”ce-am avut” și ”ce-am pierdut” ...

O liniște nefirească face pași moșmondiți de jur-împrejurul casei. O făptură de tăcere încercuie proximitatea și conturu-i de fum se scurge plutitor prin particulele de aer de pe câmpurile peste care nu strălucește nici un pic de soare.

Jumătatea lui februarie undeva în Austria în zona lanțului prealpin. Nici urmă din zăpezile uriașe.

E vânt și umezeală multă.

E umezeală și cenușiu peste verdele stricat al câmpurilor. 

Un aer curat îi rănește nările și intră adânc pe trahee provocându-i dureri la rănile interioare. 

E liniște. E eliberare. E static. E divin și, deși știe că timpu-i fuge de sub priviri și că trebuie (?! oare?!) să-și revină și să revină la prioritățile vieții obișnuite*, își mai continuă puțin lâncezeala lascivă pe puful moale al nepăsării. 

Încet-încet îi va dispare senzația asta de paralizie din corp, suflet și organe și se va putea bucura de un somn fără întreruperi, fără amintiri și fără ”de ce”-uri sau ”dacă”-uri sau mai știu eu ce.

Frisoanele au rămas în urmă și acum, pentru prima oară în 48 de ore, își poate permite să se ridice, să se apropie de geam, să-l deschidă și să inspire aroma rurală a unei nopți liniștite ce-i arată ce înseamnă de fapt spiritul vieții. Liniștea primordială este spiritul vieții, liniștea pe care doar natura ți-o poate cânta melodic prin timpane.... da, voi cei care ați pierdut sentimentul ăsta, nici nu știți cât de pierduți sunteți.

Pentru asta am dat, asta am.

*

Un aer greu și chinuitor de uscat și prăfuit îi chinuie nările, cerul gurii, esofagul, ochii. O alergie veche pare să renască. Praful ..... este atât de omniprezent încât îl simți personificat cum se ridică în fața ta blocându-ți orice orizont și supunându-te istericalelor sale.

Tot cartierul vuiește de lătrături haotice și de neînțeles. Maidanezi plini de vervă și neostoiți țin concertul nocturn ore-ntregi și geamurile trebuie să rămână astfel închise, așa că nici o boare nu are șansa să mai spargă din căldura apartamentului îmbâcsit. 

Un cartier pe o lungime de 8 km care nu are spații verzi este ca un cavou. Și capacul de deasupra s-a etanșeizat tot mai crunt în ultimii ani, iar morții din interior nici măcar nu știu că sunt morți .... căci este o moarte care vin lent, din interior și distruge orice spirit, spală orice creiere.

Vecina urlă din nou și se distinge clar ciomăgeala pe care și-o ia de la același soț, de ani de zile. 

Și-aduce aminte cu fiori siniștri de o bătaie asemănătoare .... dar din alt apartament, de la altă vecină ..... nu poate discuta despre asta că se îngrozește. 

Și așa se târăsc nopțile pe lângă ea transformând-o într-o epavă muribundă.

Pisici în călduri se chirăie prin spatele blocului și oricât de dragi îi sunt animalele, când le aude singurul sentiment care o încearcă este acela de milă, căci le știe jigărite, pline de boli, alungate, lovite, fugărite cu orice ocazie, speriate, suferinde.

Asta a dat, asta a lăsat în spate.

Două lumi, un singur Univers?

Sau aceeași lume, a Pământului, și două Universuri?

Cum o dai, cu o rotești, realitatea rămâne.

Cuvintele devin irelevante în acest context. Ideea rămâne.  
despre ... ”evoluție” ..... 

_______________________________________

 *am rămas scufundată în mine să mă gândesc care ar mai fi prioritățile vieții obișnuite și aici îmi iese rău cu virgulă ..... Mai am de străbătut un lung drum până voi reuși să mă desprind de lucruri, de obiecte și dovada supremă sunt ultimele săptămâni, când am muncit și am împachetat o gospodărie-ntreagă, am plătit transport să o mut de colo-dincolo doar pentru că nu am putut aduna totul la un loc și să-i dau foc. 90% din ceea ce am acum în cutii și geamantane îmi va fi util, 15% îmi este util și probabil nimic din toate procentele acestea nu mă face fericită.
Așa că .... deși am făcut un pas uriaș peste o prăpastie cu gura largă, al cărei diametru nu mă lăsa să văd malul celălalt, totuși mai am un drum interesant în fața mea și la fiecare pas va trebui să mai arunc ceva peste umăr, lăsând să ia altul și neașteptând nimic din trecut. 
Decât o carte care va povesti despre călătoriile mele spre libertatea râvnită.