La Oradea, primii care urcă pe podium, în față, sunt voluntarii. Din păcate, nu apar toți acolo, nu știu cum se face.
De la stânga la dreapta, rândul din spate: Edina Kovacs, Gerhard Bradescu, Timea Tecsy, Farkas Tia, Nagy Tamas-Jozsef, Arni Gall, Levente Lovasz, Zsolt Deak (cu ochelarii de soare, în spate, dreapta), Szekely Zoltan, Lala Nabosnyi (stânga, față, domnul mai în vârstă), Eniko Bereczki, Szalbolcs Gall, Tibor Bereczki, Zeno Bokir, Alexandra Balog, Herpay Imre, Beata Nagy, Tamas Rodler
După ce îi aplaudăm pe voluntari și pe toți cei din organizare, începe ceremonia decernării premiilor. Toți finaliștii sunt strigați în ordinea inversă a sosirii, pe categorii, și chemați în față pentru a li se înmâna diploma printată de finalist. Fiecare vine și dă mâna, cu sportivitate, cu toți ceilalți strigați înaintea lui. Dacă asta nu e frumos .... să-mi zici mie KuK-uK!
Sunt conștientă de faptul că acest lucru este posibil
atâta timp cât numărul de participanți / finaliști este redus, sub 150, de
pildă. Că dacă ajungi la peste 300 de finaliști .... probabil trebuie
să ai doi moderatori :-) Vom trăi și vom vedea ce are Istvan de gând, că prea îi place să le cam facă singurel pe toate ....
Deși nu am închis un ochi până duminică dimineața pe la 6:30, la 9 eram deja în picioare. Premierea fusese anunțată pentru ora 11, ce ușurare! Am plecat cu tatăl lui Cristi și Cristi spre locul premierii, Parcul Brătianu, locul înde de regulă este T2 (la 5 km distanță de casa familiei Hanga).
M-a întâmpinat Alexandra Balog, una dintre frumoasele și tinerele voluntare care-mi sunt tare dragi și care anul acesta a alergat și ea într-o ștafetă :-)
Cu Timea nu am din păcate o poză, cea care mă îmbrățișase la finish și îmi pusese medalia de gât și chiuise de parcă ea câștigase un Ironman!! :-)
Aici alți Ironman-iști băimăreni, Sebastian fiind declarat de FRTRI (Federația Română de Triatlon), cu 12h12min, vice-campion național pe distanța lungă, după Bihari Szilard Attila și înaintea lui Ciprian Filip (tot din Baia-Mare). Sebastian de regulă se strâmbă când e fericit, redevine total puști. Lângă el, soția, Cornelia, care a alergat primul ei maraton complet și a făcut parte din unica ștafetă feminină pe distanța lungă. În stânga mea, Raluca Ungureanu, înotătoarea din ștafetă. Lipsește biciclista, o emerită pe profilul de mountain bike (o știu de pe vremea când cochetam și eu cu aceste curse, care acum mi se par un pic agresive): Judit Emese Nemeth.
Clasamentul oficial:
Full Ironman open:
Full Ironman pe categorii de vârstă și gen:
MEN - aici podiumul creat de FRTRI:
Sebastian Butcovan (II), Bihari Szilard Attila (I) și Filip Ciprian (III).
Ștafete Full Ironman:
(voi completa cu restul, zilele următoare căci sunt multe podiumuri)
Ce a lipsit și la această ediție - dar eu am prins la ediția din 2011 - a fost fotografia de grup, la finalul ceremoniei, cu toți finaliștii. Oricum au plecat foarte mulți după concurs, nu am fost toți prezenți, deci cu siguranță am fi încăput într-o poză a ”Familiei Ironman”.
Mi se pare EXTRAORDINAR ca reprezentati triatlonul romanesc FEMININ la aceasta categorie de varsta! Daca Romania s/ar fi dezvoltat cat de cat normal si am fi avut si noi o continuitate pe care pornisem in anii 2007-2008 am fi fost mai putin saraci astazi si preocupati de ce mancam maine si ne/am fi putut bucura mai multi de hobbiurile noastre, fara atatea sacrificii! BRAVA, FEMEIE! Iti doresc sa ti se lege lucrurile si sa faci ceva mai mult cu acest potential, e mare lucru! Vor mai apare la aceasta categorie, este inevitabil caci vin din urma, dar nimeni nu cred ca s/a apucat la peste 40-43 de ani sa faca atata sport cu cu rezultate demne de luat in seama, fara o sustinere a familiei mjai ales in RO! Pacat ca pentru generatia noastra e putin prea tarziu.
AntwortenLöschenun admirator care urmareste acest blog de la primul tau half ironman din 2011 - mi se pare fascinant
In afara performantelor in sine...care dupa parerea mea nu au a face cu varsta (caci nu stiu cate fete tinere ar fi in stare sa faca ce faci tu, Anca)...eu iti admir determinarea!
AntwortenLöschenPentru mine esti un model...in viata asta nu voi ajunge sa te egalez pentru ca probabil nu stiu sa strang din dinti atunci cand este (mai) greu.
Cu bucurie impartasesc insa trairile care le imparti cu noi...cititorii tai...iar cu ajutorul impresiilor tale de calatorie, a fotografiilor si of course...nelipsitului tau umor...mai, mai ca parca am fost si noi prin apropiere.
Felicitari din toata inima!
Mulțumesc frumos pentru că citești și pentru mesaj mai ales. Din punctul meu de vedere, performanțele fizice au legătură relevantă cu vârsta. Într-un concurs, atunci când îmi propun să concurez la timp cu o altă participantă, nu voi lua niciodată în considerare sportivele care sunt mai tinere decât mine începând de la 5 ani în sus. M-aș stresa inutil și m-ar lua valul spre încrâncenare. Așa cum nu m-aș bucura în mod deosebit să depășesc o concurentă care are 4-5 ani mai mult decât mine, de exemplu. Suntem sportivi amatori, asta înseamnă că timpul pe care îl acordăm noi ”antrenamentelor” este, la nivel de reală performanță, o glumă, o joacă.
LöschenAm învățat ceva în cursele de Ironman, la care merg de 3 ani: nu te compara cu nimeni, nu te încrâncena cu nimeni, concentrează-te PE TINE, pe CURSA TA, pe ORGANISMUL TĂU ȘI CERINȚELE ACESTUIA. Dacă vrei un timp mai bun, îl vrei PENTRU TINE, nu pentru că cealaltă are deja un timp mai bun. Cu siguranță că dacă aș avea cu măcar 10 ani mai puțin, aș gândi și aș acționa altfel.
Mai am de învățat să-mi gestionez emoțiile și să nu mă mai las demotivată atât de repede când nu-mi iese ceva, să nu mă mai consider dezamăgită de mine însumi. Pentru așa ceva nu mai este timp și nu mai există logică.
Și dacă te gândești la ”o egalare”, deși nu cred că este cazul, situațiile noastre fiind destul de diferite, îți mai spun ceva: NEVER SAY NEVER. Nu știi niciodată unde ajungi. Anul trecut, primul gând care m-a copleșit după ce am terminat cursa de Half Ironman a fost (și am și spus public chestia asta): ”ACUM înțeleg de ce nu voi fi niciodată capabilă să fac un Full Ironman.” Și uite nah .... am riscat o auto-umilire publică și acum sunt bucuroasă că am terminat într-un timp decent ceea ce eu denumesc ”cursa sportivă a vieții mele”. TE AȘTEPT ÎN 2014 LA UN HALF LA ORADEA!! Măcar o ștafetă faceți, și tot veniți, că doar toți sunteți sportivi, corect? :-) Merci de mesaj, Cristina, apreciez. Și MULT SUCCES LA SF. ANA, regret că anul acesta voi lipsi.