Câmpurile și pajiștile pre-alpine sunt străbătute de o rețea foarte bogată de drumuri asfaltate pe care abia se strecoară două mașini în paralel, dar cu grijă și încetinire șoferii se înțeleg. Rar mai vezi câte un alergător pe marginea drumului. Din față vine un utilaj enorm care ocupă mai mult de jumătate din lățimea șoselei. Alergătorul se retrage pe partea de pământ, utilajul se retrage câțiva cm și mai spre interiorul șoselui. Și cel care conduce utilajul dă din cap, salută și zâmbește. Alergătorul răspunde, deși nu s-au văzut niciodată înainte. Maniere rurale, se spune pe românește: ”nu cere de unde nu-i” .... (sic!)
Cicliști nu vezi. Într-o lună, dacă am văzut doi. Drumurile care șerpuiesc peste dealuri sunt prea înguste și zilele prea scurte acum, curbele sunt generoase, dar de multe ori ai rampe și până să ajungi în moț nu știi ce urmează, ai doar impresia că te deplasezi direct spre cer. Destul de periculos cu ciclismul pe-aici. Dar mai căutăm .... dacă mai avem timp.
Cică timp avem, noi nu știm ce să facem cu el. Nu pot contrazice acest adevăr.
Toți dispunem de exact aceeași porție de timp, dar tot mai mulți se plâng că nu au sau că nu mai au timp. Și asta în epoca când robotizarea și automatizarea sunt deja istorii vechi, că atunci când au demarat istoriile, reclamele se bazau pe sloganuri de genul ”câștigă timp pentru tine, pentru viața ta, pentru familie, prieteni etc.”. Ce s-a întâmplat de la promisiunile acelea până la realitatea de azi, de ce ..... nu avem mai mult timp așa cum se promitea dacă îți cumpărai mașină de spălat, de exemplu!? De ce am pierdut percepțiile reale asupra propriului nostru timp? Pentru că am fost mânați de la spate să înghesuim cât mai multe în sacul cu ”timp liber”, pentru că femeile au dorit să fie bărbați din anumite puncte de vedere, silite fiind tot de o mentalitate și o societate exclusiv patriarhală, unde bărbatul era singurul care își lua dreptul să bată cu pumnul în masă și să dispună de femeie ca de un instrument de muncă și de distracție.
Paradoxurile care traumatizează societatea actuală ne transformă pe unii în monștri, pe alții în legume.
”Două-trei croissants cu unt ar fi excelent, Josef! Nu cumpăra altceva pentru aici, pentru că nu știu cât mai rămân. Nu mai vreau nici pat, nici aspirator, nici covor, au devenit inutile. Te aștept cu ceai, cafea nu mai am, ai grijă cum conduci!”
Iese din casă la 9:55 să verifice cutia poștală și exact în momentul acela o mașină de teren face curba și parchează în curtea casei. Josef a sosit .... mai devreme!!!
Totul se numără, totul se traduce în 1+1= 1,5 ....
Povestim ce și cum. Josef nu pune întrebări, deci nu povestim ce și cum. Ilustrăm prin cuvinte o situație, fără să spunem cum am ajuns aici. Dacă nu întreabă, nu spunem. Bărbații vor mai comod în viață. Mai comod decât au deja.
”Păi ce, crezi că te las să vii 12 km pe jos?”
Și râde distrat ....
Se pare că de la o anumită vârstă devenim relaxați ....
Conduce excelent.
Între timp și ea a devenit o șoferiță mai bună pe aceste drumuri. Drumurile asfaltate care șuieră peste tot peste câmpurile austriece și la care România doar visează sau le respinge din XYZ motive care țin practic de ignoranță au apărut din motive practice care, zic eu, țin până la urmă tot de un anumit nivel de cultură. Au fost gândite inițial ca ”drumuri de transport de marfă”, țăranii trebuind să-și transporte cumva cu utilajele lor mari produsele agricole fără să se înnămolească. Tractoarele cu roțile cât casa care colectează laptele spre punctele de prelucrare trebuiau să circule fără să blocheze practic tot ținutul, iar țăranii vroiau și ei să nu mai aducă prin case, pe cizme, tone de nămol greu de curățat.
Pe scurt, cam asta e ”legenda câmpurilor agricole asfaltate”. Și din ce văd, totul merge ca pe roate, fără mizerie. Dacă intri aici într-un conac-fermă te va plesni peste ochi confortul pe care multe apartamente din București nu-l au - ca să nu zic majoritatea!! -.
Au câteva clădiri - case și clădiri cu apartamente - pe care le închiriază. În care se pare că nu au investit nimic, pe care nu prea le îngrijesc, care sunt la limita decenței locale și total neizolate. O familie al cărei venit îl apreciez la minim 5.000 euro pe lună. Și totuși următoarea scenă a lăsat-o mască.
Ea și proprietarul se află la furnizorul de internet pentru încheierea contractului. El o întreabă zâmbind pe tânăra angajată dacă nu are cumva vreun carnețel de notițe în plus să-i dea ..... ciulește urechile și se gândește: ”De ce ar cere un om pe care cu siguranță îl pot considera bogat un carnețel de notițe de la un furnizor de internet? Să fie germana mea atât de slabă, încât nu înțeleg poanta?!” Și se uită oarecum uluită la el și la tânăra angajată care caută, dar nu găsește un alt carnețel de notițe, decât pe cel care îl are ea în folosință.
”De ce vreți un carnețel de notițe cu emblema furnizorului?!” - întrebarea e pusă pe un ton șugubăț și curios precum privirea unui pisoi care se vede pentru prima oară în oglindă ....
Răspunsul omului bogat alunecă natural ca pe un tobogan:
”Eu iau notițe, foarte multe notițe. Peste tot în casă am bilețele. Sunt foarte utile.”
”Wow ..... se gândește ea, uluită la extremă ..... deci uite cu ce poți face fericit un bogătaș austriac, de Crăciun. Cu probabil o duzină de carnețele de notițe care să nu-l coste pe el .... 20 de euro (!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)”
Wow!!!! Afară sunt acum 5°C, dar parcă ar ieși pe terasă să facă un duș dulce cu ocazia acestei paranormale revelații despre zgârcenia umană ..... nu, ăsta deja nu mai este spirit de economie, ci zgârcenie cruntă.
8 ouă, un pachet de unt, 100 gr de cașcaval și 1 l de lapte.
Închide frigiderul cu gândul la alte timpuri.
Cică timp avem, noi nu știm ce să facem cu el. Nu pot contrazice acest adevăr.
Toți dispunem de exact aceeași porție de timp, dar tot mai mulți se plâng că nu au sau că nu mai au timp. Și asta în epoca când robotizarea și automatizarea sunt deja istorii vechi, că atunci când au demarat istoriile, reclamele se bazau pe sloganuri de genul ”câștigă timp pentru tine, pentru viața ta, pentru familie, prieteni etc.”. Ce s-a întâmplat de la promisiunile acelea până la realitatea de azi, de ce ..... nu avem mai mult timp așa cum se promitea dacă îți cumpărai mașină de spălat, de exemplu!? De ce am pierdut percepțiile reale asupra propriului nostru timp? Pentru că am fost mânați de la spate să înghesuim cât mai multe în sacul cu ”timp liber”, pentru că femeile au dorit să fie bărbați din anumite puncte de vedere, silite fiind tot de o mentalitate și o societate exclusiv patriarhală, unde bărbatul era singurul care își lua dreptul să bată cu pumnul în masă și să dispună de femeie ca de un instrument de muncă și de distracție.
***
”Hey, vezi că ajung joi pe la 10 sau 11, depinde cum mă simt. Ce să-ți aduc, că mi-ai interzis să-ți cumpăr ceva util de casă nouă?!””Două-trei croissants cu unt ar fi excelent, Josef! Nu cumpăra altceva pentru aici, pentru că nu știu cât mai rămân. Nu mai vreau nici pat, nici aspirator, nici covor, au devenit inutile. Te aștept cu ceai, cafea nu mai am, ai grijă cum conduci!”
**
Cum eu trăiesc mai mult din legume, se pare că spre partea vegetativă trag .... e destul de simplu să devii monstru și să-i legumizezi pe toți ceilalți din jurul tău .... acum înțeleg. Sau cred că înțeleg.
***
Există zile când mănâncă 5 mere culese de pe câmpuri și nuci din nucii de pe terasă .... delicios, merele sunt absolut fantastice! Din păcate, pe ducă .... Cu nucile e mai complicat, le sparge cu greutate ....
***
nu e nici măcar seară și deja se unge a șasea oară cu crema cu propolis. mâinile alea aproape ruinate .... se gândește că mai are nevoie de o săptămână sau zece zile să le remedieze un pic ... propolis și aloe de șase-opt ori pe zi până va termina tubul. asta în condițiile în care în 40 de ani nu a folosit atâta cremă, cumulat .....
***
În cutia poștală doar ziarul local și multă publicitate. Rolul poștei naționale în Austria este incredibil de important încă. Și nu doar în pustiu sau în mediul rural, unde a aterizat, după propriul meu vis .... a schimbat visul acum .... desigur din motive care nu au legătură intrinsecă cu peisajul din jur, oricum era doar o haltă, doar că prea multe elemente o determină să transforme staționarea în halta asta într-una foarte scurtă!
***
Josef scoate dintr-o pungă din plastic șase croissante cu unt bine rumenite. Șase!! ”Wow!!! De șase ori micul dejun!!” - îi zboară cu repeziciune gândul.
***
Când ajungi la limite sau la extreme în viață începi să faci calcule rapide. Uluitor de rapide. Totul se numără, totul se traduce în 1+1= 1,5 ....
***
***
E soare, soare nebun. Se ridică anevoie din fotoliu, Nu a mai condus de mult 150 de km și șoldul îl doare, nu poate rămâne prea mult în aceeași poziție. Și totuși a venit aici .... să o vadă, să înțeleagă ce se-ntâmplă și de ce. În stilul lui. De o lună o întreabă ce face și ea evită să răspundă.
***
Ceainicul șuieră. ”Ceai și atât, fără nimic, merci!” ”Ce bine, că nu mai aveam miere!” Nu, nu e zgârcenie, nu e egoism .... e doar realitate. 800 ml de miere costă în jur de 10 euro în magazin, cam 8 euro direct de la producător, la 2 km distanță, peste câmpuri. Socotește din nou câte lingurițe, câte ceaiuri .... cam în 10 zile se termină, atunci ar avea nevoie de un nou borcan cu miere pentru ceai. Sau e lux?
***
”Și mă aduci înapoi?” ”Păi ce, crezi că te las să vii 12 km pe jos?”
Și râde distrat ....
Se pare că de la o anumită vârstă devenim relaxați ....
***
Între timp și ea a devenit o șoferiță mai bună pe aceste drumuri. Drumurile asfaltate care șuieră peste tot peste câmpurile austriece și la care România doar visează sau le respinge din XYZ motive care țin practic de ignoranță au apărut din motive practice care, zic eu, țin până la urmă tot de un anumit nivel de cultură. Au fost gândite inițial ca ”drumuri de transport de marfă”, țăranii trebuind să-și transporte cumva cu utilajele lor mari produsele agricole fără să se înnămolească. Tractoarele cu roțile cât casa care colectează laptele spre punctele de prelucrare trebuiau să circule fără să blocheze practic tot ținutul, iar țăranii vroiau și ei să nu mai aducă prin case, pe cizme, tone de nămol greu de curățat.
Pe scurt, cam asta e ”legenda câmpurilor agricole asfaltate”. Și din ce văd, totul merge ca pe roate, fără mizerie. Dacă intri aici într-un conac-fermă te va plesni peste ochi confortul pe care multe apartamente din București nu-l au - ca să nu zic majoritatea!! -.
***
Cum comenta un vechi prieten cu ani în urmă pe o postare: ”Diferența este că România a rămas la nivel de Ev Mediu, ni se pare nouă că exotismul rural românesc constă în a avea WC-ul în curte sub forma unei gropi săpate în pământ, a te spăla pe dinți afară la o cișmea care-și ia apă din pârâul care trece pe sub toaleta din fundul curții și alte delicatese de genul ăsta, ori țări ca Germania sau Austria, unde agricultura susține o bună parte din economie, au demonstrat deja de mulți ani că modernizarea mediului rural nu înseamnă implicit abrutizare, umilință, distrugere și primitivism (mizer)!!”
***
Amstetten pare de fiecare dată un oraș mort. Din multe puncte de vedere. De câte ori ajunge aici - de trei ori în cinci săptămâni - totul e aproape pustiu. Dacă ajungi aici la ora 12, aproape toate magazinele sunt închise. Se redeschid la ora 14. Siesta austriacă? Două ore pauză de prânz .... ?!?!? Și cum era cu cele 15 minute de pauză de prânz pe care ea nu avea voie să le depășească și probabil 2 l de transpirație asudată în 9 ore de muncă?!?!
***
Situat în sud-vestul Austriei Inferioare, Amstetten numără cam 23.200 locuitori și se află la o altitudine de 275 m. Potrivit informațiilor oficiale este unul dintre cele mai importante orașe ale Austriei Inferioare, deci e clar că mai am de săpat până să descopăr ce-l face atât de important. Pentru că până acum tot timpul am avut impresia că e un fel de ”oraș-fantomă” cu uși închise peste tot și cu multe locații de magazine golite, date spre închiriere ....
***
Familia de proprietari de la care a închiriat casa este o familie ”vestită” în regiune, tipul fiind un fotograf talentat și arhi-cunoscut, din ce se pare. Tâmplar de meserie.Au câteva clădiri - case și clădiri cu apartamente - pe care le închiriază. În care se pare că nu au investit nimic, pe care nu prea le îngrijesc, care sunt la limita decenței locale și total neizolate. O familie al cărei venit îl apreciez la minim 5.000 euro pe lună. Și totuși următoarea scenă a lăsat-o mască.
Ea și proprietarul se află la furnizorul de internet pentru încheierea contractului. El o întreabă zâmbind pe tânăra angajată dacă nu are cumva vreun carnețel de notițe în plus să-i dea ..... ciulește urechile și se gândește: ”De ce ar cere un om pe care cu siguranță îl pot considera bogat un carnețel de notițe de la un furnizor de internet? Să fie germana mea atât de slabă, încât nu înțeleg poanta?!” Și se uită oarecum uluită la el și la tânăra angajată care caută, dar nu găsește un alt carnețel de notițe, decât pe cel care îl are ea în folosință.
”De ce vreți un carnețel de notițe cu emblema furnizorului?!” - întrebarea e pusă pe un ton șugubăț și curios precum privirea unui pisoi care se vede pentru prima oară în oglindă ....
Răspunsul omului bogat alunecă natural ca pe un tobogan:
”Eu iau notițe, foarte multe notițe. Peste tot în casă am bilețele. Sunt foarte utile.”
”Wow ..... se gândește ea, uluită la extremă ..... deci uite cu ce poți face fericit un bogătaș austriac, de Crăciun. Cu probabil o duzină de carnețele de notițe care să nu-l coste pe el .... 20 de euro (!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!)”
Wow!!!! Afară sunt acum 5°C, dar parcă ar ieși pe terasă să facă un duș dulce cu ocazia acestei paranormale revelații despre zgârcenia umană ..... nu, ăsta deja nu mai este spirit de economie, ci zgârcenie cruntă.
***
Deschide frigiderul.8 ouă, un pachet de unt, 100 gr de cașcaval și 1 l de lapte.
Închide frigiderul cu gândul la alte timpuri.
Anca mie imi place mult sa citesc ceea ce povestesti tu. Am insa o curiozitate: prin ce imprejurare ai ajuns sa locuiesti unde locuiesti acum? :)
AntwortenLöschenDragoș, îmi doream să locuiesc la casă. De când mă știu am dorul ăsta chinuit în mine, să scap de bloc. Și vroiam ... rural, spre munte. Mă mai despart mai puțin de 200 km de Alpi. Desigur, este un pic mai rural extrem și trecerea e bruscă pentru mine .... Am venit aici pentru că găsisem muncă aici, la doar 2 km distanță, doar că lucrurile nu au mers conform înțelegerii și a planurilor. Cam asta e pe scurte. Ca orice în viață, aproape totul are avantaje și dezavantaje. Venind aici mi-am asumat niște riscuri destul de mari. Acum să vedem cum trec peste ele, pentru că situația e de așa natură, că am intrat deja în marja de riscuri și totul e la limită momentan. Se numește simplu: supraviețuiești sau mori.
LöschenCu optimism inainte, trebuie sa rasara si soarele :)
AntwortenLöschenObișnuiam să cred în astfel de sloganuri și e destul de clar că deși totul mergea înapoi în ultimele luni, eu tot postam maximum de optimism. Ca urmare, nu mai cred în sloganuri. Mai sper într-un fel de circuit echilibrat al evenimentelor .... dar speranța a devenit ca fumul, se subțiază cu fiecare zi și cu fiecare oră. Când lucrurile stau între supraviețuire și abis, nu mai vorbim de optimism, căci suntem deja în alt scenariu, alt film.
Löschen