Dacă aș fi conștientizat mai devreme în viață adevărul simplu al acestei afirmații aș fi putut construi altfel lucrurile în viața mea. Mă uit înapoi la tot ceea ce consider că am realizat și nu am motive să mă plâng. Spun doar că aș fi construit altfel și poate chiar unele chestii în plus. Dar nu mă leg de trecut, să fie sănătos acolo unde este. Acum am priceput că noi, fiecare individ în parte, avem puterea de a ne stabili singuri ”contractele pe durată lungă” care țin de aspectele din viața noastră. Nu e vorba de filosofie, e vorba de conștientizare și automatizare a direcției propriilor noastre gânduri. Este vorba de o anumită disciplină și control al gândurilor. Este vorba de a nu ne lăsa controlați de gânduri, ci de a le controla noi pe ele. Pentru că ele sunt cele care de fapt dau contur și esență vieții noastre. Este vorba de a asculta cu atenție, de a exersa, de a avea încredere, de a încerca în mod conștient și de a analiza până la un anumit nivel.
Este vorba de a renunța la rolul de spectator și observator a ceea ce există acum în viața noastră.
Este vorba de a accepta și lăsa lucrurile să vină către noi, dar nu doar de a le lăsa la voia întâmplării, ci de a le chema să vină și să intre, nu să rămână în spatele porților închise de incapacitatea noastră de prelucrare.
Este vorba de a descoperi ce vrem de fapt de la viață. Nu cum!
Când mi-am dorit să călătoresc, călătoream.
Când mi-am dorit să am un anumit tip de relație cu un tip anume, am avut-o ca la comandă și a durat exact atât cât am vrut.
Când am vrut o aventură de o noapte, am găsit-o, am experimentat-o și m-am lămurit. Abia acum pricep că a venit la chemarea mea!
Când am vrut o aventură de o noapte, am găsit-o, am experimentat-o și m-am lămurit. Abia acum pricep că a venit la chemarea mea!
Când am dorit să pun capăt unei relații (alta), exact asta s-a întâmplat.
Când am dorit să câștig o cursă, am câștigat-o.
Când am dorit să finalizez o cursă, am finalizat-o.
Când mi-am dorit să ajung în Nepal, în Himalaya, în anumite condiții foarte exacte imaginate de mine, Universul mi-a creat exact condițiile respective. Și nu doar o dată, ci de două ori.
Când am crezut că vreau să mă mut în Nepal, dar ceva din mine simțea că nu se potrivește, lucrurile s-au întâmplat exact așa - adică nu s-au potrivit - și nu m-am mutat. Apoi, ”din senin”, apăruse mental o alegere: ”Ce ai alege dacă ar fi să te poți muta mâine în Nepal sau în Austria?” Mi se pare remarcabil, căci m-am mutat în Austria la câtiva ani de la această ”dilemă” apărută din sâmburele gândirii mele.
Când am condiționat Universul și i-am spus că vreau să plec din țara X în țara Y în condițiile Z lucrurile s-au întâmplat exact așa. Au fost condițiile Z, nu Q!
Când am spus: ”OK, plec, e primul pas în visul vieții mele. Dar după un an îl voi face pe următorul.” - La fix un an am început al doilea pas. Nu contează cum, contează că planetele s-au mișcat și chiar dacă mișcările implică cutremure, lucrurile tot se așează de la un moment dat.
Anul ăsta, când mi-am dorit să merg la primul concurs de ciclism .... știam că nu am bani, știam că sunt foarteeee slabă la ciclism .... de unde să știu eu că Universul îmi pregătea participarea la cursă încă din martie, când am început să ies cu un grup de cicliste?? Am primit cadou înscrierea și am terminat într-un timp foarte bun o cursă deloc ușoară!
Mă jucam uneori cu gândul cum ar fi pe motocicletă .... dar de unde motocicletă, că permis nu am, cască nu am, nu știu pe nimeni cu motocicletă.... numai blocaje. Și am ajuns să am și cască, să merg și pe motocicletă - ca arbitru la triatlonuri - și să fiu extaziată de această nouă plăcere!! Wow!!
Și așa a fost și cu schiatul, patinatul, ciclismul etc. Viața este incredibilă dacă ne-o creăm să fie așa!
Anul trecut, zguduitorul an 2014, m-am dus la XMan Oradea, deși nu eram antrenată, deși eram obosită, deși cu 4 zile înainte eram în Viena și nu eram sigură dacă mă voi urca în mașină spre Oradea. Și m-am urcat, cu jumate de suflet. Și am luat și startul, făcându-mi socoteala că voi abandona probabil la km 100 de bicicletă. Îmi doream enorm să trec linia de finish, dar ceva îmi spunea: ”E imposibil să termini cursa asta! Dacă faci jumate din ea, e o minune. Dacă ajungi la alergare și reziști 10 km, e deja paranormal!” Și am trecut de înot, cu greu am trecut și de bicicletă și am alergat bine primii 10 km. După care a început declinul. Și am trecut și linia de finish. Minunea nu a fost că am terminat, ci că nu am abandonat. Da, există ceva mai presus de orice putem înțelege și nu e de ignorat. Dacă ai fi educat așa, dacă ai pricepe ”manualul de instrucțiuni” de la vârstă fragedă sau măcar de la 20 de ani ..... ai fi nemuritor!
Am ajuns în Elveția când puțini români primeau viză de Elveția!!
M-am pus pe schiuri de una singură și mi-am dorit să mă mișc, eram în Elveția, pe un ghețar la aproape 4.000 de m, nu atinsesem în viața mea schiuri înainte, era o dorință aprinsă .... și două săptămâni aproape că nu mi le-am scos din picioare. Era un alt concediu plătit în rate și apoi mai urma unul plătit în rate, primul meu vârf de 6.000 m, în Ecuador. Și al doilea. Tot acolo. Făceam pionierat în timpurile în care abia auzisem de internet și cuvântul Facebook nu exista.
Mă jucam uneori cu gândul cum ar fi pe motocicletă .... dar de unde motocicletă, că permis nu am, cască nu am, nu știu pe nimeni cu motocicletă.... numai blocaje. Și am ajuns să am și cască, să merg și pe motocicletă - ca arbitru la triatlonuri - și să fiu extaziată de această nouă plăcere!! Wow!!
Și așa a fost și cu schiatul, patinatul, ciclismul etc. Viața este incredibilă dacă ne-o creăm să fie așa!
Anul trecut, zguduitorul an 2014, m-am dus la XMan Oradea, deși nu eram antrenată, deși eram obosită, deși cu 4 zile înainte eram în Viena și nu eram sigură dacă mă voi urca în mașină spre Oradea. Și m-am urcat, cu jumate de suflet. Și am luat și startul, făcându-mi socoteala că voi abandona probabil la km 100 de bicicletă. Îmi doream enorm să trec linia de finish, dar ceva îmi spunea: ”E imposibil să termini cursa asta! Dacă faci jumate din ea, e o minune. Dacă ajungi la alergare și reziști 10 km, e deja paranormal!” Și am trecut de înot, cu greu am trecut și de bicicletă și am alergat bine primii 10 km. După care a început declinul. Și am trecut și linia de finish. Minunea nu a fost că am terminat, ci că nu am abandonat. Da, există ceva mai presus de orice putem înțelege și nu e de ignorat. Dacă ai fi educat așa, dacă ai pricepe ”manualul de instrucțiuni” de la vârstă fragedă sau măcar de la 20 de ani ..... ai fi nemuritor!
Am ajuns în Elveția când puțini români primeau viză de Elveția!!
M-am pus pe schiuri de una singură și mi-am dorit să mă mișc, eram în Elveția, pe un ghețar la aproape 4.000 de m, nu atinsesem în viața mea schiuri înainte, era o dorință aprinsă .... și două săptămâni aproape că nu mi le-am scos din picioare. Era un alt concediu plătit în rate și apoi mai urma unul plătit în rate, primul meu vârf de 6.000 m, în Ecuador. Și al doilea. Tot acolo. Făceam pionierat în timpurile în care abia auzisem de internet și cuvântul Facebook nu exista.
Logica lucrurilor este absolut uimitor de dependentă de ceea ce gândim, indiferent că știm ce vrem, că nu știm ce vrem (dacă vrem între galben și albastru, vom primi verde) sau că ne este teamă.
Noi singuri avem abilitatea de a crea lucrurile pentru noi, doar eu nu am știut acest lucru.
Mi-era frică mereu în traficul din București că într-o zi mă va lovi altul cu mașina, va intra pur și simplu în mașina mea pe motiv că vorbește la mobil în timp ce conduce. Era un gând, o teamă care apărea ca un nor, din când în când. În iulie 2012 exact așa mi s-au întâmplat lucrurile. Omul vorbea la mobil și a uitat să apese pe frână la semafor.
Uneori îmi trecea prin cap că ”dacă-mi sparge casa?” Era un gând de care mi-era teamă, dar de care credeam că nu pot scăpa. Se accentua când mai auzeam știri d-astea la televizor. Cum îmi venea în minte, cum încercam să îl alung. Avertismentul mi-a fost dat printr-o tentativă de spargere. În ziua respectivă încuiasem apartamentul și la a doua yală, specială, pe care nu prea o foloseam. Când am venit seara acasă, yala de jos era pur și simplu tăiată în două și în ușă era gaură.
Uneori îmi trecea prin cap că ”aoleu, dacă o inund pe vecina?” Și mi s-a întâmplat în 2008.
Și am o listă super-lungă de evenimente din toate aspectele vieții mele care au apărut doar după ce le-am gândit (relații, joburi, șomaj, căutări, obiecte, evenimente, bani, călătorii, sănătate/boală etc.)
În urmă cu puțini ani am prins un pic de coadă ideea asta cu ce-mi doresc și ce mi se întâmplă. Din păcate, prea puțin. De atunci mai râdeam și spuneam altora: ”important este să știi să-ți formulezi corect dorințele, pentru că ele așa vin la tine, cum le formulezi. Dacă sunt incomplete, vei căpăta doar o parte din ceea ce îți doreai.” Dacă îți vei dori așa, la modul general, să fii iubit, s-ar putea să fii iubit, dar tot single ... te vor iubi colegii, cățelul de la intrarea în bloc, nepoțica etc. Dar de fapt tu îți doreai să nu mai fii single, să fii iubit de persoana potrivită, cu care să ai aceleași aspirații, interese, viziuni, cu care să te trezești dimineața etc. Dar cum tu nu ai gândit detaliile și nu ai acordat atenție, generalizând, ai primit ”iubire generală”. Și atunci te vei enerva și vei spune: ”Nu de prieteni am eu nevoie, ci de un prieten/iubit/soț/amant etc.”
În Austria îți poți cumpăra vignetă pe un an de zile (vreo 75 euro cred), pe 2 luni (26 euro) sau pe 10 zile (8 euro). Cum în decembrie știam că nu prea voi călători în prima jumătate a anului, nu mi-am luat vignetă. Aici nu e ca în România, să știi că ieși de 3 ori din București tot anul, deci îți faci calculele cu rovigneta. Aici, dacă te urci la volan, 90% din oriunde vrei să ajungi tot vei intra pe o autostradă sau o ”șosea rapidă” care e cu taxă. Așa că a avea mașină implică și vigneta.
În luna mai am avut o deplasare în St. Pölten, mi-am luat o vignetă de 10 zile.
La început de iunie, pe 5, plecam spre Linz, apoi reveneam spre casă cu o înnoptare în St. Pölten. La casă la benzinărie am decis brusc să iau o vignetă pe 2 luni, deși nu aveam nici o altă călătorie în plan pentru următoarele luni. Dar am avut o străfulgerare în gând: ”Știu sigur că tot voi ieși la drum lung în următoarele două luni.” A fost o intuiție, nu un plan. Și iaca cum sunt la drumuri lungi acum, la nici trei săptămâni distanță. Și da, intuiția se poate antrena (!)
Aveam în minte că ceva-ceva se întâmplă în Univers, dar nu înțelegeam cum și de ce și de ce la unii da, la alții nu. Doream să aflu. Așa că de o lună jumate încoace .... tot aflu. Am dat peste niște cărți care mă clarifică total. Și pun cap-la-cap evenimentele și rământ tot mai stupefiată în fiecare zi care trece.
Acum înțeleg și cum e cu critica, unul dintre verbele principale ale zodiei Fecioarei (principalul fiind ”a analiza”). Înțeleg de ce critica făcută într-un anumit mod nu te scoate dintr-o anumită stare de negație și negativism, ca urmare asta este tot ce atragi în viața ta.
Acum înțeleg și treaba cu ”totul va fi bine”.
Înțeleg de ce 2015 este o pauză în multe.
Înțeleg de ce 2015 este o pauză în multe.
Acum înțeleg și de ce o ”proastă” relație vis-a-vis de material și mai ales de bani îi face pe aceștia să nu se apropie de tine. Mi-au plăcut banii, dar nu i-am iubit. Îi consideram un rău necesar. Îmi repugnau. Îmi plăcea ce pot face cu banii, nu neapărat să-i am. Sună aiurea, dar așa este. Lipsa lor mă speria. Evident că atrăgeam tot mereu lipsa banilor, nu prezența lor, pentru că, ca și inima, Universul ”nu știe carte”. Mă concentram mereu pe lipsa banilor, pe faptul că îmi ies greu, muncesc greu pentru ei. Și de asta am avut parte toată viață. De greu.
Acum înțeleg și cum e cu ”egoismul” și cu acea nepăsare și indolență a oamenilor care trec pe lângă suferință și rele și d-astea și care nu se implică în problemele altora, nici măcar ale celor din familie sau din cercul de prieteni. Ei se apără. Își protejează aura, sfera, gândirea.
Acum înțeleg că de fapt nu există ”rău” și ”prost” și ”nefericire”. Există doar ceea ce își atrage fiecare în viața lui.
Vorba aia cu ”fiecare primește ceea ce merită” capătă acum alte înțelesuri, mult mai logice. Nu e vorba ce ceea ce ”merită”, ci de ceea ce ”a gândit, și-a dorit, a crezut că merită.”
Vorba aia cu ”fiecare doarme cum își așterne” este profundă rău de tot, dar dacă nu ți-o explică nimeni, nu o vei pricepe niciodată la adevărata ei esență.
Acum înțeleg și de ce celor care se gândesc ”dacă mie îmi merge rău, să-i meargă rău și vecinului” sau românescul ”să moară și capra vecinului” - nu le va merge niciodată prea bine.
Viața nu este o cursă. Nu ne întrecem cu nimeni. Resursele sunt aceleași pentru toți și sunt infinite, căci e vorba de energii. E treaba ta individuală cum îți drămuiești și gestionezi energiile tale. Exact ca și cu timpul. Timpul este același pentru fiecare, indiferent cât de bogat sau de sărac este. Nimeni nu are la dispoziție mai mult de 24 de ore într-o zi. Depinde de fiecare ce îngrămădește, ce înghesoaie în alea 24 de ore. Timpul nu există de fapt. Există în măsura în care și noi existăm. Iar noi suntem practic doar niște energii care se plimbă de colo-colo în jocul ăsta care se numește ”viață”.
În urmă cu câțiva ani am decis spontan să nu ajut pe cineva. Era singură la mare, cu bicicleta, venise la concurs și nu avea cu cine să se întoarcă în București. Eu eram singură, cu mașina, aveam un suport de bicicletă liber pe mașină. Ce-i drept era ruginit și nu prea de încredere, dar dacă ne organizam și ne chinuiam și dacă aș fi condus mai încet probabil aș fi putut să mai pun o bicicletă pe el. Cert este că nu am luat-o a doua zi dimineața invocând scuza cu suportul care e prea slab și nu rezistă. Adevărul este că nu am luat-o pentru că copiasem comportamentul cuiva care mă luase și pe mine cu mașina cu un an în urmă, împreună cu bicicleta mea, dar îmi fixase un preț. Fără discuții, fără negocieri. Mă adusese până în București și mă lăsase la 200 m distanță de bloc, lăsându-mă să mă chinuiesc cu o groază de bagaje, după 10 ore de stat în mașină. Mi-au trebuit peste 20 de minute să ajung atunci acasă. Dacă ar fi pierdut ei 10 minute, la volan, puteam ajunge în 3 minute în casă cu toate bagajele.
Dacă eu aș fi rămas consecventă principiilor mele, aș fi luat-o pe fata respectivă pe gratis. Am făcut asta de mai multe ori călătorind prin țară și luând câte un localnic de pe drum, niciodată nu am pretins bani și nici nu am acceptat. Logica mea era simplă: ”Bă frate, tot sunt pe drum. Cu tine sau fără tine, aflat la nevoie, eu tot cheltuiala aia o am cu benzina și cu mașina. De ce să te încasez?!”
Influențată de o experiență pe care nu am înțeles-o niciodată și care mi s-a părut și cam urâtă până la final, am acționat contrar principiilor mele. Fata mi-a zis din start: ”Băi, nu am decât 25 de lei.” Nu ne cunoșteam dinainte. Ei îi spusesem că probabil o va costa 60 de lei pentru cei 300 de km. Faptul că ea nu m-a întrebat, nu m-a rugat, nu mi-a explicat, ci pur și simplu mi-a zis ”Eu îți dau doar 25 de lei!” m-a iritat teribil. Și așa am lăsat-o cu fundu-n baltă, deși gestul în sine nu-mi plăcea, așa cum nici gestul ei nu-mi plăcuse, în contextul unei țări în care nici măcar un prieten nu te ia pe gratis 300 de km.
Ne-am reîntâlnit în viață. De ce povestesc asta? Pentru că .... mi-a părut rău că ajunsesem practic la nivelul acela de degradare, să aplic unuia un comportament care mă făcuse pe mine să sufăr din partea altuia.
Probabil nu voi putea vreodată să trec peste aroganța ei și să mă duc la ea să-i spun: ”Îmi pare rău pentru atunci la mare, dar știi de ce nu te-am luat? Pur și simplu m-am simțit inconfortabil în modul în care tu ai tratat chestiunea. Ai apărut cu un tupeu necunoscut mie, decisă să îți impui un punct de vedere pe resursele mele, fără să ceri voie. Te-aș fi luat și gratis dacă nu intrai așa cu bocancii, nu era o chestie de sume de bani la mijloc. În fond, puteai plăti și la destinație, dacă era vorba de asta.”
Studiul pe care îl fac acum din motive deloc întâmplătoare mă învață că trebuie să trec peste orice am creat negativ în viața mea de până în acest moment. Ce am creat până acum nu mai contează. Pentru mine nu mai contează. Dacă mai contează pentru ceilalți, e problema lor, nicidecum a mea.
Este singura soluție, este singurul ingredient din rețetă de a-mi reclădi existența. Căci timp este berechet.
Una dintre marile erori în care am insistat în ultimii 30 de ani a fost să cred, să fiu convinsă că viața joacă cum vrea ea, că viața ne joacă pe noi. Ca acum să aflu că de fapt viața este pura reflexie a gândurilor, a vibrațiilor, a energiilor și rezonanțelor noastre.
Acum știu de ce mi-au intrat în viață prea multe persoane nepotrivite.
Acum știu de ce am gonit din viață anumite persoane.
Acum știu de ce a existat avort, despărțire, reunire, re-despărțire, evadare, sărit pe geam de la etajul 1, tentative de suicid, nuntă anulată, morți, extaz, izolare, depresie pe ani întregi, tristețea, amăreala permanentă, frica de oameni, teama de sentimente și expuneri .... și, din nou, lista poate continua.
Acum știu și de ce a existat ”aproape” un diagnostic de cancer anul acesta.
Nu le știu pe toate, dar mă străduiesc să le înțeleg. Suntem mici pentru că nu avem curaj.
Suntem mici pentru că nu avem ochi și urechi.
Suntem mici pentru că ne ignorăm de prea multe ori conștiința de sine, pentru că nu ne-o explică nimeni și prea puțini o au din instinct.
Majoritatea oamenilor au doar impresia că trăiesc. Toți oamenii au impresia că visează și că își doresc numai de bine, dar prea puțini știu despre diferența dintre a visa atrăgând și a visa respingând.
Dacă un vis, o dorință care te preocupă, ți se îndeplinește ”după prea mult timp”, înseamnă că mereu ți l-ai blocat prin lipsa ta de curaj, lipsa ta de ”tupeu” să fii convins că vei câștiga ceea ce vrei. Cum făceam eu cu Himalaya. Îmi fugea gândul mereu acolo, dar în același timp îl alungam cu: ”Ah, nu voi avea niciodată banii ăia!” sau ”Ah, nu voi primi niciodată viza!” sau ”Ah, nu voi avea niciodată 4 săptămâni de concediu și dacă tot mă costă zborul de mă sleiește, nu mă duc pentru 2 săptămâni!” și tot așa timp de 7 (șapte!!!) ani de zile!!!!
Și așa am făcut toată viața .... vorbind în gol, acționând în gol .... acum înțeleg unde am blocat, unde am ucis dorințe, unde am alungat chestii care erau atât de aproape (!!!! - începând chiar din 1986!!!) .... acum înțeleg că am schimbat mereu macazul care a pus trenul vieții pe linia de așteptare.
Dorește-ți, visează atrăgând, nu te preocupa de cum vei câștiga ceea ce vrei. Nu-ți pune problema ”să ajungi la bani”, pune-ți problema să-i ”câștigi”. Nu-ți bate capul ”cum”.
Am cunoscut în post-adolescența mea două fete. Una era în Germania. Una în Elveția. Ah, și încă una în România. Eram pe la 20+ ani. Aveau imaginea clară a vieții lor. Să se mărite, cum să arate tipul, cum să le fie financiar, una vroia o fetiță blondă, alta se vedea cu doi copii, băiat și fată etc.
La aproximativ 10 ani distanță, când le-am reîntâlnit, fetele trăiau exact ce-și doriseră și ce obișnuiau să spună că orice ocazie, așa, ca fapt divers. Una dintre ele îmi povestea: ”Eh, și dacă mi se întâmplă ceva rău eu mă fac că nu s-a întâmplat!”
Acum, la 17 ani distanță de la discuțiile noastre, înțeleg cum de putea face chestia asta și înțeleg de ce și-a atras în viață tot ce a vrut: un soț antreprenor din State, care o răsfață, o fetiță blondă cu cârlionți, o vilă imensă într-un cartier rezidențial din București. Avea viața pe care și-o crease mental în cele mai mici detalii. Dacă asta nu e ceva care să-ți atragă atenția ....
Studiul pe care îl fac acum din motive deloc întâmplătoare mă învață că trebuie să trec peste orice am creat negativ în viața mea de până în acest moment. Ce am creat până acum nu mai contează. Pentru mine nu mai contează. Dacă mai contează pentru ceilalți, e problema lor, nicidecum a mea.
Este singura soluție, este singurul ingredient din rețetă de a-mi reclădi existența. Căci timp este berechet.
Una dintre marile erori în care am insistat în ultimii 30 de ani a fost să cred, să fiu convinsă că viața joacă cum vrea ea, că viața ne joacă pe noi. Ca acum să aflu că de fapt viața este pura reflexie a gândurilor, a vibrațiilor, a energiilor și rezonanțelor noastre.
Acum știu de ce mi-au intrat în viață prea multe persoane nepotrivite.
Acum știu de ce am gonit din viață anumite persoane.
Acum știu de ce a existat avort, despărțire, reunire, re-despărțire, evadare, sărit pe geam de la etajul 1, tentative de suicid, nuntă anulată, morți, extaz, izolare, depresie pe ani întregi, tristețea, amăreala permanentă, frica de oameni, teama de sentimente și expuneri .... și, din nou, lista poate continua.
Acum știu și de ce a existat ”aproape” un diagnostic de cancer anul acesta.
Nu le știu pe toate, dar mă străduiesc să le înțeleg. Suntem mici pentru că nu avem curaj.
Suntem mici pentru că nu avem ochi și urechi.
Suntem mici pentru că ne ignorăm de prea multe ori conștiința de sine, pentru că nu ne-o explică nimeni și prea puțini o au din instinct.
Majoritatea oamenilor au doar impresia că trăiesc. Toți oamenii au impresia că visează și că își doresc numai de bine, dar prea puțini știu despre diferența dintre a visa atrăgând și a visa respingând.
Dacă un vis, o dorință care te preocupă, ți se îndeplinește ”după prea mult timp”, înseamnă că mereu ți l-ai blocat prin lipsa ta de curaj, lipsa ta de ”tupeu” să fii convins că vei câștiga ceea ce vrei. Cum făceam eu cu Himalaya. Îmi fugea gândul mereu acolo, dar în același timp îl alungam cu: ”Ah, nu voi avea niciodată banii ăia!” sau ”Ah, nu voi primi niciodată viza!” sau ”Ah, nu voi avea niciodată 4 săptămâni de concediu și dacă tot mă costă zborul de mă sleiește, nu mă duc pentru 2 săptămâni!” și tot așa timp de 7 (șapte!!!) ani de zile!!!!
Și așa am făcut toată viața .... vorbind în gol, acționând în gol .... acum înțeleg unde am blocat, unde am ucis dorințe, unde am alungat chestii care erau atât de aproape (!!!! - începând chiar din 1986!!!) .... acum înțeleg că am schimbat mereu macazul care a pus trenul vieții pe linia de așteptare.
Dorește-ți, visează atrăgând, nu te preocupa de cum vei câștiga ceea ce vrei. Nu-ți pune problema ”să ajungi la bani”, pune-ți problema să-i ”câștigi”. Nu-ți bate capul ”cum”.
Am cunoscut în post-adolescența mea două fete. Una era în Germania. Una în Elveția. Ah, și încă una în România. Eram pe la 20+ ani. Aveau imaginea clară a vieții lor. Să se mărite, cum să arate tipul, cum să le fie financiar, una vroia o fetiță blondă, alta se vedea cu doi copii, băiat și fată etc.
La aproximativ 10 ani distanță, când le-am reîntâlnit, fetele trăiau exact ce-și doriseră și ce obișnuiau să spună că orice ocazie, așa, ca fapt divers. Una dintre ele îmi povestea: ”Eh, și dacă mi se întâmplă ceva rău eu mă fac că nu s-a întâmplat!”
va urma
P.S.
Dacă nu mă crezi, întreabă-mă!
Dacă o să-mi spui că nu ai ce ți-ai dorit, sunt sigură că te voi face să înțelegi cum și unde și când ți-ai trimis dorința la plimbare, alungând îndeplinirea ei din cadrul experienței vieții tale.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen