Go Back to Basics - the only option

I believe in the idea that the concept of "BACK TO OUR BASICS" is the only that which help us and the Earth to get healthy again.
The discrepancies in the world are simply (much too) huge and this means total imbalance not only for a human society, but for everything around as such as the entire environment. As human society we are running with incredible speed and competition sense to destroy the human being. Because The Nature can live without us, but we cannot live without her!! When the human being will disappear the healing process for The Nature will start.

Coaching Tipps für Triathlets_01

 Einmal pro Woche wäre gut, zw. 500 und 1.000 m, mindestens 15 Minuten auf den Zehen gehen. 

Für Anfänger, probiert euch die Variante "rolling",perfekt für eine "rollende" Lauftechnik.

Erori repetate_ep.1

Se spune că dacă faci aceeași eroare și a treia oară nu ai nici o șansă. Ești prost de-a dreptul.

Există câteva tipuri de erori pe care eu una le fac mereu și mereu de parcă aș fi tot timpul într-o limuzină d-aia de ”tineri însurăței” de care atârnă un șirag cu cutii goale de conserve și limuzina rulează și conservele alea fac zgomot ... așa și eu cu erorile mele.

Mă ”agăț” prea repede de oameni și de ceea ce mi se spune. 

Prea repede am impresia că am dat de omul potrivit, de relația potrivită.

Și mereu îmi iau castane și așa a fost de când mă știu eu pe lume, deci de peste patruzeci de ani. 

Nu știu să păstrez distanța. 

Nu știu să citesc printre gesturi și cuvinte.

Nu știu să fiu emoțional mai atentă.

Și nu știu frate să nu mă (mai) ambalez, că fiecare e cu nebunia lui și încă nu am întâlnit pe unul cu aceeași nebunia ca a mea care să și întârzie mai mult prin zonă!

 

Am primit ieri dimineață un mesaj de la o doamnă cum că are de 12 ani o emisiune la radio, aici în Austria și a dat de blogul meu și subiectul pe care îl abordează acum la radio este despre oamenii care încă își mai ocupă timpul să scrie. În epoca SMS-urilor și a mesajelor de gen Twitter și Instagram mai există și nișa blogger-ilor. De ce scriu blogger-ii? 

Dorește să facă un interviu.

Am zis OK, să spună ce și cum și când, i-am lăsat numărul de telefon.

Mă sună sâmbătă dimineață și începe să povestească. După câteva minute i-am propus că mai bine ne întâlnim, că doar locuim la probabil max. 3 km distanță, nu? 

Ah nu, că așa din scurt nu poate. Azi nu poate.

Și mă întreabă când aș putea săptămâna viitoare. Zic: ”Sunt liberă toată săptămâna, dar aș dori luni sau marți.”

Și îi mai spun că pe 1 octombrie mă mut.

Și atunci zice: ”Nu am putea să ne vedem pe 30 septembrie?”

.....................

Deci azi e 19 septembrie, mă suni să-mi spui că vrei un interviu și când îți spun că mai am doar două săptămâni la dispoziție tu vrei să faci interviul taman cu o zi înainte de plecarea mea?!

Ce logică e asta?

Doamna e unguroaică ... altă logică nu am, decât că Ungaria pare să fie mai aproape de România ..... 

Nu am refuzat-o, dar i-am spus că este exclus pentru 30 septembrie. 

Prima ei reacție a fost: ”Ei bine, atunci nu mai fac interviul.”.

A doua ei reacție a fost: ”Mă mai gândesc să văd cum reușesc să fac.”

I-am spus ”no problem” și i-am urat un week-end reușit.

aproape de bilanțul anual

Gândul ăsta mi se învârte printre neuroni, precum un titirez, de peste un an de zile. Care gând? Uite ăsta:

Faptul că nu mai scriu.

Nu mai scriu cum scriam.

Îmi fuge timpul de sub mine, deși de cinci luni de zile am timp fizic cât să dau și la alții. Timp psihic nu mai am ....

Mi-am dat seama ce mă motivează să scriu, în general (în afară de călătorii).

Suferința, inepția, absurdul din jur, lipsurile, lipsa de logică, incoerența, durerea, răzvrătirea, frustrarea (mea și a altora). Dorința de a ”corecta”, de a ”îmbunătăți”, de a schimba mentalități.

Am înțeles în ultimele luni că atunci când ai de ales între a scrie despre ”pase proaste”, suferință, durere și alte d-astea și a nu scrie cel mai bine este să nu scrii. Și nici să nu vorbești despre d-astea. Pentru că ceea ce analizezi, ceea ce gândești, ceea ce evidențiezi și lucrurile împotriva cărora te răzvrătești - de asta ai parte. Explicația are o logică formidabilă, ca urmare o aplic. Dacă cu succes sau nu încă nu știu, remodelările de acest gen au nevoie de timp. O gândire nu se schimbă peste noapte, nici măcar peste un an. E nevoie de mult timp. Să întorci ceva ce ai cultivat peste 40 de ani - în cazul meu - necesită câțiva ani probabil. Când voi ajunge ”acolo” către unde am pornit în urmă cu 2 luni voi știi și voi publica un Update la acest material.

Experimentul prin care mă strecor trebuie să dea roade. Ceva îmi spune că va da roadele dorite, dar încă nu știu.

Afară plouă de câteva ore și sentimentul ăla de toamnă care se instalează mai ales în suflet e deja prezent. Toamna este un anotimp .... combinat. Indiferent dacă lunile precedente au explodat de fericire sau te-au chircit de suferință, toamna vine și balansează oarecum spiritele, aruncă mângâieri peste răni, calmează prin culori și ploi.

Mergeam acum două zile cu pisoul la plimbare. Bătea vântul. Un vânt cald, dar ciudat. Nu a fost chip să mă înțeleg cu patrupedul, nu a fost chip să-l mișc, să-l scot din coșul de pe bicicletă. Era nervos, supărat, trist și agasat. Nu era el.

Azi l-am scos din nou, pe o vreme superbă. Ziceai că e alt pisoi. A alergat și a mers prin parcul ăla mare mai mult de un km și eu pe lângă el. Apoi a obosit și s-a așezat deodată în mijlocul drumului care înconjoară lacul. Am înțeles că gata, i-au obosit picioarele și n-am decât să-l iau în brațe, să-l pun în coș și să-l pedalez înapoi acasă.

Exact așa este și viața noastră, cu chef sau fără chef. Nu există chef permanent, așa cum nu există ”fără chef” permanent. Suntem doar la cheremul anotimpurilor care trec prin noi.

România este o țară în care pur și simplu nu poți să stai fără să scrii. Este un studiu de caz care reprezintă practic o mină de diamante pentru oricine cu chemare către scris. Din păcate, mass-media se ocupă de prostii și de spălat creiere, noroc cu unii bloggeri locali care chiar au penel. 

Nu voi mai trăi pentru a apuca să văd că (nu) m-am înșelat când am spus că țara aia nu are nici o șansă către un trai decent. Plecând de la purul adevăr că totul este relativ, nu mă voi apuca să dau acum o definiție a ”traiului decent”, fiecare individ decide și poate știe ce este decent pentru sine.

Cert este că în experimentul ăsta pe care îl fac există și un ”departament” de schimbare a unor valori pe care în România le cultivam mai mult din cauza fabulei ”Vulpea și Strugurii” .... dacă înțelegi ce vreau să spun. Și foarte mulți, imens de mulți oameni fac acest lucru și s-au obișnuit atât de mult cu el încât a devenit o a doua natură a lor și nici nu mai conștientizează realitatea de fapt.

Nu pot concretiza, trebuie să rămân la un abstract rușinos, pentru că încă nu știu cum se vor modela lucrurile pentru mine.

Tot ceea ce știu momentan este că în două săptămâni, maxim trei, intru în altă etapă a vieții mele. Va fi o etapă de tranziție. Da, știu, sună plictisitor sau derutant, dar va fi tot un episod de tranziție.

Va fi o perioadă în care voi învâța lucruri pe care nu am vrut să le învăț cu ani în urmă.

Va fi o perioadă în care voi face multe încercări.

Va fi perioada în care voi avea cel puțin trei începuturi în domenii neatinse de mine până acum: modul de locuit, modul de muncă/tipul muncii, modul de socializare. Va fi cel puțin interesant și tot ceea ce-mi doresc acum este un singur lucru cu subpuncte:

a. să rezist.

b. să fiu consecventă.

c. să fiu mai puțin delăsătoare, pentru că viitorul stă în ceea ce fac în lunile următoare.

Ceea ce a fost până acum a fost nu o perioadă de tranziție, ci mai degrabă o perioadă de cunoaștere, de acceptare a faptului că deodată ești geografic acolo unde doreai să fii.

Singura eroare mare pe care am făcut-o a fost aceea de a-mi fi teamă. Teama m-a oprit cu exact un an în urmă să iau decizia de a pleca dintr-un loc unde nu era locul meu. Teoria cu ”scoală-te dimineța și zâmbește-ți în oglindă” nu funcționează dacă oglinda are fisuri. Deci vârtejul evenimentelor declanșate în octombrie 2014 a devenit o spirală care mă ducea spre fundul unui ocean, nu spre înălțimile cerului. Au urmat cam șase luni de falsă auto-îmbărbătare, deși toate elementele vieții mele se prăbușeau de la o zi la alta. Din octombrie nu am mai alergat, apoi din decembrie practic nu am mai putut să alerg. În aprilie eram deja o ruină în înterior și totul începea să iasă în exterior. Colapsul fizic apărut într-o zi de miercuri la birou a fost pragul de sus, diagnosticul era destul de vizibil: burn out.
De alergare m-am reapucat cu greu prin luna iulie, dar dată fiind canicula insuportabilă și nopțile albe suferinde nu prea am avut spor.

Procedurile care au urmat .... nu știu când voi avea puterea de a scrie despre ele. Nu acum.

Din România lucrurile s-ar putea vedea de genul: ”Zi merci că ești într-o țară unde există o astfel de diagnosticare, unde ai medici, unde ai suport, înțelegere ...” bla-bla .... 

Când voi ajunge la nivelul de echilibru care să-mi permită să povestesc ce și cum, o voi face. 

Deocamdată totul este doar ploaie de toamnă și un chaos imens în mica garsonieră unde lucrurile stau pe picior de plecare.

De la o medie de 15 curse pe sezon am ajuns anul acesta la o cursă și trei sferturi. Nici măcar nu am simțit vreo durere. Așa, o lipsă nostalgică, da, dar în rest nu prea am avut timp să simt dureri d-astea, prioritățile fiind altele. E sâmbătă, 20 septembrie, ora 00:36. Conform planului la ora asta trebuia să fiu deja de o săptămână în Croația și peste câteva ore să iau startul la Ironman 70.3. Așa cum pe 23 mai trebuia să iau startul la Ironman Lanzarote. Nu a fost anul potrivit pentru nimic. 

2015 - nu s-a încheiat, dar știu sigur ce voi scrie pe 31 decembrie în obișnuitul meu bilanț anual -: 

2015 a fost un an în care evenimentele s-au derulat parțial așa cum le simțisem, dar cum refuzasem să le accept.

2015 a fost anul de care m-am bucurat să se termine.

2015 a fost anul din care mă bucur că am ieșit întreagă.

2015 a fost un alt pas spre un alt început.

Internationaly recruiting for a personal team

a-chance-for-better-life-i-recruit

Dreams become true .... but don't sleep your life!

150-future-diamond-managers-went-to-school

Enjoy sport, life, adventure - a new life style

I am happy to let you know about my next step into a new life style.

A healthy life style. Yeh, OK, you all know I have a healthy life style. But now is different ......

It is not about the products, even if it is about Aloe Vera.

It is about a big family and a different life style. 

Being now close to people who enjoy this life style for many years already I understand better what it is about. 

We promote emotions because we feel good. 

We use the same products, we have access to the same opportunities and closed groups of people who are really happy doing in life what they really enjoy most. The most I like the mothers with their flexible life, living in this system, being their own boss and spending 90% of their life with their children and family. All mothers are probably dreaming about having this life style, right?! Yes, of course! Thank you Sandra & others for letting me being part of your/our success :-)

What can be more enjoyable than having permanent contact with people, helping them to understand, to change, to open their minds, to do better, to have better and so on?

What can be more enjoyable than giving good advice to someone who is in need or in pain?

Of course we are supported by a various palette of products which we promote because we use the products and we feel exceptional. 

There are so many true stories to be told ..... indeed. This is a chapter I will focus on (follow my dedicated blog) starting November.

I was such an ignorant choosing too many years to ignore and delete a better chance for a better life. Coming from a country (Romania) where the Networking Marketing was unfortunately missunderstood because of a non-proper approach of course I had my doubts meeting the same system here (Austria). But the things in Austria, Germany, Swiss are very different, the approach is different, the people in the system are relaxed, transparent, ready to help, to explain, to advice, to show. It is a WIN-WIN situation, no stress, no pressure. It is fair play first of all.

Aloe Vera Products are not made to be tasty, but some of them are tasty, as for example the miraculous Argi+.

Their content is about 98% natural Aloe Vera Gel and this gel from the yellow bottle I take every morning now. 

The products palette is not huge and it has not to be, but for this the products are natural and healthy and very long on the international market.

I have a lot to tell, but now I have different priorities. I move out, I change my home, my work, my environment. 

I change the place. 

I have a lot to pack and to transport. 

I have a lot to manage and to prepare. 

I am on the way of a new path to a new way in life and this gives me trust, believe and courage.

Please feel free to visit my web site. I hope the title is that title which suits to me the best:

http://www.enjoy-sport-life-adventure.flpg.at/

Please feel free to follow my blogs:

http://100aventuri.blogspot.co.at/2015/08/forever.html 

Please feel free to contact me and to ask questions.

There are no such as stupid questions in life!!

There are no problems in life, there are only situations and the new situations we are used to call ”problems”, but they are not problems. It is all about perception and action. 

I am here to listen to you, if you want.

I am here to advice you, if you want.

I am here to tell you my secret, if you want.

But don't forgett: The Secret is not a secret. The Secret is inside of each of us, we just have to see it, to feel it, to use it. We are the biggest force of ourselves, we just have to discover our deep side and to exploit our own power. 

Each of us is unique.

If we are 7.000.000.000 people = there are 7.000.000.000 secrets in the world.

Do not hesitate to listen to others.

Do not hesitate to ask for advice.

Do not hesitate to ask for help.

Do not hesitate to say "Thank you" all the time.

Stay open to opportunities.

Stay awake.

It does not matter where you are in the world. You can have access to the same opportunities I have. It is your choice. 
You can be a distributor and improve your life. Just follow the instructions on this link:
http://www.flpg.at/ihre-chance/distributor-werden/sponsor-bekannt.html

P.S.

Yes, I had last Saturday  the best times ever in an endurance triathlon. 1h30' for 4 km swim and 6h20' for 180 km bike are my best results so far and maybe I have to thank a bit to the new Aloe Vera products which I use for energizing me during the race, training and to maintain my body on long term. After all I am 48 today and I do not train too consequent due to my other responsibilities!
Related to this, click here: 150 future Diamond Managers went to school today in Salzburg 

Podesdorf, Triathlon Austria, the Pheasant and my first unfinished race

Saturday, 5th of September 2015, five days before my birthday, it took place in Podesdorf / Neusiedler See, Burgenland, Austria, the 28th edition of the half- and long distance triathlon. 
I run the long distance race (4,2 km swim, 178 km cycling and 42 km running) here for the first time last year in September and I enjoyed it a lot. 
Last September I finished it after 14 hours and 32 minutes, being my 4th triathlon during one month (9.8.2014: Eisenman in Litschau, 30.8.2014: Tri the Zell and 31.8.2014: IM 70.3 in Zell am See under extreme difficult conditions) and the goal for this year was to finish it after about 13 - 13:30 hours.

Austria Triathlon on both distances is a special race in a very special environment, Nationalpark Neusiedler See, on 99,9% plain terrain and no shadow on the routes. Last year it was too hot, this year it was nearly too cold because of the wind which started as I still was on the bike route (13:45).

The most difficult thing on this race is no drafting!! As the bike route is plain and mostly straight, no drafting is a challenge. 
You will see a lot, but a lot of drafting and a lot of athletes shorting the curves.

And too many throwing away various packaging on the route inside the National Park Area. I am sure I wont be technical official here because then it would be some DSQs for disrespect the rules and the environment!

It is probably the fastest cycling route you can have for a long triathlon, there are 6 laps each of 30 km.

The swim takes place in the low and brown water of the huge lake (Neusiedler See) in Podesdorf. The deepest point of the lake seems to be about 180 cm!! This is an advantage when you have to swim over 4 km because when you want to rest, you simply can stand on your feet and save a lot of energy! Otherwise I cannot explain my fastest time I get here for the second time: 1h43' in 2014 (training about 70 km last summer!!) and 1h32' in 2015 for 4200 m swim (I trained only for 20 km this year, as I am allergic to open water too now!!)!! There are 2 laps for the long distance, one lap for the half distance. It is a very enjoyable swim in this brown unclear water, I cannot explain the reason!

Running route is 100% plain. You have all chances here to suffer because of the heat, of the wind or of the cold, as you are not protected in any way. The segments with some trees and shadow are very short. You have to run 4 laps, each of about 10,5 km.

running route at km 5

Although I wasn't worry about the race, the night before the start I could not sleep. I have all the time this issue and it is not a pleasant habit. The hotel I booked in February, I wanted to stay there, I liked it, the bed was good, it was silent .... but I could not fall asleep.
And for the first time in my last ten years I had a rational feeding packet ready for my race :-)

On Thursday it was warm, over 24°C. On Friday in the morning it was suddenly cold, about 16°C because of a strong wind. No way to swim in the morning, it was crazy!! Later in the afternoon it was OK, sunny, warm again and almost no wind.

During the night before the start ..... rain! A lot of rain and pretty cold. 

I had a nice breakfast at 5:15 a.m., plenty of time. 

It was a rich cold rain as I reached the transit area to check in at 6 a.m.

I left the hotel in my neoprene suit cycling the 700 m to the transit area!! I had nothing else with me, to be very honest!! My triathlon equipment was for a warm day, not for an autumn day! The only option I could have it was to stay longer in T1 after the long swim and to change the tri suit, putting a dry one for the windy cycling route. This was a very good idea. I also took a wind vest, another brilliant idea for what it was going to happen on the bike route!

Start at 7 a.m., the lake was plain like a mirror. It was a perfect day, cloudy, not so warm, a bit of rain .... OK, maybe too much rain in the morning. 

I stationed 13 minutes in T1 changing the triathlon suit and eating half a sandwich!! Yes, I always had stomach problems and I really need ”normal” food for an ironman distance!!
My Garmin had troubles, I was too slow somehow, but I had a good feeling. I knew I will have a good cycling too, so I started the 180 km.

First 90 km: average speed was amazing, 29 km/h! I knew I will finish the cycling segment in no longer than 6 hours and 30 minutes. There are many direction changes on the route which make you decrease the speed, otherwise 6 hours could be fine even for me (but it would be too boring).

Km 90-120: average speed per total was now decreasing to 28 km/h.

It was 13:45 as I felt the wind is much stronger and I still had to ride about one hour - one hour and half, about 50 km. In this video you can see how strong the wind became after 2 p.m.

Then it happened: a hurried wild pheasant came running from the right crossing the road in front of my wheels! I panicked and I felt on the left side crashing my left knee.

it was something like this guy crossing my way .... important meeting I suppose!!

I did not hit the running bird but I was down in pain. No ambulance, no volunteer, no technical official, no other athlete. Stupid cycling shoes, I hate these shoes!! Helm OK, I actually felt in grass as I was in a curve and somehow I managed to have a soft shock. 

I continued the ride after few minutes, the wind was crazy and I was cold. I still had to ride about 40 km, but my average speed suffered a lot, of course. I knew I had a good cycling segment so far and this was because of two big changes I took for this race:
1. I managed to eat properly;
2. Although you can ride 99% ”sitting” on your aerobars, you will not be able to stay in that position for 5-6 hours. Every time I had to stand up for few relax moments I did breathing exercises. Breathing properly is very important while long cycling, keep this in mind. I didn't pay attention to that until about few days ago as I started the Ironman-Couch-Course by Ironman University. Now I had the opportunity to test it and it worked nicely for me, so it would work nicely for you too if you choose to pay attention to details.

At that moment I wasn't sure anymore I can run the 42 km at the end of the cycling route. But I wanted to finish the cycling, no matter what!

The last lap of 27 km wasn't so nice, the wind was stronger, I was in pain and I didn't find enjoyable anymore the entire stuff. 

Somehow I wasn't sorry. I was sorry because I had a good race, it was my first long race when I correctly managed the feeding procedure and I felt exceptional ..... eating almost all the time on the bike and managing an average speed between 28 and 30 km per hour it was as a dream became true for me!
I saw during the ride today 2 athletes giving up the race because of flat tire. I was in a better mental status than them, this is for sure. This was a reason to try to finish my cycling segment, right? Flat tire would mean for sure to give up the race as I am not so quick in mechanical issues. I am able to change the tire, but I need at least half an hour.

Totally frozen and tired and sad I reached the T2 at 15:43 instead of 15:15 as I wanted. 

At that moment I had absolutely no idea what I was going to do .... 

I let the bike and I took something to eat from my box, a sandwich. It was my best race, the only race where I managed to properly eat on the bike segment, so I was well prepared for the long running hours and I had plenty of time!! 6 hours was plenty of time. 

I decided to stay in T2, to eat, to find a corner to be with me alone, to check me out, how I feel, how I think ..... 

After less than ten minutes I went to an official and I said I give up the race. 
My body began to tremble, the left knee was in pain now and that was the point I said to me: "It is just a race! To start a marathon will be not enjoyable. The body is under shock, it trembles, go home, take a long hot bath and take care of your knee. Think rationally, not emotional! If you do not take care about yourself, it is anybody around you and you have a cat in a hotel room, you have to drive back home, to be healthy, to do the entire work which is waiting for you back home! Be rational!"

An I was. 
It was sad, but I am enough experienced through the school of life for not understand the value of a right decision and for not know that a race is just a race, a game is just a game and my life is my life. I suffered enough for letting me suffer because vanity or stupidity or false values which are implemented by others but not by myself.

Without looking back I managed to collect all my things and to walk back to the hotel - about 700 m only, lucky my! -.

I took a long hot bath, about one hour - the body needed to be warmed again.

Then I realized I need to eat something hot and I went down to the restaurant having hot soup twice. A very good idea.

Back into the room.

I had no bandages, no medicine ..... not OK.

What to do?! Strong muscle pains in the shoulders, strong knee pain, still frozen fingers ....

I remembered about some Aloe Vera Creme samples I had with me in order to give it away ..... 

It was like a wonder! Three samples of it were enough for that evening, night and for the rest of the next day. I applied the creme on my shoulders, knees and legs and after only one day I feel as I did not started the race, as I did not swam 4 km and cycled 180 km!!! I recommend all athletes to have some of these stuff in their luggage, I had miraculous results and on Sunday I even was able to walk and ride again for about two hours enjoying the charm and flair of the National Park.
The funny story about this particular solution is that I saw the tube few days before as I visited the distribution center of Forever Living Austria. I asked about the benefits and my sponsor told me about them and I did not pay much attention, as I usually do not have troubles and I did not use to apply any solutions or so. And now I was in a new situation applying this particular products which I almost ignored only few days ago.
For those who are interested to buy original Aloe Vera Products from Forever Living, please do not hesitate to contact me, let a comment here with your e-mail (the comments are not automatically published). It does no matter where are you from and where you are living, Forever is world wide and the discounts apply all over the world, just ask me. It would be in the same time an exceptional opportunity for you to get an additional income as we are looking for ambitious talented people who enjoy a healthy life style and networking with people having same passions, hobbies and life styles :-)

The products are good, the soap and the skin products are like velvet. It is a pity many desperate sales people managed to contribute for a bad name of the Forever Living Company. We are not desperate to find clients, the products are simply too good. The company is offering a fair way to everybody to work in a pleasant flexible way for a fair (second or main) income. Visiting the Austrian Distribution Center and Shop in Hagenbrunn (only 12 km away from me, I go there by bike :-)) was a good experience who convinced me to take part to all seminars, to use and promote the products.
The National Skiing Federation of Germany is using these products offering them to the athletes during the races in winter.
 
LIKES:
the location & the general atmosphere;
the swim route;
the run route;
the bike route only partially  - too much traffic after all, but not so bad as in Oradea for X-Man! And the drivers here are very different, the athletes are respected and protected.
friendly staff, including the police people.
DISLIKES:
*the common start for half- and full distance! 
*volunteers, ambulance left the bike route to early as there still were athletes on the course!!
   I have no information about hydration points or what do they offer on the routes because I did not stop. For the cycling route there is a lab station at the beginning of each lap.

Meine Gruppe auf ..... Groops.at :-)

http://www.groops.at/triathlon-is-mental

Everybody welcome, we also can write in English there :-)

 

Wer spendet für einen Traum?

An allen meine Freunden und Bekannten, besonders an diejenigen die Sport wettbewerbmäßig treiben:

Der erster Rumäner überhaupt in der Geschichte hat sich für Ironman Kona Weltmeisterschaft qualifiziert und am 10.Oktober 2015 soll er dort starten.

Mihai Baractaru ist ein sehr besonderer Mensch, ich kenne ihn flüchtig von verschiedenen Triathlonwettbewerbe. Er hat auch die beste rumänische Zeit bei Langdistanz-Triathlon. 

Ich möchte ihm überraschen, er kennt meinen Blog nicht, er spricht kein Deutsch, also es soll für ihn eine riesige Überraschung sein und daher möchte ich allen bitten, die es gerne tun und können, für ihn zu spenden.

Es wäre fantastisch, wenn ich für ihn 1.000 euro bis Ende September mit eurer Hilfe sammeln könnte, da Mihai wirklich jetzt finanzielle Unterstützung braucht. Eine Bestätigung, dass das Geld bei ihn angekommen sei, wird nachhinein zur Verfügung gestellt.

Daher lasse ich hier meine Kontodaten und bitte las mich wissen per Kommentar hier, wann ihr überweisen habt.

Danke.

Kontoinhaber: Anca Moraru

IBAN:  AT22 3200 0000 1194 7371

Din viața de arbitru: Campionatul Mondial Triathlon IM 70.3 Zell am See 2015

Sâmbătă, 29 august și duminică 30 august 2015 s-au desfășurat în Zell am See, Austria, două competiții de Ironman 70.3 (1900 m înot, 90 km bicicletă cu 1.288 m diferență de nivel, 21 km alergare) extrem de interesante.
Ziua de duminică a adunat la startul Campionatului Mondial de IM 70.3, desfășurat pentru prima oară într-o țară europeană, la creme de la creme: Jan Frodeno (Germania), Sebastian Kienle (Germania), Javier Gomez (Spania), Michael Raelert (Germania), Daniela Ryf (Elveția).
Proba de înot în sine a oferit spectacol, la ieșirea pe malul sudic al lacului numărându-se un calup de 18 de atleți în doar 30 de secunde! După 22min12sec Gomez și Böcherer pășesc primii pe uscat, urmați fiind imediat de Frodeno, Raelert și Frommhold. Kienle a întârziat un pic, apărând după aproape două minute pe covor.
Germanul Böcherer a condus pe primii 20 de km de plat, 

fiind al doilea la atingerea celui mai înalt punct al traseului (1.288 m), după Andreas Dreitz. La 1min20sec urmau Frodeno, Raelert și Frommhold.
Frodeno și-a cam păstrat gambele pentru segmentul de alergare, devenind de altfel campion mondial după 3h51min19sutimi.
Dar nu despre cursă vreau să povestesc, pentru că din poziția mea, ca arbitru în ambele zile pe segmentul de bicicletă, nu am avut o privire de ansamblu asupra evenimentelor.

Sâmbătă au luat startul aproximativ 2.200 de sportivi din categoria Age Group și duminică cam tot pe atâția, profesioniști și AG calificați pentru participarea la Campionatul Mondial desfășurat pentru prima oară în Europa.
Ca urmare, în cele două zile de evenimente fierbinți, mica regiune alpină, una din perlele incontestabile ale Austriei, a fost gazda a aproximativ 5.000 de atleți și probabil a peste 10.000 de suflete venite special pentru aceste evenimente. Cum eu participasem anul trecut și terminasem sub 7 ore, în condiții meteo extreme (grindină, 5°C brusc de la 20°C și ploaie torențială ulterior pentru câteva ore), mi-am dorit să vin ca oficial tehnic și să văd evenimentul din altă perspectivă.
Comentariile postate de mine pe Facebook, la cald, rămân relevante, ca urmare le voi reda aici cu mici corecturi și adăugiri, pentru a rămâne la dispoziția celor interesați (și sper să fie mulți interesați din România, fiind informații utile):
Comentarii, experiențe în ordine cronologică

Vineri, 28 august 2015

Zell am See, în seara dinaintea Campionatului Mondial de Ironman 70.3. Mâine, Age Groups - prima cursă de asemenea dimensiuni unde sportivii ”de agrement” (!sic) se întrec între ei, fără profis. Va fi o cursă dură. Profesioniștii vor da spectacol duminică și va fi o cursă și mai dură! 
Ședința tehnică a arbitrilor austrieci în seara asta a durat aprox. o oră. Cu siguranță că acest eveniment reprezintă, pentru Federația Austriacă de Triathlon, un punct foarte important pe CV-ul său.

La final a vorbit șeful arbitrilor din SUA, Jimmy, un tip la 45 de ani, triatlonist timp de 25 de ani. Povestea că, în anii cât a fost sportiv, era cel mai ”înrăit” critic al curselor, în mod special al oficialilor/arbitrilor, fiind mereu nemulțumit de profesionalismul acestora și de lacunele din regulament. Ca urmare, ”a sărit în ochi” și .........  a fost cooptat de cei de la Ironman cu pretextul: ”Dacă tot ai mereu de criticat, vino să lucrezi pentru noi și să ne ajuți să facem performanță calitativă.”  (!!!) A acceptat în cele din urmă :-) Cam așa se poate face carieră într-o țară a tuturor posibilităților vs. o țară unde totul e posibil .....
Ne-a mulțumit pentru că suntem atât de mulți și a subliniat importanța prezenței unui nr. cât mai mare de arbitrii pe traseul de bicicletă. ”Sportivii vor să fie tratați toți la fel și solicită un mai mare control la evenimente!” Un speech de nici 5 minute, dar foarte interesant. Ca urmare, mâine vom fi pe traseu 45 de arbitrii din toată Austria. Focusul este pe drafting (mersul la plasă) și littering (aruncarea de gunoaie, ambalaje pe traseu), regulile sunt foarte stricte și se aplică (!cam asta face diferența, că și România e o țară plină de juriști și de legi, făcute parcă pentru a fi încălcate, că de aplicarea majorității dintre ele nici nu poate fi vorba în ultimii 25 de ani!), dar, în același timp, sportivul rămâne în centrul atenției (”Nu uitați că sunt foarte mulți veniți de departe, cu cheltuieli mari. Lăsați-i să se bucure de cursă. Au greșit, sunt penalizați, dar fără discuții. Arbitrul comunică penalizarea și se retrage, nu stă la discuții. Nu penalizați dacă nu sunteți siguri de decizie.”). 
Se cere echilibru în decizii, 
Fingerspitzengefühl, 
comunicarea clară a penalizării și 
un protocol acurat. 
Un arbitru bun nu este cel care vânează greșeli și are cel mai mare număr de penalizări date! Un arbitru bun este cel care știe despre ce este vorba în acest sport, care înțelege dinamica cursei, care respectă sportivul și efortul acestuia, care cântărește decizia înainte de a da un cartonaș roșu, care își dă seama dacă a fost ”furt” / intenție sau o scăpare și lista poate continua.
Există concurenți care spun: ”Eu pedalez cu capul la cutie și nu am cum să văd câți metri mă despart de cel din față, nici nu mă interesează. Să vină un arbitru la mine și să mă penalizeze, să vezi atunci!” (este declarația unei sportive din America, pe un forum de Ironman de pe Facebook). Cu atitudinea asta, sunt convinsă că se va întâlni cu un cartonaș la un moment dat :-)
Există arbitri care spun: ”Să vezi câți descalific azi! Îi vânez pe toți!” - nu am întâlnit așa ceva, dar citeam de curând ceva de genul ăsta ... tot pe un forum. Părea să vină de la cineva proaspăt ”uns” ca arbitru, care are acum impresia că taie și spânzură cum îi place doar ca să se simtă el ”buricul universului”, sau nu știu ce o fi în cerebelul lui.
Miza ambelor curse este foarte mare și dacă vă uitați pe premiile acordate în bani ..... veți înțelege de ce. Primii zece vor fi bogați după cursa din acest week-end. Sau mă rog, mai bogați :-) Vremea se anunță excelentă, puțin prea cald, cu siguranță, dar sigur nu va mai da iarna iama prin noi. Deci trezirea mâine la 4:30, la 06:00 ne întâlnim cu motocicliștii și așteptăm primii cicliști pe traseu.

Sâmbătă, 29 august 2015 - după prezența pe traseul de bicicletă

aici ne întâlnim cu motocicliștii, facem cunoștință și stabilim aspectele legate de comunicare, căci vom fi nedezlipiți pentru următoarele 4-5 ore

O zi superbă în Zell am See, frig dimineață, prea cald după ora 11, când mulți cicliști mai erau încă pe traseu. Ultimul concurent era o fată, la 12:20 mai avea cam 5 km de pedalat prin soare, pe plat. La bicicletă a fost interesant ..... din câte curse am arbitrat aici, în Austria, a fost prima la care cicliștii au încălcat foarte des și insistent regulile! 

pe la 07:30 dimineața încă nu se ridicase ceața și cicliștii apăreau mirific pe alee, având deja cam 3 km pedalați prin rezervație. Motocicletele cu arbitrii stăteau aliniate militărește și așteptau să intre pe traseu la intervale de 5-10 minute.

Unii nu pricep că dacă dau din mâini și spun pe italiană, ungurește sau franceză că ei nu înțeleg nici engleză, nici germană nu scapă de penalizare. La momentul înscrierii în concurs au fost de acord cu regulamentul. Ca urmare, este responsabilitatea lor să îl și respecte. La nici o altă cursă nu am avut mai multe tentative de discuții decât aici. 

se vede destul de clar cum avem aici ... un cartonaș roșu și unul albastru ...

Cu tot regretul, arbitrii nu stau la discuții pe traseu, am fost chiar mult peste nivelul de culanță. Ceea ce nu pricep sau se fac că nu pricep mulți cicliști, chiar experimentați, este faptul ca atunci cand sunt depasiti nu au voie sa accelereze! A te înverșuna și a mări viteza, nepermițând o depășire efectuată corect este lipsă de comportament sportiv și e și periculos. Că e cartonaș albastru, e altă parte a monedei. Dar e periculos! E ca și cum pe un drum național cu o bandă intră o mașină în depășire și cel depășit mărește și el viteza, din față vine altă mașină și ..... poc! cineva va muri ca urmare a orgoliului altuia. 

Nu există diferențe la incorectitudine, fete și băieți fac la fel. Mâine, la profesioniști, având în vedere premiile, cred că va fi crunt. Îmi povestea un coleg că la Roth au găsit o soluție să scadă numărul de penalizări și descalificări: în loc de 5 minute stop în PB (cartonaș albastru), sportivul este obligat să alerge aprox 1 km în plus pe un anumit segment din proba de alergare, face o buclă suplimentară. De la aprox. 120 de DSQ au ajuns la 89 DSQ după ce au implementat regula asta. Ca sportiv, cred că mai bine vreau 5 minute penalizare, decât să alerg 1-1,5 km în plus pe caniculă, de exemplu!! 

Mai erau doi cicliști care discutau între ei foarte aprins, mergând paralel. Asta înseamnă mers paralel / blocare (cartonaș galben/albastru) sau nefinalizarea depășirii, dacă cel de pe stânga se retrage (cartonaș albastru). Practic ambele, deci penalizarea e clară. Cam multe pene pe traseu, nu știu de ce .... ghinion. Ceva căzuți, juliți, dar nu am auzit de nimic grav. Primul care a ajuns la noi - 

adică a înotat cei 2 km și a pedalat 3 km - intra pe alee la 27min11sec după ora de start, și asta la Age Group .... probabil că mâine, la CM, pe primul îl vom vedea la 22-23 de minute de la start (Gomez, Frodeno sau vreo surpriză?) ! Al doilea sosea după mai mult de 1 minut distanță și al treilea după aprox. 2 minute față de primul. Mâine va fi mai cald pentru sportivi, startul fiind la 10:45. Vânt a fost puțin pe jumătatea a doua, cred că pe ultimii 30 de km, deci ziua a fost cam perfectă pentru cursă.

Sâmbătă, 29 august 2015, ora 23:00 - după a doua ședință tehnică a arbitrilor

So .... deci Zell am See fierbe, cel puțin la ședința tehnică a arbitrilor ieșea fum în seara asta :-) S-a luat fiecare segment în parte și s-a discutat, cerându-se feed-back de la arbitrii alocați în T-areas, swim, bike, run. Cele mai serioase probleme rămân pe proba de bike, inclusiv chestii legate de mount/dismount bike. Există o combinație de reguli între regulamentul local al federației austriece și regulile IM americane. Șeful pe arbitri americani a fost prezent, Jimy, foarte receptiv la raportările noastre. Ne-a povestit pe scurt cum el, ca triatlonist, a fost de două ori DSQ: odată pe motiv că a mers prin zona de tranziție cu casca de bicicletă neînchisă sub bărbie (prilej cu care a pierdut premiul de 10.000 USD și o mașină de ultimă generație) și o dată pe motiv că .... a depășit linia de demarcație de pe mijlocul șoselei (pierzând 30.000 USD). Partea comică cu mașina pierdută a fost că aceasta a revenit atletului de pe locul 2 care locuia în vecinătate și acesta, timp de o lună de zile, trecea în fiecare dimineață cu mașina prin fața casei lui Jimy, claxona și îi făcea cu mâna. După o lună i-a spus că îi dă mașina să facă o rundă cu ea, dacă vrea :-)
În ambele cazuri a fost declarat câștigător, a urcat pe podium, iar după câteva ore i s-a comunicat că după ce s-au analizat filmările, este descalificat. De fiecare dată a recunoscut, în același timp spunând că pe moment nu și-a dat seama. 
Penalizările pe bike sunt de multe ori foarte delicate, situațiile fiind cu adevărat foarte complexe. Da, atletul E OBLIGAT să meargă pe extrema dreaptă a drumului chiar dacă traficul e oprit!!
Dacă merge pe stânga sau pe mijloc = blocaj = blue card. 2 x blue card = red card. 
Dacă depășește linia de demarcație de pe mijlocul șoselei pentru a-și câștiga un avantaj (pe coborâri în serpentine se întâmplă extrem de des, dar și pe urcări) =  red card. Arbitrul trebuie să decidă instant DACĂ aplică penalizarea. Penalizarea NU se aplică doar în cazul în care încălcarea liniei de demarcație a fost o măsură de evitare a unui accident. 
BLOCKING = yellow card = atunci când ciclistul e singur pe segment dar nu merge pe dreapta drumului. Pare ciudat, dar se numește BLOCKING și se penalizează. 
Mersul în paralel = yellow / blue card.
Desigur că nu se merge pe absurd! Puteam da astăzi probabil 30 de penalizări pe acest subiect. Am fluierat sportivii în cauză și i-am trimis pe dreapta. Dacă nu s-au executat, penalizare. 
Stop & Go = 15 secunde în prima PB. Dacă nu oprește în PB, se trezește cu DSQ. 
Foarte importantă este comunicarea penalizării, atenție!!
Arbitrul trebuie să se asigure că atletul penalizat a înțeles că a primit penalizare, ce penalizare și de ce.
Deci pașii cronologici pe care un arbitru aflat pe motocicletă îi face sunt aceștia:
1. urmărește situația pentru cel puțin 20-30 de secunde;
2. se apropie de atletul care a greșit, fiind atent să nu îl deranjeze și nici să nu blocheze calea pentru un altul din spate (la cursele unde traficul nu este oprit situațiile pot deveni critice);
3. fluieră, pronunță numărul de concurs și numele atletului, stabilește contactul vizual, comunică clar penalizarea și motivul. 
”Start number XXXX, Josef, penalty 5 minutes for blocking, please stop to the next penalty box.” - și arată clar cartonașul albastru (în acest caz este albastru).

Pe traseul de bike, la urcări, deci viteză sub 20 km/h nu se ia în considerare drafting-ul, practic nu există. De aceea, pe aceste segmente, motocicliștii rulează destul de repede și sportivii au impresia că sunt doar de mobilier mobil pe traseu, dar nu e așa. 
Pante de 20% iar nu intră în categoria unde se consideră drafting posibil. 
În caz de accident, TO rămâne cu sportivul până vine echipa medicală. Este singura situație în care TO-ul respectiv poate fi depășit de TO-ul următor. Alfel, regula este că motorizații își păstrează poziția în coloană și se opresc ordonat în punctele stabilite anterior. Dacă vrei să mergi la toaletă .... zici că ai avut ghinion și te ții pe tine, că asta e .... 
În pauza pe care o iau eu personal îmi verific protocolul, pentru că pe traseu e posibil să mâzgălești și la final să nu mai înțelegi nimic. Ori protocolul tău ajunge la un coleg care trebuie să-l descifreze corect, căci de ce ai scris tu acolo depinde soarta unor sportivi. E adevărat că nu am mai văzut alt arbitru să facă asta, dar nu mă interesează ce fac alții (m-a interesat vreodată?!). Motociclistul meu, din Elveția, a simțit nevoia să mă fotografieze ”la datorie” - ”Prea ești serioasă, meriți o poză!” :-)

Chestiunea de LITTERING e foarte strictă și ea, la alergare e important ca zona să fie destul de lungă după punctul de alimentare a.î. sportivul să aibă real timp să bea și să arunce ambalajul. Deci zona de littering poate fi între 100 și 500 m, depinde de nr. de participanți. Aruncarea bureților după zona de littering = littering = penalizare = DSQ. DAR, se fluieră sportivul care a aruncat, i se comunică că trebuie să oprească, să se ducă să ia buretele și să-l arunce doar în zona alocată. Dacă nu face acest lucru primește DSQ!! Deci i se dă o șansă pe segmentul de alergare, la ciclism e mai complicat, fiind alte viteze.
Mâine startul va fi în 18 valuri cu aprox. 3 minute diferență de timp. Suntem 45 de motorizați pe traseu, inclusiv mass-media. Cei mai experimentați TOs au fost alocați pe categorii: câte 4 la pros masculin, câte 4 la pros feminin și restul de TO rămân la urmă pe segmentul de AG.
Secretarul general al federației a venit și el să asiste la ședința tehnică, americanii și-au exprimat din nou ”wow-”-ul pentru prestația austriecilor și cu toții așteptăm cu nerăbdare ziua de mâine.
S-au analizat erorile de astăzi - doar nu credeți că totul e chiar perfect?! Nu există perfecțiune. - și mâine cu siguranță nu se vor repeta. Există blue card și red card. Atât.
Astăzi au existat 9 DSQ. Wow, ce puțin!!! Două motive: trecerea peste linia din mijlocul drumului și neprezentarea în Penalty Box.
Eu personal am fost prea culantă, cele 3 cartonașe galbene trebuiau să fie de fapt albastre! Dar în schimb am predat un protocol de cursă impecabil, 100% complet. Un astfel de procol de cursă pe care orice TO îl scrie din viteza motocicletei (când plouă cu siguranță e o mare problemă!!) trebuie să conțină minimum: 
nr. de start al celui penalizat (ideal numele și țara, că se vede pe numărul de start de pe spate);
nr. de start al celui în spatele căruia a făcut drafting,
la ce km - deci atenția, motocicleta să pornească cu km zero! -
la ce oră, 
ce card a primit și 
motivul. 
Eu personal mi-am pregătit un formular inventat care s-a dovedit a fi perfect (uneori există perfecțiune!), așa că munca mea pe traseu e ușurată și munca colegului din Penalty Box la fel.
După o oră jumate de discuții, ne-am retras.
Eu personal sunt destul de dezamăgită de organizarea pe partea de asigurare a mâncării pentru echipa de TOs. La un eveniment IM, unde se învârt milioane de dolari/euro, cred că merităm mai mult decât o bucată de carne friptă/cârnat și o chiflă + o bere sau cola, servite undeva mai mult sau mai puțin pe genunchi, într-un cort plasat unde cu greu ajungi la finalul traseului. Dacă ești vegetarian convins, ai pus-o rău de tot .... ești pe traseu de la ora 5:30 dimineața și te trezești la ora 14 sau 19 că nu prea ai cu ce să te alimentezi ca să mai poți funcționa (colegii din tranziție au stat până la ora 19!)

În schimb, TOTUL în Zell am See s-a reorientat pentru acest eveniment, peste tot anunțuri, micul dejun la ora 5 posibil, căile ferate și celelalte mijloace de transport oferă transport gratuit pentru toată lumea în astea două zile ..... Din păcate nu am ajuns în centru și nici nu ajung, dar e impresionant să vezi implicarea locuitorilor și acceptul lor pentru faptul că în week-end au traficul blocat între localități și practic fără bicicletă nu prea poți ajunge nicăieri. La ora 13 s-a redeschis traficul, mâine probabil după ora 15 se redeschide. Startul e la 10:45.

O chestie care mi-a plăcut și mi-a adus aminte de România Medievală, dar eficientă ..... Directorul cursei de IM din SUA a fost azi pe traseul de bicicletă, pe motoretă. Nimeni nu a știut de prezența lui. A fost ca verificare, să vadă ce se întâmplă și dacă echipa de arbitrii e cu adevărat prezentă, adică activă. E o mare diferență între a fi prezent și a fi activ. Prezent nu înseamnă activ, dar activ implică prezent :-) Ne-a felicitat și s-a declarat impresionat. Se pune în general foarte mare accent pe prezența oficialilor tehnici, pentru că de foarte multe ori simpla prezență reglementează comportamentul majorității sportivilor. Se formează uneori grupuri mari pe traseu, care se dizolvă în 3 secunde de cum aud motociclist în spate. De multe ori cei care fac drafting intenționat renunță doar la auzul motorului de bicicletă Și tot așa. De aceea numărul de motorizați chiar contează pentru a se menține un spirit de fair play în curse și la distanțele lungi chiar contează enorm. Deci .... ”Dracula” a fost azi la plimbare prin sat :-)

Precizare legată de cum se dau penalizările pentru mersul la plasă (drafting), pentru că aici discuțiile pot fi interminabile. Sportivul trebuie să fie conștient de faptul că arbitrul are ÎNTOTDEAUNA dreptate și nu poate schimba asta. Arbitrul raportează Delegatului Tehnic (TD) și dacă cazul ia amploare, intervine șeful de cursă. Deci din punctul ăsta de vedere, discuțiile sunt inutile, arbitrul are întotdeauna dreptate și de regulă filmările sunt un mijloc de probare foarte eficient (fotografiile nu, fiind statistice și neredând contextul). Eu mai fac fotografii la anumite situații, deși nu mi se cere asta. Revenind:
De aceea, de pildă, trecând peste aspectele deontologice (!) conflictele de interese nu pot fi tolerate (de exemplu, un arbitru nu poate avea club de triatlon sau nu poate antrena triatloniști pe care îi are în cursa unde arbitrează, e la mintea cocoșului, nu?!). Penalizarea nu se acordă doar pentru că vezi 2-3-4-5 etc. sportivi mergând unul după altul la o distanță mai mică de 10 sau 12 m. Arbitrul are o poziție din care poate aprecia foarte bine situația. Unul la mână e pe motocicletă și e mai sus față de ciclist, deci are o privire de ansamblu mai bună asupra situației, respectiv a distanței dintre sportivi, respectiv roțile bicicletelor. Arbitrul nu conduce motocicleta, deci el se focusează pe sportivi, pe situații, nicidecum pe trafic sau pe manevre. Doi la mână, el vine din spate și urmărește grupul sau șirul respectiv. Numără concret cele 20 sau 25 de secunde permise, după care acordă penalizarea. Când nu ești sigur, mai bine numeri 30. Un arbitru nu trebuie să aibă nici un interes să penalizeze un sportiv și aici intervin aspecte de tot felul (relații personale, conflicte de interese, răzbunări, antipatii etc. etc.) Destul de puțini sportivi nu reacționează, renunțând la drafting, atunci când își dau seama că sunt luați în vizor. Trebuie să fii chiar prost - scuzați expresia - să te încăpățânezi să faci drafting când știi clar că ești văzut sau că poți fi văzut, că tocmai se aude un motor. M-a surprins azi pe traseu o nemțoaică care nu pricepea ce vreau de la ea. Fusese depășită și a forțat. În loc să rămână în ritm constant și să permită să fie depășită (nu e obligată să încetinească, dar e obligată să nu accelereze!), ieșind astfel din zona de drafting (căci cel care intră în depășire de regulă e mai rapid, logic), ea a forțat și l-a depășit imediat pe cel care o depășise. L-a depășit pe dreapta, culmea! Fata sigur nu era începătoare, de aceea m-a surprins. Ce-o fi fost în capul ei, nu știu .... cine depășește pe dreapta?!?!?! Măcar regula asta o pricepe orice novice.
Cine intră într-o depășire, e obligat să o finalizeze. Dacă nu finalizează și rămâne în spate = blue card (pentru că e BLOCKING) și e destul de periculos pentru alții care vin din spatele lui. Situația e nașpa în sine, dar se mai întâmplă. De aceea aici intervine corectitudinea celui care începe să fie depășit, pentru că dacă el accelerează, nepermițând finalizarea depășirii, apare o problemă. Faza e una dintre fazele delicate, după cum reiese din descriere.
Mâine la Campionatul Mondial regula asta a fost îndrăcită!! 
Deci, dacă să zicem sunt 5 sau 20 de cicliști care pedalează în șir indian cu respectarea celor 12 m regulamentari (drafting box) și unul din spate se gândește să intre în depășire ..... are de muncit!!!
Nu are voie să întrerupă șirul. Este obligat să depășească continuu până la capul coloanei și abia apoi să intre pe dreapta, în fața primului!! Sună draconic!

Duminică, 30 august 2015 - după prezența pe traseul de bicicletă

A fost, fără îndoială, una dintre cele mai interesante experiențe ca TO (arbitru triatlon), pentru că un campionat mondial nu poate oferi decât ceva interesant și complex. Reguli noi, chichițe noi pe care nici măcar toți profesioniștii probabil că nu le-au înțeles și s-au trezit cu penalizări. Cât despre masa de sportivi amatori care au luat azi startul în cadrul Campionatului Mondial: pe segmentul meu s-au derulat undeva spre 500-800 de sportivi, din ce pot aprecia. Surprinzător de mulți fie nu știau regulamentul, fie nu-l respectau ostentativ. Cred că unii nici nu l-au citit cu atenție, fiind și greu de descoperit în documentația pe care cei de la Ironman o pun sportivilor la dispoziție (las că vin chinezii cu chineza, să vezi atunci ....). 

A plouat la propriu cu penalizări, din păcate multe descalificări pentru încălcări ”masive” ale regulamentului (grob). 
Una dintre cele mai dure reguli noi ale WTC (World Triathlon Corporation) care s-a aplicat astăzi s-a referit la procedura de depășire impusă pentru a se evita ”rotirea belgiană”. Deci, dacă ai un șir de 6 sau 10 sau 20 de cicliști care merg regulamentar cu distanța de 12 m între ei, cel care intră în depășire nu are voie să intervină în șir. Este obligat să depășească până la capătul coloanei, deci pe toți cei 6, 10 sau 20. Dacă nu reușește și intră în șir, blocându-l oarecum pe cel din spatele lui, primește blue card = 5 minute stop în PB. 
Cartonașele roșii s-au dat pentru depășirea liniei de demarcație din mijlocul șoselei, practic intrarea pe contrasens. Aici au fost încălcări repetate, insistente și de-a dreptul grobiene, mai ales pe lunga coborâre care începea de la aprox. km 35 (unde se termina urcarea de 10 km), atleții amatori ajungând să pedaleze cu 70-75 km/h la limita din stânga șoselei (a șoselei, nu a benzii de carosabil!!!). 

O situație extrem de periculoasă, motociclistul purtător de arbitru fiind pus într-un context extrem, în cazul meu practic motociclistul evitând de două ori câte un accident care ar fi dus clar la decesul biciclistului și rănirea noastră, celor aflați pe motocicletă (coborâre abruptă, serpentine strânse, viteză maximă de rulare.
Pfuii ..... Aglomerație mare pe traseu, diferență foarte mare între cursa de ieri și cea de azi. De ce? Pentru că azi au concurat atleți cam la același nivel de pregătire și performanță, a.î. au format grupuri mari, pe când ieri cei peste 2.000 de oameni s-au tot înșirat pe trasee.
Traseul de alergare NU permite rularea atâtor alergători, prea multe cazuri când atleții NU aveau practic loc pe unde să depășească și alergau chinuit prin caniculă ..... nu mi-a plăcut deloc ce am văzut, cei de la Ironman chiar au forțat nota organizând pe acest traseu un asemenea eveniment (părere personală!!). 
Multe bile negre pentru cei de la Ironman în aceste două zile, poate voi scrie despre ele. În afară că au un marketing excelent, că au mult papagal, organizare și atmosferă ..... au și multe chestii deloc OK (vorba aia, ”totul până la bani/costuri!”). 

una din pozele mele preferate de duminică făcută în timp ce așteptam să apară primii cicliști și să ne putem desfășura și noi pe traseul de 90 de km, echipați regulamentar, deși a fost cam canicular cu 30°C și fără umbră

P.S. - Luni, 31 august 2015

Am primit acum feed-back-ul de la șeful arbitrilor: nu există nici o contestație împotriva penalizărilor date, ceea ce este o dovadă în plus că echipa austriacă de arbitri și-a făcut bine treaba, mai ales duminică la Campionatul Mondial, unde regulile erau un pic mai stricte și chaosul a fost relevant mai mare printre sportivi. Există 150 de cartonașe albastre și aproximativ 80 de cartonașe roșii - deci iaca 80 de suflete triste în Zell am See, oameni călătoriți de departe, cu bani mulți ...... primul meu cartonaș roșu a fost dat unui australian .... dar chiar nu ai ce să faci, penalizările sunt vitale pentru o dezvoltare corectă a sportului mondial!! Cine nu înțelege că aplicând un regulament și dând penalizări care dor (acolo unde este cazul) se salvează vieți, privind pe termen lung, înseamnă că nu prea înțelege multe. Pe coborâri au fost viteze de peste 75 km/h, pe plat rulau unii cu 50 km/h pe unele segmente. Ciclismul chiar poate fi un sport agresiv și ucigător și într-o secundă poți muri sau omorâ pe alții.
Și nu este chiar așa ilogic să penalizezi pe unul care pedalează pe mijlocul drumului, de unul singur, pentru că așa el nu va învăța niciodată regula și va pedala pe mijloc și atunci când nu va mai fi singur. Așa că mai bine îi dai un cartonaș galben acum, ca să evite primirea unuia albastru data viitoare. Fără exersare, nu pricepem, și eu am problema asta și fiecare dintre noi. 
Cei care au primit cartonaș roșu azi ..... este uimitor că au fost atât de mulți și te întrebi cum au ajuns totuși să se califice la nivel de Campionat Mondial, pentru că regula de nedepășirea liniei de demarcației nu a fost o noutate aici! E ca și cum un student ajunge în anul 3 la jurnalism și un profesor constată că studentul nu știe să scrie o știre (care se învață din sem. I al anului I). Nu te întrebi cum de a ajuns în anul 3?!
La profesioniști nu au existat cartonașe roșii, deci clar amatorii nu sunt pregătiți din acest punct de vedere și uneori poți înțelege, că doar ei fac multe alte lucruri în viață și participă în unii ani doar la 1-2 curse pe sezon. Lipsa de exercițiu chiar contează.

Concluzii personale:
Dintre toate pozițiile de până acum ca arbitru (punctul cu roțile de rezervă, check-in, transit area, alergare punct de întoarcere), cea de pe motocicletă îmi place cel mai mult.
Nu este ușor să aplici penalizări. Dar este foarte greu și neplăcut să dai cartonașe roșii!! 
90% din cei care aud și văd cartonașul roșu în timp ce trag din greu la pedale fac ochii mari și imediat auzi: ”Oh.... please nooooo ...... I just wanted to .....”
E greu al naibii să auzi asta, să te uiți la el, să spui sorry și să pleci mai departe. 
Era un atlet din Marea Britanie care fusese descalificat de un coleg de-al meu aflat mai în față. Probabil că situația a fost mai complexă, căci erau opriți pe stânga drumului și când am ajuns eu colegul meu tocmai pleca. Cum regula este că nu depășești un alt TO, am oprit. Sportivul părea că suferă și l-am întrebat dacă are nevoie de ceva. S-a uitat la mine perplex și a spus: ”I just was desqualified...... nooooo” - pfuuuiiiii. Mi-a spus și de ce și i-am zis: ”So sorry, but these are the rules.”
Și am plecat.
E greu, e foarte greu, te gândești la ei câteva zile, dovadă că acum scriu despre asta.
Oricum, în orice concurs, majoritatea rămân nedescoperiți. Dacă ai 2.000 de oameni pe traseu înșirați pe câțiva km nu ai cum să pui 1.000 de arbitri. Desigur că mulți au mers la plasă, și mai mulți au trecut peste linia de mijloc a șoselei - dacă nu a fost arbitru în zonă, nu au fost penalizați. Sau dacă în aceeași zonă se întâmplă simultan 2-3-4 încălcări, arbitrul o va nota pe cea mai apropiată de el sau pe cea mai gravă și tot așa, sunt chestii logice și inevitabile. Într-o lume perfectă, unde toți ar respecta regulile și pe ceilalți, nu am mai avea nevoie de arbitri.
Recomand oricărui arbitru care predă protocol să îl scrie citeț, dacă federația nu pune la dispoziție un formular standardizat, să-și conceapă unul (am scris mai sus ce trebuie să conțină) pe care să-l aibă mereu în geantă și să nu-l predea înainte să-și păstreze o copie (faci o fotografie) sau ciornele. Dacă există contestații, peste câteva ore sau o zi s-a putea să nu-ți mai reamintești exact cazul respectiv. Pe ciornele mele apar și mențiuni de genul: ”nepoliticos”, ”nervos”, ”se face că nu pricepe”, ”nu înțelege limba”, ”mă urmărește cu întrebări” și d-astea. Sunt mici mențiuni care te ajută să revizualizezi scena și personajul. Vreo doi sportivi s-au ținut de mine cu întrebări (pentru că uneori te mai întâlnești cu ei pe traseu, când de exemplu încetinești și urmărești îndelung un grup, un penalizat te poate ajunge din urmă), unul că unde e penalty box, altul că de ce l-am penalizat și încerca să explice ce a făcut sau nu a făcut și tot așa. 
P.S.
Anul trecut în martie, după primul curs de arbitru în România, am creat pe Facebook un grup închis, cu speranța ca toți arbitrii români să fie bucuroși de inițiativă. Am trimis invitații la toți cei acreditați pe care i-am putut găsi pe FB. Ideea exprimată era că prin platforma aceea puteam comunica, schimba păreri cu arbitrii din toată țara, împărtăși experiențe, dezbate situații, învăța unii de la alții.
Din păcate, nimeni nu a dorit acest canal de comunicare, grupul nefiind onorat de nici un coleg. După câteva luni l-am șters, evident. Dacă ar mai fi existat, aș fi postat acolo aceste experiențe, dar cred că în România lucrurile deja funcționează perfect și nimeni nu are nevoie de experiențe de pe alte planete, fie ele și europene. 
Și cu asta, fuse-fuse și se duse, o experiență utilă, interesantă. Acum merg mai departe, încep cursul oferit de Ironman University pentru Ironman Couching :-) Abia aștept!! În următoarele trei luni am de studiu.