Aș putea spune, fără să greșesc, că 2015 m-a obligat la o pauză aproape totală de triatlon. Am avut însă ocazia să câștig experiență și fler ca arbitru la evenimente de anvergură (descrise pe blog) și cu participare mondială (IM 70.3. Championship 2015, Austria, Zell am See, Vienna City Triathlon, Cupa Europeană 2015, IM St.Pölten 2015, Linz Triathlon 2015) și cu participare mondială. A fost slalom-ul meu printre săptămâni și luni de chaos și inactivitate competițională. Astfel nu am pierdut contactul cu lumea triatlonului, ba chiar am avut un respiro și o oportunitate fantastică de a învăța, observa, analiza, compara. Mi s-au întipărit pe retină mici tertipuri și erori observate la diverși sportivi și arbitri și am apreciat universul triatlonistic din altă perspectivă (la care nu foarte mulți au acces).
Triatlonistul (amator) se bazează în acest univers pe cinci piloni de bază care-i definesc perioada de antrenamente pentru evenimentele de anduranță:
Echilibrul:
Pentru începători, triatlonul pare a fi un eveniment compus din trei discipline.
Mental, ei abordează o cursă pe distanță de ironman ca pe o cursă alcătuită din trei sub-curse. Deși mie personal această abordare mi-a fost benefică în primii doi ani de ironman - fiindu-mi greu de imaginat că aș avea potențialul de a mă mișca neîntrerupt 16 ore la o intensitate cât de cât decentă și de a parcurge 226 de km într-o zi-lumină! - cine nu înțelege că triatlonul este de fapt un singur sport în sine se poate trezi într-un dezechilibru grosolan de resurse. Astfel,
*va aborda prima probă, cea de înot, cu seriozitatea și intensitatea pe care o acordă un înotător care nu pedalează și nu aleargă mai mult de tura de încălzire,
*va claca la ciclism și
*eventual nu va mai ajunge să alerge spre finish.
Antrenamentul pentru triatlon este menit nu doar să creeze anduranța corporală și mentală, ci să aducă în echilibru punctele noastre slabe și forte. Ca triatloniști ne antrenăm și concurăm la nivel holistic.
Consistența:
Triatloniștii amatori din toată lumea cunosc provocarea extremă de a combina:
munca,
familia și
programele de antrenament.
Drumul către linia de finish este pavat cu un program realistic de viață/antrenamente care ne permite să continuăm călătoria (”Care călătorie?” .... ”Ironman is a journey!”)
Și apropos: pauza face și ea parte din acest program!
Anduranța:
Triatlonul este un test ultimativ de anduranță, pe principiul: dacă poți susține efortul, vei reuși.
(”Care efort?” .... de a te antrena!
”Ce vei reuși?” .... să duci fiecare cursă după linia de finish!)
Adaptabilitatea:
A-ți stabili obiectivele este doar o parte a întregii călătorii.
Un triatlonist va fi mereu pus în situația de a ajusta și adapta și acest lucru se întâmplă chiar și în timpul unei competiții, nu doar la antrenamente sau în viața de zi cu zi! Doar așa va dezvolta în timp o flexibilitate intuitivă care îi este absolut necesară, pentru că doar astfel poate evita accidentările și epuizarea (burn out-ul).
Recuperarea:
Un program de antrenament, de succes, încorporează un imens pectru de intensitate, pendulând între sesiuni de efort extrem/maxim, odihnă și recuperare (activă).
Da, un program de succes este precum un șir de văi și dealuri, urcând și coborând sinuos și făcând posibilă parcurgerea drumului către vârf. (”Care vârf?” ..... ”Al propriei putințe, în funcție de obiectivul individului, nu?!).
Acest spectru de elemente este vital pentru un progres real (desigur, în limitele termenilor și valorile universal-valabile recunoscute de societatea umană - dar asta este altă discuție!).
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen