cu simț de răspundere

Pe aici pe unde mă aflu și alerg, prin pustiu, printre ferme și gospodării țărănești austriece, totul se recicleză și simțul răspunderii e destul de pregnant.
Iarna, drumurile astea sunt acoperite de zăpezi, uneori sunt oglindă. Nu se dă cu sare, ci cu pietriș.
Gospodăria din imagine e cocoțată pe deal, următoarea e la 1-2 km. Nu există controale sau mai știu eu ce. 
Gospodarul a măturat drumul, a adunat pietrișul care rămâne după ce se topește zăpada. De ce oare? De prost, o să zică un român sau mai mulți.
Bre, iaca cum stă treaba:
a. Pe aici circulă mașini. Pietricelele alea sar cu viteză, pot sparge parbrize, pot lovi pe cineva.
b. Pietrișul nu se aruncă. Se refolosește și la anu .... 
Da bre, cam așa stă treaba ....
De unde știu că a măturat? Că tocmai l-am văzut și am așteptat să termine, că nu le place să fie luați prin fotografii, așa, aiurea. Și să-i explic de ce l-aș poza, mi-e teamă că nu ar înțelege. Nu pentru că e prost, ci pentru că le e greu să înțeleagă cum de alții nu fac ceea ce el face din bun simț, educație și alte bălării care în România sunt etichetate ca fiind prostii inutile. Detalii, ne cramponăm de detalii, de parcă nu avem alte lucruri mai importante de făcut!