Arbitraj Sprint Duathlon Maissau

După ce, din cauza fracturii de coastă am fost nevoită să anulez primul arbitraj pe 2016, acum m-am prezentat la post, sezonul de duathlon/triathlon în Austria fiind deja în toi, ca să spun așa. Nu mi-am propus multe prezențe anul acesta, din varii motive, dar măcar una pe lună tot ar fi.

UNDE și CE/DE CE
3712 Maissau este o comunitate de aproximativ 1.950 de locuitori situată la granița dintre Waldviertel (zonă forestieră) și Weinviertel (zonă viticolă). În 1869 aici locuiau aproximativ o mie de suflete în plus. Suprafața localității măsoară 43,14 kmp din care 28% sunt împăduriți.

Maissau se remarcă și prin cel mai mare filon de ametist din Europa. 

Tot aici se impune, țâșnind parcă din pădure, un vechi castel din piatră, foarte bine întreținut și datând din 1122.

Am ales să evit autostrada pentru a vedea mai mult din peisaj, așa că pentru cei 125 de km am avut nevoie de două ore, întâlnirea cu restul echipei de arbitraj fiind stabilită la ora 9 în zona de tranzit. Check-in-ul pentru atleți începea la 9:4 și startul era la ora 11:00.

Drumul se prelinge de-a lungul Dunării pe segmentul Wachau Valley, un punct de atracție incontestabil al Austriei Inferioare, indiferent dacă ajungi aici pe un vas de croazieră, cu bicicleta, cu autocarul sau cu mașina personală. Este probabil cea mai renumită zonă viticolă a țării și mai multe detalii/imagini am oferit în acest material din 2014.

Pe 23 aprilie s-a desfășurat în Maissau, în cadrul unui week-end cu activități sportive multiple și pentru toate vârstele organizat de un club sportiv împreună cu autoritățile locale (primăria, pompierii), Campionatul de Duathlon Sprint al Austriei Inferioare, ediția a 6-a. Asta înseamnă că în bătălia pentru podium se luau în considerare doar cluburile, respectiv atleții din Austria Inferioară, participarea fiind însă deschisă oricui. 
Check-in și zona de tranzit (sau despre cum îți iei penalizare în T1 și T2, dacă ești bleg :-))

La o temperatură de sub 10°C la ora 9 locul de start era în plin proces de amenajare. Rastelele din zona de tranzit și porțile gomflabile de start și finish erau singurele montate, in rest se agitau toți cu montarea gardurilor metalice și a covoarelor de cronometrare.
La 9:45 se deschidea check-in-ul și sportivii au început să curgă-n șir destul de constant, fiecare cu experiența lui.  

Nu ar trebui să spun chestia asta, dar .... recunosc că este destul de distractiv să vezi fiecare cum vine, cu ce vine, cum se prezintă, ce întrebări se pun (”Avem voie să alergăm cu mănuși?”) și ce discrepanțe sunt la echipament. Unii vin doar cu bicicleta, alții vin cu ..... valiza (!no joke!) La cursele mari anul trecut am mai văzut, dar la o cursă de sprint încă nu văzusem. Singura explicație este că a venit cu trenul mai de departe și de la gară îi e mai comod să pedaleze și să tragă troller-ul după el (omul chiar făcea chestia asta fără probleme, l-am văzut la intrare și la plecare) decât să-și ia un rucsac pe spate. Nu știu alt motiv, o să-l întreb data viitoare.

Cele mai dese erori la check-in:

* atletul se prezintă fără casca de ciclism. E pe undeva prin geantă sau prin portbagaj. În cazul ultimei situații, evident că trebuie să facă drumul retur la mașină sau la hotel or what ever și să-și aducă casca.

* atletul are casca, ba chiar o are așezată pe cap, dar nu e închisă sub bărbie. Deci nu poate trece. Dacă cu o mână ține bicicleta și cealaltă mână e ocupată cu o cutie ce conține restul echipamentului situația devine complicată pentru el, căci are ambele mâini ocupate. Tu, ca arbitru, nu-i poți ajuta pe toți și nici nu te poți ocupa de unul singur lăsând nesupravegheată intrarea celorlalți. Deci atletul ar trebui să se retragă de-o parte și să-și rezolve problema. Majoritatea se opresc taman în mijlocul porții de intrare în zona de tranzit blocând inutil accesul celorlalți. 98% din cazuri așa se prezintă situația. Dar cu puțin simțul umorului, dacă nu e nebunie prea mare - și la un eveniment de sub 200 de sportivi nebunia chiar nu e mare - lucrurile se dizolvă cu zâmbetul pe buze.

* atletul nu poartă numărul de start la vedere. Deci .... vezi pe unde e, scotocește sau fugi înapoi după el.

* atletul nu și-a lipit numărul de concurs pe cască. ”Aoleu, de unde iau număr pentru cască?! Ah, era în chitul de participare? Serios?!” Deci .... scenariul e cunoscut deja :-)

* atletul are casca pe cap, e închisă sub bărbie, poartă numărul de start pe talie sau pe tricou .... doar că și-a prins numărul de start cu ace de siguranță pe tricou pe față, iar la bicicletă trebuie să fie pe spate. Ce face în situația în care nu are un elastic? Trebuie să-și găsească o soluție. Desigur că are voie să intre în T1, dar îi atragi atenția că ”are o problemă” la momentul celor două tranziții, deci acum ar mai avea timp să vadă cum se rezolvă.

* atletul are de toate acolo unde trebuie .... mai puțin numărul de concurs de pe cască. E lipit pe dreapta deși trebuie să fie lipit pe stânga sau ”pe frunte”. Deci îl oprești și aștepți până remediază eroarea, altfel nu intră în zona de tranzit. Punct, fără câr/mâr și alte vocalize. Mă uitam chiar că a participat și secretarul general al federației și nu a ”intrat pe pile”, nici nu a ieșit pe pile. Avea totul regulamentar, l-am controlat ca pe toți ceilalți.

Cam astea ar fi. Deci e activitate la check-in. Destul de puțin atleți intră ca ”prin brânză”, în sensul că totul e perfect. Poate 10%.    

Prefer să arbitrez pe ciclism, sinceră să fiu. E mai provocator și mai scurt. În zona de tranziție, unde are loc check-in-ul și check-out-ul cam ești blocat toată ziua pe loc. Ai mai multă libertate acolo, cum ar chestia cu mersul la toaletă sau să mănânci ceva. Dar căpiezi să stai toată ziua pe loc și să aștepți până ce ultimul atlet își scoate echipamentul din zonă!! Pe motocicletă știi că ai 3 sau 11-12 ore și pe urmă ești liber să pleci de regulă, nu mai ai treabă cu zona de tranzit sau mai știu eu ce. Desigur, aici responsabilitatea e mai mare și adios mers la toaletă sau mâncat, uneori chiar și hidratarea devine o problemă, în funcție de câți arbitrii sunt pe traseu. Ca să nu mai spun ce riscuri ai pe motocicletă (!!!!), că nu uit o fază de la IM St. Pölten 2015 când am fost la cm distanță de un carambulaj și măcel carnal pe o coborâre unde atleții rulau cu 70 kh și arbitrii cu 100-120 kh!!!
Ca orice în viață, totul e cu plus și minus.

Revenind la Maissau:

Sportivii au avut noroc să nu plouă și să nu fie chiar foarte frig, chiar dacă pentru noi nu a fost prea plăcut să stăm pe loc. Mi-au cam înghețat măruntaiele, nu mă așteptam să fie atât de .... ”răcoare”. Dar măcar nu a plouat și nu a fost vânt. Cu două perechi de colanți, două tricouri și geaca de ploaie căptușită a fost suportabil. Mănușile ar fi făcut bine și ceva peste urechi.

În T2 s-au aplicat două penalizări. A treia a fost iertată, fiind ultima concurentă. 
Motivul:

Au intrat în T2 având casca desfăcută și alergând cu bicicleta spre locul desemnat în rastel! Penibil, frustrant, dar chiar se întâmplă chestii d-astea și nu e de râs. Zece secunde nu e un capăt de țară, oricum d-astea nu prea se întâmplă primilor clasați, aceia sunt în general prea rutinați pentru astfel de erori copilărești. Conform regulamentului, sportivul are voie să atingă bicicleta doar dacă are casca de protecție pe cap și cureaua închisă sub bărbie. Ca urmare, când intră în T1 aleargă până la bicicleta sa și înainte de orice își pune casca pe cap, o închide și după aia își execută restul rutinei. Când intră în T2 aleargă cu bicicleta până la locul lui în rastel, ”parchează” regulamentar bicicleta pe rastel, ia mâna de pe ea și abia atunci își poate deschide curelușa căștii. E bine să o facă imediat, altfel se pomenește că pornește alergarea cu casca pe cap :-) (Știe Stan-Pățitul ce știe, amintiri din aprilie 2014!)

În T1/T2 am fost eu și șeful arbitrilor. Eram amândoi pe alee printre biciclete când am văzut ultima concurentă venind în alergare și terminată de efort, cu casca desfăcută. Am căzut de acord că nu are rost să o penalizăm, dar îi spunem ”prietenește” că în mod normal chestia asta o costă zece secunde.  Reacția ei a fost: ”Chiar nu-mi pasă!” și a plecat să-și alerge ultimii km din cursă :-) Era obosită-leșinată, nu a fost agresivă, altfel doar pentru o replică de genul ăsta își poate lua penalizare pe motiv ”comportament neadecvat față de arbitru”.
Check-out:
Aici erorile sunt minime, adică lipsește în general numărul de concurs, pentru că mulți atleți nu înțeleg care e logica, de ce trebuie să aibă ȘI numărul de concurs (ăla de-l porți pe tricoul sau pe talie), nu e de ajuns numărul lipit pe cască și pe bicicletă?! 
Păi nu este, că oricine poate lua din rastel o cască și o bicicletă. Singura verigă de legătură este numărul de concurs, ăla cu elastic sau cu ace de siguranțe prin care ți-l prinzi pe tricoul. 
Am avut un caz ciudățel, în sensul că sportivul nu mai avea nici un număr! Era o fată. Din spirit de gospodină probabil își curățase bicicleta de toate etichetele, casca la fel, numărul de concurs îl aruncase ..... deci nu mai avea nimic! 
Fiind o cursă mică și fiind printre ultimii concurenți, ne-am gândit noi că nu sunt riscuri și am lăsat-o până la urmă să plece. Altfel .... singura opțiune este să o lași să aștepte până iese ultimul concurent ca să fii sigur că toți și-au luat echipamentul și nimănui nu-i lipsește nimic. Bafta ei/a lui! 

va urma mâine seară cu programul de după cursă sau ce se întâmplă când nu ai astâmpăr :-)

Some stuff about drafting (TO Bike_Linz Triathlon 2015)

There is a lot of information about this event on its 11th edition, as it is a pretty complex one. 

As I was asked if I would like to come as Technical Official on the cycling route I said yes. 

First of all, I liked a lot on the bike route at IM 70.3 St. Pölten and I am willing to save so much experience as TO as I can!

Second, I never say "no" when I have to chance to be on the road again.

Third, transportation (and somehow accommodation) costs were covered and this was very important. So I said YES even if I knew it will be a busy and exhausting long week-end (which for the moment does not matter so much as I do not have to go in the office on Monday morning).

So, Friday driving to Linz: 209 km, about 2 hours. Going to the event area to see how the things are. Beautiful area, generous place, wonderful swim in the lake. At 2 p.m. was the start for Kids-Triathlon.

Saturday, 6th of June, technical meeting with the staff at 7:30 in the morning (this is why I choose to come to Linz on Friday afternoon), on duty for check-in post for about one hour and half and then on the motorcycle with Peter as driver for several hours.

At 15:45 I left Linz driving to St. Pölten (130 km, 1h15min) and on Sunday I started for my first road bike race! - leaving St. Pölten at 14:45 and driving back home to Vienna.

I have to say that the experience with the motorcycle driver in St. Pölten was better, as the guy was more carefully and gave me a security feeling, no sudden movement, not extreme speed. 

The context was also a little bit different, as in Linz the traffic was open, this means a lot of cars, which is a big challenge for competitors and for everybody involved, motorcyclists on duty especially. Races with open traffic are not so enjoyable for anybody, but this is not a reason not to start on it. You have an additional stress which influences your race, your mood, performance, this is for sure.

CHECK-IN point:

There were 2 check-in gates and we were 3-4 TOs for each of them. We had to check:

- if the competitor has the closed helm on the head;

- if the competitor has all start numbers with him: on the saddle bike, on the left side of the helm and the body start number.

We were not supposed to check the breaks or anything to the bikes!

The competitor have also to wear the colored access bracelet. 

If the number on the helmet was on the right side or in front of it, we asked him/her to remove it on the left side. Otherwise he/she was not allowed to enter the transit area. No negotiations.

If the competitor had the body start number not with him, he/she had to find it and show it to us. Otherwise he/she was not allowed to enter the transit area. No negotiations. And no, these are not stupid rules, but vital for the security and safety

The competitor comes in with all requested elements and goes to his place. If he wants to go out again, he have to let the bike helmet inside. The only access element for coming back is the colored bracelet. 

After the transition area is officially closed, nobody is allowed to go inside for any reason. If the competitor wants to add something to his equipment - sun glasses or towel or what ever he forgot - he can ask a TO to do this for him/her.

Event structure was, as I mentioned before, pretty complex for the day and it was probably the hotest day of the year so far!
The big half distance triathlon:
1,9 km swim - 90 km bike - 21,1 km run.
The new half of the half distance triathlon (a sort of hybrid-Olympic):
900 m swim - 45 km bike - 10,5 km run.
The sprint distance:
750 m swim - 25 km bike - 5 km run.
All distances could be done as individual and as team.
The event included:
° Upper Austria Country Championship;
° University Championship - award for the best students and employees of the high school system of Austria.   
Start hours:
09:30 for Sprint distance, men, 1st wave
09:35 for Sprint distance, men, 2nd wave
09:40 for Sprint distance, ladies & teams
12:00 for half distance
12:45 for Olympic distance.
The bike route was 45 km long, up- und downhills, open traffic. 
The TO motorcycles were split on 2 fix segments. On the downhill segments there are few things which a TO could see or do, actually you cannot do anything there.
For me and Peter meant a segment of about 15 or 20 km which we had to cover together with a second TO (from Luftenberg up to junction B3 to B125). We started from T1 and drove along the entire route, then about 5 km before the finish we returned about 15 km and then back and so on.
Every TO gets in the morning a complete excel list with the name of every other TO and their position in the race. This administrative aspect is prepared by the TO Chief.
In Penalty Box - here it was pretty strange located, inside the Transition Area, what myself I find improper - were a single TO, ideal is to be two of them and we had her phone number in case a competitor decide to leave the race on the bike course.
It was hot, very hot, my skin was burned out as I wasn't prepared with an adequate equipment and also no sun protection cream, so for me the hours spend on the route were a big challenge, but having fun and being interested in everything I saw and did I enjoyed the day a lot.
As always on the bike route the main issue is drafting. Long segments with strong wind attempt many competitors do stay in drafting, even if some of them do not quite realize that at the moment. 
Drafting is when cyclists race in a pack and one cyclist can shelter behind the other to save energy. This is what you have seen in the Tour de France. Drafting is normally against the rules for all but the Elite Competitors. You must not take shelter cycling behind or cycle beside another competitor during the race. You can be disqualified from the race for drafting. The drafting area - and penalties times - is defined different, it depends from race and country (!) In the picture below there are 7 x 3 meters (UK), in Germany and Austria the area is about 10 or 12 x 1,5 or 3 meters. This is why the competitor have to carefully read and understand the regulations of every event where he/she starts.

As I already mentioned in previous articles:
As competitor without much or/and long experience I cannot appreciate the distance from the cyclist in front of me. A Technical Official can see and judge the exactly situation very fast. It is pretty difficult, if not impossible to draft by intention and to say "sorry, I did not realized!".
I told several cyclists in this situation: "Pay attention, you are drafting."
Most of them say "Thanks" or "OK". This is the right attitude. They will not be penalized. The role of the TO is to be sure everybody play fair, nobody is cheating, nobody is trying by clear intention to get advantages during the race, nobody disrespect the rules. 
If a TO remains longer behind a group of cyclists this is because he counts. He observe the movements and he count. Me personally I count up to 20-35 seconds then I decide if it was drafting by intention or not and, as I said before, the judgement is pretty simple. If intention or bad willing, yellow card and no negotiation.
If the cyclist stay longer than half a minute close behind another cyclist this is clear drafting by intention, this is clear an advantage and this is not fair-play if the rule of the event does not allows drafting.
If you are overtaken you have to slow down for getting yourself out from the drafting area. If you do not slow down and stay in the drafting area longer than half a minute, you are subject to be penalized, yellow card.
If you get yellow card twice, the third will be a red one and you are DSQ.
If you argue with the TO you get red card.
So, after you leave the drafting area you can start your attempt to overtake the cyclist in front of you. Very few are successful about it. Of course, there are cyclists who slow down after they overtake another cyclist and this means lack of experience, not a very good judgement etc.
Imagine you are on the high way driving with 130 km/h and another car overtakes you, come in front of you and then slow down from 135 km/h to 130 or worse to 125 km/h. This seems a stupid thing to do and it is also not safe for anybody.
Another interesting issue is about blocking which is another non-fair-play stuff during a triathlon.

If you are a competitor and read this, do not forget a thing: the fact you do not know the rules does not matter when it comes to be penalized. When you start into a race your job is, along racing, to be sure about the rules. Reading and understanding. 
Pay attention to some simple facts which allows you to avoid being penalized:
! be sure you have the plug bar ends on your bike.
  When loading or/and unloading your bike into/from the car there is the risk the handle bar end get lost and you do not even notice. My advice: Replacement plug or wine cork have to be always in your pocket.
! The helmet must be closed and tight before you check-in. Between closure and chin strap it may be place for a finger, no more.
! No littering outside the littering areas allowed! In Austria you get red card without any further negotiation!!
! Avoid drafting, play fair. The time you have on your disposal to get out from the drafting area depends from race to race, profile, distance, country (15 seconds, 25 or 30 seconds). The exceptions are also depending of conditions and there are always or fast always segments on the bike route when drafting can be allowed, see uphill, downhill, narrow curves.
! Do not attempt, do not even think drafting behind a car. Drafting area in this case is 35 x 3 m!

When are you practically overtaken from the cyclists behind you?
When the front wheel of him/her is in front of the front wheel of your bike.
Questions? More information to add? Let me know.

Happy and safe race to everybody :-) 

P.S.

I gifted 2 penalties for drafting this time, this meant the cyclist had to go himself to the PB after the cycling route and stay there waiting the penalty time run out. 

      

TO* Bike_IM 70.3 St.Pölten_17.05.2015

TO = Technical Official (din partea Federației de Triathlon Austria) sau, denumirea ”demodată”: arbitru.

Pe scurt și la obiect:

St. Pölten se află la 80 km distanță de domiciliu, ca urmare nu se oferă cazare pentru noaptea dinaintea startului. Cum comunicarea din partea responsabilului zonal al arbitrilor (Federația de Triathlon din Austria este compartimentată pe zone, adică există filiale și eu aparțin de filiala din Viena (raportat la domiciliu)) a fost aproape inexistentă și abia sâmbătă dimineață am aflat că ”ne vedem în St. Pölten la IRONDOM la 6:00 cel târziu”, a trebuit să mă mobilizez și să mă bazez (din nou!) doar pe mine. Tăntălăi și incapabili care ajung (cum? mare mister!!) pe anumite funcții de conducere și o duc așa ani întregi există peste tot ..... să-i fie competența de râs (după cum vorbeam azi, după ”orele de program”, cu șeful mai mare pe echipa de arbitri, un tip extrem de la obiect și eficient).
Deci aseară m-am culcat la ora nouă și nu am reușit să adorm. Pe la trei jumate mă pândea așa un somn și la ora 04:01 sună primul deșteptător! La 04:05 al doilea și la 04:10 al treilea. Eram deja la baie, cu toaleta rezolvată și pe sfert echipată.
Cum totul fusese pregătit de ieri (mașina curățată, roțile verificate, ruta pregătită, geanta atârna de ușa de la intrare, pisoiul pieptănat și croissant-ul deja împachetat), la 04:30 ieșeam pe ușă. Era întuneric și abia începeau ciripiturile. Tot ce nu aveam pregătit era plinul la mașină și eram cam la limită. Surpriză mare, benzinăriile automate nu sunt activate la ore d-astea, așa că am pornit la drum cu un sfert din rezervor. Cu siguranță aveam pentru minim 150 de km, la retur trebuia însă să alimentez.
La 05:45 parcam în arealul de concurs. O parcare imensă, dirijare perfectă, să vrei și nu poți avea probleme, deși eram pentru prima oară pe aceste coclauri.
Cum nu știam în ce direcție să o iau (e ultima modă la mine în ultima vreme :-(), am început să mă uit prin toate părțile. Imediat am detectat alți doi arbitri, căci toți avem același tricou și ne recunoaștem ușor. M-am luat imediat după ei :-) Sportivi și oficiali curgeau din toate direcțiile, startul urmând la ora 07:00 și zona de check-in fiind deschisă de la 05:15 a.m.
Am ajuns la cortul unde ne adunam cu toții, ajunsesem printre primii. Micul dejun ne aștepta, uraaaaa ..... sandwich-uri cu cașcaval, șuncă și salam, cafea și băuturi răcoritoare. Exact ce-ți trebuie pentru o dimineață agitată și cât să iei ceva în buzunar pentru peste zi. Cafeaua a fost excelentă și am băut cu forța, că prea nu dormisem peste noapte și nu știam ce mă așteaptă. Până la ora 15 sigur eram în picioare .... vai de fundu meu! :-)
După cum se vede, mie cel mai mult mi-au plăcut șervețelele :-) 

Surpriza mare iacă că a sosit odată cu șeful arbitrilor pe cursa de azi, Werner M. Auoleu .... m-a recunoscut imediat (powerman-austria 2014) și m-a-ntrebat dacă mi-am adus casca de motocicletă. Fiind sigură că glumește, i-am zis că nu, ce cască? Că io doar nu merg cu motoreta, doar cu bicicleta. Nu am cască. Hm ..... Cred că și el s-a gândit că glumesc ....
S-au mai adunat și ceilalți și deodată îl auzim, scurt și la obiect:
”Oameni buni, am nevoie de 25 de arbitri pe motociclete. Avem aici 25 de motocicliști experimentați care vă așteaptă. Altfel, nu prea am ce să fac cu voi, căci celelalte posturi sunt ocupate de voluntari.”
Haaaaaaa ...... mi se rotea informația-n cap precum titirezul și nu știam dacă să mă sperii sau dacă să mă bucur ..... era un melange fantastic .... wow, pe motoretă???? IO?!?!?!? Auoleu ..... 
Werner întreabă:
”Cine nu merge pe motocicletă?” .... și încep să se ridice mâine. Per total cred că eram maxim 4 tipe. Toate celelalte 3 au ridicat mâna, eu nu mă puteam decide....
Werner zice: ”Hai să o luăm alfel. Cine se urcă pe motoretă?”
Bă frate, și am ridicat mâna ca și cum era cel mai natural gest!!!
”Cine nu are cască? .... Eins, zwei, drei .... Anca nici tu nu ai cască, ridică mâna te rog.”
Și se întoarce către alt tip și îi zice:
”Deci avem nevoie de 4 căști. De unde faci rost de ele, nu mă interesează.”
Să-mi bag picioarele, în următoarele cinci minute erau pe masă patru căști, trei negre și una albă cu bărbie.

Trei zdrahoni de aproape doi metri se apropie și încep probele, care cu capu mic, care cu capu mare ... M-am ales cu casca albă cu bărbie. Dezavantajul la ea este că nu prea o scoți așa ușor și ochelarii intră și mai greu, așa că am cam stat cu ea pe cap și în timpii de staționare. 
Înainte să ne încolonăm să plecăm spre zona noastră fugi de caută toalete, că apoi nu știi ce te așteaptă și rămăsesem singura lady ca arbitru pe ruta de bicicletă. Despre glumele bike-lor nu pomenesc .... fiecare arbitru face echipă cu un biker d-ăla ”rău”, dar pasionat de motor, ceea ce e mare lucru. 

Eu m-am ales cu Andy, pe lângă care eu par chiar foarte mignonă cu cei 173 ai mei, dar un tip deosebit, ne-am înțeles perfect, a fost foarte grijuliu și mi-a zis de la început, că m-a văzut că nu prea mă bag să iau căpăstrul: ”Tu ești șefa, eu doar conduc. Tu spui unde oprim, unde încetinim, unde mergem tare.” A fost imboldul de care aveam nevoie și după jumate de oră pe traseu deja comunicam prin semne. Excelentă colaborare!!
Am găsit toaleta, destul de departe, fugi, când să ies mă strigă cineva .... Adrian-Emil Tudorache ... doar că el intra și eu eram pe fugă, deci nu l-am putut aștepta. Fiecare avea un alt job și fugeam în direcții diferite.

Alaiul de 25 de motociclete a câte doi oameni fiecare a plecat pe la 06:45 cred. Atunci am simțit, prima oară în viața mea, cum e pe o motoretă. Și era bine, comod, un sentiment de siguranță neașteptat. Evident, cu așa un tip puternic la ghidon ...
Eram prea ”beată” de emoție și bucurie, uitasem de somn, de foame, de orice ... așa că nu prea știu cât am mers, poate 2-3 cam, nu mai mult.
Acolo, după o curbă, ne-am aliniat toți și am început așteptarea. O atmosferă calmă, veselă, bikerii cu glumele lor deșucheate, nu era pic de vânt, dar presimțeam că avea să-mi fie frig peste zi, căci nu eram echipată corespunzător. Aveam tricoul de federație și o jachetă de ploaie, blugi subțiri și adidași. 
În dotarea obligatorie intră:
- carnețel și instrument de scris;
- fluier;
- cartonașele de penalizare.
Azi au existat trei cartonașe și regulile la bicicletă pe lângă că sunt clare, sunt și extrem de stricte, aici fiind cam cele mai mari posibilități de trișare.
Cartonașul galben
se dă cadou în următoarele situații: 
- încălcarea regulilor de drafting (mersul la plasă);
- dacă cel depășit nu dă răgaz celui care l-a depășit și intră imediat în depășirea acestuia (am avut pe traseu un caz foarte clar, dar despre cum și când penalizezi revin ceva mai târziu, fiind o temă destul de sensibilă, dar în același timp și cea mai importantă din economia concursului);
- blocarea altora sau mersul în paralel (și aici există numeroase cazuri).
Penalizarea se concretizează prin Stop & Go.
Arbitrul de pe motocicletă fluieră, merge înaintea sportivului respectiv - desigur la distanță de absolută siguranță -, îi arată cartonașul galben, îi spune cu voce tare numărul și nu stă la discuții. Arbitrul nu are voie să intre în nici un fel de polemică. Ca urmare, în nici un fel de discuție. Măsura e logică, chiar dacă pare ilogică. Apoi notează imediat pe carnețelul din dotare următoarele elemente de identificare:
- numărul de concurs al celui penalizat;
- motivul (dacă e drafting, se notează numărul de concurs al concurentului din față);
- ora aplicării și ”culoarea” penalizării;
- km la care s-a întâmplat/aplicat penalizarea.
Notițele au valoare de protocol și se predau cu semnătura arbitrului în Penalty Box. În cazul cursei de azi, cu traseu de o singură buclă, Penalty Box se află la finalul zonei rutei de bicicletă și afișajul are loc pe ruta de alergare, sportivul având responsabilitatea să urmărească dacă numărul său de concurs apare afișat și să se oprească. Dacă nu se oprește se alege cu un DSQ (descalificat).
Cartonașul albastru
se dă cadou în următoarele situații:
- tot cu raportare la drafting, dacă sportivul intră în zona de drafting fără să finalizeze depășirea;
- dacă sportivul merge paralel cu altul sau/și blochează astfel pe altul din spate sau dacă blochează pe altul din spate în mod intenționat (la mersul în paralel aici a exista un segment pe autostradă unde s-a aplicat o excepție, permițându-se mersul paralel, dar distanța minimă să fie de 1,5 m);
- dacă sportivul rămâne în zona de drafting mai mult de 20 (amatori) / 25 (profis) de secunde.
Penalizarea albastră înseamnă oprire de 5 minute în Penalty box.
Cartonașul roșu
se dă destul de greu și aici există mai multe variante. Arbitrul de pe traseu poate da fără nici o discuție cartonaș roșu sportivului care aruncă ambalaje pe traseu în afara zonelor delimitate de litering. Aceste zone aflate în grija voluntarilor permit cam 30 de m înainte și după ca marjă ”de siguranță”.
Pentru limbaj și comportament neregulamentar, agresiv, vulgar etc. se dă roșu.
După două cartonașe galbene, al treilea e roșu, dar decizia se ia de către arbitrul șef din Penalty Box, unde se centralizează protocoalele de pe traseu.
Cartonașul roșu înseamnă descalificare. 
Acum care e treaba cu decizia de penalizare:
E mai greu decât pare și, în același timp, e mai ușor decât pare.
Trei ore jumate am stat cu ochii beliți pe probabil o mie de cicliști de tot felul, pornind de la profesioniști, la amatori și la cei începători.
Dacă cunoști regulile de aplicat, situațiile sunt destul de clare. Ideea nu este să vânezi greșeli, ci să ajuți sportivul să fie corect. Pe mulți - vorbesc de sportivii amatori (sau de agrement, cum erau numiți pe undeva :-)) îi ajuți să fie conștienți că încalcă niște reguli și că nu este fair-play. Mulți știu ce fac și o fac în speranța că nu vor fi observați, dar mulți nu știu ce fac. Aici intervine simțul și flair-ul arbitrului.
Îți dai seama destul de bine dacă unele situații sunt create cu intenție. La fel de bine îți poți da seama dacă, deși în situație de penalizare, sportivul nu realizează acest lucru. Acum, de pe motoretă, am putut vedea mai bine cum se apreciază distanța de drafting. Ca sportiv aproximarea este mai greu de făcut. Pe motocicletă ești la alt nivel, mai ridicat deasupra solului, plus că ai perspectiva, vii din spate și vezi linia de cicliști. Imediat vezi dacă între doi cicliști încap 3 sau 4 sau doar 2 biciclete.
Imediat sesizezi unde se formează grupuri compacte de drafting sau intenții de blocare!
Îi vezi imediat pe cei care se pregătesc să depășească și dacă ți se pare că e un joc non fair play acolo, rămâi pe viteză mică în spatele sau paralel cu sportivul respectiv și acesta de regulă își dă seama și renunță la orice intenție negricioasă ar fi avut.
Cam asta e ideea de bază: sportivul trebuie să știe că arbitrul există, că penalizarea există, că prezența arbitrilor nu e doar un design, chiar dacă pare așa. Eu una, ca sportiv pe distanțe lungi, nu de puține ori am avut clar impresia că unii arbitrii sunt de mobilier, că unii motoriști trec cu viteză pe lângă zeci de cicliști fără să observe nimic. Ei bine, nu e chiar așa.
Eu personal am dat multe avertismente azi. Raportat la numărul total de 2.500 de oameni care au luat startul, aproximativ 20 de avertismente e o nimica toată.
Am notat mulți și i-am urmărit, după care i-am lăsat, considerând că nu a fost rea-intenție, ci neatenție sau scăpare, se întâmplă.
Pe cățărări nu prea ai ce drafting să penalizezi. (Nici pe coborâri, să fim serioși!!) Depășirile pe cățărări nu sunt puține, dar necesită un efort fantastic, aici nu prea sunt șanse de jocuri urâte. Pot apare blocaje și am avut grupuri de 10 cicliști sau am avut doi care se tot depășeau într-una .... I-am atenționat să disperseze grupul cât se poate de urgent, era urcare, era greu, situații de genul acesta pot apare nu neapărat din rea-voință sau nu știu ce plan de strategie ucigătoare.
O greșeală pe care o fac mulți este aceea de a nu încetini când își dau seama că vor fi depășiți. Ei trag în continuare, deși regula e clară. E ca și cum pe DN1 ești la volan și se angajează cel din spate în depășirea ta, îl vezi, dar tu, ca netotul, în loc să-l lași, accelerezi...... faze mortale, nu?
Alte situații delicate mai apar când unul încearcă să depășească și trage, trage, trage, asudă, stă în drafting și tot nu-i iese. Ei bine, aici se numără alea 20-25 de secunde. Nu mai puțin, să fim înțeleși!
Am dat cartonaș galben unui sportiv care mergea în paralel cu alții ca strategie, adică așa, la 40 de secunde.
Am dat cartonaș galben unui tip care nu a reacționat la avertisment. Ba din contră, s-a înfuriat că l-am fluierat, a dat din mâini, că ce puii meu vreau, că nu văd că vrea să depășească și nu poate .... și a continuat în drafting. Atunci l-am anunțat că are cartonaș galben. S-a enervat că de ce îi vorbesc în engleză!! I-am zis și în germană, deși nu eram obligată, raportându-mă la un eveniment de talia Ironman. Tu ca arbitru nu știi ce limbă vorbește fiecare sportiv și chiar dacă ai știi nu te interesează, că tot nu știi toate limbile concurenților prezenți. Așa că engleza este limba de comunicare, mai ales că echipele de oficiali sunt formate din oameni din toate țările. În fond, termenii tehnici tot în engleză sunt. 
Am mai penalizat un sportiv care, enervându-se atât de tare că a fost depășit, a intrat imediat în depășire și a lăsat în urmă alți trei sportivi. Conform regulamentului, nu avea voie să intre în depășirea celui care tocmai îl depășise, trebuia să iasă mai întâi din zona de drafting și apoi să reintre și să depășească. 
Ar mai fi ceva de spus?
Cam astea au fost regulile de astăzi primite de la delegatul tehnic principal.
De reținut este faptul că la 2.500 sau 1.000 sau 10.000 de sportivi este imposibil să acoperi pe toată lumea. Ca urmare, inevitabil, există situații care rămân neobservate. Aici intervine conștiința fiecărui sportiv în parte și conștiința asta atârnă și ea, de multe ori, de miza care există.
Comportamentele sportivilor diferă între profesioniști și amatori, între bărbați și ladies.
Voi reveni cu alt material, cu ceva fotografii. Fotografiile se fac și din motive juridice, la o adică, deși nu cred că este cazul acum. Delirant de frumos traseul. Cei de la Ironman au exclusivitate pe traseul de bicicletă, așa că deocamdată mai aștept cu fotografiile.
Ce m-a impresionat a fost un tandem format dintr-o elvețiancă nevăzătoare și însoțitoarea ei și un tip care părea să aibă 200 de kg și pe care l-am prins asudând și la alergare. Deci ..... FOARTE TARE TIPUL!!!!!! Să faci un astfel de concurs, să termini o astfel de rută de bicicletă de 90 de km, grea, cu urcări luuuuungi și niște coborâri periculoase, în curbe, înguste, cu soare și cu ploaie, în timp util și apoi să dai din picioare 21 de km pe căldură, pe asfalt .... wow!!!! Chiar m-a impresionat tipul, i-am făcut un semn de ”bravo” la bicicletă, căci s-a uitat la noi cu o figură demnă de laudă și atunci chiar nu m-am putut abține să nu-i fac un semn de ”bravo, omule, tot înainte!”
Andy, danke für das Sicherheitsgefühl und sorgfältiges Fahren heute!

Startul era la ora 7:00 și la 7:32 veneau din curbă deja primii doi cicliști ..... XQYTEAÎ|ÎW!!!
Noi, cei 25 de motoriști, am plecat pe rând, la intervale de aproximativ cinci minute. Regula este să nu depășești pe traseu altă motocicletă aflată în derulare. Dacă e oprită, că se mai ia și pauză, atunci e OK. 
Pe cele trei ore jumate s-a lăsat și cu ploaie, și cu vânt și am început să tremur de-mi clănțăneau dinții, dar nu aveam ce face. Andy mi-a dat mănușile lui, că el avea ghidonul cu ”încălzire centrală” și nu le folosea. Am folosit-o pe cea pentru stânga, căci cu dreapta trebuia să iau notițe. A fost crunt pentru aproximativ o oră, dar am supraviețuit. La 11:30 predasem protocolul și casca, mâncasem cu băieții și m-am despărțit de ei, plecând teleleu să mă uit la alergători și la sosiri. La ora unu șofam din nou spre casă, să evit aglomerația de retur după week-end.
De la patru la cinci am tras și o alergare ușoară de zece km .... că doar veneam de la un ironman ca ”spectator” și mă simțeam motivată :-)