Înscrierile la ironman-ul românesc sunt în toi, anul acesta cu noi categorii!
M-au întrebat mai mulți (multe :-)) când e momentul să ”atace” o distanță de ironman. Adică aprox. 3,8 km înot, 180 km ciclism și 42 km alergare.
Când am simțit eu că am puterea să mă prezint la start și anduranță să ajung cu bine la finish?
.jpg)
Nu recomand nimănui să urmeze traseul meu, pentru că nu există rețete standard. Fiecare e conceput altfel și percepe altfel. Orice participare la orice (în viață) depinde și de motivație și obiectivul nu este întotdeauna motivația în sine.
Pe scurt: în iunie 2010 am luat cunoștință cu un concurs de triatlon off-road, pe distanță scurtă, cel din Vama Veche: 750 m înot în Marea Neagră (nu mai înotasem din copilărie), 33 mountain bike și 5 km alergare pe nisip.
În iunie 2011: aici este povestea celui de-al patrulea triatlon al meu!
Primul concurs unde trebuia să alerg mai mult de 10 km și unde trebuia să mă întrec pe bicicletă pe asfalt!
Mă uitam la cei care făcuse cursa lungă și nu-mi venea că există așa ceva. Aveam impresia că nimerisem într-o ceată de ”dumnezei”, codița unui drăcușor fremăta prin ungherele creierului meu fascinat ..... dar nu-mi puteam imagina că aș avea ce să caut la startul unei curse de 226 km.
În lunile care au urmat primului meu half-ironman, ideea de a îndrăzni totuși un full se întindea precum tentaculele caracatiței. Totuși, în 2012 nu mă simțeam nici pe departe pregătită pentru așa ceva și motivele principale erau cum că vroiam să mă concentrez asupra ultimului an de studii și asupra licenței. Trei ani de facultate fără nici o restanță fusese o dorință îndeplinită, de ce să dau în bară la final? Deci mi-am ascultat instinctul, așa că 2012 a însemnat tot un half. Unul greu.
Mă uitam la cei care făcuse cursa lungă și nu-mi venea că există așa ceva. Aveam impresia că nimerisem într-o ceată de ”dumnezei”, codița unui drăcușor fremăta prin ungherele creierului meu fascinat ..... dar nu-mi puteam imagina că aș avea ce să caut la startul unei curse de 226 km.
În lunile care au urmat primului meu half-ironman, ideea de a îndrăzni totuși un full se întindea precum tentaculele caracatiței. Totuși, în 2012 nu mă simțeam nici pe departe pregătită pentru așa ceva și motivele principale erau cum că vroiam să mă concentrez asupra ultimului an de studii și asupra licenței. Trei ani de facultate fără nici o restanță fusese o dorință îndeplinită, de ce să dau în bară la final? Deci mi-am ascultat instinctul, așa că 2012 a însemnat tot un half. Unul greu.
Half ironman-ul din anul următor, iunie 2012, l-am terminat cu acest gând, pe care nici măcar nu l-am ascuns: ”Acum înțeleg de ce nu voi fi niciodată capabilă să termin un full ironman!”. Terminasem cursa cu o oră jumătate mai rapid decât în anul precedent, ceea ce spune totul, căci săriturile de timp de genul acesta sunt considerate a fi imposibile. În orice caz, nefirești pe segmentul de anduranță, de la un an la altul!
Faptul că în 2013 ”am sărit deja” la un full ironman, în pofida a ceea ce spusesem ...... nu am o explicație logică. Ține doar de emoție. Nu aveam un obiectiv de timp, ci doar de finish. Atât. Evident că mă refer la terminare cursei în timpul limită alocat (16 ore inițial, prelungit la 17 ore din cauza caniculei). Ca urmare, exact așa m-am și comportat în cursă, nu am forțat deloc, la nici una dintre probe. La alergare aș fi putut să forțez, era loc, dar nu mi se părea că se merită, sincer ....
Citiți cu atenție jurnalele de antrenamente și NU faceți ca mine. Înmulțiți ce este acolo cu vreo 50!
NU AM TIMP PENTRU AȘA CEVA,
NU AM PUTERE PENTRU ATÂTEA ANTRENAMENTE!
Eventual NU AM BANI!
Dar mai rău ar fi să aveți reacția:
”Ah, sigur, nimic mai simplu!
Fac tot, pot tot, dau tot!
Totul pentru ironman!
Sacrific tot, nu contează!
Le-o trag la toți, păzea că vin!”
- ca apoi să constatați că practica e departe de teorie și că ”tot” înseamnă de fapt TOT x 100.
”Ah, sigur, nimic mai simplu!
Fac tot, pot tot, dau tot!
Totul pentru ironman!
Sacrific tot, nu contează!
Le-o trag la toți, păzea că vin!”
- ca apoi să constatați că practica e departe de teorie și că ”tot” înseamnă de fapt TOT x 100.
Pe scurt, eu zic așa:
Înainte de a veni la startul unui ironman, asigură-te că (ordinea este absolut aleatorie!!):
1. ai făcut un control medical mai serios (cardiologic),
2. ai construit anduranța,
3. ai minimum de echipament necesar, de calitate (deci nu tricou de bumbac, mountain bike de 16 kg etc.),
4. ai participat la destule triatloane pe distanță olimpică (să zicem zece?!) și ai măcar un half ”la bord” (eu aveam 10 olimpice, un sprint și două half-uri la bord, acum am per total 18 triatloane în CV/4 sezoane),
5. ești familiarizat cu regulile, tranzițiile, ordinea probelor, regimul alimentar și de hidratare,
6. ai o bună biomecanică pe bicicletă,
7. nu ai probleme cu stomacul sau, dacă ai, ai și remedii la îndemână (chiar dacă ai o gastrită incipientă sau uitată, ea poate reapare din senin în cursă),
8. ești perfect capabil să alergi un maraton (42 km) în max. 5 ore,
9. poți termina cei 3,8 km de înot în max. 2h10min (altfel nu ți se mai permite să continui, există un timp limită, ia-ți o marjă de 5-10 minute),
10. ai experiență de concurat în condiții asemănătoare (caniculă sau frig sau ploaie, depinde unde te duci să faci un ironman; cățărări pe traseul de bicicletă; 11-17 ore de concurs, fără să-ți verși intestinele pe drum sau la final etc.)
11. Îți cunoști organismul și mentalul, ți le respecți și mai ales știi să ți le asculți (nu doar să le auzi, ci să le și asculți).
12. Ți-ai testat sigur ochelarii de înot și știi sigur că reziști cu ei și două ore+ în apă, dacă este nevoie. Presiunea pe care ochelarul de înot o exercită nu este deloc de neglijat, atenție mare! La antrenamentele de o oră, din bazin, nu-ți dai seama cum este să dublezi timpul cu ventuzele alea peste orbite!!
12. Ți-ai testat sigur ochelarii de înot și știi sigur că reziști cu ei și două ore+ în apă, dacă este nevoie. Presiunea pe care ochelarul de înot o exercită nu este deloc de neglijat, atenție mare! La antrenamentele de o oră, din bazin, nu-ți dai seama cum este să dublezi timpul cu ventuzele alea peste orbite!!
Cu siguranță mai sunt ceva chestii de adăugat, dar momentan asta-mi vine în minte, spontan.
Nu în ultimul timp, ești 1000% sigur că vrei să faci chestia asta pentru tine!
Concurezi cu tine, nu cu ceilalți. Mie asta mi se pare cel mai important, cel puțin la început. Din punctul meu de vedere, ”primul nu se pune”, dar este vital!
Am fost în Himalaya de două ori. Singură, sus, pe poteci neumblate iarna de turiști, prin sate unde puține aparate de fotografiat moderne au ajuns. Himalaya părea inaccesibilă. Am fost de două ori, am revenit și am și prezentat ”Himalaya accesibilă” - astfel încât să arăt cât de simplu și de la îndemână poate fi oricui.
Tentația de a face și cu ironman la fel este destul de mare. Da, dacă o iei încetișor, ca mine, oricine poate ajunge la finish-ul unui ironman. Cu moderație. Cu ceea ce unii definesc a fi umilință. Respect față de distanță, așa cum eu în Himalaya am avut respect față de munții aceia, nu m-am repezit în ei, nu m-am dus ”să-i cuceresc”.
Sigur, Himalaya este un produs al naturii, ironman este un produs al omului, e altceva.
E mai bine să te subapreciezi, decât să te supraapreciezi pentru un ironman. Să fii pregătit să nu termini. Să fii pregătit să-ți fie rău. Să fii pregătit pentru neprevăzut. Să fii pregătit să ajuți pe altul, dacă trebuie.
Nu, nu oricine poate deveni un ironman finisher, sincer acum!
E nevoie de antrenament. Ceva mai mult antrenament. Asta se traduce prin:
- muncă
- timp
- muncă
- bani
- muncă
- renunțări
- muncă
- continuitate
- muncă
- perseverență
- muncă
- perseverență
- muncă
- pasiune
- muncă
- fascinație pentru act în sine, pentru faptul că ești acolo și începi ceva măreț. Uită despre faptul că lumea te judecă pentru ceea ce termini, nu pentru ceea ce începi, dar nu duci la bun sfârșit. Poate fi un blocaj să te gândești la asta.
Eu nu cred că aș putea termina cu presiunea asta pe creier .... ce vor zicei ceilalți dacă nu termin în 11 ore, aoleu?!
Nu ceilalți trăiesc viața ta, nu ei te hrănesc, nu ei îți plătesc facturile, nu ei îți pregătesc de mâncare sau vin cu tine la antrenamente ori te așteaptă de fiecare dată când ești obosit sau nu ai chef.
Au fost câțiva care mi-au spus anul trecut:
”Pentru noi ești o eroină prin simplul fapt că ai avut curajul să te prezinți la start”.
În timp ce-mi alergam maratonul, un băiat care făcuse distanța de half mi-a spus: ”Vă admir cât China!”
Alții mi-au dat de înțeles că nu voi termina cursa.
Deși da, mi se pare deja un act de curaj să te prezinți la start, totuși nu pot considera asta o încurajare. O înțeleg, dar nu aș da-o mai departe. Ideea este să faci față și de aici intervin mentalul și feelingul tău. Oricât nu vei recunoaște, dacă nu termini cursa în cele 16 sau 17 ore - indiferent de motiv! -, vei fi afectat. Negativ afectat. Nu întotdeauna ”orice șut în fund înseamnă un pas înainte”, uneori o nereușită este percepută ca o înfrângere dezastruoasă și trebuie să știi dinainte dacă ești puternic(ă) sau nu pentru așa ceva.
Doar TU și numai TU trebuie și poți să simți când este momentul potrivit pentru a încerca primul tău triatlon pe distanță de ironman! Este pasul logic următor după multe concursuri pe distanță olimpică (1500/40/10), pentru foarte mulți triatloniști amatori. Nu te lua după alții, nu te lua că ”e la modă”, că ”dă bine să fii văzut acolo”. Sunt totuși 226 de km dintr-o singură bucată într-un maxim de 16-17 ore.
Doar TU și numai TU trebuie și poți să simți când este momentul potrivit pentru a încerca primul tău triatlon pe distanță de ironman! Este pasul logic următor după multe concursuri pe distanță olimpică (1500/40/10), pentru foarte mulți triatloniști amatori. Nu te lua după alții, nu te lua că ”e la modă”, că ”dă bine să fii văzut acolo”. Sunt totuși 226 de km dintr-o singură bucată într-un maxim de 16-17 ore.
Eu așa zic.
E nevoie de multe altele, despre care am scris în rapoartele de cursă aferente.
Distanța de ironman poate deveni Everestul tău, dacă deja știi ce înseamnă un triatlon și dacă deja ai participat la câteva curse pe distanțe olimpice. Nu ai bani pentru Everest, dar pentru un ironman cu siguranță găsești :-)
Încearcă eventual o ștafetă, la Oradea se dă startul, click aici.
Încearcă eventual o ștafetă, la Oradea se dă startul, click aici.
Întrebări? Eu am pus întrebarea ”când?” (de fapt voi, nu eu!).
Cine dorește, poate scrie propriul material cu ”de ce?” - mie mi se pare o temă de discuție prea abstractă și subiectivă.
Cine dorește, poate scrie propriul material cu ”de ce?” - mie mi se pare o temă de discuție prea abstractă și subiectivă.
P.S.
Și nu neglijați încă ceva:
Perioada de pionierat a trecut și în România. Acum, majoritatea triatloniștilor amatori au experiență și peste tot se vorbește în termeni tehnici, aproape toți caută cu înfrigurare sfaturi, cărți, investesc în echipamente, antrenori, nutriție. Dacă în 2010 te puteai trezi pe un podium fără nici cea mai mică idee despre ce înseamnă tranziția sau costumul de neopren (nici costum de baie nu aveam în 2010, am concurat într-un șort și o bustieră!), acum situația este radical schimbată! Și asta se vede în diferențele mici de timp final dintre concurenți, se vede în felul cum sunt echipați, în timpii petrecuți în zona de tranzit, în febra discuțiilor despre antrenamente și nutriție.
Această modificare a elementelor schimbă însăși condițiile și atmosfera de concurs, există un iz de ”creiere în fierbere” acolo, priviri studioase, calcule, strategii, planuri, orgolii, obiective, există chiar și gesturi mai puțin ”ortodoxe” între concurenți.
Pe același traseu unde în urmă cu 4-5 ani abia se înșirau 50 de concurenți, acum pot fi 150 sau 300, deci altă dinamică, alt spațiu, alte nevoi, alte comportamente. Bucurați-vă, dar nu vă imaginați că triatlonul este o lume soft. Orice, numai asta nu!
Iar diferența dintre a termina cursa în patru labe și a o termina râzând cu toți porii este dată doar de cât de mult tragi în cele X ore de concurs (plecând de la premiza că te simți bine, fără incidente/accidente), de cât de mult consideri tu că merită să te epuizezi pentru ceva minute în minus. Podiumul are doar trei locuri, nu uita! Într-o cursă lungă de acest gen, situațiile surpriză nu sunt puține, dar în linii mari îți dai seama cam pe unde ești față de ceilalți și trebuie să știi exact pentru ce te afli în cursă, de ce o continui, de ce vrei să o termini și de ce într-un anumit timp.
Curaj găină, că te tai! :-))
De citit și:
ironman-si-ce-se-intampla-cu-organismul tău
o-definitie-triatlonului
calendar-triatloane-romanesti-2014
Și nu neglijați încă ceva:
Perioada de pionierat a trecut și în România. Acum, majoritatea triatloniștilor amatori au experiență și peste tot se vorbește în termeni tehnici, aproape toți caută cu înfrigurare sfaturi, cărți, investesc în echipamente, antrenori, nutriție. Dacă în 2010 te puteai trezi pe un podium fără nici cea mai mică idee despre ce înseamnă tranziția sau costumul de neopren (nici costum de baie nu aveam în 2010, am concurat într-un șort și o bustieră!), acum situația este radical schimbată! Și asta se vede în diferențele mici de timp final dintre concurenți, se vede în felul cum sunt echipați, în timpii petrecuți în zona de tranzit, în febra discuțiilor despre antrenamente și nutriție.
Această modificare a elementelor schimbă însăși condițiile și atmosfera de concurs, există un iz de ”creiere în fierbere” acolo, priviri studioase, calcule, strategii, planuri, orgolii, obiective, există chiar și gesturi mai puțin ”ortodoxe” între concurenți.
Pe același traseu unde în urmă cu 4-5 ani abia se înșirau 50 de concurenți, acum pot fi 150 sau 300, deci altă dinamică, alt spațiu, alte nevoi, alte comportamente. Bucurați-vă, dar nu vă imaginați că triatlonul este o lume soft. Orice, numai asta nu!
Iar diferența dintre a termina cursa în patru labe și a o termina râzând cu toți porii este dată doar de cât de mult tragi în cele X ore de concurs (plecând de la premiza că te simți bine, fără incidente/accidente), de cât de mult consideri tu că merită să te epuizezi pentru ceva minute în minus. Podiumul are doar trei locuri, nu uita! Într-o cursă lungă de acest gen, situațiile surpriză nu sunt puține, dar în linii mari îți dai seama cam pe unde ești față de ceilalți și trebuie să știi exact pentru ce te afli în cursă, de ce o continui, de ce vrei să o termini și de ce într-un anumit timp.
Curaj găină, că te tai! :-))
De citit și:
ironman-si-ce-se-intampla-cu-organismul tău
o-definitie-triatlonului
calendar-triatloane-romanesti-2014
Update 01.02.2014:
Interesant este faptul că până acum la half s-au înscris 8 ladies și la full 9, o creștere enormă la full față de 2013 (4 la full și 9 la half).
Și se anunță o competiție-spectacol la half ladies, fiind prezente sportive foarte bune!
Recomand și această lectură: ironman-2013-after-one-week
Update 16.06.2014:
De la ultimul update și până astăzi s-au petrecut multe chestii enorme în viața mea.
Am demisionat, am făcut bagajul și am schimbat nu doar orașul, nu doar jobul, ci și țara, limba. Un proces complex cu multe implicații la nivel psihic, mental, fizic.
Antrenamentele pentru ironman 2014 mergeau excelent, dar le-am părăsit în jurul datei de 15 martie a.c. Timp de două luni, până pe la mijlocului lunii mai, nu am mai alergat un pas, nu am mai ieșit cu bicicleta, nu am mai înotat.
Ca urmare, astăzi, cu doar 5 zile înainte de start, deși geografic și ca timp pe drum mă aflu mult mai aproape de Oradea, încă nu știu dacă voi fi acolo sâmbătă. Dacă anul trecut nu mă simțeam pregătită, anul acesta nu știu ce aș mai putea spune .... Cei 42 de km înotați în primele două luni jumătate ale anului nu mai au nici o valoare. Cei aproximativ 600 de km alergați sunt mult sub nivelul celor 960 de anul trecut la ora asta, iar cei aproximativ 1.500 de km pedalați se află, ca nivel de intensitate și eficiență, sub nivelul celor de anul trecut (nu am făcut nici măcar o sesiune de măcar 100 km dintr-o bucată!).
Totuși, nu m-am transferat la half. Nu din orgoliu, nicidecum. Dovadă că acum sunt gata să mă împrietenesc și cu o eventuală idee de abandon. Oricum, și ultimul loc e un loc și cu siguranță îmi este rezervat.
Abia acum reîncep antrenamentele pentru Ironman 70.3 din 31 august/Zell am See. Oradea, dacă ajung totuși la start, îl voi considera ca un antrenament nebun. E al patrulea an acolo, mi-e greu să renunț să nu fiu în mijlocul evenimentului. Vom vedea. Suntem 8 ladies din 63 de concurenți pe distanța de full.
Nu am nici cea mai vagă idee cum va decurge această cursă pentru mine. Principalul este să mă bucur de ea și, dacă se poate, să cânt măcar pe cât am fredonat anul trecut :-)
Interesant este faptul că până acum la half s-au înscris 8 ladies și la full 9, o creștere enormă la full față de 2013 (4 la full și 9 la half).
Și se anunță o competiție-spectacol la half ladies, fiind prezente sportive foarte bune!
Recomand și această lectură: ironman-2013-after-one-week
Update 16.06.2014:
De la ultimul update și până astăzi s-au petrecut multe chestii enorme în viața mea.
Am demisionat, am făcut bagajul și am schimbat nu doar orașul, nu doar jobul, ci și țara, limba. Un proces complex cu multe implicații la nivel psihic, mental, fizic.
Antrenamentele pentru ironman 2014 mergeau excelent, dar le-am părăsit în jurul datei de 15 martie a.c. Timp de două luni, până pe la mijlocului lunii mai, nu am mai alergat un pas, nu am mai ieșit cu bicicleta, nu am mai înotat.
Ca urmare, astăzi, cu doar 5 zile înainte de start, deși geografic și ca timp pe drum mă aflu mult mai aproape de Oradea, încă nu știu dacă voi fi acolo sâmbătă. Dacă anul trecut nu mă simțeam pregătită, anul acesta nu știu ce aș mai putea spune .... Cei 42 de km înotați în primele două luni jumătate ale anului nu mai au nici o valoare. Cei aproximativ 600 de km alergați sunt mult sub nivelul celor 960 de anul trecut la ora asta, iar cei aproximativ 1.500 de km pedalați se află, ca nivel de intensitate și eficiență, sub nivelul celor de anul trecut (nu am făcut nici măcar o sesiune de măcar 100 km dintr-o bucată!).
Totuși, nu m-am transferat la half. Nu din orgoliu, nicidecum. Dovadă că acum sunt gata să mă împrietenesc și cu o eventuală idee de abandon. Oricum, și ultimul loc e un loc și cu siguranță îmi este rezervat.
Abia acum reîncep antrenamentele pentru Ironman 70.3 din 31 august/Zell am See. Oradea, dacă ajung totuși la start, îl voi considera ca un antrenament nebun. E al patrulea an acolo, mi-e greu să renunț să nu fiu în mijlocul evenimentului. Vom vedea. Suntem 8 ladies din 63 de concurenți pe distanța de full.
Nu am nici cea mai vagă idee cum va decurge această cursă pentru mine. Principalul este să mă bucur de ea și, dacă se poate, să cânt măcar pe cât am fredonat anul trecut :-)
Multumesc pentru acest articol!! Interesant blog!
AntwortenLöschen