Duminică, după premiere, după emoțiile ceremoniei de premiere, când toată lumea a dispărut - și-așa au lipsit foarte mulți sportivi, căci la Oradea sunt chemați TOȚI FINALIȘTII în față! -, când nu am mai văzut figuri cunoscute și mi-am dat seama că am rămas din nou eu cu mine, am simțit nevoia să o iau pe jos spre casă și să fac o mică alergare.
Dormisem 3 ore, căci după finish-ul de la ora 22:44 l-am mai așteptat și pe ultimul finalist, la 22:57, care a mai avut puterea să spună un banc și mă pusesem la somn abia la 6 dimineața. Ulterior am aflat că tipul era foarte popular, spunând bancuri și glume pe parcursul concursului. Numele lui este Priscoveanu Bogdan. Din cei 24 de candidați la titlul de IRONMAN, unul abandonase, Bogdan era pe 23, eu pe 22.
De alergat, nici vorbă. După 100 de m am renunțat. Mă țineau plămânii. Nu mai era atât de cald ca în ziua precedentă, dar tot erau peste 30°C.
Cei din casă plecaseră probabil spre București. Bine, cu ei nu m-am intersectat, nici măcar nu m-au salutat duminică dimineață, probabil mâncasem sticlă și se vedea prin mine. Nu conta că și în 2012 fuseserăm cazați împreună sau că trecusem prin același ”iad” sâmbătă, oamenii și-au văzut de ale lor și un salut sau o întrebare de după concurs sunt chestii mult prea grele ... Ca să nu mai spun că dintre toate podiumurile posibile la celelalte categorii, ocupanta locului 3 la feminin la individual full IM, cazată cu un etaj mai jos de mine, a fost singura care nu a dat mâna cu mine când a urcat pe podium, trecând în marea-i splendoare pe lângă mine, care fusesem strigată prima și stăteam lângă podium. Toți ceilalți, de la celelalte categorii, în momentul în care erau strigați în față dădeau mâna cu absolut toți cei care fuseseră strigați înaintea lor. Este minimum de noblețe sportivă între concurenți, la finalul unui concurs.
Dar mai bine să nu comentez prea detaliat, că nu se merită.
Dar mai bine să nu comentez prea detaliat, că nu se merită.
M-am echipat de bicicletă și am pornit pedală spre Băile Felix. Sunt cam 16 km de asfalt foarte prost până acolo, prin trafic (din locul unde locuiam eu). Auzisem de băile termale de acolo și eram curioasă. Din păcate, neavând cum să-mi asigur bicicleta, nu aveam cum să intru și într-un fel am zis ”merci”, căci să dau 25 de lei pe accesul într-un loc atât de aglomerat chiar era un lux pe care nu mi-l puteam permite de fapt.
Am plecat mai departe în explorare și am dat de un loc absolut superb. Voi lăsa fotografiile să vorbească de la sine:
Am revenit în Oradea pe la trei jumate, am făcut bagajul și apoi am ieșit din nou cu bicicleta spre centru, unde m-am întâlnit cu Alexandra Balog,
una dintre îndrăgitele mele voluntare la concurs și am stat să savurez o ciorbă de perișoare cu smântână, în pâine, precum și două limonade. Era cu prietenul ei și ni s-a mai alăturat o prietenă de-a lor.
După care, m-am întâlnit și cu Cristi și am mers la o altă terasă, de data asta cu bere și mai mulți prieteni de-ai lui.
La nouă seara eu m-am retras, căci se anunța ploaie și nu aveam nici lumini pe bicicletă și mai aveam vreo 7 km de pedalat.
Ca urmare, în prima zi de după primul meu IRONMAN am mai pedalat 50 de km și a fost frumos.
Am ajuns acasă când a început să plouă foarte puternic, în momentul în care pisoiul meu alerga o mâtză și o ataca. Sub ploaie și tunete, cei doi s-au încleștat așa cum nu mai văzusem niciodată în viața mea două mâtze .....
Am luat o sticlă mare de 2 l și am pus apă pe ei, dar nu am reușit să-i despart. A fost șansa pisicii să scape și să sară, rănită, pe un gard înalt, al meu rămânând de prost jos, căci nu știe să sară pe garduri sau prin copaci. S-a retras pe sub mașinile din curte și a revenit în casă după vreo jumate de oră, ademenit de mâncare. Nu l-am văzut niciodată în 14 ani atât de jerpelit și ud.... și asta a urmat .... :-(
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen