CINDREL în alergare și despre trişarea în cursă

După cursa și peripețiile din 2012, anul acesta am decis să revin la Păltiniș pentru acest concurs. Așa cum promisese pentru a atenua eroarea din anul anterior, anul acesta am beneficiat de înscriere gratuită din partea organizatorilor, cu atât mai mult un motiv suplimentar să nu ratez revederea cu Cindrelul. Și cu ei, evident :-)

După ultimele curse din iunie și iulie, ca urmare a unei greve argumentate din partea armatei de mușchi (cică se cheamă exploatare, adică îi pun la muncă prea mult și nu prea le dau papa), a trebuit să decid până la urmă între a alerga sau a nu mai alerga deloc la Cindrel. FoAarteE dificilă decizie ... În ultimă instanță am depus petițiune cu rugămintea să fiu transferată la cursa scurtă, ceea ce era sub ego-ul meu (nu de alta, dar astea scurte se termină dom'le prea curând și io mi-s d-ăla mai de cursă lungă o țâră ....).

Așa că vineri mi-am luat o zi de concediu de la lucru și spre prânz am pornit - inclusiv cu ”pasta party” gata preparată în portbagaj și bere cu lămâie la rece! și 2 l de ceai fierbinte la termos, care a ținut cald până după cursa de a doua zi! -. Înainte să ies din casă, m-am împiedicat de șoșonii VFF și i-am pus și pe ei moț peste rucsac și i-am luat cu mine. Dar am uitat mascota, așa că cei doi mouși de plush au rămas acăsică cu pisoiul de data asta :-(

După vreo 300 de km mai încolo și 5 ore - via A1-Rm.Vâlcea-Sibiu - Doamne ce-mi place să conduc la drum lung și ce frumos e drumul de la Sibiu la Păltinișșșșșș (aprox. 35 km) ... -, am ajuns și io la locul faptei, am scos palatul și ...... nu mi-l recunoșteam .... păi nah, luasem unul greșit, adică cortul cel mare al meu, pe care îl folosisem o singură dată în cei 7 ani de când l-am cumpărat (!) Deci vezi cum te descurci cu ăsta, că e altfel ....

și m-am dus să mă înscriu, că era deja ora 18. 
Era încă lejer la înscrieri, oamenii preocupați și voioși, când am intrat parcă mă duceam în vizită la prieteni :-) Așa că, cine mă mai întreabă vreodată: ”Și ce-ai câștigat alergând pe canicula aia de nebună, pe munți?!”, să citească chestia asta.
Aveam nr. 310 ... dacă e cu zece-n coadă, e musai cu noroc :-)

 Erau toate ordonate, aranjate, echipă numeroasă de voluntari foarte tineri ... ce e mai frumos decât tinerețea ?? Habar n-au ei :-)

 M-am retras spre cort, vroiam să plec într-o mică alergare, că nu mai mișcasem nici un deget de o săptămână .... Acu le-am mișcat pe toate zece, cinci kilometri chiar. Am găsit un marcaj cu verde, nu prea eram sigură că e pentru cursa de mâine, dar nu conta, m-am 

afundat în pădure până la un prim releu când mi s-a părut că devine un pic prea sinistru, că eram singură prin zonă. Mă simțeam bine, chiar neașteptat de bine, după două zile de ”Untul Pământului” se pare că mușchii chicoteau din nou și cereau efort. După poluarea agresivă de la cursa din Brașov, acum era prima oară când nu-mi mai simțeam plămânii ”atârnând”. Erau din nou la locul lor și-și făceau treaba.
După alergare am servit ”pasta party” din rucsac, uitându-mă la alții cum își montau corturile. Ședința tehnică e la o oră cam târlie, adică 21, dar locația nefiind tocmai la îndemână, era destul de important să fie în sală cât mai mulți dintre participanți. Cum anul acesta eram mai flexibilă și cazată la doar 500 m distanță, puteam veni fără probleme.

Spre deosebire de alte ședințe de acest gen, aici s-a impus păstrarea tăcerii, Ioana Bebeselea (zis Bebe), organizator, captând de altfel atenția de la bun început cu o chestiune foarte serioasă, de care știam de anul trecut și știu că am și semnat petiția on-line atunci, după care nu mai auzisem nimic de soarta proiectul. Se pare că nu a murit ideea.

Traseul de semi-maraton se anunța .... ups, ce caut io pe el?! - ca fiind tehnic. Eu mă bazasem ca fiind ”cea mai alergabilă cursă”, după cum descriam în raportul de cursă din 2012, dar anul acesta au intervenit mici modificări. Plus că nah, despre semi nu știam nimic din anul precedent, nu prea mă uitam eu cu atenție la d-astea scurte ...

După ce Bebe a terminat cu descrierea detaliată și coerentă a traseului scurt, brusc au început mișcări în sală. Logic, cei care se înscriseseră la semi, fiind și ora târzie, plecau. Așa că am făcut repede o fotografie și am tulit-o și io, ca ceilalți. Uneori e bine să te iei după alții.

Era întuneric bine, dar foarte cald afară, cred că puțin sub 20°C, căci am dormit doar în slip în sacul de dormit, ceea ce e ciudat la 1.400 de m, nu?
Nah, acum aveam totuși o dilemă: cu ce naiba mă încalț mâine pe traseu?!

Am zis că decid dimineață. ”Ori la bal, ori la spital!” ... dacă tot am venit de fun, de ce nu aș încerca și chestia asta mai extremă, că tot nu contează cât fac pe cursă, orice-ar fi termin înaintea celor de la full. Am pus alarma la ora 7 și m-am culcat, între timp cred că se făcuse aproape 11. Au mai fost unii care au aterizat mai târziu în noapte și nah, la cort e ca afară, auzi și licuricii când merg :-)
Lângă mine cine crezi că-și pusese cortul? Tilea Pepi, cel care a terminat în doar 19 ore, cu coechipierul, tura lungă de la Marathon 7500!
                                                            *

A fost cald peste noapte, prea cald pentru altitudinea aceea de 1.440 m.

Dimineaţă la 8, după ce mai mâncasem 7-8 furculiţe din pastele mele şi băusem ceai, am plecat spre locul de start. Cald, deci la pantaloni scurţi. Şi nah, m-am riscat şi mi-am luat ca tovarăşi de alergare şoşonii cu degeţele. 

Am făcut un fel de încălzire, vreo 2 km pe un drum forestier şi la 8:45 eram la poarta de start. Unde nu prea era agitaţie, ciudat de puţini concurenţi în zonă. Nici peste zece minute nu aveai impresia că în cinci minute s-ar da startul. Start întârziat, presupun că din cauza înscrierilor la faţa locului. 

Spre deosebire de cei înscrişi spontan, care primeau un tricou din bumbac, noi ceilalţi, înscrişi on-line, am primit tricouri tehnice. Cele din bumbac sunt bleumarin, aşa cum au avut toţi voluntarii pe traseu, iar cele tehnice sunt pe acelaşi fond galben de anul trecut şi cu mânecile roşii. O croială în bié nu prea nimerită, că la toţi ne vine tricoul “ca pe gard”, după cum stăteam şi ne admiram în orele de aşteptare a ceremoniei de premiere. Dar sunt de efect prin culorile vii, e al doilea tricou pe galben pe care îl am de fapt.

Așa că am mai stat prin zonă, ocazie cu care am și cunoscut un mic patruped extrem de simpatic și plin de energie, adus de stăpânul lui, cel puțin la fel de simpatic, pentru prima oară la așa o mișunație umană :-)

Startul a fost comun pentru ambele lungimi de distanţă – 20, respectiv 42 km - s-a dat foarte frumos, ca şi anul trecut, nu mi s-a părut “sălbatic de furtunos”, ca de exemplu la semi-ul Intersport Braşov sau la tura scurtă de Marathon 7500! Toată zona era ocupată de sportivi, susţinători şi reprezentanţi ai organizatorilor, partenerilor.

(loc de poză)
A fost printre foarte puţinele curse unde, după start, nu am rămas printre ultimii! La câteva sute de metri mai departe m-am pomenit în spatele Corneliei David şi mi s-a părut că aleargă prea încet, dar apoi m-am gândit că aş face bine să nu o depăşesc, dintr-un entuziasm prostesc, căci cursa abia începea. Aşa că am rămas frumuşel în spatele ei. 

Şi, împreună cu un alt alergător – care din păcate m-a cam înghesuit în mod inexplicabil pe traseu, de mai multe ori, şi care avea clar potenţial să depăşească, dar nu ştiu de ce nu o făcea -, am rămas în zona ei 13 km. Am trecut de ea de două ori, fiind apoi din nou depăşită, de fiecare dată. Ca şi la semi-ul de la Braşov, unde am alergat împreună vreo cinci km sau mai mult, pentru mine este o mare plăcere să mă pot ţine de ritmul ei, fiind una dintre cele mai bune alergătoare montane din ţară (locul 1 la cursa lungă Marathon 7500 de luna trecută, împreună cu sora ei geamănă, desigur. 25 de ore şi nu ştiu cât!).

La un moment dat am căzut pe o potecă cu pietre, tipul din spate a fost drăguţ să-mi întindă o mână şi imediat mi-a şi luat locul. 

poza e de la ediția 2012, dar pe aici am făcut 

azi cunoștință cu solul :-)

Şi am mers aşa o bună bucată de timp. Eram acum un şir de 3 oameni, la distanţă cam prea mică unul în spatele celuilalt, alergând la deal (poate șirul se prelungea, nu știu. Cert este că există o provocare inexplicabilă să alergi în spatele Corneliei. Nu știu ... probabil ritmicitatea constantă a mișcărilor, nu-mi dau seama și de regulă nu suport să stau în spatele cuiva, prefer să am vizibilitate largă în fața mea. Așa cum nu suport să stea cineva prea aproape în spatele meu..). Nu mai ştiu unde l-am depăşit din nou, dar de la km 13 a scăpat de mine, căci am intrat pe o coborâre mai lungă, tehnică, foarte accidentată şi împodobită la greu cu bolovani, iar şoşonii mei cu degeţele, cu talpă de doar 4 mm, cereau o pauză de ritm şi extrem de multă precauţie. Aşa că între km 13 şi aproape 16 a trebuit să reduc semnificativ ritmul. Acest lucru m-a costat per total o diferenţă de aproape 3 minute minute pe care nu mai aveam cum să le recuperez, recunosc cu mare sinceritate că mi-ar fi plăcut să mă apropii de finish împreună cu Cornelia, căci ritmul îl prinsesem şi chiar îl duceam foarte bine, nu știu dacă și când voi mai fi în această stare de bine.

La ultimul punct de hidratare, să mai fi avut 3 km până la finish, voluntarii de acolo, zâmbăreți, mi-au zis că dacă mă străduiesc puţin, am şanse ”să o iau” pe Cornelia. Atunci m-am oprit să iau un pahar cu apă şi le-am zis că e ultima mea dorinţă să o întrec. “Am alergat 13 km împreună, a fost prea frumos pentru a mă lua acum la întrecere cu ea :-)”.

Am plecat mai departe, nu mai știu dacă de aici sau înainte de acest punct am ieșit din traseu, lipsind marcajul ... am ajuns la un forestier unde nu era nici un alt semn ... dreapta? stânga?! .... hai mai bine retur și bine am făcut, că se deschidea o potecă foarte abruptă prin pădure și mai jos am zărit pe un copac o bulină rozalie ... deci pe acolo trebuia. Cert este că marcajul trebuie relevant îmbunătățit. Am primit explicații cum că, localnicii cam obișnuiesc să ia benzile, presupunând că e traseul pentru enduro, un sport care cam distruge mediul .... face harcea-parcea drumurile, potecile, vegetația și bagă și noxe prin păduri :-(

PARTEA DE DISLIKE ÎN CADRUL ACESTEI CURSE:
Ce nu mi-a plăcut şi nu pot să nu relatez, fiind vorba de o încălcare a regulamentului neaplicat de fapt în cursă, de către organizator şi, ceea ce este mai grav, fiind vorba de un principiu aflat în pericol de degenerare chiar dinspre participanţi (căci nu îi pot numi “sportivi”):

Undeva între km 14/15 – max. 17, pe o urcare destul de pieptişă prin pădure, văd în faţa mea patru siluete: 
alergătorul care se ţinea încă de Cornelia, pe Cornelia, şi încă o pereche, o tipă cu tricou roz, ţinută de mână şi trasă în sus pe traseu de un tip mai vocal. Fata - pe numele ei Teodorescu Angela Lăcrămioara - era foarte aproape de starea de epuizare, cel puțin așa se vedea de unde eram eu, mai jos în pantă. La momentul când am văzut scena, Cornelia se afla la câțiva pași în urma lor și eram convinsă că va trece de ei. Eu mă aflam cu aproximativ 100-150 de m în spatele lor, panta era abruptă, nu aveam nici o intenţie să încerc măcar să îi ajung, dar mi s-a părut ciudat tabloul şi la prima vedere mă gândeam că sunt doi turişti obosiţi (căci pe spate nu se vedea nici un număr) care poate în glumă vroiau să ţină pasul cu concurenţii care se apropiau. Cert este că tânăra era ajutată cu mult sârg şi din povestirile ulterioare – pe care îmi iau libertatea de a nu le reconstitui textual – reiese clar că de fapt era concurenta aflată pe poziţia a doua la open feminin, care a şi reuşit, în aceste condiţii, să termine concursul pe această poziţie în clasament, cu un avans de 2 minute şi 9 secunde faţă de ocupanta locului 3, respectiv Cornelia David. Eu urmam la o diferenţă de 2 minute 58 secunde, plasată pe locul 4 ca urmare (din 46 de concurente). E posibil ca fata să fi meritat (exclusiv pe propriile ei forțe însă) locul 3, habar nu am. Am însă certitudinea că cele 2 minute și 9 secunde pe care le-a câștigat trișând față de Cornelia David se datorează doar ajutorului acordat de către soțul ei (cel puțin așa am înțeles ulterior, că era soțul).

Consecinţele pe termen lung ale unui astfel de comportament care denotă, printre altele, şi lipsă de respect faţă de ceilalţi concurenţi, sunt destul de alarmante la nivel de ceea ce încercăm în ultimii ani – organizatorii, voluntarii, partenerii organizatorilor, o serie de sponsori precum şi sportivii, indiferent că sunt profesionişti sau amatori - să construim benefic într-o ţară unde valorile sunt în cădere liberă.

Nu e vorba acum că David Cornelia a apărut cu o treaptă mai jos pe podium şi eu (sau oricine altcineva ar fi fost pe locul 4) am fost în afara lui, dar este vorba de un principiu foarte clar.

Mesajul de faţă se doreşte o amiabilă atenţionare a celor care intră în lumea concursurilor sportive cu astfel de practici, dar şi a organizatorilor care, deşi emit regulamente foarte stricte pe hârtie, nu le aplică, deci indirect nu le respectă (din păcate, acest lucru se întâmplă la mai multe alte concursuri mari, dar lucrurile prea încep să o ia razna, nu credeţi?). Dacă se continuă aşa, nu vom scăpa niciodată de “las că merge şi-aşa” şi următorul pas va fi acceptarea tacită a dopajelor și agresivitatea dintre sportivi (care deja există, dar la nivel redus și nevizibil), precum și sabotaje între sportivi (cum a fost sâmbăta trecută la Triatlon Brașov, unde un triatlonist cunoscut a înțepat în zona 1 de tranziție roțile de la bicicleta altui triatlonist, tot român, dar venit din Cipru pentru a participa la cursa respectivă!! Cazul este discret menționat și de Ciprian Bălănescu, vezi link, mai spre finalul materialului)

Din punctul meu de vedere, aceşti participanţi nu au ce căuta a doua oară la start. În orice caz, nu la startul aceluiaşi concurs. Poate după o pauză de minim un an.

La momentul evenimentului, ei trebuie descalificaţi, fără nici o discuţie. Tacit, nu țin neapărat să se facă zgomot, mergând pe ”hai să acordăm o șansă”.

Mai mult, în condiţiile în care există o contestaţie scrisă înregistrată – cum s-a întâmplat sâmbătă -, existenţa acesteia şi rezultatul trebuie comunicate public (am asistat la această procedură la concursul de triathlon de tip Ironman din Oradea, iunie 2013 și este un element de transparență necesară).

Din calitatea mea de sportiv şi de participant consecvent la concursuri, de voluntar la două concursuri din 2010, cu un istoric destul de bogat în lumea aceasta, “amendez”: 
1. comportamentul nesportiv al ocupantei locului 2 la open feminin - Teodorescu Angela -, cursa de semi-maraton, care s-a lăsat ajutată în cursă și practic a continuat și după ce cei doi au fost politicos atenționați la acel moment. Îi reproșez și faptul că a acceptat să fie premiată!
2. inconsecvenţa sau slăbiciunea organizatorului de a trata cu seriozitate acest caz şi de a aplica propriul regulament. 
De ce emiteţi de fapt un regulament, dacă acesta nu se aplică? (întrebare retorică pentru toţi organizatorii de concursuri sportive!)
Ori: 
Este regulamentul valabil pentru toţi participanţii, sau doar pentru unii?
Facem regulamente doar pentru a umple un spaţiu pe site şi pentru a da impresia că este o cursă reglementată?
Regulamentul oficial publicat pe site-ul  concursului prevede astfel: 
“Descalificare / Retragerea din cursă

Organizatorii îşi rezervă dreptul de a descalifica sau de a retrage din cursă orice concurent dacă nu respectă acest regulament sau într-una din următoarele situaţii:

• pierderea numărului de concurs
• ratarea unui punct de control
• abaterea de la traseul impus de către organizatori, nerespectarea traseului prin folosirea de scurtături
• utilizarea unui mijloc de transport în timpul cursei
• părăsirea echipamentului pe traseu sau aruncarea de gunoaie şi resturi pe traseu (ambalajele utilizate pot fi lăsate la punctele de control şi alimentare)
• comportament nesportiv faţă de alţi concurenţi sau lipsa de respect faţă de oficiali, organizatori, public susţinător, localnici
• depăşirea timpului limită
• în cazuri excepţionale.“

Sugerez organizatorilor (și cei de la alte curse, care se știu deficitari în exprimarea termenilor) să revizuiască acest capitol din regulament, pentru a nu da ocazia la interpretări gratuite şi nepotrivite, cum că dacă situaţia descrisă mai sus este sau nu este “comportament nesportiv faţă de alţi concurenţi.”. Dacă formulăm aşa, atunci trebuie să definim foarte clar ce înseamnă „comportament nesportiv“, astfel încât să nu mai lăsăm loc de „vai, n-am ştiut, nu mi-am dat seama“.

Dovada că tânăra respectivă nu percepe corect gravitatea abordării ei/sau a partenerului care a ajutat-o (acela de a se lăsa împinsă, trasă şi ţinută de mână pe traseu, de cineva mai potent fizic, chiar şi după ce i s-a atras atenţia de participanta din spate, de două ori) este că, după ce s-a suit de două ori pe podium pentru un loc nemeritat (şi la open, şi la categorii de vârstă) şi a încasat premiile aferente, s-a lăsat aplaudată şi fotografiată,  la semnarea de primire a premiilor, nimerindu-mă la rând după ea i-am spus frumos şi calm: „Să nu mai faceţi şi la alte curse ce aţi făcut astăzi, căci nu este OK.“, s-a uitat indignată la mine şi a replicat: „Dar nu am făcut nimic. Nu am făcut absolut nimic pe traseu!“ (scuzaţi incorenţa unei fraze nepermis de prelungite, dar se înţelege mesajul).

Ce aș mai putea comenta? Că nu este corect să ne privați de rezultatele muncii noastre doar pentru că vreți cu orice preț un loc pe podium și pentru asta utilizați principiul ”scopul scuză mijloacele”? Mă opresc aici, sunt uimită cum de i-au priit premiile și aplauzele, aș fi curioasă cât de mulțumită de sine este după ce și organizatorul, și eu și Cornelia am încercat să o facem conștientă de porcăria făcută .... iar ea și-a văzut mai departe de viața ei. Ceea ce cu siguranță nu conștientizează este faptul că cei corecți, mai ales cei foarte tineri, care vin într-o cursă și muncesc pentru ea și pentru un rezultat, vor pleca foarte dezgustați și dezamăgiți să vadă că așa funcționează lucrurile ...... căci fiecare dintre noi este un exemplu pentru ceilalți, fie că vrem, fie că nu vrem. Fată dragă, nu te cunosc, nu am mai auzit vreodată de tine, dar îmi pare rău de tine și de viitorul pe care astfel îl creați. Faptul că ai furat acum un loc pe podium - daaa, bineee, poate sună exagerat unora, dar nu-mi pasă, de la mici detalii încep toate porcăriile mari -, pentru că practic asta ai făcut, e umilitor pentru tine în primul rând. Era o cursă de alergare montană individuală, nu pe echipe, înţelegi? Că eşti în plutonul din spate şi să zicem îţi dă cineva mâna la un moment dat, să nu cazi de oboseală, treacă-meargă, dar să faci aşa în plutonul din faţă şi să continui după ce ai fost de două ori atenţionată, e deja josnic. Mi-ar fi crăpat obrazul de ruşine să trec linia de finish înaintea celei din spatele meu la o distanţă atât de mică şi să merg să mă sui pe podium de două ori, iar apoi să semnez tot de două ori de primirea premiilor .... brrrr!

*

După o cursă care s-a terminat mult prea rapid, după o coborâre abruptă de-a lungul pârtiei și apoi o coborâre mult  mai abruptă prin pădure, a urmat  partea de asfalt unde simțeam și auzeam cum îmi plescăie zgomotos tălpile pe asfalt și simțeam clar cum alerg la vale într-un stil ciudat, cu accent anormal pe călcâie. Dar nu puteam controla, picioarele alergau singure practic. 
Am intrat zâmbind larg pe ultimii 20-30 de m, terminasem pe locul 40 open mixt din totalul de 149, 

clar cel mai bun rezultat al meu pe alergare montană (raportat la timpii celorlalți, desigur). Și locul 4 (!....) din cele 46 de ladies participante la semi.

Organizare:

Deși un eveniment foarte tânăr, ca și anul trecut nu găsesc hibe la organizare. 

Marcajul puțin deficitar pe traseul de semi.

Traseul de semi mi s-a părut interesant, deși tehnic. Poate că mi se pare mie excelent pentru că mi-a mers, în mod neașteptat, foarte bine pe el și nu am mai sărit atât de vioi pe un traseu de trail running .... din copilărie :-) Chiar nu știu ce-a fost azi .... parcă aveam 20 de ani. Raportat la traseul de maraton full, acesta nu se aseamănă deloc cu acela, e altă peliculă. Bine, mai puțin primii 7 km comuni.

Informații prezentate pe site:

Am definitivat traseul de Semimaraton, acesta are aproximativ 20 km cu diferenţă de nivel de +1100m. Startul se va da din centrul staţiunii Păltiniş, din parcarea hotelului Casa Turiștilor. Se va ocoli hotelul, și se iese în drumul ce vine de la Sibiu la intersecția cu drumul spre Șanta. De aici se va coborî spre telescaun, se va trece de cabana Nora și se va intra pe poteca ce duce spre Șaua Bătrâna prin poiana Găujoara (Cruce Roșie). Poteca va trece pe lîngă stâna din Şaua Bătrâna, iar după 7 km de la start ajungem la primul Punct de alimentare (PA) și primul punct de control CP1 P.Babei.

De aici traseul de semimaraton se desparte de cel de maraton. După izvorul din creasta Cindrelului (P.Babei = CP1), se va coborî pe poteci ciobănești la cantonul Muncel CP2 şi PH (PH=punct de hidratare). De la acest canton se va continua pe traseul ce duce pe vârful Oncești (1713 m), De pe vârful Oncești se va coborî spre pârtia Oncești iar de aici pe traseul marcat cu bulina albastră inapoi în Păltiniș.

Pentru mai multe detalii consultati harta traseului de semimaraton. 

Voluntarii, ca și anul trecut, o echipă de excepție pe care nu o pot compara cu nici o altă echipă, pentru că au alt flair, pur și simplu. Echipe de excepție am întâlnit și la EcoMarathon, și la Marathon 7500, și la Ciucaș în 2012 și la cele două curse brașovene, din aprilie ....

Comunicare - nimic de reproșat, site-ul e clar, bine structurat. Ceva neconcordanțe legate de informațiile referitoare la cazare, regulamentul l-aș revizui ....

Alimentare și hidratare  - nimic de reproșat. Eram uimită să aflu că înainte de start, unde se mai făceau încă înscrieri pentru cursă, exista un automat de cafea de unde am fi putut cere un pahar. Fetele de la înscriere erau ocupate, automatul de cafea nu mai mergea, Bebe s-a uitat la el, a constatat că rămăsese fără apă și, deși sunt convinsă că avea cu totul alte griji cu 10 minute înainte de start, s-a ocupat să pună apă în rezervor!! Dacă aș fi fost pe fază, făceam eu serviciul ăsta, dar tocmai atunci intram și am plecat apoi, mi s-a părut aiurea să mai vreau și io o cafea, la naiba!

Am plecat cu bidon de apă la mine, dar nu am avut nevoie, pe bune. Deși cald afară. Dar au fost 3 puncte de hidratare, din care unul și de alimentare și pe 20 de km mi s-a părut îndeajuns. Am consumat o felie de portocală și două pahare de apă, atât.

 Deocamdată atât, revin cu fotografii și probabil o ”periere” a textului de față, că ceva-ceva parcă nu e OK în el.

Și merită să postez câteva cuvinte și despre ”viața lui Pes” în orele în care am așteptat ceremonia de premiere, am făcut poze, am încurajat ultimii sosiți ... pe care eu îi felicit din toată inima, căci ultimele locuri reprezintă un efort fenomenal :-)

P.S. - că tot suntem la exemple:
Dacă regulamentul unui triatlon prevede următoarele, şi citez:
"Ciclism  – Traseul de bicicleta se va desfasura pe drumuri judetene, deci toate regulile de circulatie care se refera la biciclisti trebuie respectate cu strictete. Organizatorii nu-si asuma responsabilitatea pentru accidentele provocate de nerespectarea regulilor de circulatie (...). Nu este permisa insotirea concurentilor cu vehicule motorizate!!!", atunci de ce permite organizatorul ca unul sau doi ciclişti din cursă să fie însoţiţi permanent de o maşină cu echipament de schimb? Sper să se auto-sesizeze toţi cei în cauză, inclusiv federaţia. A se remarca cele trei semne de exclamaţie de la final (cui folosesc?!). Pe teren însă, situaţia reală nu a avut legătură cu această prevedere şi de aici şi întrebarea îndreptăţită pe care o repet, că prea s-a comentat "pe la colţuri" pe Facebook: 
"Avem nevoie de regulamente în competiţii?
Dacă da, de ce nu le aplicaţi? 
Dacă da, sunt ele pentru toţi participanţii sau doar pentru unii şi pentru alţii nu?!"

Primii care fac ”primi pași” în a polua spiritul de fair-play din cursele sportive, trebuie amendați din start.
Eu fac acum primul pas public în acest sens. Sau poate nu este primul, nu vreau să îmi asum ceva ce nu este al meu, clar, dar sper ca acest material să circule și să aibă efecte. Așa că, cine crede în el, să îl distribuie peste tot pe unde poate.
15.08.2013
Din păcate, Cornelia nu a dorit să atragă atenția public, deși era cea mai în măsură să aibă un cuvânt public de spus pe o astfel de tematică, fiind direct și cea mai aproape ”afectată”, fiind practic în spatele respectivei concurente și atrăgându-i atenția pe traseu că trișează :-( Sincer vorbind, inconsecvența ei mă dezamăgește profund. Dar trebuie să învăț să îmi spun și eu, în fiecare dimineață: ”- Nu e treaba mea! Singura mea treabă sunt EU și ACUM, restul nu contează.”