vindecare holistică: ruptura de ligamente - ziua 2

Ziua 0 și ziua I după accident (7 și 8 martie 2020)
Ziua a II-a după accident nu arată mai bine decât cea precedentă. O durere profundă în pulpa superioară a piciorului drept își striga drepturile la atenție. Un hematon măricel se cuibărise acolo și cum taman în partea aia a piciorului doamnele au pernuțele de grăsime, accesul era îngreunat. Mi-am măsurat ambii genunchi: cel drep are o circumferință de 37 cm și cel stâng (cel vătămat) are 42 cm. Evident că diferența se vede cu ochiul liber, dar așa, ca chestie ..... 

Eram fericită că scăpasem fără fracturi sau alte nebunii!! Îmi trecea prin minte o vizită la medicul de familie, cabinetul e peste drum de mine și tipul e și medic sportiv (triatlonist în timpul liber, 5 ore la ultimul IM 70.3 aici în Zell am See).

Totuși aveam sentimentul că medicul nu mă poate ajuta așa că în mod conștient mi-am asumat întreaga responsabilitate asupra procesului de vindecare. Da, asta avea să se întâmple: voi iniția conștient un proces holistic de vindecare! Nu, nu e prostie, ignoranță sau încăpățânare. E dorința de a experimenta! (ăăăh?!)

Au trecut 40 de ore de la accident. La orice urmează să descriu că fac nu mă întreba ”de ce?”. Răspunsul va veni la finalul poveștii, poate în 5-6 săptămâni, nu știu. Chiar nu știu. Decât că nu am nimic de pierdut în a face ceea ce rezonează cu mine și cu experiențele mele anterioare.

Am decis să duc gunoiul. Asta e o reală aventură de la etajul trei fără lift. Sunt exact 52 de trepte de coborât și de urcat. Coborârea am reușit-o ca un slalom printre dureri în 3,5 minute. Urcarea în 2,5 minute. Și încă o dată, doar așa, să mai simt o dată ce și cum.

După care am decis să merg la magazin să-mi cumpăr ceva de mâncare. Căutam un pretext să forțez nota în situația dată, clar! E ceea ce mă caracterizează.

Magazinul e la 1,3 km pe jos. Ploua. 50 de minute dus și apoi 50 de minute retur. Am testat diverse mișcări ale piciorului, am văzut ce nu merge deloc, ce ar putea merge. Am ajuns la concluzia că acel Musculus Gracilus era doar supra-întins. Puteam îndoi și întinde genunchiul foarte puțin, cam 10 grade la îndoire și întinderea cam 50 din 100 grade. Locul era evident încă cald, semn că ceva lucra acolo în interior, îmi și imaginam armata de celule cum se reorganizează pentru a drege situația! Ajunsă acasă mi-a venit ideea să pun comprese rece. Seara am început ”vindecarea mentală” paralel cu masarea hematomului din piciorul vecin. Din fericire mi-am adus aminte că aveam în casă perne electrice de masaj, căci doar cu greu ajungeam manual la hematom, era prea profund și nu-mi plăcea. E important să împrăștii sângele adunat acolo.

Am stat cam o oră vizionând niște video-uri de-ale doctorului Joe Dispenza și lăsând pernele de masaj să lucreze.