Augarten Vienna și o bucată de istorie 2ndWW

Viena primăvara este un basm. Astăzi, la un an de la intrarea mea în Austria, respectiv în Viena, mă preumblu prin oraș și îmi urmăresc umbra cum se prelinge pe ziduri ale istoriei. Chiar dacă Viena nu este Roma, este totuși un oraș încărcat de un alt segment de istorie. Roma este muzeul în aer liber al istoriei Imperiului Roman și din acest punct de vedere cu greu găsești un loc mai puternic impregnat de spiritul vremurilor respective. Viena respiră prin edificiile erei habsburgice, abundând în clădiri de o arhitectură ”grea”, marcantă, gigantică, dar și prin expoziții, edificii și monumente care indică traumele celui de-al doilea război mondial. Austriecii cultivă prin acest fel regretul lor față de ororile acelor timpuri. Este poate felul lor ascuns de a transmite un mesaj de regret față de faptul că una dintre cele mai nefaste personalități ale istoriei omenirii, care a schimbat macazul a milioane de destine către o traumă ce încă se moștenește din generație în generație, a fost de origine austriacă.

Turnul din fotografie mi-a apărut în peisajul acestei zile însorite de primăvară umbrindu-mi brusc sufletul. Instant. Neavând habar unde mă aflu și la ce mă uit. Vedeam un colos din beton, aparent fără nici o poartă de acces. E chestie hidoasă. O urâțenie. Plasată într-un areal verde cu alei și copaci înmiresmați, pe unde oamenii aleargă, merg pe bicicletă sau stau pe pajiști ori pe bănci și citesc. Un contrast spiralat de nuanțe. 

Unde sunt?

În Districtul 2 Leopoldstadt al Vienei, Augarten - parc public.

La ce mă uit?

La un Flakturm din cadrul Perechii cu numele de cod ”Peter”.

Nu știu cum să-l denumesc în română, așa că îi voi spune Flak-Turn. Această construcție hidoasă (în accepțiunea mea) cu o grosime a pereților de până la 3,5 m și cu acoperiș din beton-armat avea scopul principal de a fi platformă la înălțime pentru tunurile de apărare împotriva atacurilor aeriene din timpul celui de-al doilea război mondial. Aceasta era soluția găsită în condițiile în care, în zone cu densitate mare de populație (în jur sunt clădiri de tip blocuri de locuințe) tunurile respective nu putea fi folosite, presiunea de gaz la momentul declanșării încărcăturilor fiind mult prea puternică. Puterea de tragere a tunurilor nu devenea mai mare dacă acestea erau urcate pe aceste platforme înalte de peste 50 de m, dar puteau să țintească la deplina eficiență, având spațiu de manevră mai mare. Traseul de parcurgere al încărcăturii se întindea pe o lungime de 20,9 km dacă tunul putea fi așezat în poziția lui corectă de detonare. Dacă ar fi fost plasat pe pământ, printre clădiri, nu ar fi avut spațiul necesar de manevrare, țeava tunului nu ar fi putut avea poziția cea mai bună și traseul urmat de încărcătura detonată nu ar fi fost mai lung de 14,8 km. 

http://de.wikipedia.org/wiki/Wiener_Flakt%C3%BCrme#Paar_VII:_Augarten

Cel mai mare avantaj al turnurilor de acest fel era modul lor robust de construcție care proteja populația civilă de atacurile aeriene, precum și posibilitatea de a adăposti în siguranță comori culturale de interes național sau internațional. Fiecare turn avea un agregat de aprovizionare cu curent electric în situații de urgență, precum și o sursă proprie de apă potabilă provenită din subteran.

În Augarten Viena există o pereche de tunuri de apărare anti-aeriană. Așa cum precizam anterior, numele primit era ”Peter” și construcția lor a avut loc între iulie 1944 și ianuarie 1945. Acestea sunt ultimele turnuri construite și totodată cele mai avansate din punct de vedere tehnic din perioada celui de-al Treilea Reich.

Turnul a fost construit cu 13 etaje. Interiorul este intens deteriorat ca urmare a unei explozii din 21.11.1946. La etajul superior al edificiului se afla depozitată muniție și câțiva copii au pătruns înăutru cățărându-se pe o macara aflată în apropiere. S-au jucat cu focul și au declanșat o explozie devastatoare, ei putând însă să părăsească turnul în siguranță.

La distanță de 400 de m se află turnul-pereche.

Ambele turnuri, precum și terenul pe care se află, sunt în proprietatea statului austriac. Sunt goale și nefolosite, deși au existat discuții pentru un proiect de reconstrucție în anumite scopuri (pentru o firmă de prelucrare electronică a datelor).

Pe parcursul celui de-al doilea război mondial s-au construit per total opt astfel de Flak-Turnuri, conceptul aparținând constructorului de poduri Friedrich Tamms.

Pe lângă rolul de apărare, un turn putea adăposti până la 30.000 de persoane.

Existența lor în prezent se datorează faptului că fiind amplasate în zone populate o demolare este practic imposibilă, astfel că ele au trebuit să fie acceptate ca parte integrantă din peisajul orașelor unde încă există, adică Viena, Hamburg și Berlin.
O utilizare interesantă pentru unul din turnurile de acest gen din Parcul Esterhazy:

* * *

Parcul, o oază de verdeață pe o suprafață de 52,2 hectare, este un areal public cu cea mai veche grădină barocă din Viena.

Stilul specific franțuzesc al imensei grădini oferă o multitudine de alei generoase flancate de castani, tei, ulmi, frasini și arțari. Ca în mai toate parcurile publice ale Vienei, accesul pe timpul nopții nu este permis. La intrare, pe porțile de acces, este afișat regulamentul și orarul de funcționare.

Lumea vine să alerge, să citească, să se plimbe. De regulă nu se permite mersul pe bicicletă în aceste parcuri, amenzile nefiind deloc distractive. Pe unde am intrat eu azi nu am văzut semn de interzis, așa că probabil am avut noroc să nu fiu sesizată și amendată, căci la ieșirea pe poarta principală am văzut anunțul, precum și parcarea pentru biciclete (!)

HISTORY

In 1614, Emperor Matthias had a small hunting lodge built in what was then called the Wolfsau, at the time a flood-plain (Au is an Austrian and southern German term for a riparian forest or flood-plain). Around 1650, Ferdinand III bought up the area around the nearby Tabor (which is a Czech word used here for a fortified checkpoint outside the city's walls) at a branch of the unregulated Danube. 

He established a formal Dutch garden and expanded the hunting lodge into a small mansion. In the 1660s, Leopold I acquired the adjacent gardens from the noble Trautson family and had it transformed into an all-comprising pleasure park. In 1677 he converted the Trautsons' garden mansion into a small palace (a so-called Lustschloss, a palace for pleasure only), to which he gave the name "Imperial Favorita". Later on instead of this one the name Old Favorita became established, since in today's 4th district a New Favorita (today: Theresianum) had been built.

1683 was a bad year for Vienna and the Augarten: during the course of the Turkish siege the grounds and buildings were destroyed in their entirety, with exception of some parts of the walls. 

Not until 1705 were the gardens and the palace restored under Emperor Joseph I. The garden palace built at this time is now the headquarters of the Augarten Porzellanmanufaktur (Augarten porcelain factory), the second oldest porcelain factory in Europe. A few years later, in 1712, the new monarch, Charles VI, commissioned landscape architect Jean Trehet - also responsible for the creation of the gardens at Schönbrunn as well as at the Belvedere - to carry out new plans to develop the whole park, in French style. Today's Augarten is still based on this.

After the opening of the Vienna Prater to the public in 1766, the Augarten was likewise opened on 1 May 1775 by Joseph II. On this occasion nightingales were settled and hunting of them was strictly forbidden. The entrance at that time was still guarded by soldiers, whilst inside the park grounds war invalids and other handicapped people maintained order. The inscription Allen Menschen gewidmeter Erlustigungs-Ort von Ihrem Schaetzer ("A place of amusement dedicated to all people by their Cherisher") can still be read at the main gate to the Augarten from Obere Augartenstrasse. To satisfy these high expectations, dining rooms and dance halls, refreshment places and billiard rooms were established and for all of them the restaurateur Ignaz Jahn was responsible as traiteur.

Joseph II in 1781 ordered Isidore Canevale to erect a humble structure for the emperor and used to spend his summers there; it has become known as Josefsstöckl and is still existing today. Today's Heinestrasse linking this building to the Praterstern square has been planted as an alley on the order of the emperor. During the time of the Congress of Vienna the Augarten has been a most popular meeting place of the nobility.

During the disastrous inundation which afflicted Vienna from February 1 to March 1 of 1830, the entire Augarten was flooded to a depth of 1.75 metres (nearly 6 feet). Two memorial plaques, one on the inner side of the main portal and another at the gate to Castellezgasse, commemorate this flood. With the regulation of the Danube from 1860 to 1870, the Augarten became permanently separated from the Danube river. The former riparian forest and plain changed to a cultivated landscape, which was no longer subject to flooding.

After 1918, Augarten became a park administered by the federal government, and this stayed so until today.

Between 1934 and 1936, the dictatorial Federal Chancellor Kurt Schuschnigg lived in the Palais Augarten.

During the Second World War, military authorities chose the Augarten as one of several places to erect massive buildings for anti-aircraft defence (flak towers) to protect the inner city from Allied bombing. During summer 1944 the construction of a 55 metre (180 feet) high tower with platforms for anti-aircraft guns and nearby also a 51 metre high control tower was begun but not finished. Their remains are still visible in the middle of the park (and from time to time objects of ideas using the old structures as parts of modern buildings). Moreover during the war hundreds of cubic metres of rubbish were dumped on the site whilst armoured vehicles criss-crossed the garden and - as it is supposed - common graves were dug for hundreds of war victims.

Today with the exception of the virtually indestructible flak towers and the bunker (in which a restaurant is housed) nothing from this dark period remains.