Klagenfurt, 23-26.06.2016
Austria este o țară extrem de ........ obositoare. Mă gândeam în seara
asta, după trei zile pline aici în Sud, la Wörthersee, în mijlocul
evenimentelor legate de IM Austria, că sunt atât de obosită, de parcă aș
lua startul mâine la 7.
OK, arșița este obositoare.
Înotul este
obositor.
Traversarea Alpilor la volan este în sine o provocare
obositoare (aici nu te ghidezi niciodată după nr. de km ca să știi cât
faci pe drum!), mai ales dacă o faci de 6 ori în decurs de o lună!
Dar nu despre asta vorbesc .....
În 2000 am făcut turul României la volan cu un australian. El conducea,
eu eram copilot. Mi-aduc aminte perfect că cea mai mare energie ne-o
consumau condițiile de drum, infrastructura, lipsa de informație,
indolența și ignoranța locuitorilor (generalizez, desigur, încerc să
descriu niște chestii fără să fiu malițioasă și fără să judec). Prin
Miercurea Ciuc am oprit mașina să întrebăm un cetățean în ce direcție să
o luăm și a refuzat să ne vorbească în românește. El vroia doar
ungurește. Pe unde am înnoptat, inclusiv prin mânăstiri din Moldova, nu
exista pic de informație, nu existau prospecte, cărți poștale. Nimic.
Pentru un străin, cu siguranță o nebuloasă totală, o călătorie ca într-o
carte de colorat, fără texte despre istorie. Te uiți la o ruină și te
gândești că ...... a fost făcută cândva. Și-atât.
Curățenia era parțială,
partea sanitară din locațiile unde ne-am cazat era în general absolut
deplorabilă.
Frumos, nu zic. Superb peisajul (ca peste tot în lume unde
te duci, dacă știi ce să alegi pentru vedea ce trebuie, clar!), dar
..... înglodit, părăsit, neglijat, sărăcit și sărăntocit în prea mare
parte.
Am intrat prin Munții Căliman, am tras la o cabană ... genul de
dormit cu bocancii în pat, cam așa aș descrie (în 2002 mă întorceam din
Alpi, din Dolomiți și povesteam cu e cu regulile de cabană. Reacțiile?
Huiduieli și comentarii de genul: Să-mi bag pula, adică cum să mă oblige
să mă descalț la intrare?! Am plătit, intru chiar și cu bocancii
noroiți dacă afară plouă. Pot să și dorm cu ei în pat la o adică! -
memorabilă seara aia de povestiri, care nu au durat mult, căci devenisem
penibilă deja în cercul montaniarzilor respectivi). Ăsta e spiritul, nu
vreau să zic de rău. Fiecare țară, fiecare nație are un spirit. Ăsta e
spiritul local. Punct.
Acum prin Austria, de doi ani, anul ăsta
destul de intens, merg de colo-colo, distanțe lungi, ore multe de
condus, aproape 3.000 de km într-o lună (media mea anuală de șofat în
RO!!). Cazat la pensiuni ieftine, mâncat pe sponci, că nu sunt bani.
Graz, Klagenfurt, Heiligenblut am Grossglockner, Ötscher, Linz,
Litschau, Krems, Viena, Salzburg, Amstetten, Tirol, Podesdorf, Zell am
See, Kaprun, Weyer in Steiermark, Christkindl și probabil or mai fii
câteva locații pe listă.
Concluzii:
Volumul de informație este
absolut imens. Nu știi de unde să începi și unde să ajungi mai întâi.
Din prima zi simți că deja nu mai ai timp să vezi, să descoperi. La tot
pasul informație și educație. Și în pădure ai parte de informație și
educație fără a avea sentimentul că traseul ar fi cosmetizat.
despre rolul vânătorii, de exemplu ..... |
Peste tot texte despre faună, floră, climă, rolul vânătorilor
organizate, motivele pentru care e bine să nu dai pâine sau pufuleți la
lebede și rațe, oricât ți se pare ție de nostim și util să o faci și
..... imens de multă informație peste tot.
Prospectele turistice sunt toate nu doar gratuite și din abundență, dar și foarte detaliate și clare.
De regulă încerc să evit autostrăzile, tocmai pentru a vedea cât mai
mult din Austria reală, de a intra prin sate, de a opri prin colțuri
unde turiștii nu opresc, de a vedea vacile astea curate și aproape
grațioase cum se mișcă acum vara pe pajiști, de a auzi cum crește iarba,
ca să zic așa. Când pot, iau bicicleta cu mine și unde staționez las
mașina și drumurile le fac pe bicicletă, o altă modalitate de a simți
pulsul, de a auzi dialoguri, de a mai prinde din dialectele locale, de a
mă mai rătăci și ieși la liman.
Șosele curg, se armonizează, te
liniștesc, deși nu sunt întotdeauna drăguțe cu tine, că nah, să
traversezi Alpii cere muncă, efort, atenție și dexteritate, ai urcări masive și coborâri agresive.
Am
venit în Austria cu extrem de puțină experiență de șofer și cu multe
frici. Frici de cozi în pantă, de serpentine, de urcări, de gropi, de
furtuni. Am scăpat de toate fricile. Am condus pe serpentine înguste de
ziceai că încap într-o cutie de sardele și am urcat pante cu înclinații
de peste 20%.
Bulversantă este în continuare atitudinea celor de la
volan, faptul că nu forțează intersecțiile, nu claxonează, dacă e
nevoie stau și 10 km cu 25 km/h după curul unui ciclist. La trecerile de
pietoni încetinesc și chiar dacă pietonul nu s-a decis să pună piciorul
pe zebră, șoferul începe să frâneze deja cu 10 m dinainte și îl invită
să treacă. Nu se înjură, nu se scuipă, nu se scarpină la coaie, nu se
aruncă muci în toate direcțiile, nu se urinează în public (pe ăla de
l-am văzut am știu sigur că e slav sau latin!).
Se semnalizează în
sensurile giratoriu, o chestie fantastic de utilă, să știe toți în ce
direcție o iei tu dacă ești deja în giratoriu.
Ce face autoritatea
din București dacă vrea ca șoferul să nu mai arunce gunoaie pe străzi,
pe geamul mașinii? Montează coșuri de gunoi la nivelul fiecărei mașini,
la nivelul geamului. Deci o invitație la non-educație și mizerie. Și e
nașpa, că o face pe banii contribuabilului. Iar șoferul tot pe jos va
nimeni și flegma, si hârtia și coaja de banană și petul.
Ce face
comunitatea din Austria? De pildă, la intrarea în localități o să vezi
pe dreapta drumului 3 afișe montate pe câte un țăruș din lemn, cu scris
mare. Niște A4 în folie, nu vă imaginați nu știu ce rame aurite făcute
pe banii contribuabilului. Primul afiș zice ceva de genul: Te rog ....
după 10 m al doilea afiș zice: nu arunca .... și al treilea zice:
gunoaie.
Educație tacită și aș spune eficientă. Nu e nevoie de Lets
Do it, Austria. Desigur că există actiuni de genul asta, dar totul are
alte conotații.
Și aici apar surprize, neînțelegeri, mai ajungi la o
locație unde ți-ai rezervat cameră și pentru faptul că se zicea acolo
în descriere că e internet available, dar când ajungi constați că nu
prea funcționează. Te superi, dar înveți că nu vei muri. Ai dreptul prin
lege să ceri discount și să plătești mai puțin, dar nu am făcut-o. Sau
dacă în apropiere e șantier și mă zdruncină ăla la 7 a.m., iar am
dreptul să plătesc mai puțin. Nu am apelat la dreptul ăsta până acum
pentru că amabilitatea și eforturile proprietarilor pensiunii mi-au
compensat gradul de disconfort și am zis că nah, acum cu 30 de euro in
plus sau in minus tot nu mă înbogățesc.
Și, peste toate, e curat. E
fantastic de curat. Never ever probleme la toaletă sau robinete defecte!
Pensiune de 3 stele vine zilnic să-ți facă patul, i-am rugat să nu mai
facă chestia asta, că nu am nevoie.
Nu știu frate, dar e covârșitor.
E de înțeles de ce austriecii își cam fac concediile în țara lor. Chiar
e de înțeles. Pentru că au creat o țară care pare să nu aibă finit la a
descoperi chestii noi, în cel mai izolat sătuc ai ceva de văzut, de
aflat, o ruină, un castel, o sărbătoare organizată regulat de
comunitate, o istorie, un muzeu. Totul aduce bani comunității!
Comunitățile sunt vii. Luna iunie este luna festivităților de cort, în
general sunt organizate de pompieri. Aici pompierii sunt voluntari,
apropos!! Și se implică în viața comunității.
Transfier din România
..... am citit cum că poliția nu a mai aprobat. Am citit și pe ce motiv.
Am zis că nu e real. Am citit și a doua oară. Am zis că-s proastă,
mi-am uitat limba maternă de nu mai pricep un mesaj scris.
O țară de
nepricopsiți. O țară în care autoritatea vrea să devină autoritate
taman acolo unde nu este cazul, iar acolo unde arde și frige, nu vede și
nu aude.
Ce înseamnă un Ironman pentru o comunitate? La câți
americani am văzut zilele astea aici, în Klagenfurt ..... mai are rost
să comentez?! Nu că mă dau pe spate americanii, sper că nu asta se
înțelege. Dar nu vin singuri, mulți vin cu familie, cu copii, cu
părinți. La aproximativ 3.5000 de atleți la start, veniți aici pentru
minimum 3-4 zile, se mai adaugă pe puțin încă 3.000 de însoțitori din
toată lumea. Ce înseamnă un banal 5.000 – 6.000 de turiști pentru o
comunitate? Păi ce înseamnă? Venituri, bani, creșterea nivelului de trai
la o adică. Toți au de câștigat și de profitat din asta și într-o
manieră de win-win practic. Supermarket-urile, terasele, vaporașele,
trenurile, aeroporturile, WC-ul public (că unele sunt pe bani),
cosmeticianul, parcările, gările, pensiunile, hotelurile, mijloacele de
transport în comun și lista e lungă, lungăăă
Parcurile în general
sunt mari, sunt reale grădini botanice și dispun de multe locuri de
joacă pentru copii unde animalele de companie NU au acces. Arbori,
aranjamente florale, podulețe, bănci, mese ..... Alice în Țara
Minunilor. Peste tot e așa.
Mă uitam aici unde se ține IM Austria
.... te doare bila.
Dă un goaglă și vezi ce înseamnă Minimundus, de
pildă.
Sau Strandbad Klagenfurt. E peste orice imaginație.
Am
înotat azi într-unul dintre cele mai vestite lacuri ale Austriei (de la
un cap la altul cu vaporul dureaza cam o ora, fara opriri. Cu opriri, o
oră și 40 min.): Wörthersee. Dă un goaglă să vezi ce nebunie .... e mare
cât o mare interioară, nu ai nevoie de Marea Neagră - pe care oricum nu
o îngrijești - sau de nu știu ce ocean cu astfel de lacuri. E curat,
dacă bei din lac nu pățești frate nimic, pe-ncercate! Am înotat 2 km și
nu-mi mai venea să ies. O culoare bestială, un verde-albastru-turcoaz de
zici că ești direct în photoshop. Pe lac e ordine, nu urlă muzică, nu
se destrăbălează tineri aiurea. Fiecare e cu rolul și cu locul lui și
asta face bine la societate, e loc pentru toți, pe bune! Poți sări în
apă de oriunde practic, dar sunt stranduri organizate, cu intrare. Sunt
și stranduri la liber, fără intrare, dar fără dușuri, toalete etc.
Este o realitate impresionantă. Este o țară ..... teribil de obositoare.
Din multe puncte de vedere. Cu plusuri și cu minusuri, dar plusul e
covârșitor. E mult de povestit și desigur că fiecare e cu realitatea
lui. Eu asta am ales să văd, așa că nu voi povesti despre cât costă o
țoală în nu știu ce mall sau ce DJ a pus muzică în nu știu ce club de
noapte. Depinde enorm de realitatea pe care alegi să o trăiești acolo
unde ești în viață. Unii cunosc Teneriffe doar pentru că și-au cumpărat
acolo niște chestii nemaipomenite (care exista si la un magazin din
Rahova, de exemplu!) sau au stat la nu știu ce hotel de 7 stele. Eu am
ales să merg acolo ca să fac trasee ascunse ale insulei, am coborât în
adâncuri să văd sculpturile naturale lăsate de ultima erupție vulcanică,
am dat înconjurul insulei pe o ambarcațiune și apoi am urcat pe El
Teide, cel mai înalt vârf al Spaniei, nu doar al insulei. Și așa am
făcut și cu Malta, și cu Norvegia, și cu Elveția. Suntem mici, dar
mulți. De aceea puterea umană de distrugere este din păcate uriașă, dar
eu tot în supremația Naturii cred. Natura nu obosește. Natura renaște. O
ciuntim noi, dar ea renaște și mai vorbește din când în când.
26.06.2016 / Neuhofen
A trebuit să părăsesc Klangenfurt la ora 11, mă aștepta o nouă
traversare a Alpilor, drum lung, căldură mare, oboseală și mai mare după
o noapte aproape nedormită. Cea mai scurtă rută peste Alpi măsoară 215 km și am parcurs-o în 4 ore jumate. Varianta de autostradă ar măsura 390 de km și ar ocoli imens, plus că ar fi monoton în mare măsură și cu riscuri mari de blocaje în cozi. Ar fi poate cu o oră mai scurtă, dar cu costuri mult mai ridicate. Așa, cu max. 17 l de benzină rezolv (aprox. 20-25 euro).
Am plecat aproape cu lacrimi, nu m-aș mai
fi despărțit de locul ăla. Nu doar prin IM Austria, dar locul în sine
emană energii pozitive cum nu am mai simțit de ceva vreme. Sâmbătă am
traversat lacul cu un vapor de agrement, trei ore și 45 de minute
dus-întors. Apoi am înotat o oră și mă gândeam cât de diferit este
Wörhersee de Zell am See. Alte culori, alte temperaturi. Cald și rece,
albastru închis și turcoaz. Desigur, W.See e în sud, în Kärnten,
temperaturile sunt vara demne de Insulele Baleare. Zell e in
Salzkammergut, mai rece si mai cristalin. Apa din Wörthersee te adoptă
pur și simplu. Cea din Zell, deși e cristalină, mai degrabă de înfioară.
Lumi diferite, percepții diferite, trăiri diferite, culori diferite dar
ceva rămâne comun: curat!
Am intrat sâmbătă în Wörthersee See să văd cum mă
simt.
Am lăsat prosopul și hainele de schimb, ochelarii pe mal, acolo
unde era nebunia mai mare. Mulți triatloniști mai făceau ultimele ture
de înot și cu toții ne amestecam cu masa de turiști. Limba care se
impunea era engleza americană, apoi urma italiana, spaniola, engleza
britanică. Și mai auzeai și o austriacă. Și am intrat în apă, cu grijă,
fără neopren. După 3-4 pași te afunzi ... și te afunzi în mâl și îți
dispar genunchii în mâl. Ei bine, ăla e momentul meu de ”câh” când iau
poziția plutei ca să-mi eliberez picioarele din mâl. Chestia asta că nu
văd ce se întâmplă sub mine nu mi-a plăcut niciodată. Și dusă am fost
apoi spre centrul lacului. Un km dus, un km retur. Un singur km din cei
aprox. 20 lungime si 2 latime!
Prosopul meu roșu, mare, se zărea de la distanță. Nimănui nu-i păsa de
el. Azi în ziua cursei am bălărit aproape o oră să găsesc un loc de
parcare. Ce să fac cu bicicleta mea cea scumpă, că să o car după mine
din masa de spectatori nu aveam chef. Am dat-o jos de pe mașină și am
legat-o de un copac prin parc. Valuri de spectatori la ora 6 dimineața
curgeau în cascade spre locul de start și locul de ieșire din apă spre
T1. De toate vârstele. Și mai era o oră până la start și ei erau cu
miile deja și veneau din toate direcțiile ... te-ai fi putut gândi că
duminica dimineața, o dată pe an, în parcul acela plouă cu bani și d-aia
iese lumea așa grăbită!! bicicleta am regăsit-o bine merci după 5 ore.
Fără comentarii. Așa e aici. E chestie de obișnuință (pentru mine).
Așa .... cât despre IM Austria .... peste așteptările mele. Știam că cei
de la Ironman fac spectacol, mai văzusem, fusesem în el. Dar aici parcă
mi-a depășit imaginația. Cei doi moderatori, un american și un
austriac, ”fac toate paralele”. Era cât pe ce să fie un accident urât,
că americanul, în verva lui, comenta și mergea cu spatele și tocmai
întorsese curba un pro și dădea pedală și era să intre în moderator
..... a fost chestie de centimetri și o miime de secundă!!
Interesant să fiu spectator de la primul înotător până la ultimul. Se
văd diferențele. Să vezi și voluntarii, așa în detaliu ... ce muncă
enormă frateeee ... cam una mie bucăți de voluntari, din cele spuse de
organizator. Să-i vezi cum stau în apă până la șold și practic ajută
aproape fiecare concurent din cei aproape 3.000 să iasă din apă ....
va urma cu poze, când voi mai găsi timp, prin toamnă sper eu - din păcate, am uitat aparatul foto acasă, așa că fotografiile sunt puține și de slabă calitate.