Materialul de față se datorează insomniei. Afară e noapte, e
trecut de ora două dimineața, plouă neîntrerupt de două zile și două nopți,
Insula Dunării a început să fie ușor-ușor cotropită de apele fluviului,
pregătirile pentru revărsarea apelor, respectiv întărirea barajelor au fost
însă făcute din timp, cu aproximativ două zile înainte să înceapă aversele
continue. S-a muncit pe vânt și frig și acum se monitorizează. Drumul de-a
lungul Dunării spre Tulln a fost blocat accesului în această seară, așa că planurile
pentru ieșiri lungi pe biciclete, anunțate de diverse grupuri de cicliști, fie
se vor anula (cum a fost cazul turului de azi organizat de Veletage și cu care
merg și eu regulat de aproximativ două luni), fie vor fi redirecționate pe șosele.
Ieșirile cicliste în grupul de fete (ladies only) este o
experiență inedită pentru mine. Am ales grupul de fete pentru că inițiatoarea
este foarte simpatică și scopul declarat este să încurajeze, nu să sperie
ciclistele. M-am uitat și pe grupuri mixte, dar cum acolo viteza medie de
deplasare ar fi peste media mea personală, mi-a fost destul de clar că cel
puțin anul acesta nu fac față. Ce-o mai aduce viitorul, habar nu am. Deocamdată
prioritățile și necesitățile mele sunt în transformări radicale.
Am învățat să merg pe bicicletă când aveam 22 de ani. Am
învățat singură, în 6 ore, pe o bicicletă bărbătească, cred că avea cadru de
minim 60”, era din fier și roțile i se desumflau cam la jumate de oră. Era în
anul de pomină 1989, vara, când mama a venit acasă cu acel armăsar negru, imens
…. Niciodată nu am aflat cum, de unde, din ce bani a reușit să-l cumpere,
într-o Românie unde nu aveai de unde să cumperi așa ceva. Nu văzusem vreodată
în vreun magazin vreo bicicletă de vânzare, nu mai vorbesc de pompe, camere, cauciucuri
sau echipament. Așa ceva pur și simplu nu exista în România. Pentru copii se
mai găsea câte o bicicletă, trotinetă, tricicletă, dar pentru adulți …. chiar
nu știu.
În iunie 1990 eram în Norvegia pentru șase săptămâni și
aveam la dispoziție o cursieră. A fost o revelație de nedescris. În a cincea
săptămână am căzut, am făcut o rană urâtă la cotul stâng, apoi au urmat niște
săptămâni tulburi pentru mine, nu am ajuns la medic, prin septembrie eram în
pericol să-mi pierd mâna de deasupra cotului în jos, rana infectându-se și
degenerând spre cangrenă. Să zicem că am avut noroc până la urmă, a rămas o
gâlmă mare pe care am putut să o tratez abia în 1991 și până în 1992 totul s-a
redus la o cicatrice pe care o mai privesc uneori și acum.
Aș putea scrie o carte groasă numai dacă aș povesti despre
”cariera” mea de biciclist, deși în ultimii doi ani media de kilometri pedalați nu este cine știe ce (cam 4.300 km/an). Cum am ajuns de la alpinism la mountain bike, la competiții, la
coborât de la Omu pe un Citybike, accidente, distrugerea danturii, fracturi,
triathlon, prima cursieră, bicicletă furată, relația mea cu fiecare dintre cele
3 biciclete pe care le am la momentul actual (din 2011 am 3 biciclete diferite,
în condițiile în care prin 2003, într-un episod de totală lehamite de viață, mă
debarasasem de bicicletele pe care le avem aduse din Germania – mare eroare, și
acum regret decizia respectivă, mai ales că bicicletele au ajuns la persoane
nepotrivite).
OK, din 2013 am început să cochetez cu ideea de ”antrenament
ciclist”, fiindu-mi necesar pentru triathlon, pentru anduranță.
Tot din 2013 am investit și într-un home trainer foarte
performant, care momentan se află în București (de la Cyclops).
Nu am pedalat niciodată în grup, prima experiență fiind
acum, în acest grup de cicliste (am fost de vreo 5 ori în grupuri de mountain bike, prin 2006 și 2007, dar aici discut de ciclism, deci șosea. Și am mai fost de două ori cred prin 2004 când începuse nebunia cu promovarea mersului pe bicicletă în București și demonstram noi acolo să vrem piste.). Fetele nu aleargă, nu înoată, ele se dau cu
bicicleta și se dau bine de tot. Dar în același timp s-au adunat în acest grup
cu toleranța și dorința de a ajuta și pe altele să devină mai bune. E un grup
armonios și deschis, mereu apar membre noi. Mă simt bine cu ele, deși încă nu
m-am obișnuit total la conceptul de mers în grup, eu fiind mereu de capul meu.
Ca urmare, există multe chestii despre care pot povesti și
care pot ajuta și pe alții, mai ales că în România acest sport abia începe să
renască.
Despre ce aș putea scrie:
1. Mersul în
grup (reguli, principii). Este un subiect destul de complex care merită toată
atenția.
2. Echipamentul.
3. Cunoaște-ți
bicicleta. Verificarea obligatorie înainte de fiecare ieșire. Puțină independență tehnică e necesară!
4. Kitul
tehnic minim obligatoriu la purtător.
5. Informează-te
asupra rutei pe care urmează să o parcurgi.
6. Ia-o
încet, dar sigur: obișnuiește-te mai întâi cu distanțele!
7. Nutriția
solidă.
8. Hidratarea.
CAPITOLUL
1
Mersul pe
bicicletă în grup
Mă voi rezuma la chestiile care mi se par foarte importante,
mersul pe bicicletă în grup fiind extrem de important nu doar pe șosele, unde
există trafic, dar și pe segmente de drum fără trafic. Până la urmă este vorba
de siguranța noastră și a celorlalți din spatele nostru și responsabilitatea
fiecărui membru al grupului este la fel de mare atât pentru propria, dar și
pentru integritatea corporală a celorlalți! Acesta este principiul de aur. Dacă
nu înțelegi sau nu accepți respectarea acestui principiu e mai bine să ieși de
unul singur.
Orice posibilitate de a pedala în grup trebuie luată ca
atare și exploatată la reala sa valoare. Diferența dintre a rula singur și a
rula în grup este foarte mare.
Într-un grup există un front superior, adică cicliștii din
față. De regulă din primele două-trei rânduri. Cei care rulează în primul rând
sunt deschizătorii de drum, ei ”fac pârtie”, ei muncesc cel mai mult. Pe
distanțe lungi, se recomandă ca aceștia să schimbe locul și să treacă în rândul
doi sau trei, pentru a se odihni, mergând pentru o perioadă în plasa celor din
fața lor.
Restul grupului, practic de la al doilea rând deja, este
scutit de o parte din efortul depus de ”deschizătorii de pârtii” și acest lucru
devine relevant în trei situații:
1. Distanțele
lungi.
2. Viteza
mărită (30-40 km/h medie).
3. Condiții
de vânt sporit.
Caută-ți grupul potrivit!
Asta înseamnă distanța și viteza trebuie să ți se
potrivească.
Pe 14 mai eram înscrisă să merg cu un grup mai mare, mixt, 200 de
km, din Viena la Linz. Organizatorul specificase că viteza medie de rulare va
fi min. 30 km/h, fiind teren plat în mare parte sau în cea mai mare parte. M-am
gândit, am analizat, în cel mai rău caz rămâneam ultima și îmi făceam ruta de
capul meu … mă rog, variante găseam. Totuși am renunțat cu mai puțin de o
săptămâna mai înainte, după ce am urmărit discuțiile de pe forumul dedicat
deplasării. Băieții erau grăbiți, se gândeam la 32 km/h medie de rulare, unii
măcăneau, alții criticau …. OK, pas!
Și am ales alt grup (de fapt am propus să facem o recunoaștere de traseu pentru un concurs de ciclism care se va desfășura în iunie în St. Pölten) unde nu aveam
presiunea asta a vitezei și unde traseul de 80 + 35 km a avut un cu totul alt
nivel, având diferență de nivel cumulată de peste 1.100 m. Am făcut o alegere
bună analizându-mă pe mine ca abilitate fizică, psihică și ca scop în sine.
De
ce ies cu grupul X? E foarte important să știi asta dinainte.
Pentru ciclistele începătoare recomand grupuri feminine.
Fetele rulează pur și simplu la alte viteze.
A nu se înțelege că am ceva împotriva rulării în grupuri
masculine sau mixte. Depinde de grup, de nivel, de atmosferă, de motivație, de
ruta aleasă. Din ce văd pe-aici, băieții nu prea se încurcă cu medii de viteză
sub 28-30 km h pe distanțe de min. 50 până la 200 de km. Dacă ești fată și te
simți în stare să ții ritmul, du-te, fără nici-o-ndoială!! Băieții au pur și
simplu altă forță în picioare. Oricum, e bine să discuți aceste aspecte din
timp, altfel nu poți lua o decizie corectă pentru tine.
E bine să întrebi detaliat ca să afli un minimum de informații:
a) distanța/ruta/profilul.
b) Viteza
medie de rulare (nu uita să raportezi informația la distanță, căci poate o
ieșire de 20 de km pe plat poate fi rulată fără probleme cu o medie de 35 sau
40 km/h, dar aceeași viteză raportată la 50 sau 100 de km reprezintă deja altă
poveste).
c) Dacă este
o ieșire pe principiul ”no drop” (adică dacă grupul rămâne împreună, dacă și
cum/unde se așteaptă pe traseu pe cei rămași în urmă, cum se procedează la
cățărări și coborâri).
Se poate întâmpla să se anunțe o ieșire de 50 km la un ”ritm
moderat”. Dacă nu se precizează ritmul în termeni concreți (pace sau medie/km), întreabă! Nu mergem pe valori abstracte sau ascunse, de ce am face-o? ”Moderat”, ”rapid”, ”încet” sunt termeni relativi.
Dacă pe parcursul traseului constați că ”moderatul” ăla devine de fapt ”rapid” (adică de la 25 km/h se trage la 27 sau 28 spre 30 km/h) și nu ții ritmul, atunci e bine să anunți că s-a depășit viteza și vă fluieră poliția din urmă :-). ”Șeful de trib”, adică organizatorul are – deontologic vorbind! – obligația să reducă viteza de deplasare conform celor anunțate atunci când a lansat invitația de participare.
Dacă pe parcursul traseului constați că ”moderatul” ăla devine de fapt ”rapid” (adică de la 25 km/h se trage la 27 sau 28 spre 30 km/h) și nu ții ritmul, atunci e bine să anunți că s-a depășit viteza și vă fluieră poliția din urmă :-). ”Șeful de trib”, adică organizatorul are – deontologic vorbind! – obligația să reducă viteza de deplasare conform celor anunțate atunci când a lansat invitația de participare.
Sfatul meu este să nu te bagi în grupuri al căror ritm nu-l
poți ține. De ce? Simplu:
a) te vei
chinui;
b) te vei
simți demotivat;
c) te vei
simți eventual vinovat că alții stau după fundul tău (dacă stau!).
Cu alte cuvinte, nu-ți va prii în nici un fel. Și a ieși pe
bicicletă într-un grup înseamnă să te bucuri, să te relaxezi, chiar dacă
muncești la pedale, să răsufli, să cunoști oameni cu aceleași interese etc.
Nicidecum să te epuizezi fizic și psihic!
Interesează-te din timp cine anume se alătură grupului. De
multe ori îți poți da seama despre ce va fi vorba dacă apar ”VIP”-uri în ale
vitezei.
Și poți decide dacă e de tine sau dacă mai bine pleci de
unul singur.
Tipul
rutelor este destul de divers. Și aici trebuie să te informezi,
căci există (bi)cicliști care nu fac cățărări, de pildă (!)
Aici, în Austria, se poate vorbi de ”excursii cicliste” pentru:
a) cei foarte
ambițioși și competivi (vitezomanii și tehnicienii);
b) cei care
pedalează și povestesc în același timp (cum se zice de pildă la alergători, că
un ritm sănătos de alergare este recunoscut prin faptul că în timp ce alergi
poți povesti fără probleme de respirație. Eu personal nu aplic acest principiu,
prefer să tac atunci când alerg și chiar fac cunoscut acest lucru. De aceea,
pentru mine, alergarea în grup are destul de puțin sens, mai puțin grupurile
care ies la antrenament cu scop precis, nu la stat la taclale);
c) cățărători;
d) mountain
bikeri;
e) doar plat;
f) ladies
only;
g) ladies
& gentlemen;
h) antrenamente
focusate;
i) intervale
etc.
Dacă nu găsești ceva pe gustul și abilitățile tale nimic nu
te oprește să organizezi singur ceva și să faci public evenimentul. Citeam de
curând anunțul unei doamne care căuta pentru ieșire de tip mountain bike
persoane nu prea competitive, dar nici începătoare, care să aștepte pe coborâri
și să se oprească pe traseu etc.
Avantajele ieșirilor
cicliste în grup:
*nivelul motivației crește și poți profita de o atmosferă
veselă (ați văzut voi cicliști triști sau crispați??);
*pe distanțe lungi cu greu apuci să te plictiseși, timpul se
scurge pur și simplu altfel. Ești atât de concentrat la comunicarea specifică
(despre care voi vorbi mai târziu), încât nu simți cum trece timpul și cum se
adună kilometri!;
*în caz de pană sau dacă rămâi fără mâncare, apă – ai avantajul
de a nu fi singur, ajutorul celorlalți este de la sine înțeles și contează
foarte mult;
*mai ales pentru începători, dacă nu prea ai viteză sau
anduranță, în grup poți profita de plasa celor din fața ta.
*pentru mine – acesta fiind practic criteriul principal
pentru care inițial am decis să ies în grupuri – a contat faptul că astfel
puteam cunoaște împrejurimile, rutele unde ceilalți se antrenează, scăpând
astfel de o grijă enormă (găsirea de traseu, organizarea, urmărirea
etc.).
Dar:
Fără disciplină nu funcționează mersul în grup!!!!!!!
Disciplină foarte strictă, printre altele (!!!)
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen