Aer rece de toamnă. Trei ani de Zell am See

Cele patru anotimpuri, ciclicitatea lor eternă, chiar și așa deranjată în ultimul deceniu (anotimpurile nu mai sunt ceea ce erau în copilăria noastră, extremele de temperaturi de la 5 la 20 de grade sunt pur și simplu prea subite, caracteristicile unui anotimp nu îi mai aparțin acestuia ci trec teritoriul și către celelalte astfel că ninge în august sau avem 20  de grade în noiembrie, plouă de rupe în iulie, cu gheață și bate Foenul în septembrie, cade zăpada înainte de a se ivi curcubeul frunzișului prin arbori și tot așa), au un rol extrem de important în existența noastră. 

Energetic, spiritual, bioritmic. Intrăm pe rând, în funcție de continent și de teritoriu geografic, în alt ciclul al ritmului energetic. Noi, în țările alpine, intrăm în iarnă. La peste 1.200 m altitudine s-a intrat deja în iarnă. Mă uit în jur în fiecare dimineață și încă mai dau cu picioarele prin covorul colorat de frunze, dar zăpada stă la colț, o simt în aer. Avem soare cu dinți, cum se zice. Avem șase-șapte grade și tot mi se pare rece, dar prea cald. Cred că organismul meu a suferit tranformări radicale, am nevoie de frig. 

Uitându-mă la pozele astea mi se par aproape ireale. De parcă m-aș uita într-un album de fotografii de familie. Din familia mamei, că de familia tatei nu știu nimic. Pe măsură ce trec anii descopăr cât de mult încep să semăn cu mama. În alură, în figură, parția în poziția corpului, uneori în mimică. Aici semăn cu bunica văzută în unele fotografii. Chiar și stitul de haine. Mi se pare uluitor.

Încep să am senzația că după vârsta de 50 de ani devenim alții. Din multe puncte de vedere. Simt că nu mai am nici o legătură cu ”fosta” Anca. De multe ori nici nu mai știu câți ani ”am”. Tot pe la 35 am rămas. Cel puțin mental. Ca să nu mai zic de perioadele când mă simt ca la 20 :-), dar chiar nu pot explica cum vine asta.

Nu știu cum vi se pare vouă uitându-vă la mine în fotografii.

M-am transformat atât de mult încât nu mă mai simt eu? Hm ….. Pozele sunt de azi dimineață la 9 înainte de a intra în birou. Perioada asta e totul pustiu pe aici. La șapte seara încuiam biroul și nu era nimeni pe străzi și sunt în centru, în buricul târgului …. ador perioada asta din an aici. Din păcate, zona nu supraviețuiește fără masele turistice …. 

Toamna-iarna - anotimp de poezie, deci hai să fim un pic melancolici. Să folosim melancolia unui anotimp cu un anumit rol energetic și pentru noi pentru a ne reîncărca bateriile ….. eu la muncă lucrez foarte intens, probabil că și voi. Pentru mine, o schimbare foarte mare după aproape un an de zile de inactivitate și relativ zbucium existențial. Intens înseamnă că nu apuc să fac pauză și tot sunt în stadiul de a mă acomoda cu situația. Totul e pozitiv, dar tot acomodare se cheamă. Consum enorm de energie.

Vine iarna, copii. Și nu știu de ce, dar când spun asta, nu la zăpadă mă gândesc. E ceva mai profund de atât.