separare

Mulți oameni din jurul nostru sunt preschimbați. Unii sunt ca într-o transă din care nu pot ieși. Alții sunt supărați. Alții nervoși. Alții panicați. Alții sunt mai sereni decât oricând altă dată în trecut.

Toți sunt preocupați de a nu ajunge într-un loc anume, de a nu (mai) atinge nimic - teama se transformă în frică. Frica de a nu se contamina. 

Datul mâinii a devenit tabu. Săptămâna trecută am intrat într-un birou cu două doamne, din care una medic. Am întins - rutină de o viață - mâna de salut, ca de obicei. Și mâna s-a oprit la jumătatea traiectoriei: ”Nu știu ... ne mai dăm mâna sau mai bine nu?” Un zâmbet plagiat s-a strecurat între noi. Doctorița a întins aproape ostentativ mâna ei. După o oră de discuții, la plecare nimeni nu a mai încercat să dea mâna și lipsa gestului era pur și simplu noua normalitate.

Ideea de atingere a intrat în focus indiferent că e vorba de propriul telefon mobil (pe care l-am dezinfectat ieri, by the way), de clanța de la ușa intrării in apartament, de mânerul ferestrelor și tot așa. Ceea ce până de curând era parte componentă și deja intrată în subconștientul nostru a început brusc să fie în centrul conștientului. Pe termen lung acest proces se traduce în ”trezirea de sine” (awakening).

Totul e paralizat. Locuiesc în zonă turistică, hai să zicem un fel de Poiana Brașov. Turiștii au fost trimiși acasă. Cei zece britanici găsiți contaminați au fost spitalizați. Primul spital nu i-a vrut (o comunitate de aprox. 3.000 de suflete), deci au fost tranferați în Tauern Klinik din Zell am See. Patru dintre ei s-au pus pe picioare și sunt acasă la ei in UK.

Nu mai există ”berea de după orele de program” pentru că nu mai există ore de program și nici baruri deschise.

Nu mai există ciripitul copiilor pentru că locurile de joacă sunt oficial sigilate.

Nu mai există siluetele și ego-urile spre sălile de fitness, pentru că sălile de fitness sunt oficial sigilate.

Serviciile bisericești au fost suspendate total.

Bolnavii din spitate nu mai pot primi vizite.

Oamenii ”încă liberi” care au un strănut nu se mai pot duce la medic direct, dar îl pot suna și descrie ce simptome au. Dacă medicul le prescrie ceva, se duc direct la farmacie. Acolo iși ridică medicamentul. Totul printr-o barieră din sticlă.

De patru zile s-au instalat corturi medicale pentru depistarea contaminării. Nu poate merge oricine când i se năzare, ci doar cu trimitere. Locațiile sunt parcările mari de la baza pârtiilor de schi, arealele de schi fiind oricum sigilate de patru zile, nimic nu mai mișcă pe munți, sezonul de iarnă comercial a luat oficial sfârșit pe data de 17 martie 2020. 

Criza asta ”socială” mă găsește cu un genunchi ruinat (două ligamente rupte) ceea ce mă limitează în activități sportive. Dar ieri am ieșit la plimbare-experiment și observam că atunci când cineva venea din sens opus trecea pe partea cealaltă a drumului într-un stil neobservat până acum. Deci simțurile ni se ”ascut” altfel. 

Nu doar că socializarea directă (adică din afara internetului) a dispărut, dar dorința de socializare directă a dispărut. Cu siguranță va crește exponențial importanța anumitor platforme digitale și într-un scenariu sumbru îți poți imagina cum o familie se uită pe un monitor și urmărește cum un membru al său își dă duhul, undeva izolat ..... brrrrr 

Deodată ideea de socializare nu mai este ”cool”. Ce răsturnare fantastică de valori, de conținuturi. Deși prevăd că după această criză vor răbufni aceste obiceiuri ca o explozie, la alte dimensiuni. 

Ministrul ”Familiei și Muncii” nu are nici măcar o fantazie despre cum se va schimba piața muncii austriacă. Poate enunța doar faptul că în viitor va trebui pus mai mult accent pe îmbinarea muncii cu viața de familie. Trist că avem nevoie de o epidemie mondială pentru a recunoaște prioritățile intrinsece ale ființei umane.

Vor apare cu siguranță profesii și servicii noi.

Cei de la Ironman deja se agită și trendul actual sunt acum planurile de antrenament de mentenanță, ”înotul pe uscat” și antrenamentul mental.

Creativitatea nu este ceea ce ne lipsește, asta este o certitudine. Optimal ar fi să o implementăm exclusiv în scopuri pozitive care să nu dăuneze mediului și nouă inclusiv.

Speranța multora este ca în urma acestor evenimente să se diminueze lăcomia cu tot ce implică ea. Să revenim la regionalizare în locul globalizării, internaționalizării, să producem și să cumpărăm acasă la noi. Să dispară marile concerne (că mici nu există, sic!).
Să se schimbe sistemul de educație, există deja profesori capabili să facă acest lucru dacă ar avea acces la instituțiile de stat. Să vedem în școli acele seminare date pe bani mulți de diverși ”guru”, toți cam pe aceeași idee, dar cu poleială diferită. Cercetările științifice în domeniul coerenței inimă-creier au progresat fantastic și măcar acest domeniu ar trebui implementat de urgență. Să re-spălăm creier, căci mintea se pare că nu-și are sălașul în creier, și în inimă. Că inima are o inteligență proprie mi-e clar de câțiva ani, dar confirmarea din partea științelor validează oarecum intuiția. 

S-auzim de bine .....

Un virus atât de mic a reușit un fenomen atât de mare. Și râdem sau zâmbim când auzim că ”nu mărimea contează”. Și nu înțelegem ”buturuga mică răstoarnă carul mare”. Iaca că acum știm și noi, cei care nu am experimentat războaie, foamete și alt gen de crize. Tânăra generație cu bani suferă acum că nu mai poate intra în Mall probabil .....