Știam că România este muza mea inepuizabilă :) atunci când nu am călătorii prin lume .... căci imaginea a tot ceea ce înseamnă detalii pe plaiurile mioritice are forța incredibilă de mă împinge la comentat.
Mă aflu aici de 24 de ore și, deși nu mă regăsesc în tabloul de față, totuși mă uit în jur. Ca Alice în Țara Minunilor care se uită, de pe coperta cărții, în afara bordurilor ei :-) Deci să vedem ce mai are de povestit personajul meu într-o zi absolut banală de ianuarie bucureștean:
Căldura din apartament o usucă și o înnebunește, a dormit toată noaptea cu geamul deschis, în timp ce costurile lunare de întreținere sunt uriașe în lunile de iarnă. Fenomenul ăsta de aruncat practic banii pe fereastră îi seacă încă pe mulți bucureșteni cuplați la sistemul centralizat de energie. Și dacă fenomenul s-ar fi limitat pe parcursul deceniilor doar la nivel de individ .... dar din păcate nu, el e la nivel de societate. E plăcut să stai în maieu prin casă, când afară sunt minus grade, dar e bolnav!
Din 2002 am deschis subiectul la Asociația, am scris la Radet .... dacă nu sunt de acord 80% din proprietari, nu am ce să fac. Decât să arunc banii pe geam, că așa face toată lumea .....
Din 2002 am deschis subiectul la Asociația, am scris la Radet .... dacă nu sunt de acord 80% din proprietari, nu am ce să fac. Decât să arunc banii pe geam, că așa face toată lumea .....
Motive care o fac să vrea să rupă cu totul sunt destule ....
Curățat, constatat mici defecțiuni prin baie - căci, cu toate rugămințile, nimeni din prietenii care au venit pe rând pe aici în doi ani, să verifice că totul e OK sau nu, nu a mișcat un ac din poziția lui! Nimeni nu a mai tras o apă la toaletă, nimeni nu a mai învârtit un robinet și tot așa. Deci au apărut surprize și e inutil să înșire lista micilor șocuri care au întâmpinat-o la revenirea în casă. A găsit pe masa de lângă pat o sticlă de bere. Goală. Un castronaș cu mâncare uscată pentru pisoi!!!!!!!!!!! Apa din castronașul de lângă se evaporase în doi ani. Chestii d-astea care i-au scăpat în epuizarea și nebunia plecării din 2014. O haină din piele de căprioară, veche de peste 30 de ani, dar impecabilă, un costum de office și o cămașă albă de lux ... fuseseră pur și simplu uitate pe umerașe afară, în holul de la intrare. Tot acolo le-a găsit. Până la dulapul imens cu haine erau 6 pași de parcurs și ar fi fost chiar simplu să le ia cineva din hol și să le agațe la adăpost în dulap .... Da, ar fi fost ușor, dar trebuie să ieși din nivelul maxim de indolență în care te scalzi pentru astfel de gesturi mărunte, nu?! Păsarea este o marfă rară. Chiar și găleata de gunoi din bucătărie era plină, spre marele ei șoc!!! I-a fost imposibil să înțeleagă cum cineva care are grijă de un apartament al unui prieten poate lăsa lucrurile așa pe parcursul a doi ani de zile .....
Deci e clar că ruptura TREBUIE să se întâmple, fără regrete!! Știa că așa va fi, dar în adânc spera un pic să nu fie chiar așa......
***
S-a dus la culcare pe la patru dimineața. Frântă. Dacă înainte era chaos în apartament, acum e un fel de competiție de chaos. Va fi un câmp de lupte aici, nu glumă!
La zece a deschis ochii, epuizată, uscată de o căldură bolnăvicioasă, cu cearcăne cât pânzele umflate ale unei corăbii, cu nasul curgând și cu o imensă foame.
Se uită pe fereastră .... totul arată minunat sub cămașa albă de forță a iernii ..... și încă ninge.
Se uită cu un amuzament absolut amar la mașinile din parcare ..... ce poveste sinistră cu locurile astea de parcare din spatele blocului ..... ce scene între vecini, ce injurii, ce lupte pentru un loc .... în anii trecuți.
Se uită cum stau îngropate sub tone de zăpadă acum, așa cum stătea și mașina ei în urmă cu doi ani. Diferența-minune este însă că acum, pentru prima oară în 22 de ani în acest bloc, strada din spatele blocului este curățată de un utilaj!! Demența acestui ”proces de dezăpezire” este însă că utilajul trece cu lama și zăpada formează un deal prelungit pe dreapta și pe stânga, blocând absolut toate mașinile și trotuarele!!!!! Cât de dement este procedeul acesta, doamne și cum de nu se sesizează nimeni în atâția ani de zile, atâția ani amari de zile??!!!!
Este destul de straniu că la ora zece dimineața, deși mai ninge ușurel, nimeni nu a ieșit încă la dezăpezire. Să se fi deșteptat românul și să renunțe la ”umbrela” personală, folosind a doua zi mijloacele de transport în comun, cum ar fi metroul sau autobuzul care are stație chiar în fața blocului?! Prea ar fi paranormal așa, deodată, o schimbare de obiceiuri ..... și-aduce aminte că în urmă cu trei ierni, dintr-un bloc cu șase etaje x 4 apartamente pe etaj doar ea, ca femeie și încă un vecin au ieșit să elibereze intrarea în bloc. Restul erau ocupați, obosiți și aveau alte priorități. Ea, singura femeie fără partener (din bloc adică!), observată adesea din spatele vizoarelor curioase, ieșise să dea zăpada la bloc, culmea, din proprie inițiativă, cu propria lopată .... după care se dusese să-și elibereze și mașina de sub zăpezi, în timp ce doi vecini se uitau distrați și nici unul nu avusese impulsul să o ajute ..... Aproape șase ore i-au trebuit!
Iarna trecută era în Austria, ajunsese acasă după orele de serviciu, afară era viscol, într-o oră reușise să-și dezăpezească mașina și în parcarea de vis-a-vis, pe întuneric, un bărbat se lupta de unul singur cu tonele lui de zăpadă. S-a dus și l-a ajutat de la sine și a contat, în jumătate de oră l-a rezolvat și s-a retras apoi în apartamentul ei. Astea i se par ei valori sănătoase de comunitate. Suntem morți frate fără d-astea, dar se pare că pe-aici nu prea s-a auzit de așa ceva, e demodat și obositor să te implici în jurul tău și mai ales .... dacă nu te filmează nimeni, la ce bun?!
Foame ...... are pâine și unt de la P. să trăiască :-), prietena care a așteptat-o la aeroport. Deci are tot ce-i trebuie deocamdată. Și un frigider gol care funcționează bine și așteaptă ceva în burduf :-)
Iese în jur de ora trei și tabloul este cel așteptat:
un bulevard curățat de zăpadă, se vede asfaltul, în timp ce toată zona de trotuare e un real ”câmp minat”. Zăpada de pe bulevard a fost împinsă de utilaje pe trotuare, mașinile din alveolele de parcare abia se mai văd și peste ele este și zăpada mizeră împinsă de utilaje, alveolele stațiilor de autobuze sunt blocate, oamenii se deplasează ca pe ouă, să nu alunece și să-și rupă gâtul pe poteca croită printre nămeți, o persoană stă zgribulită în zăpadă lângă o stație de autobuz .... mare mister cum va putea ajunge la autobuzul care va veni la un moment dat, că trebuie fie să se afunde până la genunchi în zăpada mizeră, fie să stea pe carosabil în așteptare!
Demență și bătaie de joc la adresa demnității umane, dacă mă întrebi pe mine ..... banul contribuabilului ca preș de șters picioarele și bocancii de nămol .... cum de nu se întâmplă d-astea și în Viena? Iată o întrebare la care nu-și poate răspunde. Viena, un oraș plin de turiști, de mașini, de bicicliști .... desigur că nu are câini fără stăpân, probabil aici e explicația (sic!!)
Un kilometru și aproape jumate pe jos, să respire un pic din autentica iarnă citadină bucureșteană. Se gândește că nu va fi multă lume în Complexul Comercial Militari, și-o fi făcut poporul ieri cumpărăturile, nu? Că doar era dezastru în trafic ieri!
DOMO e în închidere ... de fapt părea în închidere din martie 2014, se minunează că-l mai găsește în picioare.
DECATHLON are peste tot anunțuri cu ANGAJĂM și zâmbește strâmb ..... a aplicat la ei de câteva ori și mereu a fost refuzată. Și acum ar aplica la ei, ca pură experiență!
Ce caută Decathlon România de fapt? Angajați neplătiți? Că acum câțiva ani avea cu duiumul angajați tineri și nepregătiți, ar avea ea multe pățanii ”hazlii” de povestit.
Ce caută Decathlon România de fapt? Angajați neplătiți? Că acum câțiva ani avea cu duiumul angajați tineri și nepregătiți, ar avea ea multe pățanii ”hazlii” de povestit.
Magazinul e un furnicar de oameni! Super-full la toate raioanele. O ia cu amețeală și călduri. Se uită pe peste tot, o interesează produse specifice reflectorizante, speranța că aici va găsi ceva potrivit și mai ieftin decât on-line a târât-o până aici. Ce-i drept, a găsit! Mănuși de iarnă, pentru bicicletă, reflectorizante, pe galben-neon intens (75 RON) și vestă de alergare, subțire, galben-neon, reflectorizantă (80 RON). Prețurile i se par imense pentru nivelul de salarizare românesc, dar mai mici decât orice altceva a reușit să găsească on-line din Austria, pe site-urile specializate. Bașca că aici sunt pe probate. Și, ceea ce era foarte important, niște device-uri de iluminare care pot fi folosite în orice ocazie: la alergare, pe bicicletă sau ca simplu plimbăreț prin întuneric. Cei de la Decathlon au un device super-interesant, mic, reîncărcabil prin USB și foarte util, cu lumini roșie și albă, continue și intermitente în același mic obiect. 40 RON nu e ieftin, dar merită toți banii, tocmai l-a probat! Sunt pe negru, roz și galben-neon. Încălțăminte de alergare pe galben-neon nu a găsit și oferta pentru femei este uluitor de redusă, din păcate. Situația diferă puțin față de februarie 2012, când și-a cumpărat primii ei șoșoni de alergare off road, de la raionul de bărbați! Îi are și acum și va trebui să se despartă curând de ei, căci, deși tălpile mai țin, au început să se rupă pe partea textilă. Au peste o mie de km la bord și sunt greu încercați! O așteaptă cuminți, acasă, în Austria :-)
O clientă o salută politicos și îi aduce la cunoștință că are un produs rezervat, la recepție ... hm?! ”Sorry, dar și eu sunt clientă ..... nu vă pot ajuta.” ”Oh, scuzați, v-am văzut așa sportiv îmbrăcată și am crezut că lucrați aici!”
O logică de fier, nu? Deși tinerii de la Decathlon nu prea sunt ei sportiv îmbrăcați, nu știu câți din ei practică vreun sport, din experiențele mele din trecut (săracu băiatul ăla, trebuia să o ajute pentru un sistem bun de iluminare la bicicletă și el nici măcar nu avea bicicletă, nu avusese vreodată .... era paralel total, dar lucra la raionul de biciclete în 2012 :-)
La Auchan nu avea multe de cumpărat: mălai, orez, drojdie, făină integrală și o sticlă mică de ulei, eventual lămâi. Prea multe sorturi de mălai, orez basmati nicăieri, prea multe sorturi de făină albă, nimic integral. A dat apoi de un magazin naturist și a găsit acolo făină de secară, să-și facă pâine. Vânzătoarea foarte amabilă și își cunoștea produsele din magazin. La rând o clientă foarte suavă și amabilă și ea. În micul magazin era parcă o armonie anormală, era ca un refugiu din nebunia super-market-ului. Frumos. Simplu și frumos și băăăă, chiar nu costă bani, nici măcar efort, să fim suavi, calmi, amabili, toleranți, respectuoși și să respectăm niște reguli și maniere, pe bune! Ador micile magazine unde ai impresia că cel din spatele tejghelei este părintele a tot ceea ce se vinde ..... în Austria a supraviețuit cu brio încă acest sistem și e adorabil, se încheagă niște relații speciale între proprietarii magazinului și aproape fiecare client fidel, căci clientul revine tot timpul dacă comportamentul și marfa se potrivesc cu valorile lui. Supermarket-urile au ucis prea mult din noi, din valorile noastre de comunitate .... sunt un rău în societate, oricât de aiuristic sună afirmația asta!
Întuneric și încă multe lume pe-afară, în pas relaxat.
Uimire mare, magazinele nu-și curăță zonele exterioare de circulație, așa că dacă nu ești atent, îți rupi gâtul. Totul acoperit cu zăpadă înghețată, nimeni la dezăpezire ..... uimitor!!!
Un km jumate pe jos înapoi la bloc, cu rucsăcelul în spate. Un tir imens nu poate ieși din zăpadă și șoferul tirează și tirează și forțează .... trotuarul e blocat. Are cizme înalte din cauciuc și îmblănite, așa că nu o deranjează să intre în băltoace și mocirlă până aproape de genunchi ..... dar doamne, ce mizerie peste tot ..... se întreabă cum e posibilă atâta mizerie și de ce în alte lumi învecinate ”nu e posibilă” ..... de unde provine diferența asta atât de devastatoare?!
Țara București se pare că o duce bine în mizeria generală. Peste tot lume la cumpărături, deși majoritatea se târăsc cu salariile de la o lună la alta. Șoselele sunt pline de mașini deloc ieftine, în deplasare, deși prea mulți se târăsc cu salariile de la o lună la alta și facturile de căldură îi subjugă total în lunile de iarnă. Mesele din restaurante nu sunt goale deloc. Paradoxul acestei țări continuă. Magazinele sunt deschise aproape non-stop, vânzătorii au salarii de mizerie și nu au voie să crâcnească.
E ceva care nu se potrivește în societatea asta. Nu (mai) spun eu ce anume. Spun doar că ceva e aiurea și refuz să vorbesc despre ”normalitate”, căci habar nu avem ce anume este normalitatea în condițiile în care nu mai suntem de mult ”normali”.
Soluție pentru internet de calitate, mobil, nu a găsit. Vodafone nu vrea să-i închirieze un stick pentru o lună, vrea doar contract de un an, deci renunță. Nașpa cu internetul, e gravă situația fără!!
***
Primește un e-mail de la un tip care vrea să traducă din română în germană două romane. Interesant, sigur! Hai să discutăm prețul. Tipul îi scrie în românește. Trăiește în Germania. I-a găsit datele pe internet. Îi explică că o interesează proiectul și în funcție de graba clientului, poate ajung la o înțelegere de preț. Evident că nu are de ce să discute pe tarife în lei și caută pe net. La Uniunea Scriitorilor găsește o informație de acest gen. Wow!! Tarifele sunt în Euro și variază între 27 și 37 RON pe pagină. Românul din Germania îi scrie că e mult, că are oferte de traducere cu 13 RON/pagină!!! Wow!!!
Wow ..... 13 RON pe pagină, din română în germană!!!! Auci, mă doare!!!!
Cei doi nu cad la-nvoială.
***
Afară nu mai ninge. Întunericul e peste tot. Din șirul lung de mașini din spatele blocului doar vreo 4 mașini sunt eliberate. Se aud râcâituri și vorbe, vreo doi vecini își mai alintă bolizii și asudă .... dar nimeni nu dă zăpada la o parte de pe trotuare sau de la intrare în bloc. Fiecare cu zăpada lui, fiecare cu mașina lui. Restul nu mai contează.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen