo, cu 15 minute pauză de prânz .... cât de inuman poate fi așa ceva, cât de sclavagist poate fi așa ceva ... 6 zile, 8 zile, 10 zile consecutive .... nu mai pot .... îmi pare rău, dar nu mai pot.” Și a căzut. Și medicul Adonis stătea răsfirat pe scaun, se uita tâmp la ea și nu pricepea ce dorește, în timp ce ea se scurgea pe scaun în fața lui:

”Sie sind mir zu hektisch, es tut mir leid. Ich fühle mich krank, erschöpft, ich bin zum Arzt gekommen. Was soll ich machen? Hier sterben?
Îmi pare rău, dar sunteți prea zgomotos. Mă simt bolnavă, epuizată, am venit la medic. Ce ar trebui să fac? Să mor aici?”

Și-a rezemat bicicleta de o bancă de la buza pădurii cu sentimentul acela de relaxare că nu va fi furată. Și-a lăsat casca, mănușile și a plecat foșnăind covorul de frunze din pădure.

Lacrimile porneau fierbinți și ajungeau reci reunindu-se sub bărbie.

”Oh, măcar picioarele nu mă dor .... nu-i da omului cât poate duce, ziceam mama adesea ....”

Degetele ne dor. Ne oprim din scris.
      - va urma -