un pisoi și o poveste foarte tristă :-(

sau despre cum nu se dă dus un an de coșmar:

 
Sâmbătă, 5 decembrie 2015, ora 15:00

Ghemuită la podea în fața ușii închise a camerei plânge.
Plânge în hohote. 
Sprijinită cu spatele curbat de perete ca și cum ar vrea să simtă ce se întâmplă în cameră ..... plânge. 
Plânge zgomotos. Un urlet sfâșietor face întregul hol să vibreze.
O haină căptușită cu blană, cizme înalte din cauciuc gros și o pereche de mănuși lungi, foarte groase, care-i acoperă brațele până aproape de cot - toate stau precum o armură aruncată în fața ușii închise a camerei. 
Dincolo de ușă, în cameră, pe pat, stă motanul. 
   Pentru întâia oară în 16 ani - l-a înfiat în noiembrie 1999 - cei doi par a fi cei mai aprigi dușmani. Frica vibrează între ei precum un câmp magnetic intens. Precum un voal de aer fierbinte emanat vara de o șosea încinsă și necirculată, doar că aici nu plutește aburul, ci o pulbere de gheață și tremur.
   Motanul se pare că nu o mai recunoaște. Da .... după 16 ani de conviețuire, dragoste și călătorii .... fata se uită cu groază la blănosul transformat într-un agregat de ucis. După șaisprezece ani de pluș și tors în poală, tigrul din el nu mai poate fi gestionat.    În cabinetul medicului veterinar doctorul stă la distanță și îi inspectează ochii prin zăbrelele unei cuști din plastic. Și apoi explică calm și uimit: ”Dacă era câine, la forța cu care a atacat, ați fi murit în chinuri!”
   Lasă motanul în cabinetul veterinarului și pleacă la spital, la urgențe, 10 km distanță. Și ea și Manu au nevoie de îngrijire medicală de urgență, se fac aproape două ore de la ”eveniment”.

Și fata și motanul sunt traumatizați și fiecare reacționează în alt fel. O agresivitate atât de violentă nu poate fi descrisă pentru a putea fi înțeleasă și nu poate fi înțeleasă de nimeni care nu a trăit așa ceva.
   Din poziția pe care și-a ales-o pe pat patrupedul are control asupra întregului spațiu al camerei fetei. Stă ca o sculptură, nemișcat, pe pat și fixează ușa. Știe că pe acolo intră ceva sau cineva. Știe că pe acolo ar putea ieși. Dacă ar vrea. Sau dacă ușa s-ar deschide. Ochii lui migdalați și albaștri par a fi negri și sălbatici.
   Fata nu-i mai poate evalua starea de spirit, știe doar că animalul din spatele ușii poate deveni feroce în mai puțin de jumătate de secundă.
Pe cât de apropiați au fost 16 ani de zile, pe atât de reci sunt acum. Pe cât de drăgăstos și alintat era, pe atât de feroce a devenit.

Vineri, 4 decembrie 2015

Se trezește pe la șapte dimineața și nu se-ndură să părăsească căldura de sub pătură. Afară să tot fie 6 grade plus și deși a nins în urmă cu câteva zile, primăvara pare să fie stăpâna ținutului verde de câteva zile.
   Pisoiul doarme și el pe undeva pe același pat, cuminte, ca de obicei. Pe timpul nopții mai vine la nasul ei și mai dă cu laba. Pătura se deschide, blănosul se strecoară în interior, își găsește o poziție cu capul afară și începe să toarcă. Apoi la un moment dat iese și se încolăcește pe la picioare, deasupra păturii. Jocul ăsta e vechi de ani de zile și se întâmplă de 2-3 ori pe noapte. Cei doi sunt atât de obișnuiți cu fiecare încât totul pare destul de previzibil în relația lor.
   Pe la opt se hotărăște să dea pătura la o parte. O aude pe Manu cum intră în camera de vis-a-vis, în biroul ei. 
  Fata se duce la baie, se spală, se întoarce în cameră, își trage pantalonii de alergare pe ea și ia un tricou din dulap pe care îl purtase ieri. Spontan se decide să facă o alergare de jumătate de oră, căci după aceea are mult de lucru.
  Bagă o mână pe mâneca tricoului și apoi se apropie normal de pat și mângâie jucăuș motanul. Acesta era concentrat pe fereastra din stânga ....... în secunda următoare fata se află deja într-un colț al camerei, urlă de durere și panică, de groază și șoc ..... pisoiul e încleștat de-a-ntregul de piciorul ei stâng și scena durează secunde de eternitate ..... ce a urmat, a aflat din povestiri! 

Joi, 3 decembrie 2015

   Masa ei de lucru se află la fereastră. Lumina cade armonios din stânga. Lucrează ceva la computer și în poală-i toarce pisoiul.
    La un moment dat sesizează cu coada ochiului mișcarea unei umbre la geam. Camera se află la subsol, deci geamurile sunt la nivelul terasamentului în curtea mare a casei. Se uită spre geam și îl vede pe Elvis.
   Elvis este un motan superb, tânăr, castrat, fricos și uriaș. Șapte kilograme și un vânător dibaci. Este motanul gazdelor și de când fata s-a mutat aici cu pisoiul ei nu mai are voie la subsol. Dar știe că la subsol există un musafir blănos. 
Cei doi s-au văzut la ochi de la o distanță de aproximativ un metru distanță.

Joi, 26 noiembrie 2015

Pisoiul se află de ieri în noua viitoare locuință.
L-a adus aici de ieri și au rămas până astăzi, ca timp de luare la cunoștință, acomodare. Astăzi urmează să se întoarcă prin zăpadă la ei acasă și pentru următoarele zile vor rămâne acolo, căci e mult de muncă. Al doilea mutat pe anul ăsta, din nou ia la împachetat gospodăria.
Fata urcă de la subsol în sufragerie să ducă o cutie și fiind convinsă că Elvis este afară, lasă ușa de sus deschisă pentru câteva secunde. Îndeajuns de lungi pentru ca uriașul tigrat să coboare la subsol. 
Când revine jos îi prinde pe cei doi patrupezi în momentul de grație al contactului vizual și-și dă seama imediat de pericolul iminent. Așa că fără să stea pe gânduri fata intră în hol, îl împinge pe Elvis în spatele ușii în sus pe scări și ea rămâne jos, cu pisoiul ei. Acesta pornise deja atacul așa că tot ce-i mai rămâne de atacat acum este ..... ființa care l-a adoptat în urmă cu 16 ani, salvându-l practic de la o viață chinuită. 
Șocul a fost ..... traumatizant. 
Blândul ei pisoi s-a transformat instantaneu într-o fiară și s-a încleștat cu toate cele patru labe și cu maxilarul de gamba ei stângă. Pentru câteva secunde prea lungi holul subsolului casei a devenit o secvență dintr-un film de groază. Piciorul stâng ridicat, motanul încleștat de el ..... prin cele 3 perechi de pantaloni - fata fusese afară, prin zăpadă și urma să coboare, să ia patrupedul și să plece spre casa ei - îi simte forța și durerea o copleșește.
   Din biroul afalt la doi metri distanță, alarmat de strigătele îngrozite ale fetei, iese Werner, care azi avea zi de lucru de-acasă. Derutat pentru o secundă, pisoiul lasă mai moale strânsoarea și piciorul fetei este eliberat. Werner nu prea înțelege ce vede cu proprii lui ochi, dar cu siguranță se sperie .... fata intră în toaletă și se baricadează, Werner se scurge pe lângă perete, trece de pisoiul rămas bulversat în mijlocul holului și închide ușa după el. Este secunda în care pisoiul se află absolut singur. Fata crapă ușa de la toaletă și-l observă. Pisoiul se retrage cu mișcări și sunete ciudate spre camera de oaspeți, în direcția opusă toaletei. Fata deschide ușor ușa și atunci pisoiul se întoarce brusc și fuge spre ușă, gata din nou de atac. Ușa se închide și fata rămâne baricadată în întuneric câteva minute. Apoi iese brusc. Pisoiul e pe hol. Îl ia cu mișcări ferme, îl pune în rucsacul lui de plimbare, trage rucsacul și respiră ușurată. Acum poate pleca acasă, toată lumea e salvată. Piciorul o doare, sângerează, dar totuși cele trei perechi de pantaloni au protejat-o destul de bine, zgârieturile sunt superficiale și colții nu au străpuns carnea, doar un pic la genunchi. 
   Drumul spre casă, prin zăpadă, a durat aproape o oră, timp în care patrupedul aflat în cutia-rucsac nu a mișcat, nu a scâncit. Ajunsă acasă, a descuiat ușa, a pus rucsacul jos, a deschis fermoarul și a lăsat patrupedul să-și găsească ritmul. Seara s-au culcat împăcați și torcând. Pisoiul, nu fata!

Joi, 3 decembrie 2015

   De pe pervazul exterior la ferestrei Elvis cel mut, care nu miaună aproape niciodată, se uită la pisoiul din cameră  și ..... miaună total neapetisant. 
   În secunda următoare, motanul din poala fetei e călare pe pervaz și un război zgomotos începe între cei doi tigri fioroși despărțiți de sticla ferestrei.
   Fata iese din cameră, iese din casă și se duce la fereastră să-l ia pe Elvis jos de pe pervaz. Chestiunea se întâmplă cu succes, doar că la revenirea în cameră nu e o atmosferă prea încurajatoare. Pisoiul ei stă în continuare pe pervazul ferestrei și scuipă, miaună și e furios. Partea sălbatică din el devine necontrolabilă. 
Așa că fata închide ușa la cameră și se retrage. Patrupedul e lăsat în liniște să-și revină singur.
Peste câteva ore, când intră în cameră și începe să-i vorbească, blănosul miaună liniștit și începe să toarcă.
Seara s-au culcat împăcați.....

Vineri, 4 decembrie 2015

”Bagă o mână pe mâneca tricoului și apoi se apropie normal de pat și mângâie jucăuș motanul. Acesta era concentrat pe fereastra din stânga ....... în secunda următoare fata se află deja într-un colț al camerei, urlă de durere și panică, de groază și șoc ..... pisoiul e încleștat de-a-ntregul de piciorul ei stâng și scena durează secunde de eternitate ..... ce a urmat, a aflat din povestiri!”
Manu a sărit din biroul ei și a intrat în cameră.
Fata era îngrămădită în spatele ușii, în colț, cu pisoiul încleștat de piciorul ei. Manu a pus mâna pe pisoi și acesta a schimbat doar victima, dar nu și forța de atac. Brațul stâng al Manuelei a fost capsat cu putere și zgâriat. Fata a ieșit din cameră urlând: ”Te rog nu te băga!” 
Aici ambele se pare că au suferit un black out pentru că niciuna nu-și amintește foarte exact cronologia faptelor.
În orice caz, Manu a reușit să se elibereze de pisoi și să iasă din cameră. Pisoiul a rămas singur în încăpere, fata a rămas chircită la podea de groază, șoc și dureri, Manu a urcat sus și s-a întorc cu un coș din plastic de transport animale și a intrat în cameră.
Fata a strigat după ea: ”Te rog NUUUU!”
și a rămas paralizată de frică și dureri tremurând, pe hol. Manu a trântit ușa cu putere pentru ca fata să nu intre  și după mai puțin de un minut ieșea. Pisoiul era închis în cutia de transport și mieuna și el de groază, șoc și chaos!
Cele două femei rănite și sângerând tremurau. Una a zis ceva de ”repede, dezinfectant!” și au urcat pe scări către camera unde se află medicamentele. Într-o familie cu doi copii există medicamente de tot felul. Spray-ul dezinfectant a fost aplicat cu repeziciune peste tot. Următoarele decizii au fost precipitate.
   1. Manu a căutat pe internet un veterinar care să aibă deschis la ora aceea matinală, a dat telefon și a implorat pentru o programare de urgență.
   2. Pisoiul a fost pus în mașină și primul drum a fost la cabinetul veterinar. Era aproape 9 dimineața. Pisoiul a fost consultat de la distanță de către medic și lăsat acolo.
   3. Cele două femei au plecat apoi la spital, 10 km distanță, Camera de Gardă, secția ”răni recente”. Noroc mare, cameră imensă de gardă și nici un pacient la ”răni recente”. Personalul foarte amabil, eficient și calm. O echipă de medici de 4 capete se aflau în cabinetul respectiv. Îngrijire medicală de urgență, prescriere de antibiotice, vaccin antititanus și înregistrarea automată a cazului la poliție. Poliția va lua legătura în câteva zile cu stăpânul pisoiului, cerând un certificat medical al acestuia.
Conform legislației austriece, în astfel de cazuri, pisoiul trebuie consultat de medic în ziua atacului și apoi peste 10 zile. Aceasta ar fi perioada de incubație pentru turbare. Boala nu mai există în Austria, dar mai există cazuri de pisici aduse din Polonia care aduc această boală.
La 11:45 cele două erau din nou la cabinetul veterinar. Medicul bănuiește că motanul, la venerabila vârstă de 16 ani (80 de ani în valoare umană) are o tumoare pe creier. Discuția a durat destul de mult, cu explicații.
Opțiunea cea mai rațională este .... eutanasierea.
Cum legislația austriacă va cere controlul medical peste 10 zile, eutanasierea nu va putea fi făcută mai devreme de 14 decembrie .....

Pisoiul a fost transportat înapoi acasă și lăsat într-o cameră de aproximativ 6 mp, cu toaletă, apă și hrană și lumină. În mâncare i se amestecă un praf din plante cu rol de liniștire. Are acolo lucrurile pe care îi plăcea să stea, mai ales cu coș mare, înalt, din material lemnos, pe care obișnuia să doarmă și să-și ascută ghearele.  

La 10 ore de la evenimentele de dimineață fata bagă capul pe ușă. Pisoiul mâncase, băuse, dar era la fel de gata de atac și o scuipă. În secunda în care îl vede mișcându-se nefiresc, fata închide ușa și rămâne în fața ei, înlemnită. Îl aude cum sare jos de pe cutia lui înaltă din lemn și cum vine la ușă. Miaună deloc apetisant, agresiv.

De atunci, fata nu se mai oprește din plâns .... Își dă seama că l-a pierdut iremediabil.
Își dă seama că a avut noroc să nu cadă victimă copiii gazdei!
Își dă seama că ..... a intrat într-o poveste nespus de urâtă și că tristețea începută astăzi o va târâ mult timp prin lacrimi și stări de rău. Și motanul și stăpâna sunt traumatizați, asta e destul de clar.

Sâmbătă, 5 decembrie 2015, ora 10:00

Fata întredeschide ușa. Pisoiul stă cocoțat pe coșul lui din lemn și se uită țintă, nemișcat, la fată. Nu scoate nici un sunet. Fata îl strigă pe nume, patrupedul nu se mișcă, nu vorbește. Ochii îi sclipesc, dar nu clipește. Stană de piatră și foarte atent, foarte pregătit. 
După o noapte ciudată, adormind după două ore de plâns și tremurat, fata este epuizată. Se uită cu o tristețe infinită la blănos, închide ușa cu grijă și se prelinge de-a lungul tocului ușii, plângând în hohote. Șocul de ieri, trauma de azi și de mâine. Și plânge și plânge și plânge până nu mai poate.
   Piciorul ei are vergele roșii și dureroase, mâna dreaptă o doare, încheietura e umflată, degetel de la ambele mâine sunt și ele rănite.
   Mâna Manuelei este umflată și fierbinte.

Sâmbătă, 5 decembrie 2015, ora 22:00

Ghemuită la podea în fața ușii închise a camerei plânge.
Plânge în hohote. 
După o oră de strădanii, a reușit să-și elibereze camera unde doarme și să păcălească pisoiul să se retragă în ”camera lui”. Nu a lăsat-o sufletul să-l lase încuiat toată ziua doar în camera lui, ci l-a lăsat liber câteva ore, prin holul lung și prin camera ei. Doar că a venit ora de culcare și pisoiul a pus stăpânire pe camera ei, refuzând să mai intre în camera lui.
Este epuizant să descriu ce a însemnat ultima oră. Rău de frică, rău de traumă, rău de șoc, rău de stomac, plâns, tremurat. Werner echipat cu două perechi de blugi, mănuși groase și 3 bluze groase a încercat și el să se apropie de patruped. Nu e chip să te apropii de el. E speriat de moarte, nu recunoaște pe nimeni din ce presupunem. La nume nu mai răspunde. A mâncat destul de puțin azi. Desigur că nu-i place să fie încuiat singur ..... nu-l poți lăsa afară, pe riscul lui ..... e pisoi de casă. Ce să aleg între a-l călca mașina și a-l eutanasia? Riscul de a-l lăsa afară este că atacă un alt om și atunci va fi hăituit .... sunt multe scenarii și opțiuni, dar în același timp nu prea există opțiuni pentru o ființă agresivă care ucide.

Plânge zgomotos. Un urlet sfâșietor face întregul hol să vibreze.
O haină căptușită cu blană, cizme înalte din cauciuc gros și o pereche de mănuși lungi, foarte groase, care-i acoperă brațele până aproape de cot - toate stau precum o armură aruncată în fața ușii închise a camerei. 
Era decisă să lase pisoiul în camera ei, pe pat și ea să doarmă pe jos, pe beton, în ”camera lui”. Dar, cu răbdare și calm, deși îi tremura stomacul și își simțea inima-n gât, a reușit să determine pisoiul să intre singur în camera lui, fiind ademenit de castronul de apă. 

Plânge de nu are aer ..... și își aduce aminte cum a plâns când în fața ei, în urmă cu 10 ani jumate, mama ei bolnavă de cancer se stingea și ea, fata, era singură în toată situația și nu reușea să-și mai ridice mama să o ducă până la toaletă. Singură cu ea în casă, slăbită de suferință și epuizată de episodul lung emoțional prin care trecea, se uita la mama ei cum se stinge, cum suferă și urla de durere în fața propriei neputințe ..... 

Viața e violentă, dragilor ....... ne sfârtecă emoțional până ne dorim singuri sfârșitul.

Update: 
luni, 14 decembrie 2015, ora 11:00 - companionul  meu patruped din ultimii 16 ani a rămas în lumea somnului. Fără dureri pentru el.
Un an sinistru se mai târăște încă până la final și mă ruinează pe interior așa cum nu credeam că este posibil.