mici neputințe

Ultimele zile sunt tare complicate. Mă pierd în mărunțișuri, mă blochez și trec de la o stare la alta. Trebuia să mă văd cu un vechi amic azi, așa era stabilit, dar nu a fost de găsit. Așa că .... iaca o zi blocată aiurea. Bașca că dimineața surpriză în bucătărie, cu o țeavă, că ieri a plecat mașina de spălat din casă și au rămas două țevi așa, în aer și tot pic-pic-pic ..... Norocul în neglijența asta a fost că pe podea erau aranjate vreo 50 de cărți ..... așa că o parte din ele au supt apa.... deci agită-te dimineață, tocmai mă echipasem să ies la o alergare prin Herăstrău .... dar în loc de asta, dă telefoane, nu răspunde nimeni, scrie e-mail, help, ce fac? Că nici asigurare nu mai am pe casă ..... altă inepție ... deci asigurarea se reziliază din data vânzării, nu din data predării casei!! Noii proprietari nu au făcut încă asigurare ... deci distracție mare. În sfârșit, răspunde omul căutat și-mi zice ce mi-ar trebui. Alerg 1,5 km până la Praktiker, cumpăr două capace 3/4 de mamă și câte două garnituri, alerg iar 1,5 back și gata, respir ușurată, am rezolvat problema.

Dar acum mi s-a făcut foame, era deja 11 ... deci stai de mănâncă ceva. Dă SMS, apoi dă telefon. Amicul cu pricina nu e de găsit, între timp s-a făcut ora 14 ... la ora 15 era stabilit că ne vedem la o ceainărie undeva ..... La ora 15 eram acasă cu ochii pe telefonul mobil care nu a sunat .... 

Așa că .... mi-a pierit cheful .... și mă-nvârt printre mărunțișuri, praf și pulbere și mă inundă emoțiile și deodată nu mai știu ce vreau sau dacă ce vreau e corect și așa m-apucă o disperare și o lehamite și un sentiment d-ăla de ”nu mai pot” - căci există mereu în viața mea, de când mă știu, câteva tipare de care nu scap. Și unul dintre ele s-a întâmplat azi și altul s-a întâmplat săptămâna trecută cu cuptorul de microunde .... și mereu d-astea de care m-am săturat în general, situații care par sigure și apoi dispar de parcă nici nu ar fi fost, aranjamente întoarse pe dos și dezechilibre. Nu mă pot obișnui cu d-astea. Am încercat, dar nu pot.

Și stau blocată în propriile neputințe și da, ar mai fi destul detalii de pus la punct. Dar .... nu mai pot, nu mai am răbdare, nu mai simt că mă pot organiza .... stau pur și simplu, deși nu ar trebui să-mi permit această stare.

Am găsit motive peste motive să nu mă duc la Brașov. Lipsă de timp, lipsă de bani. Deși cred că în esență a fost vorba de disponibilitatea emoțională. Nu-mi plac despărțirile. Mă distrug. Mă seacă și mă usucă din interior. Nu-mi plac despărțirile de nici un fel. 
Așa că ..... nu m-am dus la Brașov și nici la Galați. Nu m-am dus la Radu, că am zis că mă văd cu Alex. Nu m-am dus nici la Paula, că am zis că duminică am program. Cu Mr. Alex! Nici la alergare în Carol nu m-am dus, am respins invitația. Pentru că am zis că am program. Cu Mr. Alex! Care Mr. Alex s-a dat cotit de după gard, de parcă nu ne-am cunoaște de 15 ani .... surprizele au mereu loc în viață.
Deci m-am ales cu o zi destul de imbecilă. 
Pentru că nu am fost în stare să mă remotivez și să mă reorientez rapid și să nu mai stau după fundul nimănui, că o fi, că o păți .... așa-i la mine. Mereu. Parolism gratuit într-o țară unde cei mai aprigi critici ai ”fazelor mioritice” se încadrează perfect în ele, băgându-și piciorul în orice principii de relaționare interumană decentă.