poveste dinspre Trecut ....

că nimic în viață nu este întâmplător o știu de câțiva ani și o simt de când mă știu. și nu mă știu din momentul nașterii, deci nu mă refer la ultimii 49 de ani ..... momentul real de când am început să ”mă știu” e încă neclar, dar va deveni clar cu timpul. căci într-un mod deosebit abia acum simt că intru în altă parte a existenței. mi se clarifică și mi se confirmă atât de multe lucruri pe care le-am ignorat în ultimii 22-25 de ani, că aproape mă simt nu doar provocată, dar și depășită de acest volum de informații. inutil să mai spun câte valori îmi sunt răsucite și transformate ......

înțelegând, începând să înțeleg mecanismele existenței noastre în univers capăt și răspunsuri la multe întrebări.

blogul ăsta s-a dorit a fi un documentar despre aventură și călătorii. călătoria continuă în același spirit al aventurii, dar în altă emisferă. ce urmează, nu știu. 

*****

m-am culcat vineri seara și am adormit prin meditație. mai exact spus, prin ceea ce se numește autogenes training (autosugestie bazată pe un proces de relaxare, cu implicații complexe care apar în timp. ca orice training, doar consecvența și regularitatea pot duce la rezultate).

anul acesta am avut, puse cap la cap, probabil 8 luni de insomnie din cele 10 care s-au scurs. situația s-a îmbunătățit după aproximativ 3-4 săptămâni de experimentare a unui proces pe care l-am urmat începând de la jumatea lui septembrie. în ultimele două săptămâni experimentez ceva nou pentru mine, anume ”scufundarea în somn”. pur și simplu ..... mă scufund ....

m-am trezit la unu jumate dimineața. vioaie și chitită să citesc ceva. a doua zi, sâmbătă, ar fi trebuit să mă scol la 6, să plec la 7 și să iau trenul de 8 spre școală. 

pe la trei jumate dimineața m-am culcat din nou, împăcată și liniștită. ceasul a ciripit el la șase dimineața, dar i-am închis pliscul și am decis să nu mă duc la școală (era un curs la care lipsisem în august și aveam acum ocazia să-l recuperez, dar mai am o șansă în două săptămâni, așa că nu m-am supus singură presiunii, așa cum am făcut toată viața aproape.)

abia la 11 m-am sculat definitiv și pot spune că orele de somn între 6 și zece jumate au fost divine. 

afară frig și vânt, pustiu și liniște. o liniște .... liniștită. simțeam un fel de briză interioară. mă uitam pe geam, îmi doream oarecum să fiu acolo, afară, echipată, să alerg, dar pe de altă parte mă ucidea foamea .... așa că am ales să fiu leneșă astăzi.

toată ziua m-au preocupat gânduri și m-au trecut stări deosebite, asupra cărora nu voi zăbovi acum.

a fost o nouă zi prin care am găsit și acumulat un anumit volum de informații într-un domeniu în care aș fi putut să intru în urmă cu 22 de ani, dar nu am făcut-o. și spre finalul zilei mi-am adus aminte de câteva povești din trecut. poveștile astea nu sunt doar ale mele, sunt ale multora dintre voi ..............

*****

prima întâmplare care ar fi trebuit să-i atragă atenția asupra potențialului ei energetic și ”supra-realist” a fost la vârsta de 11 ani. Un vis foarte detaliat și complex în care ea însăși apărea cu toată partea superioară a trunchiului în ghips a devenit realitate a două zi dimineață. În drum spre școală a fost lovită de o mașină și și-a pierdut cunoștința. Și-a revenit peste două zile jumătate în calitate de personaj al propriului vis. Cele mai mici detalii, inclusiv colega de pat, părinții acesteia și statutul lor social (tatăl era ministru în anul de grație 1979, martie), pata de albastru de metil de pe ghipsul ei, fața vânătă și tumefiată a fetiței care era colega ei de pat, forma ghipsului, salonul de spital .... toate detaliile din vis erau acum realitate.......  A urmat o vară fierbinte, încătușată într-o carapace albă și grea, care începuse să pută de-a dreptul.

    la 22 de ani a supraviețuit unui război civil, în timp ce alții se prăbușeau în jurul ei. după 3 nopți și două zile petrecute pe străzi a ajuns acasă. niciodată nu a știut cum a reușit să ajungă acasă. După alte două zile, când s-a trezit, i s-a povestit că s-a prezentat la ușă și s-a culcat, adormind imediat. s-a trezit de câteva ori să ceară apă, dar nu își amintea de momentele acelea.

    între 24 și 25 de ani a avut 3 tentative de suicid. niciuna nu i-a reușit. a doua era cât pe ce să fie un succes, doar că a fost găsită cu jumătate de oră prea devreme. corpul ei avea sub 26 de grade și era expus afară, pe terasa casei, unde stătuse toată noaptea. și-a revenit în simțiri după două zile, în spital.

coborând de pe Chimborazo la ora 7 a.m.

la 34 de ani, escaladând un vulcan-ghețar, fiind noapte, furtună pe ghețar și stând pe loc în șir indian să aștepte deplasarea celor din față, a avut o viziune: va muri pe un ghețar. cândva, nu contează când. va urca și va simți beatitudinea pe care doar oboseala fizică și mentală ți-o poate da atunci când se întâlnesc într-un dans de fericire (a dansat dansul ăsta pe Kilimanjaro, în Anzi o dată și o dată în Himalaya.) atunci vine apriga dorință, unica dorință: ”acum, aici, vreau doar să mă lași să dorm un pic.” Dacă va fi lăsată, va fi ca în viziunea ei. Moartea albă. Simplă, fără dureri, fără regrete.
      abia împlinise 34 de ani și cutreiera ținuturi izolate prin Ecuador când într-o seară, întorcând capul în spate spre locul de unde venise, a avut o revelație: ”acolo trăiește dumnezeu!” - deși pentru ea ”dumnezeu” nu exista și nu existase niciodată în înțelesul universal valabil acceptat. A făcut o fotografie cu fragmentul acela de ”Adevăr”: o pulbere aurită se revărsa peste și printr-un curcubeu ..... și aș vrea să am acum la îndemână fotografia respectivă, care timp de 20 de ani a stat lipită pe unul din dulapurile mele de bucătărie din București! 
*am găsit-o!!! - e o fotografie scanată, nu aveam digital atunci și din păcate nu se vede pulberea aurită care cădea din cer. Era o .... ploaie fină, super-fină și când te uitat înapoi prin perdeaua de apă vedeai o ploaie aurită ....particule minuscule trecute prin spectrul de culori al curcubelui ce se vede în pozele de mai jos

 Petecul acela de lumină - la aia mă refer ....
Și nu pot să nu mai adaug și alte două fotografii făcute în aceeași după-amiază:

      la 39 de ani a avut un stupid accident cu bicicleta despre care nu și-a amintit niciodată nimic. se întâmpla într-o sâmbătă la ora prânzului. și-a revenit în simțiri luni după-amiază. în spital. 

      la 47 de ani un medic i-a spus că are o tumoare în rinichiul stâng. două săptămâni extreme, după care a urmat o investigație. nu a (mai) fost găsită nici o urmă de tumoare.

   în același an a ”suferit” un burn out.

     împlinise 48 de ani când, căptușită cu o pneumonie, a avut puternice accese de febră și delir. atunci a început să fie mai atentă la anumite ”izvoare de căldură” pe care le simțea în interior, printre organe.

      la 49 de ani și o zi a avut o ... un fel de experiență marcantă manifestată de febră intensă și un ”dialog” direct cu probabil cel mai important organ al eului nostru: inima. 

       de la acel dialog au apărut unele schimbări, care continuă.

Felicitări! V-ați decis pentru un update al conștiinței de sine. Procesul de actualizare începe în câteva minute.

*******

Să-ți explic de ce nu a funcționat atunci, în urmă cu 21-22 de ani, C.

Când te-am întrebat de ce nu avortezi, în toamna aceea a lui 2000, mi-ai spus doar atât: ”din motive religioase.”.

Știam că niciodată nu ai fost de acord cu avortul meu din urmă cu doi ani, dar nu-mi păsa. Nici acum nu-mi pasă. Nu m-ai întrebat niciodată de ce am decis să nu aduc pe lume încă un suflet, răspunsul nu cred că ar fi fost pe înțelesul tău. Nu doream să mai aduc un suflet într-un sistem cu care nu eram și nu sunt de acord, nu vroiam să fiu pusă în situația de a fi o mamă obligată de sistem să-și vaccineze copilul, să și-l bage în uniforme, să-l hrănească cu toate otrăvurile la care aveam acces în lipsă de altă sursă de alimentare, să-l apere în fața părerii celorlalți și lista poate continua, dar asta e altă discuție. Nu m-a întrebat nimeni vreodată cu adevărat de ce am luat decizia respectivă.  Nu am vrut să contribui și eu la Matrix-ul care ne seacă de viață pentru că așa vor alții .... să mai ofer Sistemului un Sclav .... dar Nimănui nu-i păsa în definitiv. Dar eu te-am întrebat .... pentru că nu te știam să visezi la statutul de mămică ....

Dacă măcar atunci, în 2000, mi-ai fi explicat în termeni mai puțini fanatici, cum defineai tu ”religia”, aș fi avut cu siguranță deschiderea să te înțeleg. Dar acum, privind în urmă la felul cum ai încercat să mă atragi către cercul vostru de preocupări, doar pe baza a ”crede și nu cerceta” înțeleg de ce nu a funcționat. Ne-am lovit în termeni, în bariere de comunicare și mai ales în atitudini discordante.

   Nu putem fi deschiși la fenomene pe care nu le înțelegem dacă noi înșine nu trecem prin anumite stări. 

   Plus de asta, atâta timp cât termenul de ”religie” este înțeles și acceptat ca ”un dumnezeu cu barbă albă așezat pe nori”, nu ai cum să mă convingi. Chestia care nu se ”pupa” pentru mine: mersul ăla la biserică. De Paște, de exemplu. Am fost o dată cu tine și mi-a ajuns pentru toată viața să-mi dau seama ce spălare de creiere e acolo. Dumnezeul e în noi, nu în mâinile preotului și nici în turla bisericii.

Dacă măcar tu ai fi știut că de fapt ”religia nu este un dumnezeu cu barbă albă așezat pe nori”, ci că noi, fiecare dintre noi suntem un potențial creator imens ..... atunci am fi găsit un limbaj comun de comunicare. Dar așa, venind mereu în persiflare și vrând să-mi dovedești superioritatea ta spirituală vs. nimicnicia mea materială ...... în timp ce te duceai la biserică .... ca să ce? Să găsești Spiritul pe care nu îl găseai în tine? Întreb și eu, că nu pricep ...

   Acum înțeleg de ce doar 10 sau 12% dintre milioanele de oameni care dau bani pe seminarii de iluminare și pretind că aplică ceea ce aud acolo sau ceea ce citesc în cărți de genul ”The Secret” reușesc să ajungă la rezultatele dorite.

    Dacă ești printre cititorii care, uitându-se înapoi în viață, poate afirma: ”Viața mea arată așa cum mi-am dorit.”, atunci nu este nevoie să-ți explic, căci știi deja cum funcționează Viața.

Știi deja că tot ceea ce ai este reflexia propriilor gânduri. Dar nu primim ceea ce dorim, ci ceea ce simțim ..... și aici e mult de explicat (pe viitor).

***** 

Mi-ai spus acum că după 12 ani de ”iluminare” ai renunțat la tot și ”ai cerut să fii un ignorant ca toți ceilalți”, alegând să trăiești ca toți ceilalți.

Pentru cineva care pretinde că ”a fost acolo, sus, sus, în lumea energiilor și a spiritului” ....... de ce ar renunța după 12 ani? Ce nu s-a potrivit? Ce a intervenit? Teama de izolare? Teama de a nu fi înțeles? Saturația de a fi izolat? Sictirul manifestat de ceilalți? Ai obosit sau ce s-a întâmplat?

Din moment ce ai ales cu cine să faci copilul, din moment ce ai ales să faci un copil, înseamnă că de acolo, din înaltul spiritului tău, ai știut exact ce urmează. De ce să renunți după aceea?

Sau de ce să decizi ceva care implica renunțarea respectivă?

Sunt doar întrebări retorice, nu aștept răspuns. 

Spun doar ce ți-am spus zilele trecute: ”ce ne mai rotește Viața asta, C., ce ne mai rotește .... cine ar fi crezut?” 
Am suferit ca bleaga ”pentru tine” și am căutat soluții și nu pricepeam de ce nu trebuie să fac asta, căci fiecare are ceea ce își crează .... 
Când ”mi-ai dat peste nas” cu un neargumentat ton de Mamă a Tuturor Adevărurilor că tu nu ai avut nevoie să ajungi în Himalaya, ca mine, că tu ai fost deja acolo - mi-am dat seama că nici rămășița de relație care mai respira între noi nu are vreo șansă. Nu știu dacă tu ai priceput vreodată că ai spus atunci și de ce ai simțit nevoia să plesnești cu o afirmație care nu avea nici o legătură cu mine. Nu am spus niciodată că mă duc în Himalaya ca să ”mă iluminez”, eu m-am dus să simt munții, spiritul lor, natura în sine, să calc pe urmele unei legende, să mă regăsesc sau găsesc .... nu m-am dus la un ashram sau la un guru sau mai știu eu ce. A fost ultima dovadă menită să mă trezească la realitate, cum că orice tentativă de discuție între noi era ca două linii paralele care nu se vor întâlni în veci. La o adică, nu ai fost cu mine acolo și nu știi ce am simțit eu. Și nu pricep de ce Himalaya trebuie să fie singurul punct de plecare pentru high spirituality .... Mergi acolo, preumblă-te pe cărări mai mult sau mai puțin umblate, rătăcește-te la 5.000 de m, lasă-te doborâtă de boală, simte-te renăscută la aproape 6.000 de m, lasă-te cuprinsă de epuizare și disperare, continuă să mergi ..... și vorbim după aceea care e chestia.
Viața abia de acum devine interesantă, C. - și cum ți-am zis în 2001, atunci pe bancă în parc, s-ar putea ca tu să ”fii mai câștigată” la final ........................... 

********

Puterea Prezentului. Trecutul e doar un spirit al creierului. Acest spirit ne orbește și ne blochează. Inima este cea unde găsim răspunsurile! Inima înseamnă Acum.

Mind over  Matter - este ceva ce oamenii nu au putut accepta, deși adevărul stă la vedere împrăștiat pe tot globul, sub nivelul mărilor și oceanelor, precum și altitudine. Mărturiile arheologice pe care nimeni nu le-a putut explica până acum devin explicabile.

Sunt la începutul a Ceva Nou care îmi oferă confirmări și răspunsuri și faptul că le am îmi conferă liniște și curaj.

Am o serie de multe întrebări ale căror răspunsuri încă nu le știu.

Experimentez chestii fascinante și încerc să urmez simțurile în alt mod, diferit de cel practicat subconștient sau inconștient până acum. 

Aseară a venit la mine în vizită o fetiță fermecătoare de 9 ani. Am vorbit despre jucării, joacă, dorințe, familie și nebunii d-astea. O vedeam că nu se dă plecată de la mine și nu mai știam ce să fac, începusem să intru puțin în teama că habar nu am cum să mă comport, ce pot eu să-i ofer, cu ce pot eu să o distrez în definitiv? Și am întrebat-o dacă ea crede în puterea gândului, dacă crede în faptul că dorințele noastre pot deveni realitate. Și m-a plesnit la intelect când mi-a zis că da, de fapt ea crede și că a auzit de puterea gândurilor și a meditației ..... 

Când am început la Academie cursurile de Mental Trainer nu am realizat că nici măcar această alegere spontană nu este întâmplătoare. Pentru că Mental Trainer are o legătură directă cu toate aceste noi domenii pe care le ”investighez” de câteva luni. Și acum mi se centralizează oarecum, din diferite direcții, un volum de informații care momentan este prea mare pentru a-l putea prelucra. E ca un ocean curgător care năvălește și mă ia un pic prin surprindere și vreau să învăț, să încerc, să repet, să insist să renunț la acele valori și obiceiuri care mi-au adus doar mizerie până acum. Timpul își va spune cuvântul. 

Cert este însă că dacă accepți, dacă crezi în aceste chestii și începi să aplici conștient anumite principii, începi să experimentezi și să aduci din subconștientul propriu la suprafața conștientului - atunci toată viața ta capătă alte unghiuri de abordare și culorile se schimbă.

Mă număr de fapt printre oamenii care, uitându-se înapoi, pot spune răspicat: ”Majoritatea dorințelor mele mi s-au împlinit. Și nu doar atât, dar fiecare dintre ele s-a împlinit exact în maniera în care eu mi-am dorit să se împlinească. Când am vrut să am o relație cu tipul X pentru chestia Y pe perioada Z delimitată, am avut-o. Când am vrut să ajung în Himalaya pentru durata de minim X săptămâni, cu un buget de minim Z euro exact așa s-a întâmplat și asta chiar de două ori! Când mi-am dorit să plec din țara R în condițiile Q exact așa s-a întâmplat, condițiile Q au fost exact îndeplinite. Nu mi-am dorit W sau Ț ... ei bine nu am avut W sau Ț, doar că exprimarea dorinței nu a conținut o negație, ăsta e unul din micurile trick-uri pe care mulți nu-l știu. Nu există negație în ceea ce dorești, căci tot ceea ce ne dorim vine către noi, indiferent că e pozitiv sau negativ, ține de noi, de cum ne formulăm gândurile și cum trimitem undele de energie în Univers. Acum că sunt mai aproape de a înțelege care e treaba, pot lucra la acele aspecte ale vieții mele unde până acum nu am reușit să trec de punctul G! Și când manifestarea va deveni realitate voi reveni cu amănunte!”

Deodată încep să-mi văd propria Aură și să-mi simt propriile Chakre .... și mă uit la fotografia asta tot mai des ..... cine știe la ce mă refer, va vedea în ea ceea ce văd și eu. Și nu mă refer la pisica de pe costum, cu siguranță :-)