Ziua de duminică a adunat la startul Campionatului Mondial de IM 70.3, desfășurat pentru prima oară într-o țară europeană, la creme de la creme: Jan Frodeno (Germania), Sebastian Kienle (Germania), Javier Gomez (Spania), Michael Raelert (Germania), Daniela Ryf (Elveția).
Proba de înot în sine a oferit spectacol, la ieșirea pe malul sudic al lacului numărându-se un calup de 18 de atleți în doar 30 de secunde! După 22min12sec Gomez și Böcherer pășesc primii pe uscat, urmați fiind imediat de Frodeno, Raelert și Frommhold. Kienle a întârziat un pic, apărând după aproape două minute pe covor.
Germanul Böcherer a condus pe primii 20 de km de plat,
Frodeno și-a cam păstrat gambele pentru segmentul de alergare, devenind de altfel campion mondial după 3h51min19sutimi.
Dar nu despre cursă vreau să povestesc, pentru că din poziția mea, ca arbitru în ambele zile pe segmentul de bicicletă, nu am avut o privire de ansamblu asupra evenimentelor.
Ca urmare, în cele două zile de evenimente fierbinți, mica regiune alpină, una din perlele incontestabile ale Austriei, a fost gazda a aproximativ 5.000 de atleți și probabil a peste 10.000 de suflete venite special pentru aceste evenimente. Cum eu participasem anul trecut și terminasem sub 7 ore, în condiții meteo extreme (grindină, 5°C brusc de la 20°C și ploaie torențială ulterior pentru câteva ore), mi-am dorit să vin ca oficial tehnic și să văd evenimentul din altă perspectivă.
Comentariile postate de mine pe Facebook, la cald, rămân relevante, ca urmare le voi reda aici cu mici corecturi și adăugiri, pentru a rămâne la dispoziția celor interesați (și sper să fie mulți interesați din România, fiind informații utile):
Comentarii, experiențe în ordine cronologică
Vineri, 28 august 2015
Zell am See, în seara dinaintea Campionatului Mondial de Ironman 70.3. Mâine, Age Groups - prima cursă de asemenea dimensiuni unde sportivii ”de agrement” (!sic) se întrec între ei, fără profis. Va fi o cursă dură. Profesioniștii vor da spectacol duminică și va fi o cursă și mai dură!
Ședința tehnică a arbitrilor austrieci în seara asta a durat aprox. o oră. Cu siguranță că acest eveniment reprezintă, pentru Federația Austriacă de Triathlon, un punct foarte important pe CV-ul său.
La final a vorbit șeful arbitrilor din SUA, Jimmy, un tip la 45 de ani, triatlonist timp de 25 de ani. Povestea că, în anii cât a fost sportiv, era cel mai ”înrăit” critic al curselor, în mod special al oficialilor/arbitrilor, fiind mereu nemulțumit de profesionalismul acestora și de lacunele din regulament. Ca urmare, ”a sărit în ochi” și ......... a fost cooptat de cei de la Ironman cu pretextul: ”Dacă tot ai mereu de criticat, vino să lucrezi pentru noi și să ne ajuți să facem performanță calitativă.” (!!!) A acceptat în cele din urmă :-) Cam așa se poate face carieră într-o țară a tuturor posibilităților vs. o țară unde totul e posibil .....
Ne-a mulțumit pentru că suntem atât de mulți și a subliniat importanța prezenței unui nr. cât mai mare de arbitrii pe traseul de bicicletă. ”Sportivii vor să fie tratați toți la fel și solicită un mai mare control la evenimente!” Un speech de nici 5 minute, dar foarte interesant. Ca urmare, mâine vom fi pe traseu 45 de arbitrii din toată Austria. Focusul este pe drafting (mersul la plasă) și littering (aruncarea de gunoaie, ambalaje pe traseu), regulile sunt foarte stricte și se aplică (!cam asta face diferența, că și România e o țară plină de juriști și de legi, făcute parcă pentru a fi încălcate, că de aplicarea majorității dintre ele nici nu poate fi vorba în ultimii 25 de ani!), dar, în același timp, sportivul rămâne în centrul atenției (”Nu uitați că sunt foarte mulți veniți de departe, cu cheltuieli mari. Lăsați-i să se bucure de cursă. Au greșit, sunt penalizați, dar fără discuții. Arbitrul comunică penalizarea și se retrage, nu stă la discuții. Nu penalizați dacă nu sunteți siguri de decizie.”).
Se cere echilibru în decizii,
Fingerspitzengefühl,
comunicarea clară a penalizării și
un protocol acurat.
Un arbitru bun nu este cel care vânează greșeli și are cel mai mare număr de penalizări date! Un arbitru bun este cel care știe despre ce este vorba în acest sport, care înțelege dinamica cursei, care respectă sportivul și efortul acestuia, care cântărește decizia înainte de a da un cartonaș roșu, care își dă seama dacă a fost ”furt” / intenție sau o scăpare și lista poate continua.
Există concurenți care spun: ”Eu pedalez cu capul la cutie și nu am cum să văd câți metri mă despart de cel din față, nici nu mă interesează. Să vină un arbitru la mine și să mă penalizeze, să vezi atunci!” (este declarația unei sportive din America, pe un forum de Ironman de pe Facebook). Cu atitudinea asta, sunt convinsă că se va întâlni cu un cartonaș la un moment dat :-)
Există arbitri care spun: ”Să vezi câți descalific azi! Îi vânez pe toți!” - nu am întâlnit așa ceva, dar citeam de curând ceva de genul ăsta ... tot pe un forum. Părea să vină de la cineva proaspăt ”uns” ca arbitru, care are acum impresia că taie și spânzură cum îi place doar ca să se simtă el ”buricul universului”, sau nu știu ce o fi în cerebelul lui.
Miza ambelor curse este foarte mare și dacă vă uitați pe premiile acordate în bani ..... veți înțelege de ce. Primii zece vor fi bogați după cursa din acest week-end. Sau mă rog, mai bogați :-) Vremea se anunță excelentă, puțin prea cald, cu siguranță, dar sigur nu va mai da iarna iama prin noi. Deci trezirea mâine la 4:30, la 06:00 ne întâlnim cu motocicliștii și așteptăm primii cicliști pe traseu.
Ședința tehnică a arbitrilor austrieci în seara asta a durat aprox. o oră. Cu siguranță că acest eveniment reprezintă, pentru Federația Austriacă de Triathlon, un punct foarte important pe CV-ul său.
Ne-a mulțumit pentru că suntem atât de mulți și a subliniat importanța prezenței unui nr. cât mai mare de arbitrii pe traseul de bicicletă. ”Sportivii vor să fie tratați toți la fel și solicită un mai mare control la evenimente!” Un speech de nici 5 minute, dar foarte interesant. Ca urmare, mâine vom fi pe traseu 45 de arbitrii din toată Austria. Focusul este pe drafting (mersul la plasă) și littering (aruncarea de gunoaie, ambalaje pe traseu), regulile sunt foarte stricte și se aplică (!cam asta face diferența, că și România e o țară plină de juriști și de legi, făcute parcă pentru a fi încălcate, că de aplicarea majorității dintre ele nici nu poate fi vorba în ultimii 25 de ani!), dar, în același timp, sportivul rămâne în centrul atenției (”Nu uitați că sunt foarte mulți veniți de departe, cu cheltuieli mari. Lăsați-i să se bucure de cursă. Au greșit, sunt penalizați, dar fără discuții. Arbitrul comunică penalizarea și se retrage, nu stă la discuții. Nu penalizați dacă nu sunteți siguri de decizie.”).
Se cere echilibru în decizii,
Fingerspitzengefühl,
comunicarea clară a penalizării și
un protocol acurat.
Un arbitru bun nu este cel care vânează greșeli și are cel mai mare număr de penalizări date! Un arbitru bun este cel care știe despre ce este vorba în acest sport, care înțelege dinamica cursei, care respectă sportivul și efortul acestuia, care cântărește decizia înainte de a da un cartonaș roșu, care își dă seama dacă a fost ”furt” / intenție sau o scăpare și lista poate continua.
Există concurenți care spun: ”Eu pedalez cu capul la cutie și nu am cum să văd câți metri mă despart de cel din față, nici nu mă interesează. Să vină un arbitru la mine și să mă penalizeze, să vezi atunci!” (este declarația unei sportive din America, pe un forum de Ironman de pe Facebook). Cu atitudinea asta, sunt convinsă că se va întâlni cu un cartonaș la un moment dat :-)
Există arbitri care spun: ”Să vezi câți descalific azi! Îi vânez pe toți!” - nu am întâlnit așa ceva, dar citeam de curând ceva de genul ăsta ... tot pe un forum. Părea să vină de la cineva proaspăt ”uns” ca arbitru, care are acum impresia că taie și spânzură cum îi place doar ca să se simtă el ”buricul universului”, sau nu știu ce o fi în cerebelul lui.
Miza ambelor curse este foarte mare și dacă vă uitați pe premiile acordate în bani ..... veți înțelege de ce. Primii zece vor fi bogați după cursa din acest week-end. Sau mă rog, mai bogați :-) Vremea se anunță excelentă, puțin prea cald, cu siguranță, dar sigur nu va mai da iarna iama prin noi. Deci trezirea mâine la 4:30, la 06:00 ne întâlnim cu motocicliștii și așteptăm primii cicliști pe traseu.
Sâmbătă, 29 august 2015 - după prezența pe traseul de bicicletă
 |
| aici ne întâlnim cu motocicliștii, facem cunoștință și stabilim aspectele legate de comunicare, căci vom fi nedezlipiți pentru următoarele 4-5 ore |
 |
| pe la 07:30 dimineața încă nu se ridicase ceața și cicliștii apăreau mirific pe alee, având deja cam 3 km pedalați prin rezervație. Motocicletele cu arbitrii stăteau aliniate militărește și așteptau să intre pe traseu la intervale de 5-10 minute. |
 |
| se vede destul de clar cum avem aici ... un cartonaș roșu și unul albastru ... |
Sâmbătă, 29 august 2015, ora 23:00 - după a doua ședință tehnică a arbitrilor
So .... deci Zell am See fierbe, cel puțin la ședința tehnică a arbitrilor ieșea fum în seara asta :-) S-a luat fiecare segment în parte și s-a discutat, cerându-se feed-back de la arbitrii alocați în T-areas, swim, bike, run. Cele mai serioase probleme rămân pe proba de bike, inclusiv chestii legate de mount/dismount bike. Există o combinație de reguli între regulamentul local al federației austriece și regulile IM americane. Șeful pe arbitri americani a fost prezent, Jimy, foarte receptiv la raportările noastre. Ne-a povestit pe scurt cum el, ca triatlonist, a fost de două ori DSQ: odată pe motiv că a mers prin zona de tranziție cu casca de bicicletă neînchisă sub bărbie (prilej cu care a pierdut premiul de 10.000 USD și o mașină de ultimă generație) și o dată pe motiv că .... a depășit linia de demarcație de pe mijlocul șoselei (pierzând 30.000 USD). Partea comică cu mașina pierdută a fost că aceasta a revenit atletului de pe locul 2 care locuia în vecinătate și acesta, timp de o lună de zile, trecea în fiecare dimineață cu mașina prin fața casei lui Jimy, claxona și îi făcea cu mâna. După o lună i-a spus că îi dă mașina să facă o rundă cu ea, dacă vrea :-)
În ambele cazuri a fost declarat câștigător, a urcat pe podium, iar după câteva ore i s-a comunicat că după ce s-au analizat filmările, este descalificat. De fiecare dată a recunoscut, în același timp spunând că pe moment nu și-a dat seama.
Penalizările pe bike sunt de multe ori foarte delicate, situațiile fiind cu adevărat foarte complexe. Da, atletul E OBLIGAT să meargă pe extrema dreaptă a drumului chiar dacă traficul e oprit!!
Dacă merge pe stânga sau pe mijloc = blocaj = blue card. 2 x blue card = red card.
Dacă depășește linia de demarcație de pe mijlocul șoselei pentru a-și câștiga un avantaj (pe coborâri în serpentine se întâmplă extrem de des, dar și pe urcări) = red card. Arbitrul trebuie să decidă instant DACĂ aplică penalizarea. Penalizarea NU se aplică doar în cazul în care încălcarea liniei de demarcație a fost o măsură de evitare a unui accident.
BLOCKING = yellow card = atunci când ciclistul e singur pe segment dar nu merge pe dreapta drumului. Pare ciudat, dar se numește BLOCKING și se penalizează.
Mersul în paralel = yellow / blue card.
Desigur că nu se merge pe absurd! Puteam da astăzi probabil 30 de penalizări pe acest subiect. Am fluierat sportivii în cauză și i-am trimis pe dreapta. Dacă nu s-au executat, penalizare.
Stop & Go = 15 secunde în prima PB. Dacă nu oprește în PB, se trezește cu DSQ.
Foarte importantă este comunicarea penalizării, atenție!!
Arbitrul trebuie să se asigure că atletul penalizat a înțeles că a primit penalizare, ce penalizare și de ce.
Deci pașii cronologici pe care un arbitru aflat pe motocicletă îi face sunt aceștia:
1. urmărește situația pentru cel puțin 20-30 de secunde;
2. se apropie de atletul care a greșit, fiind atent să nu îl deranjeze și nici să nu blocheze calea pentru un altul din spate (la cursele unde traficul nu este oprit situațiile pot deveni critice);
3. fluieră, pronunță numărul de concurs și numele atletului, stabilește contactul vizual, comunică clar penalizarea și motivul.
”Start number XXXX, Josef, penalty 5 minutes for blocking, please stop to the next penalty box.” - și arată clar cartonașul albastru (în acest caz este albastru).
Pe traseul de bike, la urcări, deci viteză sub 20 km/h nu se ia în considerare drafting-ul, practic nu există. De aceea, pe aceste segmente, motocicliștii rulează destul de repede și sportivii au impresia că sunt doar de mobilier mobil pe traseu, dar nu e așa.
Pante de 20% iar nu intră în categoria unde se consideră drafting posibil.
În caz de accident, TO rămâne cu sportivul până vine echipa medicală. Este singura situație în care TO-ul respectiv poate fi depășit de TO-ul următor. Alfel, regula este că motorizații își păstrează poziția în coloană și se opresc ordonat în punctele stabilite anterior. Dacă vrei să mergi la toaletă .... zici că ai avut ghinion și te ții pe tine, că asta e ....
În pauza pe care o iau eu personal îmi verific protocolul, pentru că pe traseu e posibil să mâzgălești și la final să nu mai înțelegi nimic. Ori protocolul tău ajunge la un coleg care trebuie să-l descifreze corect, căci de ce ai scris tu acolo depinde soarta unor sportivi. E adevărat că nu am mai văzut alt arbitru să facă asta, dar nu mă interesează ce fac alții (m-a interesat vreodată?!). Motociclistul meu, din Elveția, a simțit nevoia să mă fotografieze ”la datorie” - ”Prea ești serioasă, meriți o poză!” :-)
Chestiunea de LITTERING e foarte strictă și ea, la alergare e important ca zona să fie destul de lungă după punctul de alimentare a.î. sportivul să aibă real timp să bea și să arunce ambalajul. Deci zona de littering poate fi între 100 și 500 m, depinde de nr. de participanți. Aruncarea bureților după zona de littering = littering = penalizare = DSQ. DAR, se fluieră sportivul care a aruncat, i se comunică că trebuie să oprească, să se ducă să ia buretele și să-l arunce doar în zona alocată. Dacă nu face acest lucru primește DSQ!! Deci i se dă o șansă pe segmentul de alergare, la ciclism e mai complicat, fiind alte viteze.
Mâine startul va fi în 18 valuri cu aprox. 3 minute diferență de timp. Suntem 45 de motorizați pe traseu, inclusiv mass-media. Cei mai experimentați TOs au fost alocați pe categorii: câte 4 la pros masculin, câte 4 la pros feminin și restul de TO rămân la urmă pe segmentul de AG.
Secretarul general al federației a venit și el să asiste la ședința tehnică, americanii și-au exprimat din nou ”wow-”-ul pentru prestația austriecilor și cu toții așteptăm cu nerăbdare ziua de mâine.
S-au analizat erorile de astăzi - doar nu credeți că totul e chiar perfect?! Nu există perfecțiune. - și mâine cu siguranță nu se vor repeta. Există blue card și red card. Atât.
Astăzi au existat 9 DSQ. Wow, ce puțin!!! Două motive: trecerea peste linia din mijlocul drumului și neprezentarea în Penalty Box.
Eu personal am fost prea culantă, cele 3 cartonașe galbene trebuiau să fie de fapt albastre! Dar în schimb am predat un protocol de cursă impecabil, 100% complet. Un astfel de procol de cursă pe care orice TO îl scrie din viteza motocicletei (când plouă cu siguranță e o mare problemă!!) trebuie să conțină minimum:
nr. de start al celui penalizat (ideal numele și țara, că se vede pe numărul de start de pe spate);
nr. de start al celui în spatele căruia a făcut drafting,
la ce km - deci atenția, motocicleta să pornească cu km zero! -
la ce oră,
ce card a primit și
motivul.
Eu personal mi-am pregătit un formular inventat care s-a dovedit a fi perfect (uneori există perfecțiune!), așa că munca mea pe traseu e ușurată și munca colegului din Penalty Box la fel.
După o oră jumate de discuții, ne-am retras.
Eu personal sunt destul de dezamăgită de organizarea pe partea de asigurare a mâncării pentru echipa de TOs. La un eveniment IM, unde se învârt milioane de dolari/euro, cred că merităm mai mult decât o bucată de carne friptă/cârnat și o chiflă + o bere sau cola, servite undeva mai mult sau mai puțin pe genunchi, într-un cort plasat unde cu greu ajungi la finalul traseului. Dacă ești vegetarian convins, ai pus-o rău de tot .... ești pe traseu de la ora 5:30 dimineața și te trezești la ora 14 sau 19 că nu prea ai cu ce să te alimentezi ca să mai poți funcționa (colegii din tranziție au stat până la ora 19!)
În schimb, TOTUL în Zell am See s-a reorientat pentru acest eveniment, peste tot anunțuri, micul dejun la ora 5 posibil, căile ferate și celelalte mijloace de transport oferă transport gratuit pentru toată lumea în astea două zile ..... Din păcate nu am ajuns în centru și nici nu ajung, dar e impresionant să vezi implicarea locuitorilor și acceptul lor pentru faptul că în week-end au traficul blocat între localități și practic fără bicicletă nu prea poți ajunge nicăieri. La ora 13 s-a redeschis traficul, mâine probabil după ora 15 se redeschide. Startul e la 10:45.
În ambele cazuri a fost declarat câștigător, a urcat pe podium, iar după câteva ore i s-a comunicat că după ce s-au analizat filmările, este descalificat. De fiecare dată a recunoscut, în același timp spunând că pe moment nu și-a dat seama.
Penalizările pe bike sunt de multe ori foarte delicate, situațiile fiind cu adevărat foarte complexe. Da, atletul E OBLIGAT să meargă pe extrema dreaptă a drumului chiar dacă traficul e oprit!!
Dacă merge pe stânga sau pe mijloc = blocaj = blue card. 2 x blue card = red card.
Dacă depășește linia de demarcație de pe mijlocul șoselei pentru a-și câștiga un avantaj (pe coborâri în serpentine se întâmplă extrem de des, dar și pe urcări) = red card. Arbitrul trebuie să decidă instant DACĂ aplică penalizarea. Penalizarea NU se aplică doar în cazul în care încălcarea liniei de demarcație a fost o măsură de evitare a unui accident.
BLOCKING = yellow card = atunci când ciclistul e singur pe segment dar nu merge pe dreapta drumului. Pare ciudat, dar se numește BLOCKING și se penalizează.
Mersul în paralel = yellow / blue card.
Desigur că nu se merge pe absurd! Puteam da astăzi probabil 30 de penalizări pe acest subiect. Am fluierat sportivii în cauză și i-am trimis pe dreapta. Dacă nu s-au executat, penalizare.
Stop & Go = 15 secunde în prima PB. Dacă nu oprește în PB, se trezește cu DSQ.
Foarte importantă este comunicarea penalizării, atenție!!
Arbitrul trebuie să se asigure că atletul penalizat a înțeles că a primit penalizare, ce penalizare și de ce.
Deci pașii cronologici pe care un arbitru aflat pe motocicletă îi face sunt aceștia:
1. urmărește situația pentru cel puțin 20-30 de secunde;
2. se apropie de atletul care a greșit, fiind atent să nu îl deranjeze și nici să nu blocheze calea pentru un altul din spate (la cursele unde traficul nu este oprit situațiile pot deveni critice);
3. fluieră, pronunță numărul de concurs și numele atletului, stabilește contactul vizual, comunică clar penalizarea și motivul.
”Start number XXXX, Josef, penalty 5 minutes for blocking, please stop to the next penalty box.” - și arată clar cartonașul albastru (în acest caz este albastru).
Pante de 20% iar nu intră în categoria unde se consideră drafting posibil.
În caz de accident, TO rămâne cu sportivul până vine echipa medicală. Este singura situație în care TO-ul respectiv poate fi depășit de TO-ul următor. Alfel, regula este că motorizații își păstrează poziția în coloană și se opresc ordonat în punctele stabilite anterior. Dacă vrei să mergi la toaletă .... zici că ai avut ghinion și te ții pe tine, că asta e ....
În pauza pe care o iau eu personal îmi verific protocolul, pentru că pe traseu e posibil să mâzgălești și la final să nu mai înțelegi nimic. Ori protocolul tău ajunge la un coleg care trebuie să-l descifreze corect, căci de ce ai scris tu acolo depinde soarta unor sportivi. E adevărat că nu am mai văzut alt arbitru să facă asta, dar nu mă interesează ce fac alții (m-a interesat vreodată?!). Motociclistul meu, din Elveția, a simțit nevoia să mă fotografieze ”la datorie” - ”Prea ești serioasă, meriți o poză!” :-)
Mâine startul va fi în 18 valuri cu aprox. 3 minute diferență de timp. Suntem 45 de motorizați pe traseu, inclusiv mass-media. Cei mai experimentați TOs au fost alocați pe categorii: câte 4 la pros masculin, câte 4 la pros feminin și restul de TO rămân la urmă pe segmentul de AG.
Secretarul general al federației a venit și el să asiste la ședința tehnică, americanii și-au exprimat din nou ”wow-”-ul pentru prestația austriecilor și cu toții așteptăm cu nerăbdare ziua de mâine.
S-au analizat erorile de astăzi - doar nu credeți că totul e chiar perfect?! Nu există perfecțiune. - și mâine cu siguranță nu se vor repeta. Există blue card și red card. Atât.
Astăzi au existat 9 DSQ. Wow, ce puțin!!! Două motive: trecerea peste linia din mijlocul drumului și neprezentarea în Penalty Box.
Eu personal am fost prea culantă, cele 3 cartonașe galbene trebuiau să fie de fapt albastre! Dar în schimb am predat un protocol de cursă impecabil, 100% complet. Un astfel de procol de cursă pe care orice TO îl scrie din viteza motocicletei (când plouă cu siguranță e o mare problemă!!) trebuie să conțină minimum:
nr. de start al celui penalizat (ideal numele și țara, că se vede pe numărul de start de pe spate);
nr. de start al celui în spatele căruia a făcut drafting,
la ce km - deci atenția, motocicleta să pornească cu km zero! -
la ce oră,
ce card a primit și
motivul.
Eu personal mi-am pregătit un formular inventat care s-a dovedit a fi perfect (uneori există perfecțiune!), așa că munca mea pe traseu e ușurată și munca colegului din Penalty Box la fel.
După o oră jumate de discuții, ne-am retras.
Eu personal sunt destul de dezamăgită de organizarea pe partea de asigurare a mâncării pentru echipa de TOs. La un eveniment IM, unde se învârt milioane de dolari/euro, cred că merităm mai mult decât o bucată de carne friptă/cârnat și o chiflă + o bere sau cola, servite undeva mai mult sau mai puțin pe genunchi, într-un cort plasat unde cu greu ajungi la finalul traseului. Dacă ești vegetarian convins, ai pus-o rău de tot .... ești pe traseu de la ora 5:30 dimineața și te trezești la ora 14 sau 19 că nu prea ai cu ce să te alimentezi ca să mai poți funcționa (colegii din tranziție au stat până la ora 19!)
O chestie care mi-a plăcut și mi-a adus aminte de România Medievală, dar eficientă ..... Directorul cursei de IM din SUA a fost azi pe traseul de bicicletă, pe motoretă. Nimeni nu a știut de prezența lui. A fost ca verificare, să vadă ce se întâmplă și dacă echipa de arbitrii e cu adevărat prezentă, adică activă. E o mare diferență între a fi prezent și a fi activ. Prezent nu înseamnă activ, dar activ implică prezent :-) Ne-a felicitat și s-a declarat impresionat. Se pune în general foarte mare accent pe prezența oficialilor tehnici, pentru că de foarte multe ori simpla prezență reglementează comportamentul majorității sportivilor. Se formează uneori grupuri mari pe traseu, care se dizolvă în 3 secunde de cum aud motociclist în spate. De multe ori cei care fac drafting intenționat renunță doar la auzul motorului de bicicletă Și tot așa. De aceea numărul de motorizați chiar contează pentru a se menține un spirit de fair play în curse și la distanțele lungi chiar contează enorm. Deci .... ”Dracula” a fost azi la plimbare prin sat :-)
De aceea, de pildă, trecând peste aspectele deontologice (!) conflictele de interese nu pot fi tolerate (de exemplu, un arbitru nu poate avea club de triatlon sau nu poate antrena triatloniști pe care îi are în cursa unde arbitrează, e la mintea cocoșului, nu?!). Penalizarea nu se acordă doar pentru că vezi 2-3-4-5 etc. sportivi mergând unul după altul la o distanță mai mică de 10 sau 12 m. Arbitrul are o poziție din care poate aprecia foarte bine situația. Unul la mână e pe motocicletă și e mai sus față de ciclist, deci are o privire de ansamblu mai bună asupra situației, respectiv a distanței dintre sportivi, respectiv roțile bicicletelor. Arbitrul nu conduce motocicleta, deci el se focusează pe sportivi, pe situații, nicidecum pe trafic sau pe manevre. Doi la mână, el vine din spate și urmărește grupul sau șirul respectiv. Numără concret cele 20 sau 25 de secunde permise, după care acordă penalizarea. Când nu ești sigur, mai bine numeri 30. Un arbitru nu trebuie să aibă nici un interes să penalizeze un sportiv și aici intervin aspecte de tot felul (relații personale, conflicte de interese, răzbunări, antipatii etc. etc.) Destul de puțini sportivi nu reacționează, renunțând la drafting, atunci când își dau seama că sunt luați în vizor. Trebuie să fii chiar prost - scuzați expresia - să te încăpățânezi să faci drafting când știi clar că ești văzut sau că poți fi văzut, că tocmai se aude un motor. M-a surprins azi pe traseu o nemțoaică care nu pricepea ce vreau de la ea. Fusese depășită și a forțat. În loc să rămână în ritm constant și să permită să fie depășită (nu e obligată să încetinească, dar e obligată să nu accelereze!), ieșind astfel din zona de drafting (căci cel care intră în depășire de regulă e mai rapid, logic), ea a forțat și l-a depășit imediat pe cel care o depășise. L-a depășit pe dreapta, culmea! Fata sigur nu era începătoare, de aceea m-a surprins. Ce-o fi fost în capul ei, nu știu .... cine depășește pe dreapta?!?!?! Măcar regula asta o pricepe orice novice.
Cine intră într-o depășire, e obligat să o finalizeze. Dacă nu finalizează și rămâne în spate = blue card (pentru că e BLOCKING) și e destul de periculos pentru alții care vin din spatele lui. Situația e nașpa în sine, dar se mai întâmplă. De aceea aici intervine corectitudinea celui care începe să fie depășit, pentru că dacă el accelerează, nepermițând finalizarea depășirii, apare o problemă. Faza e una dintre fazele delicate, după cum reiese din descriere.
Mâine la Campionatul Mondial regula asta a fost îndrăcită!!
Deci, dacă să zicem sunt 5 sau 20 de cicliști care pedalează în șir indian cu respectarea celor 12 m regulamentari (drafting box) și unul din spate se gândește să intre în depășire ..... are de muncit!!!
Nu are voie să întrerupă șirul. Este obligat să depășească continuu până la capul coloanei și abia apoi să intre pe dreapta, în fața primului!! Sună draconic!
A fost, fără îndoială, una dintre cele mai interesante experiențe ca TO (arbitru triatlon), pentru că un campionat mondial nu poate oferi decât ceva interesant și complex. Reguli noi, chichițe noi pe care nici măcar toți profesioniștii probabil că nu le-au înțeles și s-au trezit cu penalizări. Cât despre masa de sportivi amatori care au luat azi startul în cadrul Campionatului Mondial: pe segmentul meu s-au derulat undeva spre 500-800 de sportivi, din ce pot aprecia. Surprinzător de mulți fie nu știau regulamentul, fie nu-l respectau ostentativ. Cred că unii nici nu l-au citit cu atenție, fiind și greu de descoperit în documentația pe care cei de la Ironman o pun sportivilor la dispoziție (las că vin chinezii cu chineza, să vezi atunci ....).
A plouat la propriu cu penalizări, din păcate multe descalificări pentru încălcări ”masive” ale regulamentului (grob).
Una dintre cele mai dure reguli noi ale WTC (World Triathlon Corporation) care s-a aplicat astăzi s-a referit la procedura de depășire impusă pentru a se evita ”rotirea belgiană”. Deci, dacă ai un șir de 6 sau 10 sau 20 de cicliști care merg regulamentar cu distanța de 12 m între ei, cel care intră în depășire nu are voie să intervină în șir. Este obligat să depășească până la capătul coloanei, deci pe toți cei 6, 10 sau 20. Dacă nu reușește și intră în șir, blocându-l oarecum pe cel din spatele lui, primește blue card = 5 minute stop în PB.
Cartonașele roșii s-au dat pentru depășirea liniei de demarcație din mijlocul șoselei, practic intrarea pe contrasens. Aici au fost încălcări repetate, insistente și de-a dreptul grobiene, mai ales pe lunga coborâre care începea de la aprox. km 35 (unde se termina urcarea de 10 km), atleții amatori ajungând să pedaleze cu 70-75 km/h la limita din stânga șoselei (a șoselei, nu a benzii de carosabil!!!).
O situație extrem de periculoasă, motociclistul purtător de arbitru fiind pus într-un context extrem, în cazul meu practic motociclistul evitând de două ori câte un accident care ar fi dus clar la decesul biciclistului și rănirea noastră, celor aflați pe motocicletă (coborâre abruptă, serpentine strânse, viteză maximă de rulare.
Pfuii ..... Aglomerație mare pe traseu, diferență foarte mare între cursa de ieri și cea de azi. De ce? Pentru că azi au concurat atleți cam la același nivel de pregătire și performanță, a.î. au format grupuri mari, pe când ieri cei peste 2.000 de oameni s-au tot înșirat pe trasee.
Traseul de alergare NU permite rularea atâtor alergători, prea multe cazuri când atleții NU aveau practic loc pe unde să depășească și alergau chinuit prin caniculă ..... nu mi-a plăcut deloc ce am văzut, cei de la Ironman chiar au forțat nota organizând pe acest traseu un asemenea eveniment (părere personală!!).
Multe bile negre pentru cei de la Ironman în aceste două zile, poate voi scrie despre ele. În afară că au un marketing excelent, că au mult papagal, organizare și atmosferă ..... au și multe chestii deloc OK (vorba aia, ”totul până la bani/costuri!”).
P.S. - Luni, 31 august 2015
Am primit acum feed-back-ul de la șeful arbitrilor: nu există nici o contestație împotriva penalizărilor date, ceea ce este o dovadă în plus că echipa austriacă de arbitri și-a făcut bine treaba, mai ales duminică la Campionatul Mondial, unde regulile erau un pic mai stricte și chaosul a fost relevant mai mare printre sportivi. Există 150 de cartonașe albastre și aproximativ 80 de cartonașe roșii - deci iaca 80 de suflete triste în Zell am See, oameni călătoriți de departe, cu bani mulți ...... primul meu cartonaș roșu a fost dat unui australian .... dar chiar nu ai ce să faci, penalizările sunt vitale pentru o dezvoltare corectă a sportului mondial!! Cine nu înțelege că aplicând un regulament și dând penalizări care dor (acolo unde este cazul) se salvează vieți, privind pe termen lung, înseamnă că nu prea înțelege multe. Pe coborâri au fost viteze de peste 75 km/h, pe plat rulau unii cu 50 km/h pe unele segmente. Ciclismul chiar poate fi un sport agresiv și ucigător și într-o secundă poți muri sau omorâ pe alții.
Și nu este chiar așa ilogic să penalizezi pe unul care pedalează pe mijlocul drumului, de unul singur, pentru că așa el nu va învăța niciodată regula și va pedala pe mijloc și atunci când nu va mai fi singur. Așa că mai bine îi dai un cartonaș galben acum, ca să evite primirea unuia albastru data viitoare. Fără exersare, nu pricepem, și eu am problema asta și fiecare dintre noi.
Cei care au primit cartonaș roșu azi ..... este uimitor că au fost atât de mulți și te întrebi cum au ajuns totuși să se califice la nivel de Campionat Mondial, pentru că regula de nedepășirea liniei de demarcației nu a fost o noutate aici! E ca și cum un student ajunge în anul 3 la jurnalism și un profesor constată că studentul nu știe să scrie o știre (care se învață din sem. I al anului I). Nu te întrebi cum de a ajuns în anul 3?!
La profesioniști nu au existat cartonașe roșii, deci clar amatorii nu sunt pregătiți din acest punct de vedere și uneori poți înțelege, că doar ei fac multe alte lucruri în viață și participă în unii ani doar la 1-2 curse pe sezon. Lipsa de exercițiu chiar contează.
Concluzii personale:
Dintre toate pozițiile de până acum ca arbitru (punctul cu roțile de rezervă, check-in, transit area, alergare punct de întoarcere), cea de pe motocicletă îmi place cel mai mult.
Nu este ușor să aplici penalizări. Dar este foarte greu și neplăcut să dai cartonașe roșii!!
90% din cei care aud și văd cartonașul roșu în timp ce trag din greu la pedale fac ochii mari și imediat auzi: ”Oh.... please nooooo ...... I just wanted to .....”
E greu al naibii să auzi asta, să te uiți la el, să spui sorry și să pleci mai departe.
Era un atlet din Marea Britanie care fusese descalificat de un coleg de-al meu aflat mai în față. Probabil că situația a fost mai complexă, căci erau opriți pe stânga drumului și când am ajuns eu colegul meu tocmai pleca. Cum regula este că nu depășești un alt TO, am oprit. Sportivul părea că suferă și l-am întrebat dacă are nevoie de ceva. S-a uitat la mine perplex și a spus: ”I just was desqualified...... nooooo” - pfuuuiiiii. Mi-a spus și de ce și i-am zis: ”So sorry, but these are the rules.”
Și am plecat.
E greu, e foarte greu, te gândești la ei câteva zile, dovadă că acum scriu despre asta.
Oricum, în orice concurs, majoritatea rămân nedescoperiți. Dacă ai 2.000 de oameni pe traseu înșirați pe câțiva km nu ai cum să pui 1.000 de arbitri. Desigur că mulți au mers la plasă, și mai mulți au trecut peste linia de mijloc a șoselei - dacă nu a fost arbitru în zonă, nu au fost penalizați. Sau dacă în aceeași zonă se întâmplă simultan 2-3-4 încălcări, arbitrul o va nota pe cea mai apropiată de el sau pe cea mai gravă și tot așa, sunt chestii logice și inevitabile. Într-o lume perfectă, unde toți ar respecta regulile și pe ceilalți, nu am mai avea nevoie de arbitri.
Recomand oricărui arbitru care predă protocol să îl scrie citeț, dacă federația nu pune la dispoziție un formular standardizat, să-și conceapă unul (am scris mai sus ce trebuie să conțină) pe care să-l aibă mereu în geantă și să nu-l predea înainte să-și păstreze o copie (faci o fotografie) sau ciornele. Dacă există contestații, peste câteva ore sau o zi s-a putea să nu-ți mai reamintești exact cazul respectiv. Pe ciornele mele apar și mențiuni de genul: ”nepoliticos”, ”nervos”, ”se face că nu pricepe”, ”nu înțelege limba”, ”mă urmărește cu întrebări” și d-astea. Sunt mici mențiuni care te ajută să revizualizezi scena și personajul. Vreo doi sportivi s-au ținut de mine cu întrebări (pentru că uneori te mai întâlnești cu ei pe traseu, când de exemplu încetinești și urmărești îndelung un grup, un penalizat te poate ajunge din urmă), unul că unde e penalty box, altul că de ce l-am penalizat și încerca să explice ce a făcut sau nu a făcut și tot așa.
P.S.
Anul trecut în martie, după primul curs de arbitru în România, am creat pe Facebook un grup închis, cu speranța ca toți arbitrii români să fie bucuroși de inițiativă. Am trimis invitații la toți cei acreditați pe care i-am putut găsi pe FB. Ideea exprimată era că prin platforma aceea puteam comunica, schimba păreri cu arbitrii din toată țara, împărtăși experiențe, dezbate situații, învăța unii de la alții.
Din păcate, nimeni nu a dorit acest canal de comunicare, grupul nefiind onorat de nici un coleg. După câteva luni l-am șters, evident. Dacă ar mai fi existat, aș fi postat acolo aceste experiențe, dar cred că în România lucrurile deja funcționează perfect și nimeni nu are nevoie de experiențe de pe alte planete, fie ele și europene.
Și cu asta, fuse-fuse și se duse, o experiență utilă, interesantă. Acum merg mai departe, încep cursul oferit de Ironman University pentru Ironman Couching :-) Abia aștept!! În următoarele trei luni am de studiu.
Una dintre cele mai dure reguli noi ale WTC (World Triathlon Corporation) care s-a aplicat astăzi s-a referit la procedura de depășire impusă pentru a se evita ”rotirea belgiană”. Deci, dacă ai un șir de 6 sau 10 sau 20 de cicliști care merg regulamentar cu distanța de 12 m între ei, cel care intră în depășire nu are voie să intervină în șir. Este obligat să depășească până la capătul coloanei, deci pe toți cei 6, 10 sau 20. Dacă nu reușește și intră în șir, blocându-l oarecum pe cel din spatele lui, primește blue card = 5 minute stop în PB.
Cartonașele roșii s-au dat pentru depășirea liniei de demarcație din mijlocul șoselei, practic intrarea pe contrasens. Aici au fost încălcări repetate, insistente și de-a dreptul grobiene, mai ales pe lunga coborâre care începea de la aprox. km 35 (unde se termina urcarea de 10 km), atleții amatori ajungând să pedaleze cu 70-75 km/h la limita din stânga șoselei (a șoselei, nu a benzii de carosabil!!!).
Pfuii ..... Aglomerație mare pe traseu, diferență foarte mare între cursa de ieri și cea de azi. De ce? Pentru că azi au concurat atleți cam la același nivel de pregătire și performanță, a.î. au format grupuri mari, pe când ieri cei peste 2.000 de oameni s-au tot înșirat pe trasee.
Traseul de alergare NU permite rularea atâtor alergători, prea multe cazuri când atleții NU aveau practic loc pe unde să depășească și alergau chinuit prin caniculă ..... nu mi-a plăcut deloc ce am văzut, cei de la Ironman chiar au forțat nota organizând pe acest traseu un asemenea eveniment (părere personală!!).
Multe bile negre pentru cei de la Ironman în aceste două zile, poate voi scrie despre ele. În afară că au un marketing excelent, că au mult papagal, organizare și atmosferă ..... au și multe chestii deloc OK (vorba aia, ”totul până la bani/costuri!”).
 |
| una din pozele mele preferate de duminică făcută în timp ce așteptam să apară primii cicliști și să ne putem desfășura și noi pe traseul de 90 de km, echipați regulamentar, deși a fost cam canicular cu 30°C și fără umbră |
Și nu este chiar așa ilogic să penalizezi pe unul care pedalează pe mijlocul drumului, de unul singur, pentru că așa el nu va învăța niciodată regula și va pedala pe mijloc și atunci când nu va mai fi singur. Așa că mai bine îi dai un cartonaș galben acum, ca să evite primirea unuia albastru data viitoare. Fără exersare, nu pricepem, și eu am problema asta și fiecare dintre noi.
Cei care au primit cartonaș roșu azi ..... este uimitor că au fost atât de mulți și te întrebi cum au ajuns totuși să se califice la nivel de Campionat Mondial, pentru că regula de nedepășirea liniei de demarcației nu a fost o noutate aici! E ca și cum un student ajunge în anul 3 la jurnalism și un profesor constată că studentul nu știe să scrie o știre (care se învață din sem. I al anului I). Nu te întrebi cum de a ajuns în anul 3?!
La profesioniști nu au existat cartonașe roșii, deci clar amatorii nu sunt pregătiți din acest punct de vedere și uneori poți înțelege, că doar ei fac multe alte lucruri în viață și participă în unii ani doar la 1-2 curse pe sezon. Lipsa de exercițiu chiar contează.
Dintre toate pozițiile de până acum ca arbitru (punctul cu roțile de rezervă, check-in, transit area, alergare punct de întoarcere), cea de pe motocicletă îmi place cel mai mult.
Nu este ușor să aplici penalizări. Dar este foarte greu și neplăcut să dai cartonașe roșii!!
90% din cei care aud și văd cartonașul roșu în timp ce trag din greu la pedale fac ochii mari și imediat auzi: ”Oh.... please nooooo ...... I just wanted to .....”
E greu al naibii să auzi asta, să te uiți la el, să spui sorry și să pleci mai departe.
Era un atlet din Marea Britanie care fusese descalificat de un coleg de-al meu aflat mai în față. Probabil că situația a fost mai complexă, căci erau opriți pe stânga drumului și când am ajuns eu colegul meu tocmai pleca. Cum regula este că nu depășești un alt TO, am oprit. Sportivul părea că suferă și l-am întrebat dacă are nevoie de ceva. S-a uitat la mine perplex și a spus: ”I just was desqualified...... nooooo” - pfuuuiiiii. Mi-a spus și de ce și i-am zis: ”So sorry, but these are the rules.”
Și am plecat.
E greu, e foarte greu, te gândești la ei câteva zile, dovadă că acum scriu despre asta.
Oricum, în orice concurs, majoritatea rămân nedescoperiți. Dacă ai 2.000 de oameni pe traseu înșirați pe câțiva km nu ai cum să pui 1.000 de arbitri. Desigur că mulți au mers la plasă, și mai mulți au trecut peste linia de mijloc a șoselei - dacă nu a fost arbitru în zonă, nu au fost penalizați. Sau dacă în aceeași zonă se întâmplă simultan 2-3-4 încălcări, arbitrul o va nota pe cea mai apropiată de el sau pe cea mai gravă și tot așa, sunt chestii logice și inevitabile. Într-o lume perfectă, unde toți ar respecta regulile și pe ceilalți, nu am mai avea nevoie de arbitri.
Recomand oricărui arbitru care predă protocol să îl scrie citeț, dacă federația nu pune la dispoziție un formular standardizat, să-și conceapă unul (am scris mai sus ce trebuie să conțină) pe care să-l aibă mereu în geantă și să nu-l predea înainte să-și păstreze o copie (faci o fotografie) sau ciornele. Dacă există contestații, peste câteva ore sau o zi s-a putea să nu-ți mai reamintești exact cazul respectiv. Pe ciornele mele apar și mențiuni de genul: ”nepoliticos”, ”nervos”, ”se face că nu pricepe”, ”nu înțelege limba”, ”mă urmărește cu întrebări” și d-astea. Sunt mici mențiuni care te ajută să revizualizezi scena și personajul. Vreo doi sportivi s-au ținut de mine cu întrebări (pentru că uneori te mai întâlnești cu ei pe traseu, când de exemplu încetinești și urmărești îndelung un grup, un penalizat te poate ajunge din urmă), unul că unde e penalty box, altul că de ce l-am penalizat și încerca să explice ce a făcut sau nu a făcut și tot așa.
P.S.
Anul trecut în martie, după primul curs de arbitru în România, am creat pe Facebook un grup închis, cu speranța ca toți arbitrii români să fie bucuroși de inițiativă. Am trimis invitații la toți cei acreditați pe care i-am putut găsi pe FB. Ideea exprimată era că prin platforma aceea puteam comunica, schimba păreri cu arbitrii din toată țara, împărtăși experiențe, dezbate situații, învăța unii de la alții.
Din păcate, nimeni nu a dorit acest canal de comunicare, grupul nefiind onorat de nici un coleg. După câteva luni l-am șters, evident. Dacă ar mai fi existat, aș fi postat acolo aceste experiențe, dar cred că în România lucrurile deja funcționează perfect și nimeni nu are nevoie de experiențe de pe alte planete, fie ele și europene.
Și cu asta, fuse-fuse și se duse, o experiență utilă, interesantă. Acum merg mai departe, încep cursul oferit de Ironman University pentru Ironman Couching :-) Abia aștept!! În următoarele trei luni am de studiu.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen