Fericirea la comandă_2: Cartea lucrurilor bune din viața mea

Episodul 1 se poate citi aici.

Mi-am făcut un caiet. Un caiet frumos, cartonat, de care să-mi fie drag.

Pe copertă scrie: ”Cartea cu aspectele pozitive din viața mea”.

Și am luat-o pe rând, pas cu pas, câte 10-15 minute pe zi.

Scriu despre oameni care mă inspiră. Scriu despre Zuzzy, de exemplu. O pagină întreagă. De ce mă inspiră? Ce îmi place la ea? Cu ce mă ajută prezența ei în viața mea?

Scriu despre alte entități din viața mea, care îmi dau energii pozitive. Pisoiul meu. Răspund la aceleași întrebări când scriu despre el.

Scriu despre obiecte care au un rol pozitiv în viața mea. Bicicleta mea cea roșie, de exemplu. De ce e importantă pentru mine? 

Ideea este că dacă nu poți scrie ”fluent”, ceea ce scrii acolo nu te ajută. Textul trebuie să curgă, să vine din tine, din interior, fără pauze, fără gândire, fără formulări academice. 

Este un exercițiu foarte bun, te înseninează, îți dă idei, îți subliniază ție personal ce lucruri bune ți se întâmplă zilnic în viață dar pe care le ignori, considerându-le ca de la sine-înțelese. Nimic nu este de la sine-înțeles în viață, nimic nu ni se cuvine. Dacă plecăm de la premiza că totul ni se cuvine, uităm să apreciem, uităm să spunem ”mulțumesc”, uităm să dăm mai departe.

Caietul ăsta, dacă aveți grijă de el, este cartea pe care o scrieți. Conține doar lucruri pozitive. Cele mai ”mărunte”. Gândește-te de exemplu că frigiderul tău e plin mereu. Sau că afară sunt 50°C și tu ai aer condiționat în casă. Sau că ai niște colegi minunați acolo unde lucrezi. Viața de zi cu zi ne oferă lucruri pozitive și de multe ori uităm acest lucru. Căutăm mereu altceva. Căutăm fericirea, suntem mereu pe drum după fericire. Ea ne bate la ușă de multe ori și nu ne găsește acasă pentru că suntem pe drum, căutând-o. Până când?

Mă uit înapoi în ultimii 40 de ani și mi-aduc aminte inevitabil că am început să-mi scriu jurnalul zilnic aproape imediat după ce am început să știu să scriu. În anii 80 era multă suferință în România, chiar dacă nu o conștientizam noi foarte exact. Așa că jurnalele adolescenței mele vorbeau doar despre suferință, lipsuri, frig, foame. Nu știam, pur și simplu nu știam să scriu despre altceva, căci tot timpul mi-era frig iarna, mi-era foame, mi-era teamă. Colegii mei aveau bani de buzunar, sufeream că eu nu aveam bani de buzunar. În primul cantonament sportiv banii mei de buzunar au fost 8 lei. Colegii meu aveau 50 sau 300 de lei. Eu aveam 8 lei. De aici și ciudata relație cu banii. Uram lipsa lor, deci am atras mai mereu lipsa lor în viața mea. Mereu pe linia de plutire, foarte rar un pic deasupra.
Așa era viața în percepția mea, în contextul în care mă învârteam, lipsită de prea multe. 
Scriam după cum se întrerupea curentul, după cum stăteam nopțile la cozi în speranța să pot ajunge la rând să cumpăr 1 kg de carne sau 5 portocale sau făină, ulei, zahăr ....

Și uite-așa, aproape 40 de ani de zile m-am obișnuit să scriu aproape o ”Carte cu aspectele negative din viața mea.”

Dap .... deci nu insista pe negativ. Două secunde e prea mult. 

Nu scrie despre negativ, de ce ai face-o?! Întărești vibrația negativă, atragi energii negative, Universul înțelege că vrei să ai în viața ta lucrurile asupra cărora te concentrezi.

Sună logic, nu?