Tri Brașov, seara și dimineața de după. Eternul Kronstadt și oleacă de istorie

Luminița, cred că acest material va fi pe sufletul tău :-)

Așa cum obișnuiesc, ori de câte ori am ocazia și mai ales posibilitatea, atunci când merg la un concurs prin țară încerc să mă și documentez puțin asupra zonei respective sau a unui obiectiv mai deosebit din zona respectivă, care atinge vreo coardă a viorii sufletului meu de călător. Cum a fost de exemplu și fascinanta descoperire a satului Ighiș, cu ocazia triatlonului din Mediaș, septembrie 2012.

Merg de mulți ani în Brașov, o parte din trecutul familiei este legat de Brașov și o parte din mine este mereu acolo. Totuși, niciodată nu am știut de existența Cetățuii de pe Straja ....... ceea ce mi se pare de neînțeles. 

În seara de după concursul de duminică îmi revenisem și simțeam nevoia să ies la aer. Se mai potolise traficul, terasele din centrul vechi erau pline până la refuz.

Într-una din librării, un buchet de lampioane atrăgea atenția prin cumințenia cu care atârna acolo și răspândea o lumină mată, dar decisă ... era o transpunere spre o lume feerică, de basme care dormeau tăcute la ora aceea în cărțile de pe rafturi, călătorind probabil prin creierașele copiilor cuminți :-)

Pașii mă purtau aiurea pe caldarâm. Era cald. Prea cald. Era întuneric. Gata cu vâjâiala motoarelor din timpul zilei. Suntem o societate bolnavă care nu vrem să renunțăm deloc la virușii pe care singuri ni i-am creat și nu vrem să ne însănătoșim, distrugând și poluînd totul în jurul nostru cu o frenezie debordantă, dar recitând ipocrit și demagogic cum că ”facem totul pentru viitorul copiiilor noștri”. Da, se vede.

Și uite-așa, prin întuneric și o relativă liniștire a spiritelor, pașii m-au dus ”după ziduri”, pe aleea pe unde alergasem sau mă rog, mimasem alergarea de la prânz.

 Zidurile vechii fortificații a Brașovului, martore la istoria pe care noi doar o suspectăm a fi existat, adevăratele detalii nefiindu-ne vreodată cunoscute cu adevărat, se odihneau și ele acum, respirând tăcute și căutând cu nesaț urme de răcoare. Înaintam lent și le simțeam răsuflarea din porii obosiți de căldura de peste zi.

Ca și ei, îmi căutam și eu liniștea mea și mângâindu-i pe ei era ca și cum intram în istorie, poate în timpuri unde m-aș fi potrivit mai bine ....

Pe stânga, cum mergeam eu dinspre Schei, se înălța pierdut în beznă Dealul Warthe. Jos șipotea apa prin Canalul Graft, amenajat în secolul al XIV-lea. Canalul constituia la vremea respectivă un prim obstacol natural împotriva atacatorilor, ulterior fiind construit și primul zid de apărare al Brașovului, întărit cu opt tunuri.

(Odată cu evoluția armelor de atac, în exteriorul cetății a fost construit un al doilea zid de apărare, fără tunuri, dar prevăzut cu două bastioane puternice în fiecare capăt, Bastionul Fierarilor și Bastionul Curelarilor. Spațiul dintre cele două ziduri era denumit Zwinger și era repartizat pentru apărare și întreținere a diferitelor bresle ale orașului. Astfel că de la Bastionul Fierarilor - azi Arhivele Statului - în jos era Zwinger-ul măcelarilor, urmat de Zwingerul mănușarilor. Aproximativ la mijlocul lungimii zidurilor, în dreptul Turnului Alb, se afla Bastionul Graft și în vechime acesta era legat de Turnul Alb printr-o punte și un pod mobil.

Bastionul Graft (sau Bastionul Poartă - Torbastei - cum mai era denumit din pricina formei sale) a fost construit între 1515 și 1521, fiind apărat și întreținut pe costurile Breslei Șelarilor. Menirea sa era aceea de a face legătura între oștenii din cetate și Turnul Alb. Tot pe atunci au fost captate apele care veneau dinspre Șchei într-un canal.

Bastionul avea la bază o grosime de aprox. 4 m și era structurat pe două etaje și un pod, dotate cu goluri de tragere și guri de păcură păstrate până astăzi. Accesul spre Turnul Alb era asigurat printr-un pod care urca panta până în dreptul intrării în turn, de unde apărătorii coborau o scară pentru a permite intrarea în interior.

Ca urmare a unei inundații masive după o ploaie torențială la data de 24 august 1809, zidul exterior de incintă a fost mult slăbit prin spălarea fundațiilor. Din cauza zidurilor orașului, toată cantitatea de precipitații din Șchei trebuia să se scurgă de-a lungul Canalului Graft. De aceea, arhitecții orașului au găsit o soluție prin construirea a trei arcade de sprijin peste pârâu, în 1822. 

În secolul XX, când zidul a fost străpuns pentru a asigura a doua ieșire a cinematografului Corso (astăzi Royal) și cu ocazia construcției unei case de locuit pentru fabricantul Friederich Czell, două dintre arcade au dispărut, o dată cu porțiunea de zid care le sprijinea. Inscripția de pe peretele nordic al Bastionului Graft, inițial în opt rânduri și - astăzi - în mare parte ilizibilă, nu a mai putut fi restaurată, deoarece nu s-a identificat nici o copie a ei. Renovat în 2004 - 2005, înăuntrul bastionului s-a amenajat o secție a Muzeului Județean de Istorie Brașov cu tematica „Meșteșugarii din Brașov - apărători ai cetății” și un magazin de produse meșteșugărești, desființat mai apoi. Expozitia, aflată la etajul al doilea al bastionului, cuprinde arme, armuri și muniții utilizate la apărarea cetății, panouri informative cu facsimile din documente și fotografii/litografii ale fortificațiilor medievale ale Brașovului. De asemenea, a fost refăcut și traseul către Turnul Alb, printr-o serie de trepte ce urcă pieptiș panta dealului Warthe.

 M-am scurs încet odată cu umbrele de-a lungul zidului iluminat pe senzori de mișcare. Mergeam mână-n mână și pășeam în același ritm, ușor, să nu deranjăm spiritele. Nu mișca o frunză, totul era de un calm încremenit. Zona era pustie și nu prea îmi dădea inima ghes să rămân prea mult de una singură. M-am reîntors prin zona de finish, unde în urmă cu câteva ore vânzoleala era cuvântul de ordine și am mers la culcare.

Dimineață, plină de energie, m-am grăbit să plec spre Cetatea ce fusese dezgolită de curând, apărând în sfârșit din spatele vegetației care trona peste dealul unde este construită.

 Am traversat Bulevardul Eroilor, Parcul și am luat-o în sus pe piatră cubică, am trecut de un spital de boli mintale și imediat am văzut un indicator: ”Cetate”.

Părăseam piatra cubică și intram pe o potecă ascendentă, prin pădure. Așa cum România ne obișnuiește prin lipsa de educație a majorității locuitorilor săi, și aici gunoaiele menajere erau la ele acasă, printre copaci. Ambalaje de la tot felul de produse pe care turistul probabil le consumă: cutii de coca-cola, de bere, hârtii de la pachete de biscuiți, de țigări și alte d-astea tipice unei societăți capitaliste care doar consumă, consumă, consumă, uitând să mai și producă. Dacă produci, meșteșugești, muncești pentru ceea ce bagi în tine, crește exponențial și respectul pentru mediul din jurul tău. Dar să nu divagăm.

Cetățuia de pe Strajă, sau Dealul Cetății cum e numit astăzi, a fost un punct important de apărare, situat însă în afara cetății Brașovului. 

La începutul secolului al XV-lea, exista aici doar un turn de veghe, care a fost completat în 1524 cu un bastion de lemn cu patru turnuri. 

Distrus în 1529 de armata lui Petru Rareș, în locul lui au fost înălțate, un sfert de veac mai târziu, ziduri de piatră și au fost săpate șanturi. 

Un incendiu din 1618 i-a adus stricăciuni grave, astfel că, în 1625, cetatea a fost refăcută aproape în întregime. 

În 1627 a fost săpată în interior o fântână de 81 m. La 1630, cetățuia capătă cele patru bastioane de la colțuri. 

Pierzându-și importanța în secolul XVII, a slujit drept depozit și mai apoi de cazarmă plăieșilor. De aceea, într-o vreme, dealul s-a numit Dealul Plăieșilor. 

Din secolul XVIII și până în 1954 a servit și drept închisoare, apoi depozit pentru Arhivele Statului Brașov până în 1975, pentru ca din 1981, după o amplă restaurare să devină un complex turistic cu specific medieval.

 Am luat la mângâiat cu privirea fiecare colțișor disponibil. Panorama asupra Bisericii Negre și a Pieții Sfatului îți tăia respirația ....

 Mă gândeam: ”Ce loc minunat de alergare ....” De când am descoperit drogul alergării, care încă nici nu m-a cuprins pe de-a-ntregul, realitatea din jurul meu se raportează la a găsi oportunități noi pe unde să pot alerga nestingherită. Suferința pe care mi-o provoacă viața în București mă ucide zilnic, astfel că un astfel de loc deschis și fără lume mi se pare deja un paradis.

 Am dat două ture de-jur-împrejur, cotrobăind peste tot. Alergare ușoară, de melc, evident :-) Am reintrat în cetate, tot nu mă dădeam desprinsă.

 Mi-era dor de detoate ... era dimineața reveriei și a descoperirii.  Erau momentele de durere și neputință față de multe care fură, sunt și vor fi ........

 Momentul de ”la revedere” a fost, ca de obicei, cel mai greu ........ suntem atât de mici, atât de trecători, atât de muritori, atât de ignoranți, dar atât de înverșunați, de îngâmfați și stupizi. Mulți dintre noi.

Am stat pe terasa pustie, la umbră, preț de vreo 20 de minute. Mă gândeam la cursa de ieri, la cum să abordez .... Încercam să înțeleg evenimentul și toate nebuniile lui. Încercam să îmi imaginez ce se află în culisele erorilor, mult prea banale după atâția ani de triatloane în România. Și pe măsură ce minutele treceau și conturul textului căpăta forme, mi-am dat seama că de data asta trebuia să stau de vorbă și cu organizatorul. Nu pentru a demonstra ceva cuiva, ci din respect pentru mine și pentru el. Prea se întâmplaseră unele chestii așa cum le presimțisem și ceva nu se lega totuși.
Știam că orice voi scrie, va fi o bună publicitate până la urmă, indiferent cum o iei ..... + / - = good publicity anyway :-)

Auf Wiedersehen, Kronstadt! Bis bald!