Se spune că dacă faci aceeași eroare și a treia oară nu ai nici o șansă. Ești prost de-a dreptul.
Există câteva tipuri de erori pe care eu una le fac mereu și mereu de parcă aș fi tot timpul într-o limuzină d-aia de ”tineri însurăței” de care atârnă un șirag cu cutii goale de conserve și limuzina rulează și conservele alea fac zgomot ... așa și eu cu erorile mele.
Mă ”agăț” prea repede de oameni și de ceea ce mi se spune.
Prea repede am impresia că am dat de omul potrivit, de relația potrivită.
Și mereu îmi iau castane și așa a fost de când mă știu eu pe lume, deci de peste patruzeci de ani.
Nu știu să păstrez distanța.
Nu știu să citesc printre gesturi și cuvinte.
Nu știu să fiu emoțional mai atentă.
Și nu știu frate să nu mă (mai) ambalez, că fiecare e cu nebunia lui și încă nu am întâlnit pe unul cu aceeași nebunia ca a mea care să și întârzie mai mult prin zonă!
Am primit ieri dimineață un mesaj de la o doamnă cum că are de 12 ani o emisiune la radio, aici în Austria și a dat de blogul meu și subiectul pe care îl abordează acum la radio este despre oamenii care încă își mai ocupă timpul să scrie. În epoca SMS-urilor și a mesajelor de gen Twitter și Instagram mai există și nișa blogger-ilor. De ce scriu blogger-ii?
Dorește să facă un interviu.
Am zis OK, să spună ce și cum și când, i-am lăsat numărul de telefon.
Mă sună sâmbătă dimineață și începe să povestească. După câteva minute i-am propus că mai bine ne întâlnim, că doar locuim la probabil max. 3 km distanță, nu?
Ah nu, că așa din scurt nu poate. Azi nu poate.
Și mă întreabă când aș putea săptămâna viitoare. Zic: ”Sunt liberă toată săptămâna, dar aș dori luni sau marți.”
Și îi mai spun că pe 1 octombrie mă mut.
Și atunci zice: ”Nu am putea să ne vedem pe 30 septembrie?”
.....................
Deci azi e 19 septembrie, mă suni să-mi spui că vrei un interviu și când îți spun că mai am doar două săptămâni la dispoziție tu vrei să faci interviul taman cu o zi înainte de plecarea mea?!
Ce logică e asta?
Doamna e unguroaică ... altă logică nu am, decât că Ungaria pare să fie mai aproape de România .....
Nu am refuzat-o, dar i-am spus că este exclus pentru 30 septembrie.
Prima ei reacție a fost: ”Ei bine, atunci nu mai fac interviul.”.
A doua ei reacție a fost: ”Mă mai gândesc să văd cum reușesc să fac.”
I-am spus ”no problem” și i-am urat un week-end reușit.
Există un anumit egocentrism tipic în Europa de Est, o condiție a omului care consideră că într-o relație umană sau, în acest caz, într-o colaborare, unul este automat mai presus de celălalt. Mai șmecher, mai deștept, el e clientul și celălalt e furnizorul, el dictează și celălalt, în lipsă de variante, acceptă. Lucrurile nu au o explicație neapărat logică. Dacă doamna în speță nu avea timp până pe 30 ale lunii, ar fi argumentat scurt, dar suficient pentru a își sublinia interesul pentru a lua acest interviu. Reacția a fost însă de take it or leave it. Pierderea ta dacă nu-ți iau interviul. Acțiunea nu a fost dată de interesul (comun amândurora, ar spune logica) de a face o treabă împreună, ci de acel Eu supradimensionat.
AntwortenLöschenChestia este că eu nu am perceput că pierd ceva, pentru că inițiativa a fost a ei, ea dorea să câștige un subiect pentru emisiunea ei. Pentru cineva care are inițiativa, inflexibilitatea nu mi se pare un atuu. De ce să considere ea că îmi face mie o favoare, că doar nu era de la BBC? Chestia e că ceva foarte asemănător mi s-a întâmplat și în România, tot cineva cu o emisiune de radio. Deci vii la mine, mă întrebi, după care aștepți să mă rog eu de tine, sau cum? Nu pe bune .... Care e Spiel-ul că nu pricep? Mie nu-mi plac astea așa ”subtile”, plus că nu erau bani la mijloc. Mă gândesc numai de ce atrag mereu și mereu numai ciudățenii pe lângă mine ....
Löschen