Aventuri de alt tip: traficul vienez și din împrejurimi (+400 km)

De fiecare dată când sunt prin trafic - la volan, pe bicicletă, ca pieton sau în alergare (deși în alergare nu prea ajungi în trafic, că nu ai de ce) - simt imboldul de a descrie ce văd pe-aici și ce mi se mai întâmplă din acest punct de vedere. Despre peripețiile din România am tot scris:

Roboți în trafic - București 

”Mașina mea, umbrela mea cea de toate zilele”

București: cu metroul

Intelectualii (șoferii adică) și proletariatul tâmpit (bicicliștii, adică)

Acum, dacă tot e ăsta blog (și) de călătorii, să vedem cum e pe altă planetă. Azi prezint Viena și ”împrejurimile”.

LA VOLAN

Când pleci din România, pleci traumatizat clar. De multeeee chestii, lista mea e lungă. Eu am devenit șofer în București în 2006, odată cu achiziționarea unei mașini personale. După o lună, vroiam să o vând. Prinsesem deja frică de trafic, deși prin martie-aprilie 2006 Bucureștiul arăta încă decent și avea o față chiar umană, din punctul de vedere al traficului și numărului de autoturisme - circulante sau staționare -. Taman din primăvara-vara 2006 a început marea nebunie și desfigurare nu doar a orașului, dar și a caracterelor oamenilor. Astfel că prin 2013 și 2014 situația era deja alarmantă, adică cu pistoale, pumnale, bâte și bătăi prin trafic, hărțuieli, forțat la greu culorile semaforului și trecut la greu pe roșu clar, fără avertisment și fără scrupule. Violență gratuită între șoferi și bicicliști, între bicicliști și pietoni și circul de stat își continuă probabil reprezentațiile.

Mi-a luat mult timp să mă relaxez în trafic prin Austria. De fapt mint: mi-am dat seama că sunt pe altă planetă cam din ziua intrării, la începutul lui mai. Eram prima oară cu mașina în afara granițelor României, deci șofer fără experiență. În România circulam cu mașina doar pe distanțe lungi, ca să pot ajunge la concursuri. Prin București am circulat puțin în 2006, mai puțin în 2007, mai des în vara lui 2008 și din septembrie 2008 nu am mai ieșit cu mașina prin Capitală. Din 2009 am circulat exclusiv cu bicicleta din dotare, indiferent pe unde am lucrat, adică am renunțat și la mijloacele de transport în comun. Parcurgeam cu mașina în jur de 3.000-max. 5.000 km pe an, iar iarna nu am condus niciodată!!

În Austria, în șapte luni de zile, am rulat aprox. 4.800 de km, dintre care cam 800 km prin oraș. Numai drumul Viena-Zell am See, dus-întors, de două ori, înseamnă 1.600 km și cum trenul revine relevant mai scump ... m-am dus cu mașina personală.

Situația este copleșitoare prin următoarele aspecte:

a) Toți cei implicați în trafic respectă regulile de circulație. Desigur că mai există pietoni care traversează aiurea, dar raportul ar fi poate de 1%. 

b) Nu am auzit mai mult de două claxonări în aceste șapte luni de zile.

c) Pe autostrăzi, traficul este foarte energic, nu ai timp să te plictisești. Este complex. Sunt 2-4 benzi pe sens cu multe ieșiri și intrări, tot timpul apar schimbări. Cei care intră, nu intră ca boul în gard, ci cumpătat. Cei care sunt deja pe bandă, îi lasă pe cei care au intrat să se încadreze. Fără nervi, fără claxonări, fără flash-uri, nu există așa ceva pe-aici!!! În unele locuri, infrastructura te educă, sunt mesaje de genul: ”fii atent la trafic, lasă telefonul mobil jos!”, ”lasă-i pe cei care intră din dreapta să se încadreze, fii corect în trafic!” etc.

d) Politețea este la ordinea zilei și asta dă atmosferei din trafic o anumită nuanță de armonie.

e) Românii ar spune că austriecii conduc încet. Eu spun că se conduce prudent și se are grijă de ceilalți și de reguli.

f)  Dacă limita de viteză este 50 km/h, apoi să știi că se conduce cu 49, nu cu 61, ca în România, indiferent că este 6 dimineața, unu la prânz sau 11:30 noaptea! Există pe ici-pe colo, mai ales la intrarea în localități mici, o monitorizare electronică foarte prietenoasă. Dacă limita e 50 și viteza ta este sub 50 sau 50, primești un SMILEY mare. Dacă depășești .... nu știu ce primești, că nu am văzut pe nimeni depășind, probabil o mutră încruntată (!!)

g) Distanța dintre autoturisme este sfântă! La radio este un spot publicitar permanent aproape, de câteva secunde, unde se explică că la o viteză de 100 km/h, distanța necesară pentru o reacție în timp, în caz de ceva, este de min. 50 m și că această distanță înseamnă 2 secunde. Deci ce te costă să stai cu 2 secunde în spatele celui din fața ta?! Pe drumurile naționale (B ar fi DN în RO), distanța asta se respectă și mi-aduc aminte că în 2010 mergeam la Maratonul Medieval de mtb din Mediaș în mașina unui tip. M-a căpiat de cap și de stomac, că el nu îl lăsa pe cel din fața lui la o distanță mai mare de 3-5 m și orice discuție amicală cu el a fost în zadar. ”N-are mă, ce să se întâmple, că frânez imediat!” Și așa a mers dus-întors de am zis că never ever în viața mea nu mai calc în mașina lui.

h) Când se dă verde pentru mașini .... oh, aici e superb!! În primul rând, culoarea galbenă după roșu durează cam 2-3 secunde, poate 5 uneori. Mulți pornesc motorul atunci. NIMENI nu forțează culoarea galbenă. Se pornește încet și nimeni din spate nu claxonează frateeeee, fie coada cât de lungă, pe bune!! Culoarea galbenă după verde clipocește și ea pentru 2-5 secunde, deci ai timp să oprești și nimeni nu forțează, ca să fie prins pe roșu în intersecție. 

i) Dacă este o intersecție mai mare, mai complexă, dacă este șir de mașini, cei care rulează pe verde NU INTRĂ ÎN INTERSECȚIE dacă nu sunt siguri că au loc să iasă din ea în cazul în care se face roșu. Pentru că atunci ar bloca intersecția. Chestia asta e în București la ordinea zilei, sunt disperați, violenți, claxonează, înjură, se urcă pe șinele de tramvai, dacă ar putea s-ar urca pe mașina din față, doar să treacă ei, ei, ei sunt importanți, restul ducă-se dracu, să moară!!

j) Pietonii se asigură chiar și când traversează pe zebră, nu se bagă cretinește pe principiul ”zebra e teritoriul meu, așa că mă bag oricum, oricând și dacă vreau merg până la jumate și mă-ntorc și iar mă-ntorc și stau așa cu piciorul pe zebră să moară ăla de la volan, sâk!!”

k) Foarte multe străzi de ieșire, de regulă cu un singur sens de mers, sunt traversate de banda pentru bicicliști. Șoferii respectă acest lucru și opresc înaintea benzii de bicicliști, asigurându-se că nu vine vreunul.

l) Mai sunt segmente fără bandă pentru bicicliști și atunci biciclistul merge pe carosabilul pentru mașini. Nu am fost niciodată claxonată sau grăbită sau hărțuită, jur!!! Dacă pedalam între localități și segmentul de drum era mai îngust, astfel încât mașinile nu mă putea depăși, se forma șir în spatele meu și mă depășeau când le permitea infrastructura, dar nu m-am simțit niciodată în pericol sau cum că aș încurca ceva, pe cineva!! Segmentele de acest gen nu prea au lungimi mai mari de 500-800 m.

m) Șoferii folosesc semnalizarea la schimbarea direcției!!! Wow, ce au ăștia de pot și ce au românii de nu pot?! Ghiuluri fără număr, fără număr? Fracturi la degete?! Sau nepăsare și rea-voință, pe principiul ”lasă că merge și fără!”

n)  Nu am văzut mașini care să sară de pe banda 1 direct pe banda 3!

PE ȘA, BICICLIST

Și aici, politețea este la ordinea zilei.

a) Sunt mii de bicicliști pe-aici. Dar, de regulă, prin oraș bicicliștii nu circulă cu SPD-uri. Excepțiile sunt când au de traversat vreun cartier ca să iasă din oraș pe bicicletă, dar nu, nu se circulă cu SPD-uri. 

b) Nu există regula aia cretină că să te dai jos de pe bicicletă chiar și pe zebră semaforizată.

c) TOȚI bicicliștii din trafic respectă regulile de circulație. Dacă un biciclist încalcă o regulă și este oprit de poliție, dacă are carnet auto, i se suspendă carnetul auto și primește amendă ca și cum ar fi fost la volan. De ce? Pentru că dacă pe bicicletă nu respectă aceleași reguli de circulație pe care ar trebui să le respecte ca șofer, nu are ce să caute în trafic. Simplu! Dacă nu are carnet auto, probabil e amenda mai mare, nu știu.

d) O chestie care nu încetează să mă minuneze încă de fiecare dată este politețea ieșită din comun chiar și acolo unde NU EXISTĂ o lege scrisă, deci doar educația și bunul simț dictează. 

Pe Donau Insel (21,3 km lungime) nu există trafic motorizat. Doar mașinile de mentenanță ale insulei, care circulă de regulă dimineața de la 6 ca să curețe, ecologizeze, verifice, repare etc. Pe Donau Insel există însă trafic destul de intens, mai ales vara: pietoni, sportivi și animale. Donau Insel nu este o insulă a sportivilor, unde aceștia au prioritate și au dreptul să pedaleze cu 50 km/h. Nicidecum. Toți au aceleași drepturi. Există zone delimitate pentru copii, nudiști, grătăriști, pescari. 

Acum, toamna-iarna, insula e mai puțin populată. Circul 90% pe întuneric.

Întâlnesc alergători și alte genuri de sportivi (pe schiuri cu role, pe role, pescari), oameni cu căței la plimbare, vârstnici și părinți cu cărucioare. Rațe și lebede, clar.

Mulți au pus cățeilor la gât zgardă cu luminițe, astfel că îi vezi pe unde zburdă.

Că e zi sau noapte, când eu, ca ciclist, vin pe alee, ceilalți se dau la o parte. Cei cu căței, își cheamă cățeii și le distrag atenția până trec. Bine, și eu de regulă încetinesc, nu trec ca glonțul prin brânză :-)

Dar este chestia asta de reciprocitate care contează foarte mult. Totul cu zâmbetul pe buze, o comunicare tacită, multă bună-voință, respect.

La concursurile de triatlon, de pildă, frateeeee .... deci pe ciclism, atunci când te apropii de un ciclist din față, acela încetinește instant, te lasă să depășești și-ți acordă cei 10-15 m cât să nu facă el plasă, dar nu forțează ca nebunul. Dacă e mai bun ca tine, te va lua oricum. Deci am avut faze când mă apropiam să depășesc și sportivul din față înceta să mai pedaleze, ca să nu mă încurce. Și asta nu în primul pluton, ci de la mijloc spre coadă, să fim înțeleși!

PERPEDES

Nu am fost decât de 4 ori cu metroul, prin Viena. La diverse ore. Nu am văzut nebunia cu alergatul după locul pe scaune, cum e în București, isteria statului pe scaun.

Am văzut cedarea locului la persoane în vârstă și la femei gravide.
I-am văzut cum se aliniază pe scările rulante, zici că au făcut toți armata!!!! și lasă spațiu de trecere, frateeeee .... incredibil!!!!

Nu am văzut oameni care să aștepte trenul stând pe buza peronului, cum se stă în București. Toți păstrează o distanță de min. jumate de metru. De ce să stai frate, ca un dobitoc, pe margine și să te holbezi în tunel să vezi cum vine un tren de mare viteză? De ce, că nu am priceput niciodată în 20 de ani de București!!

Pietonii respectă culorile semafoarelor, clar. 

Spuneam și mai sus cred: nici ei nu pun imediat piciorul pe zebră cum au căpătat verde, de parcă ar fi luat startul la 50 m sprint și la finish i-ar aștepta un premiu de 10 milioane de lire sterline!
Plus de asta, austriecilor chiar NU LE ESTE FRICĂ DE PLOAIE, vânt și alte intemperii!!!

Clădirea în care lucrez are 12 etaje. Deci circulăm la greu cu liftul, de mai multe ori pe zi. LUMEA SE SALUTĂ ÎN LIFT, ce inepție!!! Dimineața, la plecare, dar și la prânz. La prânz se spune ”poftă bună”. Între 11:45 și 13:00 ăsta e salutul: ”Mahlzeit!”. Indiferent că e femeia de la curățenie, proprietarul concernului sau directorul mare sau colega de la recepție ori curierul. Indiferent de rang, salutul e sfânt, puțini, poate 1% sunt cei care nu salută sau nu răspund la salut.

Bărbații sar să deschidă ușa, să te lase să treci înainte. Păi aveam faze în România ... n-am să uit, la bloc, într-o seară, pe ploaie: veneam cu bicicleta de la birou, aveam rucsac în spate și o sacoșă în mână. Dobitocul de vecin de etaj intră în bloc și nu îmi ține și mie ușa deschisă, să pot intra cu bicicleta și cu bagajul. Mai aveam și eu 3 pași până la intrare. O lasă să se trântească după el. Așa că am rămas, mi-am căutat cheile, am pus sacoșa jos, cu o mână țineam bicicleta, cu alta descuiam, apoi cu un picior țineam ușa grea din fier .... circul de pe lume!

La ieșirea din garaj, săptămâna trecută, eram doi care porneam în același timp. Eu și un alt tip. Nu s-a băgat să plece el primul. A pornit mașina, dar apoi m-a văzut pe mine că aprind farurile și a staționat. M-a lăsat să pornesc, să plec, să cobor rampa și el a venit în urma mea.
Mașini parcate aiurea pe trotuare?!?!? ”Was ist das? Adică: cum se face chestia asta?!?!” - cam așa ceva.
Am fost săptămâna trecută prin alt orășel, am mers din Viena cam 18 km, să ridic un rezultat medical. Eram cu mașina, că nu am reușit să plec la timp de la job și doar cu mașina mai puteam ajunge în timp util. Intrasem în Korneuburg, pe care nu-l cunosc, stăteam la semafor și mă gândeam unde naiba o să parchez și mă minunam că sunt toate trotuarele goale, nici urmă de roată de mașină sau motocicletă .... și zâmbeam așa în gând: păi unde vezi tu în București așa ceva sau cum ar putea pricepe românul că nu, frate, pe trotuar nu se parchează, ce dacă stă gol?! Părea ceva anormal: ”auzi tu, trotuare fără mașini pe ele, ce risipă!!!! Ce, pietonul nu are destul loc să se șteargă între mașină și zid, ce-i trebuie un trotuar întreg?? Proști austriecii ăștia, proști de bubuie!!”

Gesturi absolut gratuite care nu încetează să mă minuneze după șapte luni de Austria și probabil că lista poate continua, dar dacă nu le notez zilnic, cine să le țină evidența?

Nu, nu este o societate perfectă, pentru că omul nu este o ființă perfectă, deci nu poate crea ceva perfect. 

Dar este o societate educată, deși foarte mulți străini, rar mai auzi germană pe străzi. 

Un grad înalt de toleranță, un sistem bine pus la punct .... când e o tâlhărie, presa nu dezvăluie naționalitatea făptașilor. Deci nu se alimentează ura și discriminarea.

Din păcate .... chiar și aici unde locuiesc, ghici cine stă la cerșit în fața unui magazin alimentar și cine a fost prins la furat din Tchibo, în urmă cu trei săptămâni? Ghici .....