”Am avut noroc cu carul! Nici măcar nu aveam nevoie să spun ce am nevoie, că deja știa! Nu, nu am apucat să facem vreo tură împreună și de fapt eu am vrut echipă feminină. Dar pur și simplu așa s-a-ntâmplat și sunt super fericită că am făcut echipă cu el!”
*
”Știi ce înseamnă pentru mine spiritul de echipă? Să mă pun în pielea celuilalt, ca și cum ar fi a mea. Am luat la mine și pastile de Imodium, că dacă are nevoie? Am luat 3 sandwich-uri și două ouă fierte special pentru el. De la el am primit doar prezența pe hârtie, pe majoritatea timpului petrecut în această cursă.”
*
”Dacă nu era el, nu aș fi terminat cursa asta! A fost tot timpul foarte atent să nu mă accidentez, m-a ținut de mână când nu mai puteam, iar la urcările de pe Bucșoiu stătea în spate arc la orice pas, dacă mi-ar fi alunecat piciorul mâna lui ar fi fost acolo să mă oprească și să mă prindă!”
*
”Oh, noi eram la un moment dat să depășim echipa de pe locul 3. Ne apropiam fără probleme, când deodată îl auzim pe tip izbucnind către partenera lui, că ”Ce faci? Hai odată, nu vezi că ne ajung? Vrei să arunci pe fereastră toată munca? Hai odată!” Ne-am speriat oarecum și am zis că dacă îi depășim, cine știe ce pățește fata. Așa că le-am lăsat avans, pentru noi conta mai puțin dacă vom fi pe locul 2 sau 3. Podium tot am prins, dar nu cu orice preț!”(n.a. doar trei minute diferență între cele două echipe, m-am uitat pe clasament).
*
”Eu îmi caut alt partener, cu siguranță vreau să alerg și anul viitor, dar nu cu Mr. Nepăsare ăsta! Mă uitam la celelalte echipe, cum băiatul purta rucsacul și fetele, majoritatea, nu aveau nimic pe spate, cel mult un bidon de apă la purtător.”
*
”Noi suntem de mult o echipă și ne merge foarte bine. Mergem în același ritm, pe poteci înguste el merge de regulă în spate, ca să fie pe fază dacă mi se întâmplă ceva. Nu are sindromul de ”conducător”. Are timp și spațiu să conducă în altă parte, toată ziua!”
*
”Mi-am plâns în pumni. Nu e vorba doar de viteză aici. E vorba de comunicare. De înțelegere a nevoilor celuilalt. Și ca tipă evident că mă aștept să am full suport, măcar fizic, dacă altfel nu, din partea coechipierului. Eu cred că la un moment dat a uitat total că alergăm în echipe la acest concurs.”
*
”Când ieșeam de pe o urcare mai dificilă, chiuia de bucurie, doamne, dacă l-ai fi văzut cum făcea și spune: ”Bravo Adi, mergi extraordinar!” Și habar nu ai câtă motivație însemna reacția asta a lui, în loc să spună, cum am văzut la alții, el mergând în față la 10 m: ”Hai Adi, hai odată! Păi m-aș fi blocat și aș fi părăsit cursa!”
*
”M-a uimit faptul că nu se apreciază corect și din câtă poveste mi-a zis, nu prea le are cu muntele. Are viteză, nimic de spus, dar nu are comportament de munte, de cursă și de echipă. M-am simțit ca la o cursă individuală aproape.”
*
”Mai în glumă, mai în serios, l-am rugat de mai multe ori să nu mă mai lase în spate. E demotivant. Și nu mi se pare normal să alerg după coechipier, nu e strategia potrivită ca acesta să-și impună ritmul pentru a scoate un anumit timp. Nu faci așa ceva într-un concurs de acest gen, dacă nu stabilești chestiile astea dinainte, nu?”
*
*
”Când a-nceput ploaia, îmi venea să abandonez. El a început să înjure și s-a panicat. Până la urmă, a trebuit să devin eu ”bărbatul” echipei. A fost OK, dar puțin aiurea.”
*
”La noi, comunicarea a mers brici. Obosisem atât de tare de la un moment dat, că nici nu mai spuneam fraze întregi de genul: ”Te rog să îmi dai și mie gel sau magneziu sau apă.” Spuneam doar ”gel” și el știa de unde să-l scoată, nici nu era nevoie să mă opresc, Doamne ferește să fie nevoie să-mi dau jos rucsacul. A fost tot timpul aproape, m-a ajutat cu orice gest și asta a contat enorm, pe lângă faptul că am scos un timp de nevisat!”
*
”Eu am pus cortul pe la prânz și el trebuia să sosească spre seară. Am stabilit că mă sună când ajunge, în ideea să pună cortul tot prin apropiere. Aiurea! Nici nu l-a interesat! Ei bine, de atunci m-am lămurit și mai tare cum va fi cu ”spiritul de echipă” pe traseu și mi-am dat seama că va fi un uriaș exercițiu de toleranță și disimulare.”
*
”Eu am pus cortul pe la prânz și el trebuia să sosească spre seară. Am stabilit că mă sună când ajunge, în ideea să pună cortul tot prin apropiere. Aiurea! Nici nu l-a interesat! Ei bine, de atunci m-am lămurit și mai tare cum va fi cu ”spiritul de echipă” pe traseu și mi-am dat seama că va fi un uriaș exercițiu de toleranță și disimulare.”
*
”Bogdănescu a fost nesimțit. Cinșpe ore nu l-am putut face să înțeleagă care este scopul echipei și că până ajunge el din față la mine, eu deja pot să fiu jos în prăpastie sau să cad și să mă ridice alții, care vin din spate. Dacă aveam nevoie de apă, trebuia să mă opresc, să-mi iau bidonul din rucsac. Nu era mai simplu să fie el aproape și doar să mi-l scoată din rucsac și să-l repună apoi la loc, fără nici un efort? Egoiști sunt unii, incredibil. Cred că nu gândesc.”
*
”M-a ajutat enorm pe Bucșoiu, partea de care mi-era cel mai frică. A stat în spatele meu tot timpul. Îi mulțumesc pentru cursa asta.”
*
”băăă, noi am fost doi băieți, dar am văzut o fază la finish, la o echipă de mixt .... să cazi pe spate, nu alta!!! Fata aproape că a leșinat, era desfigurată de epuizare, iar lui nu se părea că îi pasă prea tare, era cam disperat! Șocant, frate, șocant și culmea e că îi și știu pe cei doi. O deplâng pe biata tipă, pe bune! Dar dacă ea acceptă, probabil că-i place, știi cum e .... :-)”
*
”băăă, noi am fost doi băieți, dar am văzut o fază la finish, la o echipă de mixt .... să cazi pe spate, nu alta!!! Fata aproape că a leșinat, era desfigurată de epuizare, iar lui nu se părea că îi pasă prea tare, era cam disperat! Șocant, frate, șocant și culmea e că îi și știu pe cei doi. O deplâng pe biata tipă, pe bune! Dar dacă ea acceptă, probabil că-i place, știi cum e .... :-)”
*
”Îi plăcea să se dea mare. Și cred că era obsedat de Bucșoiu, numai despre asta vorbea, de parcă am fi avut să traversăm cel puțin Aconcagua! Nu-mi plac lăudăroșii. În rest, ne-am tolerat binișor, ar fi fost păcat de ziua asta frumoasă, nu?”
*
”Nu vreau să vorbesc despre ce echipă nu am avut. Nu mai vin niciodată la acest concurs sau caut o tipă. Nu e o cursă pentru toți, nici măcar pentru toți ”masculii”! Aproape că nu mi-a dat mie rucsacul lui.”
*
”Eram la un moment dat pe Bucșoiu și o tipă se ruga de coechipierul ei să o aștepte. Și îi mai auzisem și înainte vorbind pe acest subiect. Îmi părea rău pentru ea ....”
*
”E o cursă complicată și prin faptul că te obligă să participi în echipă și dacă nu ești cuplat și sudat bine cu partenerul, traseul și condițiile meteo sunt, în esență, entități neglijabile. Căci relația pe traseu este cheia reușitei acestei curse, indiferent pe ce loc termini. Mie una mi-e foarte clar că cei care au terminat pe primele locuri, să zicem primii 10%, au avut echipă OK. Așa cum îmi este clar că unii s-au accidentat din cauza nervilor, a neatenției și necooperării din echipă. Echipă înseamnă ritm, armonie, good timing, reciprocitate mai ales. Nu există ”el” și ”ea”, ci doar NOI. Restul e abureală!”
***
Puținele nume pomenite sunt ale unor personaje fictive. Declarațiile sunt, neoficial și neorganizat, frânturi din diverse povestiri ascultate și auzite înainte, pe timpul și după cursă, despre ediția actuală și altele precedente. Concluziile aparțin cititorului. Mesajul este, în principiu:
”Acordați atenție partenerului (bine, eu aici m-am referit mai ales la echipele mixte, probleme există și în celelalte tipuri de echipe)/partenerei. Femeile nu sunt bărbați, chiar dacă unele dau impresia asta (acestea sunt doar aparențe) și când faceți echipă cu ele, trebuie să fiți conștienți de asta și să vă asumați niște chestii. Iar dacă nu vă cunoașteți mai din timp, provocarea este cu atât mai mare pentru ambele părți! Ori comunicați foarte bine înaintea cursei, ca să puteți comunica și pe parcursul acesteia, ori stabiliți un cod clar de reguli, dar de comun acord.
De exemplu:
a) Cară fiecare propriu bagaj sau partenerul dorește să-și elibereze partenera? Asta înseamnă că va exista un rucsac comun potrivit.
b) Vreți să vă îmbrăcați la fel sau nu? Eu aici sunt de părere că acest detaliu se merită doar atunci când echipa e sudată și ”se simte reciproc”, altfel e doar o imagine pentru ceilalți, fără conținut.
c) Cum mergem, care merge în față? Cel mai rapid sau cel mai lent, cel mai puternic sau cel mai slab?
d) Ce mâncăm, cum ne energizăm?
e) Tragem pe urcări sau pe coborâri?
f) Folosim bețe amândoi sau e de ajuns o singură pereche?
g) Chiar dacă nu vă știți să aveți probleme cu genunchii, nu uitați să puneți o pereche de genunchiere în rucsac!
h) Asigurați-vă că amândoi aveți tot ce este necesar pentru confortul organismului (protecție de soare, echipament potrivit și rulat).
i) Mergem la distracție sau la cronometru?
j) Trebuie să știți dinainte, pe cât posibil, ce probleme specifice poate avea celălalt (dacă suferă cu încheieturile, cu stomacul, dacă vede bine pe întuneric, dacă îi e frică de tunete, trăznete, câini ciobănești etc.)
De exemplu:
a) Cară fiecare propriu bagaj sau partenerul dorește să-și elibereze partenera? Asta înseamnă că va exista un rucsac comun potrivit.
b) Vreți să vă îmbrăcați la fel sau nu? Eu aici sunt de părere că acest detaliu se merită doar atunci când echipa e sudată și ”se simte reciproc”, altfel e doar o imagine pentru ceilalți, fără conținut.
c) Cum mergem, care merge în față? Cel mai rapid sau cel mai lent, cel mai puternic sau cel mai slab?
e) Tragem pe urcări sau pe coborâri?
f) Folosim bețe amândoi sau e de ajuns o singură pereche?
g) Chiar dacă nu vă știți să aveți probleme cu genunchii, nu uitați să puneți o pereche de genunchiere în rucsac!
h) Asigurați-vă că amândoi aveți tot ce este necesar pentru confortul organismului (protecție de soare, echipament potrivit și rulat).
i) Mergem la distracție sau la cronometru?
j) Trebuie să știți dinainte, pe cât posibil, ce probleme specifice poate avea celălalt (dacă suferă cu încheieturile, cu stomacul, dacă vede bine pe întuneric, dacă îi e frică de tunete, trăznete, câini ciobănești etc.)
Sugestia mea personală:
Chiar dacă există cazuri fericite de ”armonie la prima vedere”, nu plecați în cursă cu persoane cu care nu ați făcut măcar 3 trasee lungi. Împreună adică. Lista cu detalii e lungă și poate că fiecare o are pe a lui/a ei.
Am cunoscut perechi potrivite, fericite, dar și nepotrivite și frustrate. Ca observator, din acest punct de vedere a fost o cursă destul de intensă.
Coechipierul nu este adversarul, nu este concurența voastră, nu este ”piatra de moară” sau ”handicapul” vostru. Pentru a nu se ajunge la astfel de situații, cunoașterea dinainte este vitală și comunicarea constantă este cheia. Dacă ați stabilit în aprilie sau mai, de exemplu, că faceți echipă pentru acest concurs, dar pe parcursul timpului constatați că nu există comunicare și nu ieșiți la câteva trasee împreună, atunci renunțați. Căutați eventual mai departe sau amânați pentru altă ocazie, cu alt coechipier. Părerea mea. Sunt între 8 și 40 de ore din viața voastră, a fiecăruia, pe care nu cred că merită să le cheltuiți în nervi, lacrimi, frustrări, abțineri profunde. Nici un podium din lume nu merită chestia asta și sportul în natură trebuie să ne evidențieze laturile noastre umane, nu pe cele de ”mamifer sălbatic”. Părerea mea. Na, că am mai zis-o o dată.
Cine cu cine mai merge la Marathon 7500 în 2014?! :-))
Cine cu cine mai merge la Marathon 7500 în 2014?! :-))
Aici se poate lectura raportul de cursă
Anka, cred ca ai surprins cateva adevaruri pertinente – sper ca doritorii(oarele) de 7500 vor citi acest articol, insa nu sunt in totalitate de acord cu asteptarile unora dintre domnitele pe care le-ai citat.
AntwortenLöschenPrima chestie este ca multe dintre participante (dar si participanti) nu inteleg ca 7500 este un concurs foarte greu de MUNTE. Ai facut vreodata ceva similar? Ai urcat (singur sau in echipa) macar un traseu de 20-30 de km cu 2-3000m dif de nivel? Daca nu ... nu ai ce cauta acolo ...cu sau fara partenerul potrivit. Daca ai experienta pe munte probabil ca nu iti vor tremura genunchii pe Bucsoiu si nici nu vei simti nevoia sa fii "menajata". Eu am fost socata sa vad ca am cunostinte care abia au urcat de 2-3 ori pe munte toata viata si acum luau concursul asta in piept.
Presupunand ca au luat deja decizia sa mearga, ce le obliga sa mearga la echipa de MIXT? Li s-a parut mai sigur sa mearga cu un barbat langa - poate, dar asta nu inseamna ca va fi si mai usor. Barbatii sunt barbati - sunt mai competitivi, se enerveaza usor (dar le si trece repede), mai injura, mai urla ...asta e ... Daca ai vazut vreodata un meci de fotbal (amical) intre barbati poate ai observat ce chimie dubioasa este intre ei. Se injura, se enerveaza, se faulteaza, dar in 10 minute ii vezi la o bere cu zambetul pe buze. Vrei un pic de armonie si un ritm similar, poate e cazu sa iti cauti o prietena de suferinta. Eu una inteleg o echipa de mixt doar in cazul in care cei doi sunt un cuplu (e o alta chimie acolo) sau rude sau ... ceva de genul.
Punctul 3 – si imi cer scuze ca o lungesc… imi pare rau sa vad ca o participanta la 7500 – deci o fata care se vrea “tough cookie” se astepta ca partenerul sa ii care bagajul. Nu stiu, poate gresesc eu … dar daca vrei sa fii o lady si sa fii menajata poate ca muntele nu e de tine. Eu am mers la munte in grupuri si mai mici si mai mari. De fiecare data mi-am carat portia de bagaj – asa mi se pare normal.
Felicitari tuturor echipelor sau grupurilor de 2 persoane care au terminat concursul si va doresc mai multa “chimie” pentru anul viitor :)
Nu pot comenta reacțiile și așteptările tuturor. Sunt frânturi de discuții, purtate acum și cu alte ocazii, pe care le-am sintetizat în acest material. Eu cred că abordarea feminină, în majoritatea ei, se referă la elementul de confort psihic. Dacă vrei să cauți un ”vinovat”, nu există unul singur. Ambii sunt vinovați, dacă el pleacă în concurs cu o domnișoară fragilă sau dacă ea se așteaptă să fie cărată în spate. Nu știu eu ce le ”obligă” pe ele să meargă la mixt, așa cum nu știu ce îi poate determina pe ei să meargă la mixt. Oricum, părerile sunt foarte împărțite și toată lumea are dreptate, căci nu există o dreptate absolută. Eu am observat perechile de pe traseu și am fost uimită să văd vede care nu aveau nici un bagaj. Aici e chestie de ce s-a stabilit înainte. Sunt tipi care vor neapărat să care ei tot, așa cum sunt tipe care nu ar accepta acest lucru. Nici eu nu aș fi de acord cu asta, dar sunt chestii care țin de sudura echipei, de comunicare. Niciodată în viața mea nu am dat bagajul de munte să-mi fie cărat de un tip și eu personal am făcut tot Făgărașul și sute de km pe alți munți ai planetei, cărându-mi singură rucsacul de 20-30 de kg. Deci nu despre asta discutăm aici și înainte de a interpreta pasajele, e bine să nu uităm că majoritatea dintre ele SUNT SCOASE DIN CONTEXT, căci fiecare echipă are contextul ei particular cunoscut doar de cei implicați, corect? :-) Ar fi păcat acum să începem să comentăm DOAR DIN PUNCTUL NOSTRU INDIVIDUAL DE PĂRERE. Eu personal felicit TOATE ECHIPELE CARE AU TRECUT LINIA DE FINISH DE MÂNĂ, ZÂMBIND și cu loc de ”bună ziua”, indiferent de discuțiile de pe traseu!!!
LöschenSi la noi a fost echipa mixta. Eu am dus rucsacul pentru ca am preferat ca partenera sa depuna un efort mai mic, fiind o cursa foarte solicitanta. Ca barbat, prin structura noastra, gradul de efort individual este intotdeauna mai mic pe acelasi traseu pe care il face o femeie. Este ceva pur biologic. Si cum nu suntem sportivi de performanta, si doar amatori, deci nu ne antrenam in mod deosebit, diferenta dintre organisme ramane si este normal sa fie asa. Din punctul meu de vedere, organismul femeii este mai puternic pentru alt fel de munci, cum ar fi nasterea. Pune-ma pe mine sa nasc!! As urla de as declansa avalanse pe Bucsoiu! Din respect pentru femeie si pentru rolul ei in viata noastra, din respect pentru dorinta ei de a trai aceleasi senzatii pe care noi le traim parcurgand aceste trasee dure si foarte dure, eu ca barbat asa inteleg sa o protejez. Tendinta asta a unora dintre femei, din pacate a din ce in ce mai multe, de a brava cu "lasa ca pot si singura" nu face decat sa le transforme intr-un fel de hibrid intre femeie si barbat. In curse de acest gen, cred ca intervine simtul masurii si bunul simt fata de munte, fata de coechipier, fata de organizatori si salvamontisti. Daca sunt Miss Columbeanu, nu voi veni la Marathon 7500. Doar daca vreau sa pun o armata de salvamontisti sa ma scoata din nu stiu ce prapastie, doar daca vreau sa il innebunesc pe coechipier care trebuie sa ma care in spate si daca vreau sa-mi bat joc de organizatori, obligandu-i sa stea dupa fundu meu pe coclauri. Cam asa! Bun material, cu pozitive si negative, cam asta a fost situatia pe traseu si cred ca fiecare in parte a avut o experienta de viata. Si da, fragmentele sunt scoase din context, de aceea nu pot fi judecate corect, cum spune si anka in comentariul anterior.
Löschen