Ce se mai observă nou prin București, ca și biciclist cotidian, care a renunțat și la mașină, și, cel puțin 7-8 luni pe an și la mijlocul de transport în comun, apelând exclusiv la două roți umflate (uneori chiar prea umflate!)?
Peste tot se sapă, se strică, se reface, se cheltuiește, se rănește pământul și asfaltul, se peticește, se scot borduri, se pun borduri mai albe, mai înalte, mai scumpe, mai simandicoase (Bd. Aviatorilor, par egzamplă), peste tot apar tot mai multe cabluri care te pot decapita, se scoate piatră cubică și se toarnă asfalt, dintr-o absolută incompetență de a se prezerva un bun istoric, aproape ancestral de istoric, se taie șanțuri în asfalt, pe partea pietonală, uitându-se cu lunile a se acoperi și a se netezi marginile tăioase, se desenează tot felul de spații prin Parcul Izvor*și se pune iarbă-gazon sub formă de insulițe, se sapă și aici gropi imense, care rămân căscate cu săptămânile, nu se știe de ce, dealuri de pământ scos se prezintă ca niște podoabe strategice, spre bucuria unor copii ahtiați după aventură și exotic, segmente din benzile de bicicletă sunt practic violate, boțite, șifonate, trase, zac parțial inerte, înfruntând ploile, nopțile, canicula, pașii târâți alene și nepăsător, cauciucurile unor biciclete sau scutere sau chiar autoturisme sătule de carosabil (Dealul Cotroceni pe la Grădina Botanică, par egzamplă!!); tălpițe verzi, prietenoase, dispar pe sub mașini parcate și reapar după un șir de 3 sau 10 mașini, desigur că nu ești prost să te târăști și tu, ca nevertebratele, (mi-aduc aminte de filosofia iederei: doar târându-te vei ajunge sus!) pe sub caroserii, pentru a le urma spre cine știe ce locuri demne de vizitat ale fostului Paris vesel; aceleași tălpițe verzi se opresc brusc la orice traversare de stradă, semn ostentativ că nu poți traversa strada pășind, deci e mai bine să îți iei zborul peste ea, urmând tălpițele de pe partea cealaltă a străzii (chiar nu am înțeles rațiunea tălpițelor care nu traversează străzile, economie la vopsea verde oare?); ”Da ce ce mergi muiere cu bicicleta pe trotuar? Du-te drakului pe stradă!”; ”Ce cauți fă aici, e vreo bandă de bicicletă pe-aici??” – ”Eh, uite e în cer și nu ajung!!”; o Dacie veche și scorojită se screme în traficul de pe Virtuții de pe la ora prânzului, mă claxonează de-mi sare soneria, insistent, vulgar, răgușit, cretin, dement, tâmp, eu pedalez mai departe, cât mai aproape de trotuar, dar nici foarte aproape, căci nu toate gurile de canal sunt acoperite, din una ies niște crengi înverzite, pe semn de ”avarie”, mă depășește țărănește și bagă puternic pe dreapta, ca să nu mai pot trece și eu, biciclistul cuminte, care nu mai are loc pe nicăieri pe pământ, iar biciclete cu aripi încă nu am văzut; ”Nu ai voie pe stradă, acolo pe troturar e locul tău, ia ușchea d-acilea!”. Nu te iei în gură cu cei proști, dar mulți, sau mulți, dar proști, căci uite intru în șomaj și nu prea am cu ce să mai plătesc și o eventuală spitalizare; ce bucurie, mă apropii de Herăstrău, incredibil, am dreptul la 3 minute de umbră și liniște și loc dedicat roților mele și nu fute nimeni la cap și nu mă trimite nimeni de colo-colo și dincolo, aleluia și la dracu! Sunt încă pe trotuar, venind dinspre Turda pe stânga, pe banda de bicicletă, dau să iau curba spre semafor, ultimul semafor înainte de parc. Exact pe trotuar, exact pe banda de bicicletă, exact în curbă, un taximetrist obosit citește un tabloid, crăcănat, cu ușa căscată la taxi. ”Hei, nu ai voie să parchezi pe banda de bicicletă, nu e logic??” Se uită scârbit la mine, evident că i-am spus chestia asta din mers, din viteză, ce mă risc altfel? Deranjasem omul probabil la punctul culminant al zilei lui de astăzi, ”fata de la pagina Y”. Că mori bătut lângă Arcul de Triumf la o adică, nu te salvează nimeni, poate doar oștenii sculpați pe nu se știe al cui triumf! Intru în relaxantul Herăstrău, ce bine că Petrom mai organizează câte un cross de masă, ca să facă rost de bani pentru benzile astea de biciclete (nu contează că dă premii în benzină, desigur, logica acestei nații este mai presus de orice)! Desigur că nu are bani să bage într-un proiect de uscarea creierilor spălați și să facă niște contracte cu minunata mass-media audio-vizuală, spre educarea populației. Ce înseamnă dâra aia galbenă trasată prin parcuri, dragilor? Ce înseamnă bicicleta aia desenată pe benzile acelea verzi? Nuuuu, desigur că nu înseamnă interzis pentru biciclete, ci acces doar pentru biciclete și interzis eventual pentru toți ceilalți, spre propriul lor bine. Cine are voie să meargă pe benzile acelea? Da de ce dracu nu au voie să parcheze mașinile pe ele? Ceeeee fruuuummmOOOOsssss ar fi dacă mămicile și-ar plimba cărucioarele 30 de cm în afara benzilor? Desigur că ar fi frumos dacă i-am putea îmbuna și pe bătrânei, dar cu ei avem toleranță maximă, săracii de ei, că mi-s dragi și îi ocolesc, chiar de mi-o mai iau în barbă uneori (!), dar bătrânețea e grea și urâtă, mai ales în România, mai vin și eu cu claxonul cum că deh, acu am bandă, nu pot să pedalez decât pe bandă! Mă rog, multe chestii drăguțe și interesante și de bun augur ar putea face banii și mass-media, că de mass-media voluntară nici nu îndrăznesc să mă gândesc!
Ce plăcere, să văd în Herăstrău un octogenar înalt, cu căști în urechi, dându-se pe role! După mișcări, cu siguranță a făcut patinaj artistic la viața lui, păcat că nu m-am oprit să stau să îl privesc. Era incredibil, pe bune! Elegant, sinuos, la un moment dat a făcut un cerc și a intrat pe linie dreaptă și mă uitam că i se vedea piciorul marcat de ani grei și se străduia să își țină picioarele drepte, paralele, un tremurat ușor îl dădea de gol ….. nu mai era tânăr, dar era în parc, pe role, cu o ținută de adolescent … jos pălăria! Data viitoare voi opri și mă voi opri să mă uit la el ….
În drum spre casă luam cu talent curba din fața Palatului Cotroceni, spre Grădina Botanică. Pe partea cealaltă, adică pe stânga mea, o mână de jurnaliști așteptau, cu aparatele de fotografiat montate pe stative, ei sprijinind cu succes zidurile din proximitate. Un zgomot la care am alergie m-a făcut să mă uit din mers peste umăr, spre ei. Unul mânca semințe și dădea drumul cojilor pe jos, în veșnicul gest barbar al unei nații care nu se va cizela niciodată, nici măcar cu forța. Mica, media și marea burghezie care exista înaintea celui de-al doilea război mondial a fost doar un accident în istoria României. Am atacat din nou Dealul Cotroceni, fluierând voios pe lângă interminabilul șarpe de metal colorat care aspira spre diverse destinații. Un troleu a oprit în stație și din logica bunului meu simț am încetinit pedalarea, căci, în definitiv, oamenii aceia care coboară din troleu aproape direct pe banda aceea de bicicletă, nu au nici o vină că o minte bolnavă a trasat aceste benzi prin astfel de locuri, cheltuind neîntrebat bani grei, o reală perdea de a se acoperi niște conturi private probabil demne de luat în seamă. Nu știu în ce măsură unele benzi de biciclete nu au căzut, din erori intenționate, în aceleași găleți cu marile afaceri de genul ”bordura”. Altfel nu se explică anumite inepții scumpe din această capitală a ”țării de jos”.
Biciclistul de azi încheie mica relatare a unei zile de toamnă prin București. Am primit un material de la nemți, legat de ce și cum cu marcajele de mountain bike, de turismul pe două roți, am de citit și prelucrat date. Din Germania și din Austria vin răspunsuri, din România, organizații implicate de ani buni în acest fenomen, se declară mult prea ocupate pentru a răspunde la 5 întrebări ale unui jurnalist care vrea să scoată un material pe acest domeniu. Oameni cu orgolii.
Mâine dimineață conferință de presă la Hilton, pe tema ”hoteluri verzi și în România”, sunt curioasă să aud perlele doamnei ministru al non-turismului și non-dezvoltării.
ceva poze
*Parcul Izvor este unul dintre cele mai elocvente exemple legate de rațiunea și logica cronologică a anumitor proiecte. Voi scrie despre asta, dar pe scurt: ani de zile părea un parc părăsit, nici lumină electrică nu avea. După ce autoritățile au investit în el, Parcul Izvor a renăscut cu succes, devenind populat, curat, luminat, îngrijit, popular, căutat, verde, colorat, frumos, relaxant. Nu trebuia să ieșim să mărșăluim în jurul Casei Poporului pentru a cere ca Parcul Izvor să fie amenajat, nu! Frate, turiști există! Tu fă infrastructura și serviciile, restul vine de la sine, garantez io!!! Frate, bicicliști există! Tu fă infrastructura și serviciile, restul vine de la sine, garantez io!!! Hm, și apoi ce mai fac unele organizații, că rămân fără ocupație, militanți, marșuri și tam-tam .... e grav. Vor muri. De plictiseală.
