”Mănâncă&aleargă” - Scott Jurek - recenzie_ep.1

Cartea lui Jurek diferă radical de celelalte două lecturi recente (Chris & Macca).

Bine, Jurek nu este triatlonist, ci alergător montan de anduranță extremă, curse de peste 200 km. Alergătorii montani trebuie să aibă o relație specială cu natura și o relație și mai specială cu viața și abordarea ei, în general. 

Nu cred că o cursă importantă de alergare montană, hai să zicem cea mai importantă din lume, așa cum ar fi poate Kona la triatlon, oferă asemenea premii în bani. Și asta spune deja multe despre ... multe :-) Aș cataloga triatlonul pe distanță lungă o zodie de pământ, iar alergarea montană pe distanță lungă o zodie de aer. Și ambele, trecând prin foc, fără nici un fel de dubiu.

Voi începe recenzia cu un citat amplu din partea a doua a cărții:

”Dacă citim cu atenție, tot ceea ce trebuie să știm despre alergare aflăm din povestea lui Fidipide. Omul a alergat peste 483 km - prima jumătate în mai puțin mai mult de o zi - și nici măcar nu a primit ce a vrut! Dacă alergi suficient de mult, asta se întâmplă de obicei. Indiferent de ce cuantificare a succesului ai vrea să obții, aceasta devine fie de neatins, fie lipsită de sens. Recompensa pentru alergare - pentru orice, de fapt - se află în noi. În timp ce căutam recompense mai mari și mai multe victorii în sportul pe care l-am ales, aceasta a fost o lecție pe care am învățat-o din nou și din nou. Ne concentrăm pe ceva exterior pentru a ne motiva, dar trebuie să ne amintim că tot ceea ce facem pentru a ajunge la acel premiu ne poate aduce pace și bucurie, nu premiul în sine. Viața, așa cum numeroase postere motivaționale atestă pe bună dreptate, este o călătorie, nu o destinație. Fidipide și-a continuat drumul și a ajuns să obțină ceva chiar mai bun, ceva ce depășea tărâmul obișnuit al experienței umane. Natura însăși i-a strigat numele - Pan era întruparea naturii - și i-a dat marelui alergător un mesaj sacru pe care să-l ducă acasă la poporul său. Mesajul a fost în mare parte mesajul dintotdeauna al naturii: Acordați-mi mai multă atenție și vă voi ajuta așa cum v-am ajutat mereu în trecut.”

Este o carte despre viață, greutăți, sărăcie, optimism, durere, accidentări multiple, dese și ridicole uneori, voință, anduranță, descoperiri, cercetări, studii, regim alimentar și alimente, mediu, abordări, strategii, multe curse, rețete ..... O carte alertă, dar altfel. O carte despre părinți, despre cum copilăria este amprenta care ne marchează pentru toată viața, despre ”lucruri pe care uneori trebuie pur și simplu să le faci și atât!”, despre crize, suferințe, satisfacții.

Ca și celelalte două cărți, este o carte pe care o citești o dată, apoi o recitești din nou, cu creionul în mână, la un pace mult mai lent, treci de la 3,5'/km la 7'/km!

Rețetele nu au reușit încă să mă entuziasmeze. Nu mănânc carne de mult prea mulți ani (1998) pentru a mă mai entuziasma ceva pe acest segment, mai ales că nu toate ingredientele îmi sunt aici la îndemână. 

În seara asta am pregătit ceva absolut delicios și mi-am dat frâu liber simțurilor:

ulei de măsline, 
rondele mari de praz, 
orez brun, 
o cutie de roșii tăiate în cuburi mici, 
diverse mirodenii (din Nepal) și 
verdeață proaspătă, 
păstârnac ras mare, 
usturoi și, la final, 
grâu germinat (pus în apă în urmă cu trei zile).
Excelent!! Grâul lasă o amprentă absolut mirifică! Și am adăugat și câteva alune de fistic crud. Bestial!!
Iar în 10 minute va fi gata și pâinea de casă! Cu
multeee semințe de floarea soarelui, crude, 
semințe chia, 
puțin dovlecel crud ras (mi-a fost lene să curăț/rad un cartof crud), 
mirodenii. 
Din 1997 - când România citadină uitase deja conceptul! - consum 95% doar pâine făcută de mine, cu 70% făină albă și restul făină integrală de diverse soiuri (stomacul nu-mi permite proporția inversată).

Citește urmare în ep. 2: copilărie dureroasă