Dieses Blog durchsuchen

Posts mit dem Label accidente sportive werden angezeigt. Alle Posts anzeigen
Posts mit dem Label accidente sportive werden angezeigt. Alle Posts anzeigen

Dienstag, 28. Mai 2013

Ironman Oradea - se apropie

Ironman 2012 - emoționalul
Gata! S-au încheiat înscrierile pentru Xman Oradea - adică varianta românească de Ironman, organizată de un maghiar :-)
Mai sunt 22 de zile. Gata cu antrenamentele ”serioase” - mă rog, cine le-a făcut!
Adică urmează antrenamentele de tapering, de domolire, cooling down :-) Oricum, pe mine m-a domolit câteva zile operația începută la măsea, precum și alte evenimente care îmi dau insomnii și mă fac să urăsc din nou non-sensul vieții ăsteia.
La full suntem 39, din care 4 tipe (adică trei în plus față de 2012).
Update 8 iunie: nu mai suntem 39, ci 36. Nu, nu s-a retras nici o lady :-)
Și avem așa la full:
masculin, 18-30 ani:   7 atleți
                31-40 ani: 18 atleți
                   40+ ani:   7 atleți
feminin, 18-30 ani:  2 atlete
              31-40 ani: 1 atletă (abia a împlinit 31)
                   45 ani: 1 atletă 
Up-date 10 iunie:
Nah, că suntem 35 acum, cineva s-a retras.  
Update 14 iunie:
Naah, că suntem 33 acum. S-au mai retras 2 băieți. ”Fetele rezistă!” :-)), tot patru suntem.
La semi sunt 50, din care 7 tipe (cu una mai puțin decât în 2012).
Doar 5 ștafete pentru full, dintre care una de fete.
13 ștafete la half
Total atleți ștafete: 53
Concluzie:
Triatloniștii chiar nu se înghesuie la cursele de anduranță pe trei probe.
Total participanți: 
139, din care .... hm, nu-mi pot da seama exact câte fete, pentru că sunt nume ungurești și nu știu genul la toate. Apreciez per total 24 de prezențe feminine.
Io mai am de decis, eventual găsit ocazie transport București-Oradea-București. Dacă aș putea da echipamentul în mașina cuiva, ar fi cel mai bine.
Mai am de scris cererea de concediu, căci clar am nevoie de 3 zile libere.
Asigurarea medicală am pus-o la bagaj deja (detalii la final, costă 10 RON/zi/persoană).
Echipamentul, în mare, îl cam știu.
Bicicleta mai trebuie să intre la o supervizare, dar mai pedalez cu ea încă, măcar vreo 200 km.
Până la urmă, bicicleta mi-am pregătit-o singură. Căutând soluție de tip ”antipană” și discutând cu mecanicul din service-ul de biciclete, tip recomandat cu mare căldură de alt triatlonist, acesta mi-a tăiat tot avântul, cum că NU SE POATE LA CURSIERE, AU MAI ÎNCERCAT ȘI CICLIȘTII PROFESIONIȘTI ȘI NU SE POATE. Mi-a ținut un fel de lecție cum că, așa cum mă antrenez pentru concurs, așa trebuie să mă antrenez și pentru remediat pene .... Așa că l-am lăsat să fie meșter la el în service și eu am căutat mai departe soluții. Ochii mi i-a deschis un alt triatlonist, deci mi-am înlocuit camerele, am curățat butucul, foile, lanțul - am pierdut o zi întreagă, dar satisfacție e mare :-))
Mai am de mers la medicul de familie pentru adeverința de ”apt” (bine că nu ne trimite la psiholog!). DONE!
De găsit niște variante de alimentare pe timpul cursei, aici am niște probleme de organizare și nu știu cum voi face, nefiind nimeni pe margine care să mă însoțească și să-mi dea la ”botul calului” ce am nevoie.
Mai am de mâncat niște paste, că de fel nu consum așa ceva.
De mângâiat pisoiul, căci prevăd că anul acesta va rămâne acăsică.
Eventual de cumpărat biletul de tren și iar avem problema aia spinoasă: cușetă sau vagon normal? Puii lor de bani!
Jurnalul meu de antrenamente, început pe 2 martie, a atins azi 16 pagini.
Am peste 880 de km alergați, sub 400 km de ciclism, peste mia de pedalat urban și doar 6 km de înot. Sună teribil de inconștient, nu?
Ata-ete, atâta s-a putut, atâta s-a făcut. Unii se antrenează pentru un half mai mult decât am făcut eu în ultimele 5 luni de zile. Vom trăi și vom vedea. Spaß muss man haben, sonst ist mir alles Wurst!
Ce suportă organismul pe parcursul unui Ironman

Una dintre condițiile obligatorii de validare a participării este asigurarea medicală în caz de accident. Mie mi s-au părut OK cei de la City Insurance, de unde mi-am și achiziționat țidula de 10 RON. Iată câteva informații:
Planul de asigurare NATIONAL COVERAGE:
Prin acest plan, Asiguratorul plateste Asiguratului indemnizatii pâna la limita maxima de 5.000 EURO pentru întreaga perioada de asigurare, în cazul în care Asiguratul suporta urmatoarele tratamente sau proceduri medicale destinate tratarii traumatismelor produse în urma unui eveniment asigurat survenit în timpul practicarii unui sport extrem, pe teritoriul României:
 
a.1. spitalizare continua: 50 EURO pentru ziua de spitalizare, pâna la suma maxima de 1.000 EURO, minimum 2 zile de spitalizare, fara a lua în calcul ziua de externare, care nu este indemnizata;
a.2. interventii stomatologice, de chirurgie cranio-maxilo-faciala sau oftalmologica: 1.000 EURO;
a.3. alte interventii chirurgicale: 1.000 EURO
a.4. implanturi sau aplicare de proteze (ortopedice, dentare, cristalin artificial) sau orteze ortopedice. Nu se acopera repararea protezelor sau ortezelor deja existente. Suma indemnizata: 500 EURO;
a.5. fracturi traumatice (exclus patologice): fracturi unice 100 EURO, fracturi multiple sau cominutive 300 EURO;
a.6. imobilizarea unui membru în aparat gipsat peste 21 de zile – 150 EURO;
a.7. invaliditate permanenta, pierderi anatomice sau functionale de organe sau membre - 1.000 EURO;
a.8. tratamente de recuperare medicala: 30 euro/zi, pâna la suma maxima de 300 EURO maxim 10 zile.

În paralel, cei de la Allianz nu mi s-au părut OK, plus că sunt mult mai scumpi (peste 100 ron parcă, nu mai știu).
Prognoza se anunță și anul acesta caniculară ..... deci va fi greu în draci ....
 ironman-inainte-de-ziua-cea-mare

Sonntag, 3. März 2013

Un pic despre leziunile musculare

„Daunele” determinate de activităţile sportive se manifestă în multiple variaţiuni. În majoritatea cazurilor este vorba de leziuni ale masei musculare.

Cel mai comun şi uşor, ca intensitate, tip de leziune apărută în urma unei activităţi sportive este febra musculară. Febra musculară este o leziune la un nivel microscopic al muşchilor (= sarcomere, adică → SARCOMÉR s. n. Unitatea morfofuncţională a miofibrilelor musculaturii striate. Fiecare s. este delimitat de două membrane Z (de care se ataşează filamentele de actină) şi este alcătuit dintr-un disc întunecat central (format din filamente de actină şi miozină) şi două discuri luminoase laterale (formate din filamente de actină). În timpul contracţiei musculare, filamentele de actină alunecă printre cele de miozină, membranele Z se apropie una de alta şi se scurtează.

Febra musculară apare de regulă după efectuarea unor activităţi neobişnuite pentru organism şi ca urmare a unor aşa-numite contracţii musculare excentrice. Sub efectul întinderii intense, muşchiul se alungeşte. Eforturile tipice care determină aceste reacţii de întindere sunt alergările pe teren cu diferenţe de altitudine, ca de altfel tot felul de alte modalităţi de alergare, unde febra musculară se instalează în partea superioară a piciorului (coapsa) şi la nivelul gambelor. Simptomul se simte ca o tragere de fibră în momentul de efort. De regulă, febra musculară apare în interval de 10 - 20 de ore de la efort şi dispare după cel mult cinci zile.
Terapeutic, febra musculară se poate ameliora prin acţiuni care să optimizeze circulaţia sanguină, cum ar fi masaje uşoare, băi calde şi întinderi uşoare.
Următorul nivel al febrei musculare este tensionarea muşchiului (nu cunosc termenul de specialitate, cu siguranță există unul, în engleză parcă e ”muscle strain”). La acest nivel, este perturbată funcţia de control a creierului asupra muşchilor, astfel că impulsurile nervoase nu mai sunt transferate în mod corect muşchilor. 
Rezultatul: muşchiul nu se mai relaxează. Tensiunea în muşchi apare la întinderile bruşte. Un tratament rapid al acestor cazuri ar fi "Schema PGCR" (=RICE Method) : pauză - gheaţă - comprimare - ridicare (= Rest, Ice, Compression and Elevation). Pauza imediată este foarte importantă. O continuare a efortului poate duce la o rupere a fibrei musculare. Gheaţa, compresia şi poziţia ridicată a zonei inhibă durerea şi diminuează hemoragia în ţesutul lezat, astfel încât procesul de vindecare este mai rapid.
Un alt scenariu îl oferă ruperea țesutului muscular:
 Aici intervine o leziune structurală a mușchiului și a întregii zone de țesut din proximitate: țesutul conjunctiv, vasele de sânge, fibrele musculare. Apare hemoragia în interiorul mușchiului. Senzația de durere acută apare imediat la punct fix. Durata de vindecare depinde de cât de mult țesut a fost lezat. Dacă este vorba de leziuni minore, o tratare corespunzătoare a acestora poate diminua intervalul de vindecare undeva la 10-12 zile.
Pe lângă măsurile enunțate anterior, se adaugă: drenajul limfatic, electroterapie, gimnastică acvatică, bandaje adezive.
În cazul sportivilor de performanță, bine antrenați, vindecarea se petrece într-un interval de timp mai scurt, fapt explicabil prin faptul că aceștia au o circulație sanguină mai bună și un metabolism mai eficient. Și, desigur, în cazul lor, terapia aplicată este mult mai intensă, ajungându-se și la șase ore pe zi.

Există câteva sugestii pentru prevenirea marilor probleme musculare:
* încălzirea generală a sistemului circular. Cu cât efortul care urmează a fi făcut este mai intens și mai rapid, cu atât se impune o sesiune serioasă de încălzire de minimum 10 minute. Alergătorii de viteză, care se pregătesc pentru o cursă de 100 m, fac sesiuni de încălzire care pot dura și o oră.
* Antrenament coordinativ (scopul acestuia este reducerea consumului de energie pe parcursului activităților care angrenează mușchii, menținându-se o eficiență a efortului sau majorându-se eficiența generală) - se recomandă oricărui sportiv care se respectă, de cel puțin o dată / două ori pe săptămână. Se exersează astfel un mai bun control al mușchilor prin intermediul impulsurilor nervoase și leziunile musculare în cazul unor mișcări bruște neașteptate devin tot mai rare. 
* Dezechilibrare musculară - fenomen care apare atunci când un mușchi se dezvoltă mai mult decât celălalt, prin raportare. De pildă: mulți mușchi din organismul nostru au un așa-numit ”adversar”, astfel că de exemplu, îndoirea brațului se realizează prin mușchiul superior al acestuia (biceps), pentru întinderea brațului intervine un alt ”adversar”, tricepsul. Dacă un mușchi se dezvoltă mai mult decât ”adversarul” său, apare fenomenul de dezechilibrare musculară. Se ajunge la o situație de genul acesta printr-o antrenare eronată a anumitor mușchi, fiind neglijați și corespondenții, prin adoptarea unor poziții defectuoase în activitățile zilnice și lista poate continua. Aici se aplică o procedură de ”scurtare a mușchilor.
* Alimentație echilibrată.
* Eforturi noi, mișcări noi, durate noi - toate acestea trebuie introduse în timp, astfel încât țesutul să se poată obișnui și adapta.

N.B.
Materialul este o traducere, ca urmare orice corectări legate de termeni este binevenită.    
DE CITIT și:
http://barefootrunnerslife.com/silly-soleus-strain/
http://www.koerperwerk.com/training-55/articles/549.html 
un program de întindere pentru alergători (DE) 
http://www.physioadvisor.com.au/9704850/hamstring-tendonitis-hamstring-injuries-physio.htm 

I'm WATCHing YOU!! :-)