Ultima cursă din 2013 = o decizie spontană pentru un 42 k / asfalt!

28.11.2013

Acuma nah .... nu fu să fie să încep sezonul cu un Ironman distance și să-l termin cu MPC! Tentația de a mai încerca ”marea cu degetul”, adică un maraton full pe asfalt a fost mai mare. Al 16-lea concurs pe 2013.
 Fiind o cheltuială total neprevăzută și din scurt, m-am văzut nevoită să renunț la petrecerea de Crăciun organizată de RoClub Maraton, unde mă înscrisesem. Așa că voi alerga/merge duminică .... pe 1 decembrie, în IOR. Patru ore, cinci ore, totul e să nu abandonez. Va fi un antrenament mai lung, pentru care am plătit taxă. Greșelile și lenea costă, în general. Dacă nu sunt capabilă să mă auto-verific într-o alergare banală de week-end, înscrierea la un concurs este, uneori, singura opțiune. Un pace de 6'/km va fi ideal pentru mine, dacă îl pot menține pe toată lungimea cursei. Ar fi chiar prea bine.

Afară ninge viscolit și Bucureștiul e o mare mizerie .... deci cu siguranță va fi frig. Mai sunt patru zile. Voi vedea cum este să alergi un maraton așa, fără o pregătire focusată pe el. Din iulie până acum nici măcar 500 de km de alergare nu am atins. Deci randament 50% mai scăzut, căci ian-iunie = 1.000 km. De fapt, după Xman Oradea, de la final de iunie, nu cred că am mai ieșit de 10 ori să alerg prin parcuri, ca antrenament. S-a cam rupt firul de atunci ... dar asta va fi o ”poveste de povestit la iarnă” :-)

Update din duminica concursului 
Maratonul Reîntregirii Neamului, 
1 Decembrie 2013:

A fost drăguț. Frig. Ceață, deci ceva umezeală. Lung. În cerc, o tură avea cam 3,15 km. Vesel. Bine organizat. Mititel ca participare (spațiul restrâns), modest ca premii (cupe doar pentru locul I open, de exemplu). Bine moderat. Familial oarecum.

Nu am pus geană pe geană toată noaptea. Am avut ceva de lucru cu termen de predare, m-am culcat târziu, am mâncat târziu, am ieșit la un 5 km de alergare ușoară, toate bune și frumoase, dar nu am lipit vreo geană toată noaptea. Oribil. De ce să mi se întâmple așa ceva înainte de un concurs fără miză, pentru care nu aveam emoții, nu speram nimic, decât să trec cu bine linia de sosire și să nu fiu ultima la fete, eventual? De ce?!

Am un blocaj la mușchiul de pe pulpa superioară a piciorului stâng. Am luat magneziu și anti-cârcel destul, dar ceva nu a mers. Am simțit primele dureri răsărind de pe la km 32. Nașpa. Apoi am simțit cum mă taie în talpa stângă, de la proteza de corectură pe care trebuie să o port. Nașpa. Nu m-a tăiat până la urmă, dar m-a secat de dureri de pe la km 15 cred.

Trebuie să caut pozele făcute de ceilalți.

Trebuie să descarc cursa de pe Garmin.

Și să mai scriu câteva chestii. Dar nu acum. E foarte lung dacă nu te pregătești pentru a alerga această distanță. Când am văzut că primii 30 de km mi-au consumat 3h3minute am decis mental ”că da, merge bine, neașteptat de bine” și ritmul a scăzut spre 7 km/h uneori (!) Atunci mi-am dorit să scot măcar un pic sub maratonul de la Cluj, unde timpul fusese 4h25. Nu mi-am dorit altceva din acel moment, ca urmare mi-am permis de am și mers de vreo trei ori, să zicem 300 m per total. Mai bine te oprești așa și mergi la pas, de ce să te forțezi, dacă tot nu ai vreo miză interesantă?

A fost bine. Pe ceas mi-au ieșit 43 de km cred. Nu sunt fericită cu 4h23min, dar sunt extrem de mulțumită, având în vedere volumul extrem de redus de antrenamente și curse din ultimele două luni jumate. Totul e mental. Nu totul, dar peste 60%! 

 

The day AFTER the 1st marathon :-)

 

Ei bine, a trecut și prima noapte. Nu, nu m-am născut ieri. Mă refer la prima noapte de după Maraton. Primul meu maraton pe asfalt. Patruzeci și doi de km virgulă șaizeci și unu de metri, conform GPS-lui meu.

Noaptea a trecut greuț, aș fi vrut să se prelungească încă zece ore. Nu am febră musculară (!!!), am doar un genunchi vai de steaua lui. Genunchiul drept m-a părăsit totalmente ieri, în timpul cursei, pe la km 25. Pur și simplu nu mă mai iubește. Bine, în locul lui, nici io nu m-aș mai iubi. Să bagi un genunchi la o cursă de 42, pe asfalt, se cheamă terorism premeditat. Adică .... stai așa, că nu mai ai 24 de ani, nici 19, nici măcar 35. Mai pune zece. Și vezi dacă m-ai iubi. Adică mă alergi doar 150 de km în ultimele șaptezeci de zile, dintre care 86 peste pajiști, dealuri, forestiere, poteci și potecuțe, stâncăraie și alte noblețuri, iar acum mă condamni la asfalt?! Da cu ce ți-am greșit?

Și crezi că dacă acu mă ții bandajat cu alifii care put a șarpe veninos o să te iert? Vrei să-ți povestesc EU cursa, cum am simțit-o IO și ligamentele mele brutalizate? S-ar putea să te apuce plânsul ....

(....)

Și după ce a trecut și noaptea, țintuită de pat, dimineață la 7 mi-aș fi dorită să fie zece seara precedentă și să mă culc să dorm. Primul contact cu podeaua a fost hazliu. Umorul doare uneori :-). Da nici urmă de febră musculară, cred că nici nu mai am mușchi, parol!

Vrei la baie acu? Aha .... Păi cam ai 5 pași de făcut, ce te faci?

Deci, în prima dimineață de după mi-am dat seama că abia acum este testul real de voință ... Ambiția nu mă caracterizează de regulă, dar voință am sigur. Deci am ajuns la baie până la urmă. Și am căpătat curaj, în poziția șezut mi-am curățat dantura și apoi dă să mă ridic iar. Greu, dar se întâmplă. Nu am bare d-alea de ajutor prin baie, așa că tot io a trebuit să găsesc soluții, să nu o bușesc naiba pe gresie, că e spațiul mic și nu știi cum cazi, ce organe mai pierzi prin spațiu.

Cu îmbrăcatu a fost mai greu. E chestia că genunchiul drept se distrează la maximum și nu suportă îndoirea și presiunea. Dar e cam frig afară și șoșonii au șireturi ... e complicat. Așa că .... am tras niște șosete și peste ele, sandalele. Că alea se închid simplu, paka-țaka și gata. Sigur, designul e ridicol, dar ce mai conta? Trebuia să ajung la birou.

Cum? Cu bicicleta, evident, că am așa o dependență psihică de vreo câțiva ani. Pfui .... a fost tare greu. Să o car până la ieșirea din bloc, cele două etaje jumate, a fost o aventură. Căci nu puteam coborâ treptele normal, cu succesiunea obișnuită a picioarelor. Viața ar fi prea simplă să poți face chestia asta după un prim maraton. Așa că puneam piciorul stâng, mai puțin beteag, pe treapta inferioară, stăteam cât să clipești o dată, aduceam și piciorul drept lângă cel stâng .... și tot așa,vreo cinci minute pentru două etaje jumate. Bicicleta grea, timpul scurt .... A fost ca și cum făceam sport. Dar mai dureros. Da cum se zice: ”Dacă te împrietenești cu durerea, nu vei mai alerga singur.” Ba chiar începi să vorbești cu ea, pe bune! Recunosc că dialogul îl începusem de ieri, pe traseu, mă plictiseam la un moment dat, nu mai vroiam muzică în urechi pe unii kilometri, deci am avut ceva intimități cu Durerea mea. La început era un grup, apoi membrii grupului s-au vorbit între ei și au zis: ”Unde-s mulți, puterea crește”. Deci s-au strâns de pe la gât, gambe, Călcâiul lui Ahile, brațe, pulpe și s-au pus pe treabă, ca o reală echipă, la genunchi. Cu precădere la genunchiul drept. Așa a crescut puterea Durerii asupra mea și eu mă făceam tot mai mititică și mă înghionteam: ”Așa-ți trebuie, că nu te-ai mulțumit cu 21k, ziceai că ce să faci cu restul zilei, dacă termini 21k în 1h55' (ăsta-i timpul meu actual. Sau mă rog, era, până ieri :-))”.

Deh .... neh .... brrrr ..... hm .... kr .... ăăăă .... și treceau metri din kilometri cu viteza melcului moștenitor (ăla are de regulă măcar 2-3 case primite moștenire și d-aia se mișcă mai lent, că e greu să le cari pe toate-n spate, nu?)

Refuz cu îndărătnicie să analizez cursa. Ar însemna să aloc câte juma de oră pentru fiecare din cei 42k și nu am timp. Treb să dorm. 

(.....)

Oricum, prima zi de după primul meu maraton asfaltat a fost cel puțin interesantă. Ei da, sigur, până la urmă chiar am ajuns la birou, chiar am reușit să îmi plasez picioarele pe pedale, dreptul pe pedala dreaptă și stângul pe pedala stângă, am reușit să învârt, să mă încadrez frumos într-un trafic absolut infernal ..... vai, și am pedalat molcom, având în fața ochilor, exact ca un refugiu mental, imaginea de ieri a unui București uman, plăcut, locuibil, respirabil .... UN BUCUREȘTI FĂRĂ MAȘINI, O CALEA VICTORIEI FĂRĂ MAȘINI .... INCREDiBiiiiiLLLL!!!

Academia Militară cânta de plăcere .... cum, nicio mașină, nicio sfârâială, nicio tamponare, nicio-njurătură? Ce delir fantastic, câtă melodie în liniștea asta, ce desfundări de nări ..... mirific!

Și aici, poți citi relatarea de ieri
Update: ziua de după ”the day after the marathon” - 9 octombrie :-)

Nu am febră musculară, incredibil!! O tot caut, o tot strig, dar nu e nicăieri!! Nici ea nu mă mai iubește?!

Și ziua următoare, după asta :-)
Alerg, merg sau mai bine bag repaos? 

Update 23.04.2013:

Am alergat pe 21 aprilie al doilea maraton urban. O oră și două minute mai puțin. Fără opriri.

A doua zi am pedalat 20 km, din care 3 km de dealuri.

Azi am alergat ușor 5 km, în 31min35sec.  

aici e povestea celui de-al doilea maraton urban, aprilie 2013, Cluj, 4h25/42 km
aici e povestea celui de-al treilea maraton urban, 1 decembrie 2013, 4h23/43 km 

Se întâmplă și de bine în România actuală

Eh, acum nu știu dacă termenul ”de bine” e chiar bine ales în titlu, pentru că în România se întâmplă destule - deși, din păcate, nu destule (!) - lucruri de bine, dar, după ce am avut ocazia să văd cum se încasează o taxă de participare pentru o alergare montană pe o distanță mai scurtă cu peste 50% decât aceasta (vezi link-ul de mai jos) și cu un mare zero la rubrica ”servicii” (adică nici măcar 100 ml de apă nu se oferă în cursă, nici cu ce să-ți prinzi decent numărul de concurs pe care, by the way, ești obligat să îl porți la vedere, altfel tot tu ești descalificat - oare, iertată-mi fie cârcoteala, cât costau câțiva metri de elastic sau 200 de ace de siguranță?!!, că tot ai încasat o nemeritată taxă pentru a alerga pe o potecă turistică marcată de zeci de ani ....), 

să aflu că cineva, în România de azi, organizează un eveniment care cu siguranță nu va dura doar 2-3 ore, și ....

îl oferă oamenilor pe gratis ...... m-a siderat pur și simplu.

FESTIVALUL TRANSALPIN - concurs de alergare montana, 21 iulie 2012

Așa că, după ce am ”băgat bine la cap” replica cuiva cum că ”cei care nu iubesc natura și alergarea montană nu au cum să aprecieze” concursul respectiv (pe bani) și ”n-au decât să se mulțumească cu alergarea în Herăstrău” (nu regăsesc, ca să redau citatul fidel), am dat acum despre un eveniment gratis. Sper să ajung și să pot comenta și după aceea. Deocamdată, la acest nivel de informație, inițiativa mi se pare - pe lângă un pic dubioasă că deh, într-o lume anormalizată, niște lucruri normale bat la ochi! - cel puțin frumoasă, lăudabilă și demnă de copiat.

Așa că, data de 21 iulie 2012 este de notat în calendarul tău sportiv :-), căci acești băieți organizează ceva care cu siguranță merită încurajat.
Și, nu mai puțin merită numiți și sponsorii, căci, așa cum se declară pe site-ul concursului: ”Atat castigatorii cat si participantii la eveniment vor fi recompensati cu premii ce insumeaza peste 5.000 euro, oferite de catre sponsorii nostri ” - sunt prezenți pe site-ul concursului -.

Dacă cineva va lua la reinterpretat acest material, să fie atent că NU am pretenții ca evenimentele sportive să fie, de regulă, organizate gratuit. Sunt doar uimită de tenta comercială cam exagerată pe care a apucat-o și acest domeniu și știu că nu am cum să mă împotrivesc curentului. Am participat la concursuri și înainte de 2009, când banii nu erau nici o problemă pentru mine, dar din 2010, de când taxele de participare au cam început să ”ia altitude” peste nivelul de altitudine existent în România, participarea la aceste activități mediatizate și proclamate ”evenimente de masă, promovate pentru a încuraja populația să facă sport și să ducă o viață sănătoasă” a devenit o mare durere financiară. Și nu spun mai mult. Nu are nimeni pretenția de gratuitate absolută, dar ceva moderație chiar că nu ar strica.

Așa că, oricine reinterpretează altfel decât tenta materialului, nu face decât să afișeze în mod gratuit o reavoință.

Harta schematică a traseului:

”Regulamentul de participare

Maratonul Transalpin este o competitie sportiva outdoor organizata de Asociatia Drumetii Montane.
Prin participarea la Maratonul Transalpin, participantii sunt de acord sa respecte si sa se conformeze cu urmatoarele:

Art. 1. Pot participa persoane care au împlinit varsta de 18 ani, in baza semnarii unei declaratii conform careia isi asuma participarea pe propria raspundere, precum si persoane ce au implinit varsta de 14 ani, care ataseaza la fisa de participare delaratie autentificata a parintilor, ce atesta faptul ca sunt de acord cu participarea pe proprie raspundere la acest concurs
Art. 2. Participantul este obligat sa semneze declaratia pe propria respundere privind participarea lui in cadrul maratonului.
Art. 3. Inscrierea se poate face online (prin completarea formularului), prin posta sau telefonic .
Art. 4. Concurentii vor participa in mod individual.
Art. 5 Concurentul este obligat sa poarte in permanenta numarul de concurs atasat pe echipament si sa fie cat mai vizibil pentru a putea fi identificat in orice moment..
Art. 6. Sedinta tehnica va avea loc in data de 20/07/2012, incepand cu orele 21:30.
Art. 7. Echipament obligatoriu:
- incaltaminte cu talpa aderenta
- haina/pelerina de ploaie
- telefon mobil functional
- rucsac sau borseta
- fișa, harta si numarul de concurs vor fi puse la dispozitie de catre organizatori
- lanterna.
Art. 8. Cronometrajul se va face la secunda.
Art. 9. Dupa verificarea echipamentului, concurentul va semna o declaratie potivit catreia participatrea se face pe propria raspundere.
Art. 10. Traseul va fi parcurs in mod obligatoriu in sensul impus de catre organizatori, respectandu-se ruta prestabilita.
Art. 11. Exista doua categorii de concurs: masculin si feminin.
Art. 12. Fiecare concurent isi va aduce cele necesare pentru a campa.
Art. 13. Timpul limita pentru terminarea traseului este de 8 ore.
Art. 14. Penalizarea concurentului se face astfel:
- lipsa unui obiect din echipamentul obligatoriu ( vezi Art. 7.) - descalificare;
- ratarea unui post de control - descalificare;
- nerespectarea regulilor competitiei - descalificare;
- pierderea fisei de concurs - descalificare;
- comportament nesportiv - descalificare;
Art. 15. Retragerea / Oprirea unui concurent de a mai participa se face astfel:
Organizatorul poate opri un participant de a mai participa in urmatoarele cazuri:
- s-a accidentat, iar starea sa nu-i mai permite sa concureze;
- depasirea timpului limita;
- acesta observa nereguli la participant;
Participantul poate solicita retragerea lui din competitie, indiferent de motive acesta este obligat sa informeze organizatorii la start/ la punctele de control / la numere de telefon care sunt notate pe harta.
Retragerea din competitie a concurentului se va face prin semnarea fisei ca solicita retragerea din competitie.
  

Art. 16. NU SE PERCEPE TAXA DE PARTICIPARE / INSCRIERE.

Toti participantii au obligatia de a prezenta un act de identitiate la sosirea in tabara, sa completeze si sa semneze un exemplar din regulament. Prin participarea sa la aceasta competitie, accepta automat regulamentul mentionat mai sus.

Detalii

Startul se va da din proximitatea Cabanei Obarsia Lotrului. Pentru a ajunge in Postul de Control 1 se va alerga pe poteca marcata cu triunghi albastru pana la Pasul Groapa Seaca unde se afla Postul de Control 1. Pentru a ajunge in Postul de Control 2 se va pleca din Pasul Groapa Seaca pe poteca marcata cu linie albastra, se va traversa Vf. Coricica ce are o altitudine de 1885m si se va urmarii poteca marcatacu linie albastra pana cand ajungem in Saua Huluzului (1824m) unde se afla Postul de Control 2. Pentru a ajunge in Postul de Control 3 se va pleca din Saua Huluzului (1824m) pe poteca marcata cu linie albastra se va traversa Vf. Gaurii (2243m) , Curmatura Tiganilor, Vf. Coasta lui Rusu (2301m), Vf. Piatra Taiata si se va ajunge in Saua Piatra Taiata unde se afla Postul de Control 3. Pentru a ajunge in Postul de Control 4 se va pleca din Saua Piatra Taiata pe poteca marcata cu marcaj cruce rosie ajungand astfel la Lacul Calcescu (1940m) unde se afla Postul de Control 4. Pentru a ajunge in Postul de Control 5 se va pleca de la Lacul Calcescu pe poteca marcata cu cruce rosie pana cand veti da de un drum forestier si se va alerga pe aceasta pana cand se va da de Costrul de Control 5.  Pentru a ajunge la Sosire din Postrul de Control 5 se va pleca pe drumul forestier marcat cu cruce rosie pana cand se va ajunge la asfalt unde aici se va urmarii drumul ce este marcat cu cruce rostie pana cand se ajunge la Cabana Obarsia Lotrului unde este Sosirea.

Traseul poate suferi modificari in functie de conditiile meteo aparute sau de alti factori neprevazuti.”

Ciucaș Marathon - un alt eveniment gratuit, 9 septembrie 2012 

ALERGAREA DE IARNĂ

Îmbrăcămintea:

Nici prea lejer, nici prea gros.

Alergătorii care nu au experiență sunt recunoscuți ușor după felul cum sunt îmbrăcați, de regulă prea gros. Cine pune prea multe haine pe el, va transpira atât de abundent, încât va risca efectul ”cozii picăturilor de transpirație”, o reală capcană pentru organism, care devine supraîncălzit și implicit suprasolicitat în scurt timp. Cine se îmbracă, dimpotrivă, prea subțire, va suferi de frig, va avea tendința de a alerga mai rapid și va suporta mai greu curentul de aer care se formează prin mărirea vitezei, acesta fiind și mai rece. Când vă pregătiți pentru alergare în frig, nu vă ghidați după temperatura pe care o simțiți înainte să începeți mișcarea, căci vi se va părea prea frig și veți avea tendința să puneți prea multe haine pe dv. Gândiți-vă că după doar câteva zeci sau sute de metri de mișcare sângele se pune în mișcare și senzația de căldură vă va invada din toate părțile.

Eu am experimentat și știu acum ce am nevoie la -15°C, de exemplu, dacă nu bate vântul: un tricou skin cu mânecă scurtă, unul cu mânecă lungă (poate fi și un polar subțire) și un wind stopper subțire. Dacă bate vântul, pun un wind stopper mai gros și cu glugă. La picioare, un pantalon lung skin și pantalonul de alergare deasupra. Dacă bate vântul tare sau alerg prin zăpadă înaltă sau ploaie, un supra-pantalon impermeabil sau încălzitori ”furați” din garderoba de ciclism.

Căciula și mănușile sunt foarte importante. Capul și mâinile, ca extremități principale cele mai expuse, trebuie să fie obligatoriu acoperite, mai ales dacă alergarea durează mai mult de jumătate de oră.

Ritmul:

Fără start prea rapid. Continuă cu alergare ușoară, plămânii sunt altfel solicitați decât atunci când este cald afară.

Ultimele zece minute ale alergării le veți parcurge în mod conștient într-un ritm relevant mai redus și atunci când veți decide să vă opriți veți mai continua să mergeți la pas încă cinci minute. Am făcut din instinct chestia asta și cele cinci minute de mers sunt absolut superbe!

Dacă bate vântul, începeți alergarea în sensul îndreptat împotriva vântului. Dacă nu respectați acest principiu, veți parcuge a doua parte a alergării cel mai probabil împotriva vântului, când deja sunteți transpirat și simțiți frigul provocat de curenții de aer la un nivel net superior.

Dacă alergați seara, nu uitați să vă faceți vizibil prin accesorii.

Dacă după ce ați terminat sesiunea de alergare nu intrați direct în casă să vă schimbați (ați mers poate cu mașina până la punctul de start/finish), faceți tot posibilul să vă schimbați măcar tricoul de piele cu care ați alergat. O bluză cu mânecă lungă și o vestă sunt de regulă ideale, totul e să fie uscate. Hidratați-vă, beți apă în primul rând. Imediat după ce ați terminat alergarea, este necesar să vă hidratați, chiar dacă nu simțiți o nevoie acută pentru acest lucru. Ați pierdut, prin transpirație, o cantitate de lichid de care organismul are nevoie.

Eu personal, iarna pot alerga 3 ore fără să beau, dar apoi, primul lucru pe care îl fac este să beau ceva, apă sau ceai îndulcit. Apoi să îmi schimb tricoul de piele.

Pășire ușoară!

ALERG, nu fug!

Nu-mi place să alerg. Sau poate teama de a-mi suprasolicita genunchii m-a împiedicat să mai alerg, după 8 ani de performanță, practic toată copilăria. Am tocit zgura stadionului Dinamo, viață dură, dar frumosă, de sportiv. O singură dată am prins o medalie. Vice-campioană națională la 1.500 în 1981 :-), între cele două gemene celebre: Gela și Felicia. Totuși, antrenorul se încăpățâna să mă bage la cursele de 3.000 de m, cică aveam potențial. Pe dracu potențial! Fundu mare aveam, asta aveam! 3.000 de m era mult prea mult pentru mine și el, deși fusese campionul României la 1.500, nu vroia să înțeleagă că iubeam 1.500. Aveam suflul mai mare decât băieții și asta îi indica lui că puteam ajunge campioană la 3.000 de m.  Zoltan Vamos, cu respect vă salut, pe orice lume ați fi acum, după 30 de ani. Viața de sportiv de performanță este foarte dură. Foarte organizată. Te călește. Este precum armata adevărată. Viața de sportiv și educația spartană din familie m-a călit pentru o viață dură pe care am dus-o și o duc. Revenind la sport: în anii aceia statul încuraja și susținea financiar sportul. Mama mea nu a știut ce înseamnă cheltuiala pentru cantonamente, pentru masa de prânz la popota clubului, pentru dormitorul pus la dispoziție în Clubul Dinamo, pentru biletele de transport, dulciuri și mici cadouri de Crăciun. Pentru toate acestea, țâncii de noi munceam din greu. La 8 a.m. începeam antrenamentul de 2 ore, indiferent că era caniculă sau ger de minus 20 de grade C și alergam în subțirii teniși chinezești, tricouri de bumbac și niște treninguri chinezești din supraelastic inferior. Tenișii chinezești, albaștri, aveau talpa foarte subțire, simțeai orice pietricică și orice guguloi de gheață. Alunecau ca dracu. Cine avea bascheți, toți chinezești, era privilegiat. Baschetul era mai înalt, avea talpa aia din cauciuc un pic mai groasă și ținea mai bine piciorul. Fetele la pubertate se chinuiau și cu alte probleme. După antrenament, ne schimbam și fugeam la școală. Cu duș rece sau fără duș, mâncate sau nemâncate. După școală, fugeam rapid pe străzi să ajungem la antrenamentul de ora 16. Încă două ore. Plecam dimineața pe la 6,30 de-acasă (asta începând cu vârsta de 8 ani), străbăteam Bucureștiul până la Dinamo (locuiam prin Giulești pe-atunci), mama nu știa nimic de mine toată ziua, că nici telefon acasă nu aveam (a așteptat 11 ani până ne-a instalat statul telefon fix acasă, inimaginabil!), și reveaneam acasă seara după ora 19,30-20. Mă apucam de temele pentru școală, că a doua zi iar aveam școală. Și sâmbăta aveam școală până la ora 13. Și așa am trăit 10 ani (pentru că de la 7 ani la 9 am făcut înnot de performanță). Iarna era crunt, erau ierni grele, plecam cu noaptea-n cap de-acasă, reveneam pe întuneric și toată ziua mama nu știa nimic de mine, nu exista nici o cale de comunicare.

Ei bine, pe la 16 ani am zis că școala e mai importantă și am lăsat sportul de performanță, m-am apucat de olimpiade la limba română și la istorie.

De atunci nu am mai alergat nici 10 m.!!! În 2010, alergarea a reînceput cu ocazia triatlonului Fără Asfalt!! Adică brusc cu 5 km.

Dar nu am ieșit niciodată să alerg, până anul acesta. Înainte de Mamaia am avut 3 sesiuni de alergare, fiecare de câte 5 km, adică două ture în jurul Casei Poporului.

Ei bine, acum vreau să încerc și eu să văd cum ar fi un antrenament, poate chiar mi-ar place. Mă chinuie ideea că m-aș plictisi.

Recunosc că m-au motivat podiumurile (și nu știu persoană pe care să nu o motiveze un podium, fie el și simbolic uneori). Recunosc că până ce și discuțiile furtunoase de pe Tri Challenge pe Facebook mi-au dat un imbold. Nu, viitorul nu stă în fața mea, e prea târziu. Dar dacă într-un an de zile, fără antrenamente, am câștigat 47 de minute ca și timp de parcurgere al unui triatlon cu aceleași coordonate, înseamnă că ceva energie mai am. Mi se pare imposibil să ajung să alerg mai mult de 25 de km (am alergat 21 de km la half IRONMAN Oradea 2011, dar vreo 3 km au fost doar mers!!), dar nu se știe.
Nu-mi plac locurile de prin București, pe unde aș putea alerga, dar nu am de ales deocamdată. Asta mă chinuie foarte tare. Visez la un cu totul alt peisaj de viață ............ și doar speranța asta mă mai trezește dimineața. I miss Himalayas.

15.09.2011
Parcul Carol este o variantă bună. Azi am alergat, pentru a doua oară, cam 8 km într-o oră. Sau poate 9, nu prea știu cum este cu ceasul ăsta al meu. Parcul Carol oferă umbră, puțină lume, asfalt și poteci off road, un sentiment de noblețe. Fiind la doar vreo 2 km de locul de muncă, ar fi o variantă să alerg la fiecare două zile câte o partidă de o oră. Începutul este greu, eu cred că l-am făcut deja.