De multe ori ne râdem de
creierul mic al găinii și de lipsa (sau scurtimea) memoriei animalelor, dar nu
ne dăm seama că am fi mai relaxați în viață dacă am beneficia de o memorie
selectivă….
După o lună mai capricioasă, cu diferențe bruște și mari de
temperaturi – de la 6 la 23°C! - , veni un iunie de cuptor. O căldură moleșitoare.
De două zile mă scurg precum ceara pe lumânarea
aprinsă și stropul de sudoare pe gâtul muncitorului la câmp,
sandalele mi le
simt precum o pereche de cizme îmblănite, unghiile parcă ar fi scoarța de
deasupra magmei vulcanice, nopțile au devenit și mai albicioase și enervante ….
Timpul însăși se prelinge precum o reptilă sictirită, lăsând în urma-i o salivă molcomă și neapetisantă, așa cum fac limacșii ...
și era cât pe ce să uit că Bucureștiul în sine este un cuptor încins în care
oamenii se perpelesc și se prăbușesc dacă nu ajung din timp la umbra stațiilor
de metrou. Nu mai mersesem vara cu metroul prin București de prin 2009, așa că
măcar de acest supliciu scăpasem. Preferam bicicleta de o mie de ori, chiar și
așa, în nebunia tâmpă a unei Capitale care se exprimă clar împotriva propriilor
săi locuitori, fiind parcă supărată că este … locuită! Primarii să trăiască, cu
proiectele lor anti-human-being!
Chiar dacă nu sunt în Paradis,
momentan mă simt totuși ca într-un
paradis și memoria mă ajută să apreciez acest lucru. Chiar și așa, cu arșița
asta greu de descris, chiar și așa cu simțurile amorțite de caniculă. Am fost
mai devreme să vizionez un apartament. Nu departe de malul Dunării, de unul
dintre canalele fluviului. Cu puțină imaginație, aș putea ajunge înot la
servici :-) - dacă ar fi să mă mut acolo.
Tentativa de furtună a fost doar o amenințare goală, dar a oferit o mirifică paletă de culori și jocuri de lumini și umbre.
Valuri-valuri de
populație se scurgeau pe alei, gonind către adăposturi, dar erau totuși destui
care rămâneau pe malul apei și chiar în apă. Dacă nu aș fi cărat cu mine
aparatul mare de fotografiat, aș fi legat bicicleta de un copac și aș fi intrat
în Dunăre, să mă răcoresc. Dar nu mă risc cu lucruri de valoare, singura soluție
e să pun costumul, să merg cei 2,5 km până la malul ”gârlei”, să leg bicla, să
mă bag în apă și apoi să pedalez retur acasă sau mă rog, spre birou. Aș putea
face și asta într-o dimineață, dar nu mă văd ieșind la 5 a.m., că stau destul
de slab la capitolul hărniciei de acest gen.
În orice caz, zilele astea mă simt ca o târâtoare pasivă, la cheremul
caniculei, fără vlagă, cu tone de lipsă de chef, dar în același timp mult mai
relaxată decât anul trecut pe vremea asta. Nici măcar la ironman-ul de peste
zece zile nu mă mai gândesc …. încă nu știu dacă mă prezint la start. Dacă mă
împrietenesc cu ideea de abandon, s-ar putea să mă prezint. Mai ales că se
anunță a nu fi canicular, ci chiar sub 30-28°C! Fie doar și
pentru minunea asta și parcă tot se merită să mă ostenesc să iau startul, nu?!
Că de când există cursa asta din Oradea, numai temperaturi de 35-40°C au fost.
Bine că m-am tuns :-), aș fi înebunit acum cu părul ala .....
Lumini și umbre pe malul Dunării vieneze, la o cină de vară ....
A dracului de căldură ..... te urăsc nu pentru că ești, ci pentru că noi,
oamenii, te-am transformat în ceea ce ai devenit. Din prietena noastră, ai
devenit ucigașul nostru. Bravos, oameni buni, bravos ....
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen