Dieses Blog durchsuchen

Donnerstag, 7. Mai 2020

vindecare holistica: ruptură de ligamente - de la ziua 17

Ziua a XVII-a de la accident (marți, 24.3.2020):
Am rămas acasă. Liniștită. Trei ore în meditație, deși nu sunt convinsă că ceea ce fac eu este meditație. Am purtat șina toată ziua cu toate că am sentimentul că ligamentele s-ar fi regăsit și se stabilizează. Dacă e doar o părere, o realitate sau o dorință ..... chiar nu știu exact.
Chestia e că pot merge normal. Nu pot sări sau face mișcări bruște, dar exersez mersul conștient. Mă trezesc dimineața, îmi iau corpul în primire, îmi salut gândurile (salut hoarda de maimuțe :-)) și rămân minute bune în pat. Apoi începe ziua.

Ziua a XVIII-a de la accident (miercuri, 25.3.2020):
Deși nu am mai luat muntele la picior sau la roată și azi a fost o zi în care mi-am forțat norocul. Se simțea totul atât de stabil. Mă refer la genunchi. Vroiam să ies afară să reintru într-un anumit spectru emoțional pe care în casă nu-l regăsesc. Ce timpuri trăim .... ideea că trebuie să rămâi în casă flutură pe la nasul nostru chiar dacă avem libertatea să ne plimbăm pe-afară. Zilele astea au devenit deja melancolice și conțin un mix de tristețe, suferință, nesiguranță, instabilitate, încarcerare, speranță, gratitudine. 
Azi a fost ziua în care m-am distanțat de teamă. Teama a fost introdusă de prea mult privit și ascultat la știri pe internet. M-am oferit voluntar într-un proiect regional, caută persoane cu pregătire în domenii de sănătate. Au acceptat diploma de maseur și m-au pus pe lista de așteptare. Mă gândeam la toți cei care nu au voie să rămână acasă în timp ce alții nu au de ales, decât să rămână acasă. Poștașii, furnizorii, personalul din magazinele alimentare și din domeniul de sănătate și poliție, armată, pompieri; șoferii de autobuze, taxi, conductorii și controlorii de pe trenuri.

A fos însorit. Am dormit bine. Fără șină. Friguleț. Eram într-o stare de bucurie. Puteam mânca. Vroiam din nou să evadez. De-acasă. M-am dus cu bicicleta până în Kaprun - 6 km - și apoi către Sigmund-Thun-Klamm la lac unde obișnuiam să alerg adesea.

Kaprun-ul închis ..... toate ușile și ferestrele închise .... ce revelație! Hotelurile, pensiunile, restaurantele, barurile, lifturile, parcările, parcurile .... fără autobuzul local, fără mașini în mișcare. Micul oficiul poștal închis. Totul închis. 

Pe dreapta lacului de la baza ghețarului drumul este în reparație așa că singura opțiune a fost să car bicicleta pe malul celălalt. Ceea ce, pentru cineva cu genunchiul rănit și foarte vulnerabil, e departe de a fi optimal. Coborârea spre podul foarte îngust e abruptă și apoi urcarea prin pădure e foarte abruptă și îngustă și întortocheată. Dar am făcut-o și am ajuns la banca mea preferată pe partea cealaltă a lacului. Am rămas pe drumul paralel cu lacul cu muzica la maximum în urechi, ceea ce nu mi se întâmplă vreodată. Am intrat din nou în ritualul meu de vindecare pentru o oră și ceva până ce frigul m-a luat de mânecă și m-a șutit spre casă. M-am urcat pe bicicletă din nou și am pornit în sens contrar însă, lăsând frigul cu gura deschisă :-) Am pedalat spre lifturi și apoi mai departe spre Kesselfall. Acolo e punctul terminus ca să zic așa. De acolo începe urcarea spre cele două rezervoare alpine. Pe jos durează minim patru ore. Cu cele două autobuze și liftul vertical durează aproape o oră. Indiferent cum vrei să ajungi acolo, accesul e posibil doar vara.
După o staționare nu prea prelungită am luat totuși drumul spre casă. Era frig, pustiu și venea seara. Și nu este un loc unde vrei să fii pe întuneric și tremurând de frig. 
Am intrat la Hofer să îmi cumpăr roșii și ceapă. Doi cumpărători. Casiera poartă mască și mănuși din plastic. Teama de a fi atins și de a atinge devine o a doua natură. Senzațional de rapid. Faza cu mănușile nu o înțeleg, virusul rămâne, deci poate fi transmis. Ce e virusul de fapt? Un instrument de tranfer al informației. Aha .... Deci, cu sau fără mănuși, dacă sunt în magazin și cumva culeg virusul, tot îl aduc acasă. Hm .... nebune timpuri. Și nu vreau să intru în analize.


Ziua a XIX-a de la acciedent (DO, 26.3.2020):
Acasă toată ziua, doar pe seară am ieșit. Frig. Două pulovere din lână și vesta-pufoică. Mănuși de iarnă, căciulă din lână, cizmulițe. Am ajuns la locul ”meu de ritual prin câmp”, 1,5 km încolo și-ncoace. Dance, lets trance :-)
Trăirea a fost intensă de parcă aș fi fost ultimul om pe Pământ!! Amurg rece, vânt ascuțit. Frig. Pustiu. Dar genunchiul e mișcă! Wow!!

Ziua XX de la accident (FR, 27.3.2020):
Acasă. Nu cred că mai urmează povestiri relevante. Nu mai am dureri și micile limitări de mișcare ale genunchiului vor trece în timp.
Mai există momente în care piciorul se simte ca un corp străin și mai există anumite mișcări și poziții pe care nu le fac ușor. De pildă mă așez pe podea și nu mă pot ridica natural. Poziția standard de yoga nu o pot lua. Cred că mai durează câteva săptămâni.
Zece genoflexiuni OK, cu timpul voi reajunge la cele 200 pe sesiune fără pauză.
Am putut să mă sui pe scaun să îmi iau ceva de pe dulap. Mișcare naturală.
Alergarea: no way, am încercat. Maximum 30-40 m. 
Sentimentul este că ligamentele se conectează și se vindecă deja și că RMI-ul nu va arăta ceva diferit de ceea ce simt. 
Vom vedea ce zice știința săptămâna viitoare când mă duc la clinică :-)

Sâmbătă, 18. Aprilie 2020 - 6 săptămâni de la accident:
De azi parcă pot alerga ușor, acum am venit de-afară. Am alergat 1 km și am mers 8.
Pe 6 aprilie chirurgul a făcut comentariile la finalul citirii RMI-ului și a consultării genunchiului:
Pacienta este de profesie antrenor și a inițiat un program de fizioterapie care îi permite vindecarea. Nu a luat medicamente, nu există riscuri. Poate merge normal. Recomand să nu alerge și să nu meargă cu bicicleta pentru următoarele 3-4 săptămâni. Recomand să poarte șina, mai ales noaptea. Următoarea consultație 20 aprilie.”
După care m-a întrebat ce anume am făcut și ce înseamnă ”vindecare holistică”.

Duminică, 19. Aprilie 2020 - IMVR3 (Ironman Virtual Race)
Ironman oferă gratuit un duathlon. Ai practic două zile la dispoziție să alergi 1,5 km, să te dai cu bicicleta 20 de km și să mai alergi 5 km.
Am alergat 1,5 km în 10 minute.
M-am dat cu mtb-ul pe asfalt exact o oră pentru cei 20 de km.
Și am mers apoi 5 km cu genunchiul deja obosit - 40 minute. 
Raportul meu de vindecare se încheie aici. 
Cine citește și nu înțelege, are șanse.
Cine citește, nu înțelege și nu crede - îi doresc să descopere cândva despre ceea ce discut aici.
Miercuri, 22 aprilie, mi-am luat cursiera.
50 de km per total. Am pedalat până la intrarea pe șoseaua alpină a Großglockner-ului (care iarna până pe la jumatea lunii mai e închisă pentru mașini oricum), 500 m urcare pe ultimii 4 km din traseul dus (25 km dus + 25 km back home).
Pe principiul "teoretic, pot practic orice", am reușit urcarea aia de patru kilometri pe bicicletă. Pe cursieră! Pentru mine, un mister (zero antrenament, by the way!)
Minunat. Urmează cel puțin 40 de ore de pauză, genunchiul se resimte un pic. E o senzație de ”străin”, nu altceva.
Joi, 7. Mai 2020 - două luni de la accident:
# 3 km alergare
# 10 km mers pe jos
# 300 m urcare
# 20 genoflexiuni (Suomo)
# 30 lunges în față cu deplasare
# 30 lunges mers înapoi cu deplasare.
Happy :-)

Cum a început totul:
Ziua 0: accidentul
Ziua 2Ziua 3Ziua 4Ziua 5Zilele 6-9Zilele 10-11;
Ziua 12 (prima după ziua X);
Zilele 13-14; Zilele 15-16
___________________________
Angewendete Quellen:



Keine Kommentare:

Kommentar posten

I'm WATCHing YOU!! :-)