2015 pe ducă .....

Să se ducă învârtindu-se, că m-a secat din toate direcțiile!

Se duc anii. Cu sau fără bilanț, ei se duc. Deși timpul nu există, el tot zboară. Până la urmă nici unul dintre noi nu existăm, dar tot lăsăm amprente pe peste tot. 

În ultimele luni de zile îmi fuge totul de sub mine. Nu mai am chef de mine, nu mai am timp de mine. În fiecare zi croșetez mental câte o improvizație și mă trezesc că au mai trecut 24 de ore în care nu am ”înaintat”.  Am impresia că exist fără să trăiesc, deși trăiesc într-o nouă existență și experiența de a trăi într-o familie reprezintă probabil cea mai bulversantă etapă a anului și singura pozitivă, care mă va și repune pe linia de plutire.

Crăciun în familie, Anul Nou în familie cu prieteni în vizită. Treabă peste tot: cumpărături peste cumpărături, surprize de la mine pentru alții și de la alții pentru mine, un brad simplu și frumos, cald în casă, frig afară. Și multă mâncare. Prea multă ..... dar făcută ”cu cap” și totul home made. Asta mă încântă. Pâinea o facem la cuptor din făină făcută în casă, carnea e de fapt tofu și cârnații sunt de fapt vegetali.

I-am făcut Manuelei un plan de antrenament. Sper să o motiveze. La 170 înălțime, cele 83 de kg sunt destul de neplăcute ..... am dubii că va reuși ceva, pentru că la 49 de ani inflexibilitatea de a-și schimba stilul de viață este maximă și scuza cu ”nu am timp” îi guvernează viața, dar acum are tot ce-i trebuie: plan de antrenament - nu de alergare, ci de mers. Cum nu am experiență cu planuri care au scop slăbitul i-am fixat eu un obiectiv: în trei luni de zile să poată parcurge 10 km cu un pace de 9'50" per km. Dacă reușește chestia asta .... e mare lucru și atunci putem continua.

Werner m-a întrebat dacă nu-i pot face și lui un plan ..... de mâncare. Sau mai degrabă de ”nemâncare”. El nu vrea să facă mișcare, deși a fost sportiv, sprinteur cu rezultate. Acum viața lui e: trezit la 4:30, plecat la 6 de-acasă, condus 10 km, urcat în tren pentru 150 km .... revine seara acasă după ora 21 în general. Nu mă bag, nu comentez .... fiecare le știe pe-ale lui. Dar dacă mă întrebi pe mine .... cu stilul ăsta de viață nu ai cum să fii fit și sănătos. Practic e cam turist în propria casă și oaspete în propria familie, ce să zic? Chiar dacă nu tot ceea ce avem la un moment dat este rezultatul propriilor alegeri, eu tot cred că avem în general viața pe care ne-o alegem singuri și schimbarea mai depinde și de noi. Dacă vrem schimbare, mai devreme sau mai târziu o vom avea.

Da ..... dimineață am deschis ochii pe la 7 și mă așteptam să simt pisoiul călărindu-mă prin pat .... dar pisoiul meu special nu mai este, a murit. Și odată cu el, o mare parte din sufletul și păsarea mea.

Ziua petrecută în Salzburg a fost un artificiu, am mai uitat de una-alta, m-a obosit. Dar tot la ale tale revii până la urmă și tot durerile tale te bat la cap, indiferent ce încerci să negi.

Am reușit să alerg luna asta cam 75 de km, un record enorm. Dar mă aflu mult sub nivelul mării și am impresia că nu-mi voi reveni niciodată și nu voi mai putea niciodată să mai alerg 12 km/h și să fac cine știe ce anduranță decentă.Tot ce pot să dau acum sunt 9 km/h, dar greoi. Asta e viața frate .... te-nvârte ca pe clătite și nimeni nu scapă.

Ultimii bani pe anul ăsta - finally mi-am comandat ochelari, că nu mă mai descurc și tot amân de jumate de an decizia asta. Dar e grav fără ochelari .... 700 de euro pentru o pereche de bifocari heliomați ..... nu mă pune să comentez, că m-apucă răul. Austria e o țară scumpă și problematica e aceeași: veniturile stagnează de ani de zile, în timp ce prețurile cresc. Alimentele te seacă, chiria te ruinează. Dacă vrei să pleci din RO exclusiv pentru motive pecuniare și nu ești vreun geniu IT, poți să uiți Austria! D-aia am zis io mereu: ”Depinde frate ce te mână de la spate, pe unde te mănâncă de vrei să pleci!”

Anul ăsta neglijez pe toată lumea, așa că nu am urări pentru nimeni. Dacă nu ești capabil să te bagi pe tine în seamă și să mai speri ceva de bine, e clar că nu ai cum să te ocupi de ceilalți. 

Bilanț sportiv? 

O las baltă, că mare lucru de povestit nu e. Am fost mai mult ca arbitru de colo-colo - Linz, Viena, Zell am See, St. Pölten, în rest anul s-a caracterizat prin multe și grave căzături, răni multiple și dureroase, mai am niște înțepături adânci de prin primăvară și niște cheaguri enorme de sânge nedispersat prin țesutul adipos, zgârieturi ..... deci un an cu multe vânătăi și dureri.

Așa, în linii mari, printre episoadele de groază, 

am pedalat 5.175 km, 

am alergat 1.045 km, 

am mers 275 km, 

m-am dat cu rolele 27 de km și 

am înotat 30,680 km. 

Am condus cam 3.500 km (față de 6.000 în 2014) și 

am dormit enorm, deși nopțile albe nu au fost puține, din varii motive.

Concluzionând, 2015 a fost un an de pierderi complexe. Am pierdut - la propriu și la figurat - chestii ireversibile și de neînlocuit.

Am câștigat experiențe la nivel de oameni și de viață.

Am câștigat o familie și mi-am întărit o prietenie, renunțând în același timp la relații cu oameni asupra cărora m-am înșelat, crezând o anumită perioadă de timp că mi-ar fi prieteni. Și am dat la o parte demagogii (cei care ”fac multe pentru tine”, dar doar din vorbe și mai ales atunci când nu ai nevoie, căci atunci când ai realmente nevoie, ei sunt ocupați să dea din gură prin alte părți).

Anul ăsta m-a ajutat să-mi reconfirm vechea mea definiție a PRIETENIEI și cu excepția unei singure persoane, în România nu a existat nimeni care să se încadreze realmente în această definiție. 

Am o mână de oameni acolo la care mă gândesc de multe ori (nu-s mai mult de zece suflete), mă gândesc cu drag și cu nostalgie, dar nimic de profunzime, căci de unde tot dai fără să ai reacții, moare sentimentul. Lumea e ocupată.
2015 a fost în același timp un an în care am luat enorm. Mulți ani la rând am dat (altora) din puținul meu, sub diverse forme. Am dat material, pretinzând emoțional și nu am primit. Mulți ani. Simțeam că dau în gol la un moment dat. 
A se face diferența între ”am primit” și ”am luat”, e important!
Am primit și am luat ajutor de la oameni picați din neant în viața mea la momentul când aveam nevoie de acel ajutor ca de aer. Apoi majoritatea s-au reîntors în neantul de unde veniseră. Chestia asta mi se întâmplă de cel puțin zece ani în viață și am multe povești. Sunt un anumit gen de ”îngeri trimiși”.
Îngerii care staționează ..... eh, acolo e altă poveste. Aceia sunt foarte rari în viață. Aș spune că sunt unici, deci și foarte puțini. Sunt genul de îngeri care vin. Fac o diferență între ”sunt trimiși” și ”vin”, deși nu o pot explica acum, dar o pot simți.

Planuri pentru 2016?

Mai vedem ..... mâine trebuie să-mi scriu scrisoarea pentru 2016 și atunci poate voi reuși să conturez dorințele și obiectivele pentru 2016. Evident că am, nu am murit încă!

Salut cu drag publicul cititor și mă bucur să știu că se citește, se comentează și se învață poate :-) 
P.S.
Da, știu .... sunt în urmă cu ceva materiale .... sunt pe blog sub formă de draft, incomplete .... mai vedem. 
Până când nu mă regăsesc și nu mai tânjesc după mine, până când nu revin la dorurile banale, e greu de crezut că mai pot scrie ceva interesant. Mi-e în continuare dor de mine și de multe alte lucruri și activități. Din cauza asta aproape că nu mai am forța să-mi fie dor de munți, sport și antrenamente, lecturi, scrieri și călătorii. E un gol imens în viața de moment, dar nu am renunțat să sper că mă voi regăsi cu tot ceea ce mă caracterizează. 

Până atunci vă doresc să aveți grijă de îngerii voștri!