text fără reguli doar cu diacritice

nu cunosc pe nimeni care sa fi ajuns să cunoască austria așa cum am ajuns eu s-o cunosc nu e nimic de bine sau de rău sunt doar constatări și încerc să evit adjective atribute și alți termeni care ar putea oarecum da o oarecare valoare - pozitivă sau negativă - a ceea ce descriu aterizând de bună voie și cu sufletul descis în această parte a europei după exact douăzeci de ani de bucurești a fost ca și cum am ieșit dintr-o capsulă temporală e ca și cum douăzeci de ani am trăit într-un tablou static sau într-un balon de săpun care acum s-a spart brusc și explozia m-ar fi paralizat excluzând propria experiență din ultimii aproape șase ani - care are mai degrabă valoare karmică - și încercând să mă concentrez doar pe analiza unui sistem de valori - și țin să menționez că o valoare este intrinsec neutră și nu există o instanță care să poată face diferența dintre valoare ”bună”, ”rea” sau ”non-valoare” - am ajuns la concluzia că nu este vorba de austria ci de societatea umană la nivel universal o societate umană care se reflectă tot mai puțin în  relațiile umane directe și tot mai mult în sfera unei societăți virtuale unde totul devine posibil și unde dictatura individuală și posibilul anonimat hrănește cele mai diverse ego-uri cine nu observă masiva radicala aproape indescriptibila transformare a individului și a colectivului mental oglindit in limbaj proces care a pornit cu pași mărunți dar focusați - cu sau fără intenție este de nedovedit practic - în urmă cu zece-doisprezece ani sau poate că putem merge chiar și mai adânc spre anii 2000 - e un om pierdut sau un om fericit

22 de ani - primii anii ai vieții în românia

4 ani în germania

20 de ani în bucurești (devenit „țară în țară“ - cine nu iese din bucurești dincolo de nivelul ochiului de turist de week-end e practic rupt de realitatea de dincolo de granițele sufrageriei sale)

6 ani în austria - de la o extremă la alta (geografic vorbind)

Deci un drum de 52 de ani cu numeroase aeroporturi și stații de tren toate răspândite prin europa, africa și asia toate făcând parte din segmente de vise împlinite

Ne învârtim cu toții într-o Societate a Minciunii pe care o construim cu sârg obsesie hărnicie și încăpățânare unde la început nu am realizat în ce ocean va trebui să învăț să înot în ultimii trei ani după valuri fluxuri refluxuri și tsunami-uri căderi și înălțări agonie și extaz simt nevoia să imi definesc anumite lucruri

Frapant pentru o societate considerată corectă este desigur Minciuna ca valoare de mental colectiv și limba germană oferă o serie de termeni absolut delicioși și grei pe care chiar îi pot enumera betrug verarschung lüge manipulation 

Dacă nu ești mental pregătit pentru aceste nuanțe ale societății ești parțial pierdut desigur va veni un individ deștept să-ți spună că compromisul este arta de a manipula viața dar între timp regăsesc în compromis arta unei relații de genul pierdere-pierdere ceea ce este departe de relația câștig-câștig

La început au fost șocurile și haosul și căderile după aproape șase ani încerc pentru prima oară să mă așez în mijlocul spiralei să respir în interior și să caut calea ”aranjamentului individual” căci dacă nu găsești această cale și dacă nu o accepți astfel încât să te și facă cât de cât fericit ești pierdut pe veci și nimeni nu va știi vreodată că ai existat de parcă asta mai și contează

Ce m-a tulburat la un nivel extrem a fost vestea decesului unui om pe care l-am cunoscut în românia a murit în somn la 49 de ani în noaptea de 17 noiembrie 2019 și eu am aflat de asta pe 27 ianuarie 2020 și de atunci totul e răscolit așa  cum nu aș fi gândit vreodată

Și poate că vestea asta mă determină acum să încerc prin scris să-mi repun mintea într-o relativă ordine și simt știu că trec de câteva săptămâni prin alt nivel transformațional și că în orice transformare sunt implicate crize de tot felul la nivel emoțional subconștientul aduce în somn la suprafață personaje stări emoții obiecte situații relații uitate sau ignorante care mă copleșesc și chiar dacă nu înțeleg mesajele fiind extrem de komplexe simt că mă aflu din nou într-o spirală condusă de energii care nu au legătură cu mine sau cu tendința mea de control sunt aproape pe marginea unei noi prăpăstii existențiale și emoționale și un singur bobârnac ar însemna Abisul

TRANSFORMARE - cel mal lung drum e de la creier la inima, este toboganul pe care te rostogolești 
în cadere liberă dacă nu ai grijă ..... și apoi totul trece prin inimă, dacă nu cumva 
ai murit zdrobit până atunci și reînveți să respiri, să te târăști, să mergi, 
să renaști și în cele din urmă să te redefinești

În 2017 mi-a spus un individ pe care îl ajutasem să-și îndeplinească la vremea aceea cel mai arzător vis al său - primul ironman și nu doar primul, dar sub unșpe ore și fură zece la linia de finish - că cineva cu nivelul meu de corectitudine și sinceritate nu va avea succes în austria

În 2018 mi-a spus alt individ că dacă nu reușesc ”să mă aranjez” cu realitatea colectivului mental local nu voi supraviețui

Săptămâna trecuta aveam un mic și superficial dialog cu cineva de aici și când m-a întrebat de ce am luat decizia X și i-am spus ”pentru că nu am mai putut trăi cu înșelăciunea aia să fiu mințită permanent cu zâmbetul pe buze” reacția persoanei a fost: ”da, tu știi mai bine.” Desigur că nu m-a mai șocat dar m-a cutremurat un pic pentru că venea ca o ultimă instanță o ultimă confirmare a ceea ce știam deja de doi ani și anume că nu pot găsi nici măcar parteneri de discuție pentru că o mână spală pe alta și toate trăiesc și se scaldă în același mental colectiv unde Minciuna este pur și simplu valoarea supremă a Zone și afacerile cresc și renumele zonei e mai bun ca niciodată în toată lumea 
și toate organizațiile care apar pe piață cu rolul public și demagogic asumat de a atrage turiști și mai ales forță de muncă care să și rămână pe termen mai lung nu fac altceva decât să își facă loc cu coatele spre un nume, renume și câștig pecuniar în cele din urmă

cea mai senzațională componentă a istoriei mi se pare însă alta: austriecii reușesc să ”cucerească” și să se impună nu doar la ei acasă ci peste tot în lume unde se duc și rămân și cine a lucrat în românia mai mulți ani prin firme mari austriece ar putea confirma asta și prin 2015 imi spunea o familie austriacă care mă avertizase că nu e tocmai ”spiritul națiunii-mamă” că austriecii cotropesc nu prin războaie ci prin mariaje strategice fapt dovedit istoric

Anul trecut capitala zonei - minunatul salzburg town - a fost votată ca cea mai bombastică din europa și localnicii s-au ofticat că asta nu-i ajută cu nimic ba dimpotrivă asta va însemna și mai mult turism de o zi și nu le convine pentru că turiștii de o zi vin cu sandwich-ul în traistă fac poze gratis și nu cumpără mai nimic așa că ei vin și doar polueaza orașul din toate punctele de vedere și nu contribuie la prosperitatea localnicilor și stăteam io strâmb și încercam să judec drept și mi se părea haioasă supărarea colectivă a localnicilor din moment ce austriecii sunt concentrați în general pe o singură valoare: PROFITUL cu orice preț cu accent pe ”cu orice preț”

Profitul se realizeaza printr-un fel de virus existent în celulele roșii numit lăcomie și de aici apar discrepanțele incredibile dintre costurile vieții și veniturile celor care muncesc pentru alții Profitul nu are rolul de a contribui la o investiție in forța de muncă ci la o investiție masivă în achiziții imobiliare deci un hotelier care are un profit imens pentru că legea îl ajută să plătească doar minimum pe economie și nici măcar nu îl obligă să semneze vreun contract de muncă și de aici povestea devine cruntă și mai adâncă decât am io dispoziția să o lungesc în acest text fără reguli investind profitul desigur că hotelierul nu plătește impozite pe profit și face tot posibilul să nu plătească nici impozite pe salariile oamenilor fără de care el nici măcar nu ar supraviețui dar am pierdut ideea .... asa ca un hotelier cu profit - și nu există hotelier fără profit cel puțin nu pe-aici - va mai cumpăra un hotel o clădire cu apartamente o cabana o pădure sau un munte sau o parte dintr-un parc național

Mi-arăta cineva de curând un contract de muncă și mă întreba cum e posibil așa ceva și eu îi spuneam cu tristețe că ce vrei .... e totul pe take it or leave it, tu rămâi fără jobul ăla în cazul în care îl vrei dar angajatorului nu-i pasă că el va găsi la un moment dat un alt prost cu care să negocieze verbal să zicem un amărât de 1600 neto .... ”prostul” ăla care nu e de regulă de pe aceste meleaguri nu prea știe ce și cum și zice ok și după prima lună de muncă va avea în cont eventual 1500 și după trei sau cinci luni de muncă cu ore suplimentare neplătite hotelul intră în vacanța de sezon deci no job și abia atunci ”prostul” va afla pe propria piele că a fost furat și înșelat și lăsat pe margine pentru că una la mână nu are un contract de muncă care să dovedească pe ce bani a fost de acord să muncească sau dacă în cel mai fericit caz are un contract de muncă va observa că acolo stă un brut de 460 ceea ce inseamnă un net de 405 pe care angajatorul nu plătește nimic la stat și că restul până la 1500 sau 1600 e o sumă alocată unor nelimitate ore suplimentare ca urmare omul rămâne fără acoperire financiară sau legală și mă rog povestea e simplă dar și complicată în același timp căci aici caracatițele au nu opt ci poate optzeci de tentacule și ce mai vrei ”așa-i în business” și eu nu mai cred demult în business-uri curate unde proprietarii au ajuns la milioane fără să nu fi distrus gute de destine fără să fi călcat pe cadavre fără să nu fie pătați și îmbibați de sânge - desigur totul la figurat dar pe viață și pe moarte pentru ceilalți și totul de nedovedit și chiar dacă poți dovedi cui îi pasă nimănui suntem o specie de hiene și ferocitatea umană are valoare de cult

cunosc mai multe povești d-astea chiar un caz în care în pofida unui contract de munca corect salariul nu a fost niciodată plătit atâta cât prevedea contractul și angajatorul îl trimitea de om de colo-colo și îi interzicea să îi mai scrie pe tema respectivă și după două luni de zile întră pe ușă și îi comunica angajatului ca pe un fapt divers așa neglijabil că ah e o mică greșeală în contract postul nu a fost niciodată bugetat cu suma respectivă întoarce spatele și pleacă fluierând e cinismul local pe care un turist îl poate aprecia ca fiind flair-ul local poate

sau altul găsește job la 300 km distanță totul e negociat bătut Palma happy se mută omul și începe munca și insistă să primească contractul de muncă și după două zile angajatorul tolănit așa cu picioarele răsfirate pe un scaun de birou și cu o scobitoare între dinți îi povestește angajatului că el de fapt s-a cam răzgândit și că nu prea mai vrea să facă contract de muncă și că oricum nu-i va plăti 1200 și doar 450 ..... și nu vrei să știi mai departe ce a urmat în fond și la urma urmei se pare că asta e normalitatea Intr-o societate capitalistă

Deci una peste alta se adună-n bască termeni precum minciună înșelăciune corupție mascată manipulare exploatare lăcomie și peste toate planeaza un geniu al actului vânzării pe care orice ochi neformat îl poate regăsi în majoritatea anunțurilor de oferte de muncă (de genul ”împlinește-ți visul și vino să muncești unde alții își fac doar concediul!” - o capcană briliantă căci dacă vei accepta condițiile impuse nici măcar nu vei putea vizita zona în care ceilalți plătesc pentru a-și face concediul).

Va urma sau poate nu sau poate va urma un text cu reguli nu știu acum

P.S.
În urmă cu doi ani am auzit pentru prima oară în zonă despre droguri. Eram cu un tip de-aici la o clatită și mi-arată un prieten de-al lui care se ruinase dând bani pe droguri. În urmă cu două luni de zile discutam cu un coleg și nah, comentam și noi ritmul de muncă ale celor care au de-a valma câte 2-3 hoteluri, o fermă și alte nebunii. Se scoală la 5-6 și muncesc până seara târziu, 7 din 7. Cum rezistă? Evident comentam pe cineva pe care cunoșteam amândoi și așa am început să analizăm anumite ”caracteristici”, cum ar fi ciudata starea emoțională super-pozitivă și exuberanta, ochi un pic sticloși .... și poate câteva secunde de slăbiciune când fața persoanei respective ne-a arătat ceva foarte diferit de imaginea mascată. Am concluzionat noi că se droghează, altfel nu are cum să reziste! Deci mamă cu 2 copii, soție, conduce un business nou (magazin și școală de schi) unde face cam totul singură și toate astea pe lângă hotelul de familie ..... ceva e putred în Danemarca și analizez chestiile astea de luni și luni de zile .....