Apfelstrudel :-) - pasiuni vechi

O superbă zi de primăvară  .... la început de decembrie. După prima zăpadă și zile-ntregi de ploi care au spălat omătul, lăsând din nou verdele câmpurilor și pajiștilor la iveală, astăzi cu doar 8°C ne-am scăldat de-a dreptul în mult soare și un cer aglomerat și nuanțat.
Am început ziua cu o îndeletnicire dragă mie:

Bucătăria lui Manu este la fel de bine dotată cum era bucătăria mea din București. Desigur, la o familie de 4 capete, dimensiunile sunt diferite și există și ceva aparate cu totul noi pentru mine, cum ar fi moara electrică de măcinat cereale (care se vede în fotografie, dreapta, chestia aceea din lemn). Este o investiție pe cinste, costă cam 220 de euro, dar în câteva minute îți faci singur făina de care ai nevoie și măcar știi ce bagi în tine.

Ideea mi-a venit din cauza unui coș cu mere. Mere culese de mine de pe câmpuri, prin noiembrie, când mai alergam de colo - colo și mă rătăceam. Plecam la câte o alergare scurtă și mă prindea noaptea pe coclauri, fără lanternă .... și mă hrăneam cu mere și nuci și veneam acasă cu buzunarele și căciula pline.

Cum evenimentele s-au desfășurat tăvălug, când m-am mutat aici am venit și cu rezervele de alimente și coșul cu mere stătea neatins de câteva zile. Așa că le-am spălat, le-am curățat de coajă, le-am dat prin răzătoare și am încropit din amintirile copilăriei o umplutură pe care o făcea mama: 
* mere rase - ideal mere crocante și zemoase;
* stafide îmbibate în rom - de regulă, în casa oricărei gospodine există o sticlă sau un borcan mai mare în care stau stafide în rom, așa că de sărbători acest ingredient nu lipsește;
* zahăr tos - mare granulat, eu nu folosesc zahar fin, alb;
* zeama de la o lămâie, eventual și coajă rasă;
* scorțișoară cât cuprinde;
* miez de nucă, jumătăți, dat în prealabil la cuptor pentru 5 minute.

Desigur că există mai multe opțiuni de formă, eu de data asta, cu ce am avut la dispoziție, am decis să fac rulouri.
Singura ”greșeală” pe care am făcut-o a fost că nu am presat de zeamă toată combinația asta de ingrediente, dar până la urmă a ieșit un strudel de toată minunăția, gustos și bine aromat cu zeamă. Seara târziu au venit și băieții acasă și verdictul a fost minunat: ”Apfelstrudel!!”

Se pudrează cu zahăr și scorțișoară imediat cum se scoate din cuptor. Sau cacao în loc de scorțișoară. Și se lasă la răcit. Se poate servi cu sos de vanilie sau cu înghețată, după gust. Sau pur și simplu la cafea.
De când sunt aici mi-aduc aminte brusc, pentru întâia oară după aproape 40 de ani, de zeci de secvențe și meniuri din casa părintească și faptul că în această familie recunosc stilul nostru de viață mă bulversează ..... pentru că totul se întâmplă oarecum la un moment în viața mea când simțeam că-mi pierd identitatea. Reala identitate. Spiritul în care am crescut și am fost educată. 

***

Ziua a continuat cu ceva agitație .....

Un motan furios care mai să spargă geamul, pentru că pe-afară venise motanul familiei și cei doi nu au voie să se întâlnească personal .... din motive lesne de înțeles, după cum exprimă și fotografia de mai sus ...... 

 Agresivitatea escaladează cu viteza luminii în astfel de situații și nimeni nu mai are controlul asupra nimănui ..... cei doi uriași s-ar lupta până la sânge și nu vreau să trăiesc așa ceva .... pe cât de mieros, blând și alintat e monstrul meu, pe atât de incredibil de agresiv și rapid poate deveni atunci când întâlnește o altă mâță! 

Am ieșit din cameră ca să nu mă aleg eu cu leziuni și m-am dus să iau ”bestia” aialaltă de la geam, ca să se calmeze amândoi.

Nu de alta, dar ”bestia” aialaltă este un motan absolut imens și cu experiență de vagabond. E drept că e cam fricos, dar sunt convinsă că o întâlnire cu patrupedul meu ar fi pe viață și pe moarte și nimeni nu vrea să facă acest experiment.

***

După amiază eu și Manu am încărcat o remorcă de 2 m lungime cu deșeuri: un televizor vechi, jocuri electronice vechi, multe cutii de carton, genți vechi, obiecte din plastic ..... nebunii care se adună pe la casele oamenilor, prin garaje, care zac ani de zile pe post de magnet de praf și de care cu greu scapi, că niciodată nu găsești ”momentul potrivit” să faci ordine.

Am condus cam 15 km până la un loc amenajat și gestionat unde austriecii își aruncă deșeurile. Totul este curat, ordonat, etichetat .... impresionant cât de bine funcționează, nu auzi strigăte, înjurături, se stă la rând frumos, se urcă pe rampă, fiecare își golește mașina sau remorca și gata ..... cetățeanul a scăpat de o grijă. 

Data viitoare voi face poze, acum nu am avut aparatul la mine, ar fi meritat!

***

În rest ..... un decembrie altfel.

Foarte altfel ..... și cel mai important din tot ceea ce se derulează la mine de ceva timp este faptul că am, în sfârșit, un decembrie în care mă simt în familie. Mă simt acasă, mă simt utilă și binevenită. Exceptând situația cu autoritățile și nebunia care pare să nu aibă un final, cred că pot spune că am parte de o minune la care nici măcar nu știam că pot visa.

Îmi vizitez foștii vecini din Nußöd, unde am locuit octombrie și noiembrie și încă nu știu dacă locul acela merită vreun regret, la câtă suferință a înghesuit în mine, fizic și psihic. 

Mă duc cu drag să văd oamenii, pentru că ne înțelegeam foarte bine și ne ajutam reciproc și ne povesteam și ne găseam când aveam nevoie de o vorbă sau de un pansament, uneori ieșeam din întâmplare toți să ne bucurăm de un apus ...... dar îmi dau seama că trebuia să ies de-acolo cu orice preț. 

Și cu cât caut mai multe explicații și răspunsuri la întrebări de genul ”DE CE a trebuit să ajung AICI?!” - cu atât încep să cred că a existat un singur scop: acela de a fi acum, aici .... pentru un decembrie foarte altfel.
Călătoria continuă .....