Dieses Blog durchsuchen

Dienstag, 25. Juni 2013

My 1st Ironman - Proba I: SWIM

Locul faptei: Lacul Paleu, satul Paleu, Oradea, Bihor.
Numele evenimentului: XMAN - concurs de triatlon de tip IRONMAN, ediția a IV-a.
Ora startului: 07:00 pentru cursa full și ora 9:00 pentru cursa de half.
Data evenimentului: sâmbătă, 22 iunie 2013.
Temperatura apei: 28°C ---- neoprenul iese din discuție.
Temperatura aerului: undeva spre 24°C la ora aceea matinală, urcând relevant după ora 9-10.
Distanța înotată: 3.800 m, 8 ture de 475 m cu două întoarceri.
Limită timp: 2h30min.
Speranța mea: max. 2h15min.
Rezultatul: 1h54min
Distața înotată în ultimele 11 luni: 9 km.
N.B. - prima mea tentativă de a termina o cursă de IRONMAN FULL.
Starea mea de fapt: sâcâită de o viroză mai ciudată, tuse seacă, nevralgie totală la nivelul capului, pe modafen și tantum verde de 2 zile. 
Nedormită în noaptea precedentă. 
Psihicul stă foarte bine, miza fiind doar să termin în cele 16 ore. Emoția că nu voi termina înotul în timp util, emoția că voi colapsa la bicicletă din cauza caniculei și că nu voi mai ajunge la proba de alergare. În rest, toate bune și frumoase, în luna iunie am alergat doar vreo 60 de km per total, am înotat 2,5 km, acumulând astfel un total de 8,7 km în ultimele 11 luni de zile. 
Obosită la general din cauza acestei viroze care s-a declanșat duminica trecută, dar trezită la realitate din cauza adrenalinei care începuse să țopăie fără să-mi mai ceară mie voie. Și, cum șade bine unui emotiv tacit, dispariția apetitului, deci subțirel de tot cu mâncarea în ultimele zile.
Prezentarea în T1 (tranziția 1, unde te schimbi de la înot pentru bicicletă):
M-am trezit disciplinat la 5 a.m., am mâncat restul de la pasta party de aseară (foarte bune carbonara!) și am plecat la 5.45, dorind să ajung la 6 a.m. la T1. Aveam de condus 14 km. La 6.10 eram în T1, am strâns husa de pe bicicletă
și am început mișculațiile mele de dinaintea startului. Echipamentul fusese lăsat în zona de tranziție în seara precedentă, organizatorul garantând pentru securitatea lucrurilor. Peste noapte, acolo patrulează/dorm cel puțin 3 voluntari. Dacă ești obișnuit cu orchestra live de orăcăituri și dacă te protejezi împotriva țânțarilor, e posibil să și dormi ....
Mi-am pus costumul de înot, mi-am aranjat șoșonii de bicicletă și restul echipamentului în ordinea logică a îmbrăcării fiecărui element în parte. 
Spre deosebire de triatloanele olimpice sau de half Ironman, renunțasem la costumul clasic de triatlon, din două motive:
1. Buretele destinat protecției de șa este mult prea subțire pentru o durată pe care aveam să o îndur eu și cu atât de multe și lungi urcări, când presiunea pe șa este mai mare (eu nefiind nici pe departe o maestră în ciclism și poziția cea mai fericită pe șa).
2. La căldura dogoritoare care stăpânea zona de vreo două săptămâni (peste 37°C), nu eram sigură că mă voi simți confortabil timp de 16 ore în același costum.
Și a fost o decizie excelentă, chiar dacă în tranziții timpul se dublează. De data asta nu conta pentru mine!
Mi-e greu să spun dacă sau ce fel de emoții aveam. Culoarul care marca distanța turei și care avea, conform măsurătorii, cam 235 m dus și 235 retur, părea mai lung decât ți-ai fi imaginat. De opt ori trebuia să ajung până acolo, hăt, departe și să mă întorc. Fără posibilitatea de a te opri pentru respiro. 
Sebastian Butcovan, din Baia Mare, individual și Raluca Ungureanu, din Baia Mare, pe ștafeta de full feminin, singura ștafetă feminină și deocamdată unica din România pe distanța asta. Oameni foarte dragi sufletului meu și din păcate prea departe de locul reședinței mele.
Fiind puțini la start, cei 24 de pe individual și încă 5 de la ștafete, atmosfera era pe placul meu, nu era înghesuială și nebunie. M-am plasat în spate, pe ultimul rând, i-am lăsat pe toți să agite apele și peștii și șerpii de apă, m-am așezat în șezut pe placa de beton ce intra în apă și am așteptat startul, cu mâna pe cască, unde plasasem Garminul.















La ora 7 s-au vălurit apele, competiția începuse. Am fost vreo 4-5 care am stat liniștiți în spate, după ce s-a îndepărtat plutonul cu câțiva metri am pornit și noi să ne numărăm turele. A fost o decizie bună, când știi că înoți încet. Economisești astfel energia de a te apăra și de a-ți reveni de pe urma loviturilor pe care le primești în primii metri din momentul startului, când toți se disperă și se cațără unii peste alții în neștire.  Mi-am luat-o de 13 ori până acum, deci era cazul să schimb tactica.
Eram 6 fete la start, două fiind de la ștafete. După prima sută de metri am depășit o fată, un băiat și apoi gata, nu am mai depășit pe nimeni. Apa era caldă, plăcută, în larg alterna cu zona de curenți foarte reci.
Apropos de depășiri, am fost plăcut impresionată de comportamentul realmente sportiv al înotătorilor care au început să mă depășească de pe la a șasea tură a mea. Eu ținând foarte aproape de culoarul din plastic, toți m-au ocolit și apreciez acest lucru foarte mult.
Ca să reușești să înoți, prima oară în viață, într-un concurs, 3.800 de m, cred că cere o setare mentală specifică și am remarcat chestia asta când eram pe tura a patra. În urmă cu un an, când tura a patra era ultima din distanța de 1.900 m, mă simțeam epuizată. Acum, mă simțeam lejer și încă patru ture mi se părea așa un fel de banalitate. Și-mi dădeam seama că dacă m-aș fi înscris la half, aș fi fost foarte relaxată, dar aș fi regretat că totul se sfârșește atât de rapid. 
Ca urmare, primele cinci ture jumate au mers șnur. Când începeam tura a șasea mă gândeam deja că mai am trei ture. Ăsta este semn că ai parcurs o distanță cu care organismul nu e obișnuit.
Ochelarii nu mi se aburiseră, în urechi nu-mi intrase deloc apă, nasul era blocat cu cârligul aferent pe care îl prinsesem de ochelari cu un lănțișor. Totul era foarte plăcut.
Am terminat tura a șasea, am dat ocol podului și am fost încântată să mi se confirme de sus, de pe pod, că mai aveam de înotat doar 2 ture, adică aproape 1000 m. Revenind spre ultima tură cu fața spre mal, înotam bras și savuram la maxim imaginea:
Sus, pe mal, la locul de start, se echipa și fremătau cei de la half, exact așa cum eram și eu cu un an în urmă. Era un peisaj frumos de urmărit, razele soarelui se jucau peste ei și era o nebunie de culori, umbre și lumini și zgomote sonore. La momentul în care Istvan a rostit la microfon: ”Este ora 8:38!” mi-am dat seama că voi termina proba de înot în mai puțin de 2 ore, ceea ce era fantastic! Wow! Și atunci am început să cânt din interior. Era surpriza mult prea mare.
Am înotat cam 75% crawl, din care 20% la patru brațe și restul la două. Înotul la patru brațe mi s-a părut foarte eficient, ca și segmente de ”sprint”. Am alternat cu bras, unde am adoptat un stil poate nu foarte ortodox, dar mai rapid decât crawl-ul și care are avantajul că vizualizezi mult în jurul tău, deasupra apei, respiri altfel. Concluzia este că, fără mare efort, nu m-am mai concentrat pe viteză, ci pe continuitate și pe mișcări. Să nu obosesc picioarele, să nu epuizez nici brațele, să nu omor plămânii. Cum-necum, fără antrenor și alte sfaturi, se pare că mi-am găsit combinația cea mai eficientă pentru mine și am scos cel mai bun timp pe care l-am scos vreodată la înot în cadrul unui triatlon, acesta fiind al 14-lea din ultimii 3 ani. Așa cum viața mi-a demonstrat de când mă știu, mă coordonez mult mai bine și îmi gestionez mult mai eficient acțiunile în activități individuale, neavând exercițiul echipei sau al susținerii familiei. Fără această abilitate, aș fi murit de foarte mulți ani, pe coclauri neumblate de alții.
Tot pe tura a șasea simțeam cum pulsează zona ochilor sub efectul de ventuză al ochelarilor.
Am luat o mică piedică la ieșirea din apă, dar din cauza entuziasmului. Eram prea uluită de timpul scos și am țopăit, am chiuit și am cântat un pic în timp ce urcam grăbită spre bicicletă. 
L-am auzit pe Istvan spunând ”Nu te grăbi, încet, ai timp!” și cum că ”Anca pornește în cursa vieții ei”, el știind de teama mea cu limita de timp la înot.
Luminița Boldizsar a fost prin zona mea în timp ce mă moșmondeam în tranziție. Doamnă, ești o bijuterie vie :-)
Dă ochelarii, casca, costumul jos, pune tricoul de ciclism, pantalonii subțirii, apoi pantalonii de ciclism, șosetele, șoșonii, numărul de concurs, pune gelurile în buzunarele de la tricou, pune Garminul (care a luat-o razna, nu știu ce s-a întâmplat cu el la acest concurs, dar nu a înregistrat cursa de înot), pune ochelarii, mănușile, casca, așează frumos lucrurile în cutie ca să nu dai bătăi de cap organizatorilor, ia bicla și tulea!
După mine mai ieșeau din apă doi sportivi, deci aveam un avans de aproximativ 12-15 minute, pe care știam că îl voi pierde lejer la bike.
Citește aici despre proba de ciclism,
aici despre cea de alergare
și aici primele rânduri de după cursă.

Kommentare:

  1. Bravo Anca! Acelasi stil de inot il am si eu: alternanta intre crawl si bras, care vad ca functioneaza foarte bine.

    AntwortenLöschen
  2. ... care ti-au fost cele mai lungi antrenamente la inot? ca lungime si ca timp

    AntwortenLöschen
    Antworten
    1. Cel mai lung antrenament de înot a fost pe data de 9 iunie, 2,5 km și a fost unicul de acest gen. Ai aici un jurnal de antrenamente, deși e mult spus ”antrenamente”. Din motive obiective, nu mă pot antrena în bazin cu apă tratată.
      http://www.ankaberger.blogspot.ro/2013/06/ironman-1life-antrenament-de-luna-mai.html
      Voi adăuga zilele următoare și jurnalul lunii iunie, dar per total acumulasem sub 9 km de înot din septembrie 2012 până la Oradea. Evident că acest lucru și-a spus cuvântul. Nu poți face un IM fără antrenare serioasă, clar nu e pentru ”leneși” :-), căci eu mă consider leneșă. Mă rog, mai sunt și alte motive, lenea NU este o scuză.

      Löschen

I'm WATCHing YOU!! :-)