Blocajele din viața ta

 ”Aveam 18 ani și eram la masa de seară în familia unei mătuși. Ea venise de la muncă și cei doi copii ai săi veniseră de la școală. Și am asistat la un proces de comunicare între acești membri ai familiei, care mie îmi era pe atunci străin. Mama discuta în liniște cu copiii, îi întreba ce au făcut la școală, cum se simt, ce noutăți au, dacă îi preocupă sau dacă îi îngrijorează ceva. Și apoi m-a întrebat și pe mine și atunci am simțit așa un rău în interior. Era ca o revelație să îmi dau seama că la mine acasă nu existase niciodată așa ceva (așa cum eu am descoperit la pubertate că nu toți copiii sunt snopiți din bătaie acasă!!!) și în momentul acela mi-am dat seama ce diferență enormă implică această schimbare de scenariu și ce impact puternic au aceste detalii în viața noastră de familie, începând de mici copii. Un dialog natural între mamă și copii era ceva ce eu nu cunoscusem. La noi în familie totul se derula altfel: veneam de la școală și ne așezam la masă. Nimeni nu vorbea cu nimeni, nimeni nu punea întrebări, iar în fundal se auzea televizorul. Și de cele mai multe ori la televizor era ora de știri, adică știri despre atentate, violență, violuri, infracțiuni și toate nebuniile care se întâmplă în fiecare secundă prin lumea întreagă.

Deci diferența, la nivel emoțional, ar fi cam așa:
În familia A se discută despre fiecare în parte. Mama îi ”provoacă” pe copii să vorbească despre ceea ce îi preocupă pe ei. Schimbul de informații din cadrul familiei are legătură cu fiecare individ în parte, inclusiv cu emoțiile lui, nu doar cu lumea lui exterioară și, în sine, au legătură cu nucleul familiei care dă stabilitate emoțională subconștientului pe termen lung. Această stabilitate emoțională ne călăuzește toată viața noastră de adulți, absolut fiecare dintre noi este călăuzit în toți anii de maturitate de aceste energii absorbite în copilărie.
În familia B comunicarea nu există, sau atunci când există nu are nici o legătură cu membrul familiei. Acolo informațiile vin dintr-un mediu care nu are nici o legătură cu familia, un aparat – că e televizor, radio sau internet nu contează -. Aparatul acela introduce în casă, în familie, în subconștientul fiecărui individ prezent știri din exterior care nu au nici o legătură cu individul la nivelul său emoțional, la nivelul nevoilor sale de exprimare. Ceea ce se numește otravă practic.

Un factor esențial în povestea asta este faptul că în timp ce acest flux de informații curge, cei prezenți în încăpere mănâncă. Asta înseamnă că la nivel organic și mental lăsau să se scurgă substanțe nocive - cazul familiei B. Mi-amintesc că mereu sufeream de dureri de stomac, de pildă. Foarte adesea aveam accese depresive, modificări ale epidermei (iritații, aparent fără motiv), dureri de cap și tot felul de dezechilibre cărora de multe ori nu le acordăm atenție.
Nu vreau să afirm acum că acel ritual al mesei care se derula la noi în familie era 100% de vină pentru simptomele mele, dar acum știu sigur că influența era majoră. În timp ce mâncam asimilam mental informații negative.
Organismul nostru se alcătuiește în proporție de 80% din apă. Și toată lumea știe între timp că apa reacționează (click) la cuvinte și tonalități, a fost dovedit de japonezi și oricine poate face testul acasă. Ca urmare, informațiile negative pe care le asimilam în timpul mesei aveau un impact major asupra structurii celulare din organism, căci organismul nostru se alcătuiește din celule. Așa cum cristalele din apă se modifică în funcție de cum le vorbești, reacționând într-un anume fel la cuvinte precum ”dragoste” și în cu totul alt fel la jigniri, ură, vulgarități, înjurături, tot așa și celulele organismului nostru reacționează la ceea ce captează din exterior și ele captează tot ce ne înconjoară la nivel fizic și mental. Pentru cei care nu sunt prieteni cu anatomia: corpul nostru este alcătuit, la nivel microscopic, din celule, celula fiind cea mai mică structură vie. Celulele pot fi antrenate, educate. Gândește-te că organele sunt alcătuite din celule, mușchii, creierul, arterele, venele, oasele ... absolut tot!
Revenind la scena de la masa familiei mătușii mele și la modul natural și armonios în care cei prezenți comunicau:
Mama pune întrebări, copiii răspund, apoi pun și ei întrebări și mama povestește despre cum a fost ziua ei, ce și cum se simte. În momentele acelea am aflat ceea ce îmi lipsea de fapt în viață până la acel moment. Ceva despre care nici nu știusem că există. Mi-am dat seama cât de limitată eram în percepțiile și nevoile mele. Mi-am dat seama de unde proveneau toate suferințele mele și a durat câțiva ani de la acest eveniment până am reușit să prelucrez ceea ce se formase în primii 18 ani de viață petrecuți într-un mediu practic nociv și limitativ. Era clar că aveam nevoie de vindecare pe mai multe planuri, chiar dacă ”oficial” nu eram declarată a fi ”bolnavă cu acte în regulă”!

Am realizat în momentele acelea ce înseamnă o relație comunicativă, ce înseamnă o relație, ce înseamnă comunicarea practic și cât de puternic este impactul comunicării și al lipsei de comunicare asupra mentalului nostru. Totul se asimilează, fie că e pozitiv, fie că e negativ. Habar nu avem .... mă uit în jur la cunoștințe, prieteni și abia acum înțeleg de ce unii nu pot trăi fără să vorbească, fără să comunice, fără să fie ascultați și luați în seamă. Acum înțeleg de ce se diferențiază atât de puternic aura celor care au crescut în lipsă de comunicare (izolații) de aura celor care sunt obișnuiți să comunice (comunicativii). De ce izolații au tendințe majoritar depresive, de auto-izolare și auto-victimizare.
Comunicarea este în sine un aliment extrem de important pentru suflet, pentru mental. Comunicarea este dorința de a transmite, de a se face auzit, de a asculta, de a reacționa la ce spune celălalt, de a face schimb de informații, indiferent de ce natură sunt ele.
La mine acasă eram obișnuită să comunic doar raportat la performanțe. Că am făcut curat în bucătărie foarte bine sau că am desenat ceva în mod deosebit. Erau evaluate rezultatele, dar despre emoții, gânduri, necestități la nivel sufletesc ..... nu mă întreba nimeni niciodată și nici eu nu simțeam conștient nevoia unor astfel de discuții, nu știam că există!!

Ce au toate acestea de-a face cu blocajele din viața mea?

E foarte simplu, deși complex, de explicat acum, când știu și înțeleg procesele. Felul acesta de viață ”în tăcere” duce practic la izolare. O izolare profundă de care nu îți dai seama mulți ani. Trăiești practic într-o lume a ta și ești captivă în propria colivie, fără să știi că ai cheia. La nivel conștient nu realizezi cât de prăbușit este subconștientul tău care urlă după atenție, exprimare, căldură, apropiere, reacție. Nu ajută să ai doar secvențe de comunicare sau să trebuiască să te prezinți la raport de genul cum că mama sau tata și-aduce aminte sporadic de tine, ca ființă umană, te cheamă la raport și zice: ”Așa, copila mea dragă, ia povestește tu acum ce s-a mai întâmplat la tine în ultimele săptămâni.” Și atunci trebuie să zici ceva, ești obligat să dai ceva de la tine, așa, brusc. Este o situație care nu ajută de fapt, căci ești oarecum forțat de împrejurări să spui ceva, deși legătura nu există. Nici un copil, nici un adolescent nu face față realmente unor astfel de situații. Situația e grea și încarcă sufletul și subconștientul. Situația e jenantă, e penibilă, copilul nici nu înțelege ce se petrece, nu e ceva natural, e un artificiu creat de adult în ignoranța și nepăsarea lui. Copiii, adolescenții au nevoie de continuitate, nu de dragoste cronometrată și discuții planificate pe o agendă de lucru!! Nu trebuie să fie obligați să dea ceva, pentru a primi ceva în schimb, pentru că asta se întâmplă aici. Tata și-a adus aminte că trebuie eventual să mă vadă că exist, că respir, deci ca să-și ușureze conștiința și să bifeze ”rezolvat” pe agenda de lucru mă întreabă ce mai fac. Eu sunt obligată să prestez pentru a primi fărâma lui de atenție. Și cu asta meeting-ul poate fi declarat de succes or WTF is that?! Mai rău este când în situații d-astea primești o bomboană sau ceva bani de buzunar! La asta se rezumă valoarea ta???

Ce poți face cu blocajele?
Important este să iei la cunoștință că ai un blocaj și că vrei să ieși cumva din el.
Re-stabilește-ți valoarea ta interioară la momentul analizei. Aceasta este situația ta de fapt în momentul actual. Asta e important. Tu ești singurul care te poate evalua, așa cum tu ești singurul care te poate vindeca.
Dacă te ajută, apelează la valori intrinseci. Cât valorează munca ta, de pildă? 8 euro pe oră, 25 euro pe oră sau 1.000 euro pe oră. Stabilește valoarea asta. Ia banul ca un instrument de recunoaștere și vezi care este limita pe care ți-o stabilești. Vezi cât anume permiți tu să primești. Nu te gândi în acest proces că asta e valoarea ta pe oră sau că e vorba să pui mâna pe niște bani luând de la alții. Esența procesului constă în a crea o scară de valori care să rezoneze cu capacitatea ta de înțelegere și pasul către autoevaluare este vital. Astfel poți practic vizualiza blocada în care te afli. Poți vedea cum te-ai tratat până la momentul de față, ce valoare ți-ai dat și cum dorești să fii tratat în viitor. Cel mai greu, dar în același timp și cel mai simplu drum de acum înainte este să începi cu ceea ce îți dă sentimenul de teamă. Temerile tale vor fi punctul tău de pornire. 

Desigur, mulți vor spune că nu e bine așa, că e mai bine să lași lucrurile să curgă și să faci doar ceea ce-ți place. Dar dacă de exemplu ești o persoană care s-a izolat, care suferă, care se ascunde și fuge atunci când o situație apare – aceste atribute sunt punctele tale tari, din punctul meu de vedere. Și dacă vei continua să lucrezi cu ele, vei rămâne izolat și mereu gata de fugă din fața situațiilor și a vieții. Și vei rămâne la nivelul de 8 euro pe oră, chinuindu-te să-ți achiți facturile, căci acolo ai stat o viață întreagă și ți-ai făcut comod și cât de cât sigur și călduț, în timp ce afară te așteaptă practic o lume în care poți cunoaște un alt nivel de viață și dacă îți propui să câștigi o mie de euro pe oră, acest lucru e posibil, doar că la început va fi cam răcoare și chiar frig și incomod și nesigur. Și cam ăsta este jocul pe care majoritatea îl fac: se lasă blocați toată viața în joburi care nu au nici o legătură cu ei, lucrează pentru corporații în care nu se regăsesc, joacă teatru permanent, dar atunci când ajung acasă își dau masca jos și respiră. Dar teama că și-ar putea da seama cu adevărat unde se află de fapt îi face să nu-și acorde timp, așa că până a doua zi, când se duc din nou la același job, găsesc și au o groază chestii de rezolvat. Chestii importante, strigător la cer de importante – care nu valorează nimic pentru eul lor personal, e doar un ascunziș. Dar așa suntem dresați să gândim și să trăim și e greu să ieși din dresaj, știu asta. E greu, dar nu imposibil și din fericire sunt tot mai mulți care iau decizia de a ieși. Aleg să nu se mai trezească în fiecare dimineață la 4 sau la 5 sau la 6 pentru a se duce în același loc de muncă unde practic se otrăvesc singuri. Li se citește scârba, lehamitea și ironia pe fiecare falt al feței din momentul în care intră în birou, li se observă mascarada și oboseala generalizată doar privindu-i din spate cum merg pe culoarele firmei și dacă pot, atunci când se face ora oficială de terminarea programului, ”dau cu capu-n ușă” și duși au fost, fug de parcă îi ustură tălpile. Și când îi întrebi de capul lor, habar nu au că au un cap ..... discuția poate deveni instant marginea unei prăpăstii și îi vezi cum se retrag în cele din urmă, căci întrebările astea sunt incomode, îi scoate din falsa zonă de confort care nu e altceva decât agonie.

Atâta timp cât goana ta după ceva nu va înceta, nu-ți vei putea descoperi adevărata valoare și realele necesități care să te facă fericit. Alergi după 10 euro pe lună în loc de 8, pentru că pasul de la 8 la o mie ți se pare imposibil; alergi după recunoaștere din partea unora care nu ți-o pot da, dar atâta timp cât tu pe tine nu te cunoști și nu te recunoști, cum să te cunoască și re-cunoască alții?? Alergi după iubire din exterior, dar atâta timp cât tu nu te iubești pe tine, cum să te iubească alții?! Și tot așa .... Ah, șeful tău nu te iubește, fii liniștit! Ești doar un bun instrument de lucru și șeful tău e pus acolo să dovedească că poate plăti oameni buni cu bani puțini, așa că scuza asta despre lipsa de buget e doar o minciună, în caz că nu știi. Ești înlocuit oricând cu altul la fel de bun, dar mai ieftin.

În momentul în care îți vei lua viața sub lupă – nu ai nevoie de microscop! – și vei analiza fiecare aspect și vei scoate emoțiile la suprafață, independent de orice factor extern – mama, tata, soțul, fratele, copilul, vecinul, colegul, șeful etc. – și vei simți DURERE, atunci vei știi că SUFERI. Și atunci ar fi momentul să începi să fii conștient de faptul că poți schimba starea de fapt, DACĂ VREI! Nimeni nu se vindecă împotriva voinței sale și este științific dovedit acest lucru. Atunci vei știi că viața ta la acest moment este doar un blocaj imens, că totul stagnează, că nu există emoții noi, pozitive, că există o oboseală generalizată, o lehamite ignorată și o presiune covârșitoare. Fă experimentul cu abordarea unui copil care nu ia în calcul variantele sau temerile. Căci dacă vei analiza de genul ”Ce am, ce sunt acum ... hm .... având în vedere că nu văd alte perspective, mă mulțumește deplin!” - atunci vei rămâne sigur în blocaj, pentru că nu ai cum să vezi alte perspective!! Visul meu de a ajunge în Elveția sau Himalaya s-a exprimat mental în timpuri când abia îmi achitam întreținerea la bloc și cu pașaportul românesc nu aveam nici o șansă să primesc viză pentru aceste țări, de pildă!!!! E un banal exemplu, dar fără exemple e greu să pricepi. Și visul s-a manifestat totuși, beyond my imagination at that time!!! (Legea Atracției și a Rezonanței funcționează!).
Următorul stadiu este să definești ceea ce vrei. Ce dorințe ai? Ce talente ai? Cum pot ieși din blocaj? Cum pot schimba macazul? În ce direcție vreau de fapt să pornesc? Acum sunt aici, unde vreau să fiu mâine?
Poți schimba direcția vieții tale atunci când te asculți cu atenție. Și din propria mea exeriență pot spune că sportul de anduranță este sigur un mijloc prin care te descoperi și înveți să îți asculți organismul. Organismul ca tot unitar, fizic și mai ales mental. Când ajungi la acest nivel, ești pe drumul cel bun și acum înțeleg de fapt ”de ce Ironman?” și de ce maratoane montane de alergare sau de mountain bike. Acum înțeleg multe .... așa cum înțeleg și PAUZA în care stagnez deocamdată, fiind de fapt un vital pas înainte spre alte orizonturi, mult mai importante pentru viața mea viitoare. 
Foarte mulți afirmă că de fapt nu avem nevoie de nimic din afară, că putem rezolva totul de unul singur. Dacă ar fi așa, nu ar mai exista dezechilibre psihice, nu ar mai exista psihiatrii, psihologi, terapeuți și antrenori mentali și toată lumea pe Pământ ar fi fericită și împlinită. Este ceva adevăr în această afirmație, dar nu e chiar așa 100%. Suntem ființe sociale și stările noastre psihice sunt puternic influențate de recunoașterea din afară, de suma de bani cu care suntem plătiți pentru munca noastră. Există viață în afara societății actuale, fără doar și poate, dar foarte puțini oameni se izolează de bună voie și găsesc fericirea într-o peșteră hrănindu-se cu lumina soarelui. Există tot mai mulți oameni care ies din sistem, renunță la societatea asta, se retrag în păduri sau prin locuri încă neștiute de toată lumea, dar și acolo vor crea mini-societăți sau triburi. Și se vor raporta la ceilalți, pentru că fiecare e important, fiecare e special (click) ....

Ca urmare, fă cunoștință cu tine, acordă-ți timp și notează ce ai nevoie ca să te simți împlinit, ca să te simți ”acasă”, ca să te simți tu însuți, ca să simți că trăiești viața ta, nu a altuia. Este singura soluție să ieși din blocaj. Să ajungi să-ți cunoști vocația și să te dedici ei. Și atunci munca ca proces va căpăta cu totul alte valori, atunci vei putea trăi în mod natural, atunci se vor crea legăturile, procesele și mecanismele de care ai nevoie cu adevărat, vor dispare dependențele și temerile. Vocația nu este ceva întâmplător, este ceva predestinat. Cele mai importante descoperiri și lucrări de artă au avut la bază vocația, pasiunea creatorului lor. Când ești pasionat de ceva nu mai contează că nu dormi nopțile sau că nu mănânci cu zile pentru a te deda muncii tale. La mine e scrisul, de pildă. Și desenul. Primele mele talente pregnante care s-au manifestat în copilărie, dar pe care le-am ignorat și amânat, lăsându-mă furată de vârtejul vieții ..... 

Let your mind outside .....

Și mai am două puncte pe lista vocației, dar deocamdată prelucrez temerile care nu mă lasă să ies în public :-)

Conștientizează faptul că trecerea peste temerile tale implică un anumit nivel de durere. Dar durerea din acest caz este cu siguranță mult mai mică față de durerea cu care te-ai confruntat în toți anii din urmă și că rezultatul va fi practic renașterea ta, vei intra în alt univers și vei primi de la Univers tot ceea ce ai reprimat toți anii din urmă!
Lasă-te inspirat, caută și găsește cărțile potrivite, textele potrivite, seminariile potrivite pentru noua ta viață. Vei vedea că atunci încep să apară și oamenii potriviți care vor rămâne în preajma ta, indiferent dacă sunt oameni care la momentul acela au ei nevoie de tine, sau dacă la momentul acela apar pentru a te ajuta pe tine pe noul drum. 
Dacă e cazul, învață o limbă nouă dacă în limba respectivă sunt cele mai multe informații (recomand engleza și germana, afluxul de informații este aproape infinit în aceste două limbi). Există instrumente fascinante pentru a trece prin acest proces, trebuie să decizi ce alegi și cum le combini. Exemple: meditația, metode de relaxare, sport cu anumite intensități, antrenament mental, vizualizări concrete ale fiecărui pas, ale fiecărei imagini pe care ți-o dorești în viața ta. Fă-ți ”cutia ta cu bijuterii” în care pui imaginile și textele pe care le dorești în viața ta - tot ce pot spune, din nou și din nou (și dovadă stă acest blog de 8 ani de zile!) - este că DORINȚELE SE ÎMPLINESC, indiferent că sunt ”bune” sau ”rele”. Depinde de tine cum le definești, gândești, formulezi, exprimi, îngrijești ...... Și atenție: TEMERILE tale se îndeplinesc, deci învață să nu mai ai temeri!!! Este ceea ce mi s-a întâmplat mie de multe ori, dar mai ales la final de 2014 și apoi în 2015!

Investește timp și energie în lucrurile astea, nimic nu se întâmplă de la sine și nimic nu se întâmplă peste noapte. Dacă te găsești, regăsești, dacă te iubești și te apreciezi, vei decide să faci acești pași spre propria eliberare. Vei vedea că schimbările apar pe toate planurile vieții tale și a celor din jurul tău care cred în tine și care poate au nevoie de tine ca sursă de inspirație. Viața ta nu se schimbă dacă tu rămâi același.
Fii curios să te descoperi pe interior și totul vine apoi de la sine. Ai curajul schimbării, asumă-ți riscurile și devin-o conștient că viața ta e responsabilitatea ta.

P.S.

Acesta fu un fragment din povestea cuiva care a ajuns să înțeleagă și să aplice ”regulile de aur ale vieții”. Dar ..... lucrurile nu se întâmplă peste noapte, să fie clar! Îți trebuie câteva luni, chiar un an, până să înțelegi și să accepți mecanismele. Apoi ai nevoie de timp să le aplici. Așa că .... start now!!!

Sursa pozelor: Google free library