O titulatură potrivită și destul de grăitoare pentru cei care sunt la curent cu competițiile de ciclism cross country, nu credeți? Deși, atât înainte de înscriere, cât și acum, după participare, denumirea care îmi vine în minte mai rapid este de “marea evadare”, nu știu să explic de ce ..... A fost, în acelasi timp, și primă, și mare, foarte accesibilă chiar și începătorilor 100% (nu cei aflați pentru întâia oară pe un mtb, ci celor care s-au prezentat pentru întâia oară la un concurs de cross country pe doua roți). Am dus dorul grupului cu care ”m-am lansat” în astfel de activități, în urmă cu exact 4 ani, la Miercurea Ciuc și Mediaș 2005, din păcate nici măcar unul dintre ei nu s-a regăsit printre participanți, fiecare resetându-și în ultimii doi ani prioritățile și interesele.
Evenimentul a fost organizat de Clubul Alpin Român și mai multe detalii se regăsesc pe www.primaevadare.ro. Am aflat de el într-un mod destul de întâmplător, eu personal nemaifiind la curent cu noutățile din lumea mtb-lui de aprox. doi ani, când am avut un accident pe cât de penibil, pe atât de urât, care ”m-a cam tras înapoi” pe o perioadă de timp nebănuit de prelungită. Și iată că duminică, pe 10 mai 09, m-am trezit înainte de 7 a.m., pentru a pedala de la Autogara Militari la Academia de Poliție din Băneasa, de unde se dădea startul. Asta ar însemna cam 15-20 km cred (mi-am pierdut ciclometrul din păcate), parcurși dimineață în 45 de minute, iar seara, la retur, în mod paradoxal, în doar 30 de minute!
Nu voi discuta și nu voi comenta aici tot ce a lipsit, tot ce a fost bine sau mai puțin bine organizat, pe site-ul dedicat există la momentul actual destule comentarii, ante- și ulterioare evenimentului. Cert este că s-au prezentat la start în jur de 580-600 de ”pedalatori”, de la 8 ani până la probabil 60 (nu dețin încă informațiile exacte), ceea ce a fost mult peste așteptările atât ale organizatorilor, cât și ale participanților în sine.