Triatlon Brașov - analiza la rece

”Experiența nu reprezintă ceea ce ți se întâmplă, ci ceea ce faci cu ce ți se întămplă.” 

Aldous Huxley

N.B. 1

Materialul de mai jos a fost scris de mine în data de 31 iulie și a suferit unele modificări în urma unei discuții-interviu pe care am avut-o în seara de 6 august a.c. cu Tudor Buțu, unul dintre reprezentanții părții organizatorice pe segmentul tehnic al concursului. Completările cu albastru sunt rezultatul discuției noastre. Din păcate, o discuție asemănătoare cu reprezentantul Asociației 7 Scări nu a mai avut loc, deși informațiile despre partea de organizare pe segmentul administrativ ar fi fost și ele binevenite pentru o privire ”mai” de ansamblu asupra eforturilor premergătoare zilei de duminică, 28 iulie 2013, când s-a desfășurat acest concurs.

Scepticismul meu legat de Tri Braşov, determinat de felul în care “a intrat pe piaţă” când ghioceii nici nu răsăriseră, nu a fost tocmai gratuit. Aşa cum scriam şi cu ocazia altui articol, şi în acest caz mi-a displăcut total că oarecum ”sunt împins de la spate” să achit o taxă de participare, fără să mi se ofere informaţii clare, că de complete nici nu putea fi vorba. Scepticismul nu era neapărat raportat la calitatea organizatorică, având în vedere că în spate se afla şi organizatorul celor două ediţii de Cozia Run, unde nu ai nimic de reproşat, deşi este un concurs nou pe piaţă, deci cu atât mai remarcabil. Mă raportam la două, eventual trei elemente care săreau în ochi:

1. Triatlon urban ÎN BRAŞOV? Adică pe unde primeşti tu autorizaţii să blochezi/restricționezi traficul într-un oraş turistic de dimensiuni mignone?
2. La final de iulie? În Braşov?! Când oraşul este un furnicar de turişti interni şi străini, când toţi copiii şi adolescenţii se află în vacanţă şi părinţii, în marea lor majoritate, în concediu şi chiar dacă nu au concediu, pe week-end oricum se umple vasul şi dă pe dinafară!
3. Nu e un pic cam complex pentru o primă ediţie, care ar trebui să fie, în acest context problematic, mai degrabă o ediţie de testare, adică fără o publicitate agresivă şi fără a aduna „masele” la start? Mai pe scurt: de ce nu vă rezumaţi să faceţi doar o probă olimpică, să vedeți mai întâi care sunt condițiile din teren?

Aici e cu + şi -: un număr redus de participanţi nu ar fi stârnit interesul autorităţilor, cu siguranţă că Poiana Braşov-Braşov nu ar fi putut fi închis pentru cele două ore, cu siguranţă că nici măcar numărul existent de poliţişti nu ar fi fost prezent pe traseu, deci undeva trebuie să faci rabat la ceva. Şi, deşi consider că ambele părţi au avut de tras, totuşi viaţa cea mai grea tot organizatorul o are, nu participantul (care vine la start, cum-necum derulează cursa şi pentru el grijile s-au cam terminat, dacă a terminat cu bine probele.)

Relevant, ca şi expunere a unui punct de vedere, ar fi materialul despre "Hai frate să organizăm şi noi un concurs"! 

Două entităţi juridice separate – Asociaţia 7 Scări, prin Alex Enache avea să se ocupe de partea administrativă, fiind total necunoscător pe segmentul de triatlon, iar Pegas Triatlon Club prin Tudor Buţu & Co. avea să asigure partea tehnică, oamenii fiind, la rândul lor, sportivi cu istoric bogat în competiţii - erau combinate în efortul de a pune pe picioare un eveniment promiţător şi totuşi din partea nici uneia nu apăreau informaţii. Mă refer la momentul finalului de februarie, începutului de martie.
Şi timpul trecea, citeam şi nu înţelegeam, am pus întrebări la un moment dat. CLAR că mă tenta să particip, dar nu vroiam să achit o taxă pentru o chestie a cărei logistică nu o înţelegeam.
Când au apărut primele informaţii, tot nu erau complete şi au urmat alte întrebări, neînţelegând defel logistica concursului per ansamblu.
După ce am făcut o tură de recunoaştere la locul unde se anunţase iniţial proba de înot (salba de lacuri din Dumbrăviţa), la final de aprilie, au urmat alte întrebări, alte nelămuriri, indirecte sugestii (din ce ştiu, au mai încercat şi alţii cu sugestii constructive, dar în zadar. Bine, în general, cunoscută fiind reticenţa organizatorilor de a primi păreri şi opinii de la străini, cam păstrezi distanţa.). Proba de înot a fost ulterior mutată în Lacul Codlea 1 şi apoi din nou mutată în Lacul Codlea 2, detalii pe care aveam să le aflăm la şedinţa tehnică, adică cu vreo 13 ore înainte de start.
Dar să nu ne pierdem în vorbe fără conţinut şi să încercăm să păstrăm puţină cronologie şi coerenţă.
Am decis să achit taxa la mijlocul lunii mai din două considerente foarte clare:

1. Cei de la Pegas Triatlon Club organizează din 2012 şi Cozia Run, în a cărui desfăşurare nu am avut nimic de reproşat. Deci prezentau deja un fel de garanţie din acest punct de vedere, deşi de la trail running la triathlon distanţa este destul de mare, organizatoric vorbind. Plus că cele două locaţii trebuie clar altfel abordate, administrativ vorbind.
2. Braşov este oraşul meu de suflet. Mă rodea curiozitatea să văd unde şi cum se poate organiza un triathlon şi găseam o nouă ocazie de a merge şi a mai respira din flair-ul braşovean. Plus că recunosc, eu nu am ştiut de existenţa lacurilor Dumbrăviţa şi Codlea, până la acest moment. Ştiam doar de un lac destul de mic sus, în Poiana Braşov (presupun că mai există).
3. Şi faptul că băieţii au oferit, pe 17 mai, un pauşal decent pentru ambele kituri de participare – Cozia Run + Triathlon Braşov – a contribuit, fără îndoială, la decizia finală (120 RON).

Am fost, am alergat, am constatat, acum comentez, fără însă a evita o remarcă: chiar îmi vine greu şi puţin trist să comentez şi mai puţin pozitiv un eveniment ale cărui merite le recunosc şi le pot sublinia fără reţineri. Şi pentru a calma în avans spiritele, să încep cu o parte din concluziile pozitive:

1. Din punct de vedere localizare (amplasare în spaţiu și neapărat făcând abstracție, într-un mod utopic, de faptul că locația este supra-aglomerată de oameni și mașini), este un triatlon extraordinar, Braşovul, cu zona sa metropolitană, fiind un punct central pe harta României, cu un potenţial geografic şi de infrastructură destul de bun, ceea ce îl catapultează printre “ţintele turistice” de vază ale ţării. Este un loc ”vizibil” și remarcabil. În acelaşi timp însă, tocmai aceste elemente au fost, din punctul meu de vedere, şi bilele negre neluate în considerare pentru organizarea unui asemenea eveniment în plin sezon turistic şi în plină zonă urbană.
În urma discuţiei purtată*^{6 august a.c.} cu Tudor Buţu, de la Pegas Triatlon Club, care a avut amabilitatea să dea curs invitaţiei mele la un “pahar de vorbă”, am înţeles că s-a dorit exact acest traseu din motive foarte clare: “Unul din scopuri era acela de a oferi VIZIBILITATE MAXIMĂ evenimentului.” Aspectele legate de aglomeraţie, ambuteiaje, inhalare noxe – au scăpat de pe lista de „TO THINK ABOUT IT” la momentul programării şi demarării proiectului. Uneori, dorinţa de a realiza neapărat ceva într-un anume format la care visăm de X ani, ne orbeşte şi este un lucru pe care îl pot înţelege perfect. Pur şi simplu ne ia valul .... și nu mai auzim nici măcar ”zgomotul de fond” din jurul nostru, menit să ne avertizeze asupra unor ”detalii” demne de luat în seamă pentru o reușită mai clară sau pur și simplu pentru evitarea unor situații ”nașpa”. (”zgomot de fond” = voci din exterior care ne-ar putea ajuta, sfătui etc.).
2. Din punctul de vedere al organizării în condiţiile date şi apărute, eforturile şi străduinţele oamenilor au fost vizibile şi simţibile, am tot respectul pentru munca depusă şi pentru rezultatul final (obţinut cu ajutorul unei toleranţe extraordinare din partea sportivilor participanţi, desigur!)
3. Din ce am aflat din alte surse, este pentru întâia oară în istoria braşoveană modernă când se reuşeşte oprirea circulaţiei pe drumul dintre Braşov şi Poiana Braşov, motivul fiind un eveniment nemotorizat. Astfel că pe coborârea remarcabilă din Poiana Braşov am fost feriţi de trafic (mă rog, cu două excepţii, dar voi comenta la momentul oportun).
4. Din punct de vedere amplasare în timp – şi aici scuzaţi puţin tenta redundantă - : teoretic părea interesant, dar practic s-a dovedit a fi total neinspirat ales momentul. Pentru că un triatlon urban olimpic/sprint are câteva elemente de bază pe care sportivul se bazează: VITEZA! SIGURANŢA! CALITATEA ASFALTULUI!
Dacă nu ai „suprafaţa de rulare”, vei fi un sportiv angrenat într-o cursă cu obstacole şi, din păcate, cursa de duminică a avut din plin obstacole. Desigur că la final poţi spune că aşa a fost mai palpitant, desigur că acum poţi exploata puţin cele întâmplate şi poţi încerca mai departe să vezi cum prinde conceptul pe termen lung. Poate că cei care se află la primele participări, acesta a fost „unul dintre cele mai reuşite concursuri de triatlon din viaţa lor” .... (sic!)
Ce percep eu ca obstacole nedorite la această cursă, dacă vrei să o consideri un triatlon de calitate şi de viitor:
- proba de ciclism (cel puţin secţiunea olimpică, pe care am făcut-o eu): TRAFICUL supra-aglomerat, ambuteiajele, implicit noxele absolut criminale, gropi/guri de canale/opritoare de viteză nesemnalizate.
Tot de la Tudor am aflat că poliţia locală nu le-a permis sub nici o formă să semnalizeze locurile ce puteau constitui puncte de risc pentru sportivi (nu pot comenta aşa ceva!). Era un detaliu care merita amintit și pe care se merita insistat la ședința tehnică (aș da ca exemplu abordarea lui Dragoș Costea la ședința tehnică a triatlonului din Mediaș).
- proba de alergare: hai să fim serioşi, alergăm prin parc printre alte sute de oameni ieşiţi la plimbare duminica la prânz?? Nu faci tu un culoar sau segmente de culoar, nu pui tu afişe mari prin care să avertizezi turiştii că între orele X şi Z în zona respectivă vor ieşi la alergare organizată nişte nebuni cu numere pe ei?!
Tot de la Tudor am aflat că administraţia locală nu le-a permis sub nici o formă să marcheze traseul din parc sau să pună măcar afişe prin care cei ieşiţi la plimbare să ia la cunoştinţă că între orele X şi Z pe aleile parcului se va desfăşura o chestie organizată (nu pot comenta aşa ceva, pentru că ... nu pot înțelege cum o autoritate publică aprobă, dar nu ia măsuri de eliminare a unor riscuri ..... hm?!).
- Calitatea asfaltului a fost bună în cea mai mare parte, dar..... ce să faci cu ea, dacă rişti să fii aruncat de pe bicicletă pentru că nu ai văzut în timp util o gură de canal nesemnalizată corespunzător, ce să faci cu ea dacă într-o intersecţie stai 4 minute într-un ambuteiaj demn de o capitală asiatică (de exemplu Kathmandu!) pentru a te strecura printre maşini şi turişti care veneau puhoi din toate direcțiile (mai ales că se blocase urcarea din Brașov către Poiană, nu?) ca să faci 100 de m?
Eu personal nu am făcut niciodată bucata de drum Codlea-Vulcan-Cristian-Râşnov-Poiana Braşov, habar nu aveam ce înseamnă zona respectivă din punctul de vedere al densităţii traficului auto. Dar organizatorii cu siguranţă cunosc zona. Dacă nu o cunoşti bine, atunci nu îți permiți să organizezi aşa ceva, deci varianta cu „nu o cunosc” se taie din start.
Eu m-am bazat pe informaţiile de pe site şi atunci când am citit că există segmente cu „circulaţie restricţionată” mi-am imaginat că vom avea una din cele două benzi de circulaţie dedicată nouă. Sau măcar jumătate, un sfert din banda de dus. Dar nu a fost aşa. Restricţionarea a însemnat de fapt doar faptul că la intersecţii existau agenţi de circulaţie care opreau maşinile. În rest, traficul se derula ca şi cum nu exista nici un concurs, maşinile şi alţi biciclişti ieşiţi la plimbare au făcut parte din peisajul de concurs, expunându-ne unor riscuri suplimentare. Deci iată cum nişte informaţii ambiguu formulate te pot induce în eroare. Ce să înţelegi atunci când citeşti aşa: „Râşnov – Poiana Braşov – circulaţie restricţionată, se rulează pe partea dreaptă a drumului în sensul spre Poiana Braşov” ? Eu tot sunt nedumerită cu acel „circulaţie restricţionată”, ce înseamnă asta de fapt, că la faţa locului situaţia a fost exact ca pe DN1 duminica după ora 16.

Acestea fiind spuse, să pedalăm mai departe spre raportul de cursă (va urma separat, până la urmă), căci revărsarea primelor impresii am postat-o deja după concurs.
Comunicarea ante- şi post-event:
Nu voi insista foarte mult, în mare parte cred că deja mi-am exprimat punctul de vedere legat de o comunicare deficitară. Sună redundant, dar mă risc: nu mi se pare deloc un trend corect să începi cu ordinea inversă a informaţiilor publice: adică anunţi concursul, data, localizarea şi cuantumul taxelor şi grila de încasare în timp. Ordinea cronologică logică  ar fi: 

- ai conceptul, planul, siguranţa că obţii autorizaţiile 

- anunţi concursul, ca promovare elementară 

- publici informaţiile legate de organizatori, probe, timpi limită, regulament, condiţii de desfăşurare, trasee, program. 

- Publici – concomitent sau imediat după punctul anterior – informaţiile legate de taxe şi cum/unde se achită acestea. 

- Deschizi înscrierile. 

- Activezi sistemul de încasare a taxei de participare. 

- Confirmi înscrierile ca urmare a recepţionării formularului aferent şi a banilor.
DAR, pe de altă parte, trăiesc și eu în România și, ca orice contribuabil, mă lovesc, privat și profesional, de ”sistem” (să nu uităm de inepțiile administrative de la Turul României 2013, când cicliști de performanță au fost puși în situația de a da roată Casei Poporului din Capitală, în loc să poată desfășura etapa zilei respective conform programului!!). Știu că schema de mai sus e cam ”idealistică” și momentan utopică (!!) pentru societatea românească, dar dacă vom continua mereu să dăm vina pe sistem, vom fi sclavii lui, deși totul este de fapt inept, pentru că nu există un sistem din cer, ci tot gândit și aplicat de mintea umană. Dacă nu-l ”deranjăm”, nu-l ”gâdilăm”, dacă umblăm doar pe bază de ”pile” și ”săru' mâna, conașule!”, atunci .... asta merităm să avem și de aici încolo.
Analiza ”pe text” ar putea deveni mult prea stufoasă, de aceea încerc să o rezum și să mă apropii de final, pentru că intenția materialului nu este de a reconstitui ”drumul crucii”, ci de a sublinia unele aspecte care se văd doar din direcţia participanților, organizatorii fiind ocupați și preocupați cu mult prea multe alte treburi și fiind normal să le scape pe drum câte una și alta (respectiv din direcţia organizatorilor, căci nu toţi sunt sau au fost participanţi la viaţa lor).
Din discuția cu Tudor m-au mai interesat următoarele detalii:
Care a fost cea mai grea parte de realizat în economia concursului?
Cele două zone de tranziții, T1 și T2, fiind la distanță mare una de alta și timpul avut la dispoziție fiind prea scurt, mai ales că aveai un start comun pentru o probă scurtă și una lungă.
Ce ți-a lipsit cel mai mult? 
Voluntarii! A fost o problemă să avem voluntari, să aibă experiență, să se simtă implicați și să aibă inițiative de bun augur. S-au întâmplat faze care nu ar fi trebuit să se întâmple și a trebuit să facem față cumva.
Cam la câți oameni se ridică echipa de organizare?
Aprox. 33 de oameni de bază. 
Ai spus la ședința tehnică că pe traseu sunt mobilizați 140 de polițiști. Mă-ndoiesc că era nevoie de atâția și cu atât mai mult că au fost atâția. 
Aici răspunsul ar fi trebuit să vină din partea organizatorilor din Brașov, de pe partea administrativă. Cert este că nu au fost 140 de oameni pe traseu, per total. De dragul acurateței, mai ales că anunțul făcut astfel la ședința tehnică a iscat rumori de admirație. Mie personal mi-au cam lipsit pe traseu, se va citi în raportul de cursă.
Ați organizat și un cros de 5 km. Exceptând faptul că eu personal nu aș mai fi fost capabilă să-l alerg, inițial am vrut să mă înscriu. Dar potrivit informațiilor postate pe FB, deși pentru triatloniștii înscriși la ștafetă și la sprint participarea la cros ar fi fost gratuită, rezulta că pentru cei înscriși la olimpic nu mai era gratuită. Am întrebat de ce și nu am primit un răspuns. Care este logica acestei măsuri?
Cu siguranță a fost o scăpare, o neînțelegere, evident că nici cei înscriși la olimpic nu au plătit pentru a alerga crosul.
Cele mai mari elemente-surpriză, având în vedere că abia la ședința tehnică ne-ați comunicat o serie de modificări relevante, ca să nu mai amintesc că pe parcursul săptămânilor tot timpul apăreau modificări și actualizări care ne-au cam bulversat informațional?
Cu o săptămână înainte am aflat că nu ni se mai permite să amenajăm zona de tranziție 2 și finish-ul și o parte din alergare pe stadion (”Festivalul Berarilor”, 26-28 iulie, se pare că a avut prioritate față de evenimentul nostru sportiv), deci a trebuit să găsim alt spațiu pentru T2, a trebuit să modificăm aproape total tura de alergare......

unde sunt toate aceste corturi ale diverselor mărci de bere, trebuia să fie T2 și finish-ul unui concurs de excepție. Din păcate, în România, lucrurile nu respectă nici o decență și nici o literă a vreunui regulament, interesele pecuniare au prioritate întotdeauna, doesn't matter what. 
Mă uitam cu jind spre stadion, cu o zi înainte de cursă .....

Tot atunci am aflat despre secarea primului lac de la Codlea.......
Prea târziu am aflat că din 26 până pe 28 iulie inclusiv se desfășurau ”Zilele Râșnovului” ....
Deci, acum putem cu toții să .... ne ofticăm la propriu că .... lipsa de comunicare este ceea ce ne ucide .....
 
Ce vreau să mai menționez legat de comunicare: 
A existat cineva foarte preocupat și talentat, care a consumat foarte mult timp, desenând și făcând tot felul de scheme, astfel încât totul să fie clar. Vă amintiți cu siguranță că pe grupul de pe Facebook apăreau schițe, desene, hărți, grafice ..... 

Mi-a plăcut enorm acest lucru, știu cât de mult timp consumă și este cu atât mai regretabil că o mare parte din această muncă a fost parțial zadarnică, intervenind atât de multe schimbări ale modificărilor și tot așa .... Este clar că a existat o dorință și un concept care ar fi putut face din Triatlon Brașov un eveniment caracterizat de excelență, dar din păcate, taman locația, bad timing-ul și lipsa parțială de comunicare dinspre autorități au fost ”dușmanii” cei mai aprigi.

N.B. 2
Nu am pretenția de a fi un material ”corect” și repet acest lucru pentru toți cei care ar putea avea impresia că vreau să pretind așa ceva. Sunt o perfecționistă (bine, foarte mulți afirmă acest lucru despre ei înșiși), dar totuși nu cred în perfecțiune. Nici măcar nu merg pe principiul că lucrurile pot fi perfectabile, pentru că omul în sine nu este perfect și nu va fi și relativitatea este ceea ce stăpânește lumea, ne place sau nu ne place. Eu merg - în general, nu fix pe acest caz -, pe niște principii probabil demodate, de genul:
1. Dacă tot facem o chestie, hai să încercăm să o facem bine, să urmărim logica, să îmbunătățim comunicarea.
2. Dacă tot avem urechi, hai să învățăm să ascultăm, nu doar să auzim.
3. Dacă tot nu suntem perfecți, hai să ne consultăm și cu alții, fie ei și mai proști ca noi. 
4. Dacă putem prevedea și preîntâmpina niște situații și niște reacții, hai să o facem.
5. Dacă tot am început ceva, hai să încercăm să finalizăm, acum, nu mai târziu. 
6. Dacă greșim că suntem mici și proști, hai să recunoaștem. 
etc. etc. etc.

 Și Triatlon Brașov 2013 a făcut un prim pas, pe care cu toții îl apreciem. Anul viitor va fi mai bine. Sperăm. 

 Triatlon Mediaș a apărut și a dispărut, lăsând un mare gol. Eu personal sper din toată inima să reapară pe harta triatloanelor românești, așa cum sper ca astfel de situații să nu se mai repete. Și aici cred că suportul autorităților române, existența sponsorilor, tăria organizatorilor, entuziasmul voluntarilor și încăpățânarea participanților de a face eforturi pentru a veni la start și a termina aceste curse sunt elemente care trebuie să alcătuiască de fapt din ce în ce mai numeroasa familie triatlonistă, indiferent de nivel (amator sau profesionist). Așa cum mai cred că sportivii profesioniști cunoscuți pot avea și ei un cuvânt de spus care să cântărească mai greu în anumite situaţii, decât un material pe un blog al nu știu cui (sic!).

Și aici, descrierea cursei mele!