De ziua mea: 603 - iarna cu ale ei ...

Îmi imaginez că în fiecare dată de 10 ale lunii e ziua mea de naștere. Astfel că tocmai aniversez 603 luni de viață.

Mai departe, îmi imaginez că de ziua mea petrec ceva mai mult timp reflectând asupra unor tematici legate de viață. O reflecție izvorâtă din pace, liniște, relaxare, nu din disperare.

Aniversarea de azi e diferită oarecum. În ultima lună s-au petrecut multe chestii. Grele chestii, ca să nu le numesc ”mârșăvii d-ale oamenilor”, că ar însemna iar să judec, să evaluez și asta ar însemna că nu am evoluat deloc în ultimul timp ..... Da ... deci chestii care altă dată m-ar fi ucis, m-ar fi îmbolnăvit. Dar momentan sunt ca într-o lentilă de la vie en rose și habar nu am ce se va alege până la urmă. 

Se zice că ”de ce ți-e frică, nu scapi”. De data asta cu puțin umor. Am evitat în 12 ani de zile, de când conduc și de când am mașina, să ies iarna cu ea pe ulițe. Și am reușit în mare parte. În București cred că am ieșit de maxim 5 ori cu ea iarna, iar în cele 18 luni de Viena nu se punea problema să fie zăpadă pe șosele. Mai mult m-am dat cu bicicleta iarna între Donau City și Tulln decât cu mașina prin Viena.

Iernile 2015 și 2016 nu am avut nevoie de mașină, cred că doar de două ori am rulat-o, să văd cum se simte zăpada sub roți. Nu vroiam, nu aveam nevoie, de ce să mă risc.

Ei bine, mutându-mă în urmă cu zece zile de la câmpurile încă verzi și ploile interminabile aici, în mijlocul Alpilor – Salzburger Land, am practic muntele și pârtii de schi în spatele casei!! -, simt că toată viața mea s-a schimbat brusc. Dar brusc de tot! Ca în 2014, când am dat Bucureștiul pe Viena. Doar că atunci plecam dintr-o capitală în altă capitală, tot oraș în sine.

Dar acum …… am venit dintr-un ținut izolat și rece și tăcut și cenușiu și dezolant – frumos, nu zic, foarte frumos, dar dezolant toamna și iarna de-ți vine să te bagi la hibernat și să nu deschizi ochi până prin martie! – aici, unde brusc totul e alb, unde temperatura uzuală nu mai e +10°C, ci -15°C, unde oamenii vorbesc, se văd, unde există sportivi, alergători, muzică tiroleză (mama plângea de fiecare data când o asculta, când eram mică).

Zăpada, albul ăsta peste tot transformă ținutul în ceva uluitor, cum aproape că uitasem că există. Acum stau și râcâi la mașină să o pot porni, o curăț, o acopăr, am preocupări noi! De pildă nu știam că soluția de spălat parbrizul, oricât de anti-ger este, tot îngheață și nu poți spăla parbrizul cu ea decât după vreo 30 de km de condus! Și alte nebunii implicate de folositul mașinii iarna, detalii pe care nimeni nu ți le zice, pentru că nimeni nu se gândește că nu le cunoști deja!

Azi, ca și ieri, la 7 în zori porneam la drum spre Germania. 80 de km …. două ore. Odată am pierdut mașina de sub control, a alunecat și a făcut un dans …. Am avut noroc chior, cel care tocmai venea din sens opus mergea preventiv …. După 6 ore pe pârtii, sus, în vânt și frig, luam drum retur, bașca pe întuneric ….. 80 de km …. Dacă astea nu-s schimbări relevante, nu știu ce să mai zic ….

Azi am fost mai stăpână pe mine și am savurat drumul de dimineață. Față de ieri, când și ninsese, azi șoselele arătau de ziceai că austriecii le-au uscat cu feonul peste noapte, pe bune!! Am rămas perplexă dimineață …..  dar tot două ore am făcut pe drum. La retur am făcut cu 20 de minute mai puțin, deci mă șmecheresc …. Ba chiar am și dat un euro la automat și am spălat mașina ….. pe dedesubt era plină de cataroaie murdare de zăpadă înghețată!!

OK, deci chestiunea cu mașina, cu iarna, cu condusul e una la mână.

A doua la mână:

După 12 ani, m-am suit din nou pe schiuri!! Cine ar fi crezut! Chiar mai încap în costumul de schi, ce minune! Echipamentul de schi l-am cumpărat în Roma în noiembrie 2005, 100 de euro schiurile, casca și clăparii! Costumul de schi cam tot atât, niște prețuri imbatabile. Sunt ”vechi” toate, dar funcționabile.

Ieri și azi câte 6 ore pe piste albastre și roșii, învățând practic să schiez, că ce am improvizat io în 2001, când am pus pentru prima oară schiuri în picioare (eram în Elveția, într-un cătun, și am închiriat totul acolo, două săptămâni am mâncat pe pâine munții ăia, dar am învățat uitându-mă la alții, deci habar nu aveam de tehnică, poziția corpului, a brațelor etc.)

Infrastructura e, cum știe tot românul care vine la schi în Austria, impecabilă. Telescaun de 6 locuri cu scaune tapițate, încălzile și cu acoperiș mobil care transformă telescaunul într-o capsulă. Acoperișul se ridică automat la stația de coborâre, sus. Nu te bate vântul la 1.400 m .... belea! Ca și tarifele .... dureroase, nu alta! Dar asta e altă poveste și nu mă afectează iarna asta, că plătește clientul!

Cert este că în week-end, imensa parcare din Talstation Winkelmoos este aproape în întregime ocupată la ora 9 dimineața! Din fericire, nu e chaos, căci fiecare mașină este îndrumată către locul de parcare, există personal angajat pentru asta, să fie sănătoși!

Că e frumos, e inutil să mai spun.

Sunt frântă de oboseală, inițial vroiam să scriu mai poetic, dar nu sunt în stare. Am ajuns de două ore acasă, am pus să fac pâine, am descărcat pozele .... de scris nu mai am putere. Îmi pică ochii.

Nu am febră musculară, am doar o stare de epuizare pozitivă. Bun antrenament schiatul ăsta, pe bune .... și pe măsură ce devii mai stăpân pe mișcări, pe tehnică și pe viteză, cu atât crește relaxarea și poți savura și tot ce te înconjoară.

O altă chestie, a treia la mână ar fi că de la 120 mp am revenit la 65 mp, așa că ..... e de neimaginat deocamdată în casă, cu 3 biciclete, schiuri, home-trainer (stă împachetat, evident!) ..... mai bine nu povestesc. Aici am de lucru pe altă parte a monedei: eliminarea fără milă a tot ceea ce nu îmi este absolut necesar.

Și gata, că îmi pică ochii-n gură!

Și o altă noutate: am un client nou, un fotbalist junior olandez care mi-a fost dat în grijă pentru mental training - cool!

Do not age ignoring the life principles ....

There are times in our life when we feel we will or should die. There are times in our life when we actually die. Life gives us the same homework to solve so far we get it, so far we get it and learn to manage it in the right way. Because there is a “right way” for us and anybody can do it for us, but only ourselves. We all are on our own in life. Anybody else lives your life and you don't live anybody's else life. Due to this, take care on what ever is the most valuable for you first if you care to support others. If the plane you are flying with your kid or wife or parent or friend is crashing, you have to put your oxigen mask first if you want to help the dear one close to you, right? There is no other logical way.

There is a split in our life. There are more splits in our life, but there is a very strong one around the age of 50, + or – 1-2 years. When everything change. It is called "coming off the roof". And it is not only about my experience, but I learn more often from different people from different continents and corners of this World crossing the same life phases, a sort of bankruptcies. When they thought they should die. When they wanted to die. When they died in a sort of being. When they lost the light and the last drop of willing to live. From all aspects of life: financial, relational, career, profession, place to stay/live, family, security. Women do talk about these stuff, men prefer to ignore that this stuff really exists and impacts them too.

When the soul dies, the body follows. This happened to me 3 years ago. When you start to cry without any clear reason, be warned that something big is going to happen. Ask yourself what is crying inside you, because it is not you! It happened to me on 31.12.2004 too and the following year 2005 was one of the most difficult years of my life, but it finished in a very strange happy way. 
When the emotional part of you cries, then something big is going to happen and you cannot change this, but you can learn to stay calm and not to react, but to act when the moment is coming. It is a huge difference between to act and to react. Teach your kid to act, not to react. He/she will manage a smoother life.

After the last newest shocks in my changing and challenging life – last week - I now take a deep breath. I closed another gate to open a new door. I changed energies of place. I’m watching to the snowflakes falling down on Earth and listening “In the Mood for Love” by Shigeru Umebayashi, a divine, absolutely divine piece of music sent by an ancient friend of mine.

I met a man today. I went down town to register and I could not find the office, so I asked an older man on the street. He is about 65 or so. Hans by his name. He said, we shows me where the office is and while we walked 2 minutes, he already told me the story of his life: his wife died about one year ago, he is alone and has now a very big apartment in a small place not so far from my place. Later on, I found out that the “very big apartment” is about 40 square meters only and costs him 600 euro per month. And he said I should visit him. I entered the building and came out again after 3 minutes. He was waiting for me. I know, I really know how it is to be in need for a talk, so I accepted his invitation for a cup of coffee. I ordered a hot chocolate.

I was listening to him for about half an hour. It was amazing to hear how embittered he was. Life embittered. He complains about loss of values in our society, about cruelty of humans and system, he told me the circumstances his wife died about two years ago. He told me about his fears. He named me “young girl” and I avoided saying him how old am I, it was not relevant.

Every time he spoked out like “I am afraid of …” I explained to him, we get our fears back. Always.

Every time he told me he uses to hate somebody if he gets hurt, I explained to him, hating and wishing bad things to somebody reflect on us at the end.

I said to him: “Look, I move out now, coming here, 250 km away from my old place. The owners of the previous apartment retained 400 euros from the 2.000 euros deposit I paid to them when I took the apartment 16 months ago.  They are 4 persons, I was by myself. Single woman, so they broke the law without any reason. To retain money from the deposit is against the Austrian law. I could not sleep that night at all. Yes, I will try to get my money back, but in the meantime, I do not hate them. I wished them to meet themselves one day, if you know what I mean?” Hans did not understood the meaning …. “Look, if somebody harms you and you wish him a bad thing, that thing will come back to you. However, if you wish him, to meet himself, this means he will meet later somebody who will harm him or he will experience something not pleasant for him. The life beats back, always, due to our thoughts. He will get his “chance to get back the harm”. If we all would understand this, the world would be a better place for us. I also got back my old way to be and to think and to react and it is pretty hard because it comes double so heavy on you and you have absolutely no idea why .... there is always a reason behind everything!”

I explained him how the body cells react on our thoughts. He told me, about 6 years ago, they – he and his wife – had many troubles with the owners of the building where they were living. His wife was upset and furious all the time because of the situation. She got sick and died 4 years later. Yes, this is a good example about how we get sick.

He said: “Yes, I always heard about these things, but I never believed it can be for real. Now you say me this again …. You are right, you know?”

Yes, I know …. I also was almost dead …. and I am not sure I survived yet.

As he told me that he will never be able to forgive all those people who were bad ….. I told him: “If you do not forgive and go on, you will carry this luggage of fury and frustration all your life long. What do you get for it? Being in bad mood and living in a past you cannot change, right?”

“Yes, the same thing I was told by a priest last month. A very kind man. He helped me a lot. He helped me to find this apartment now, you know? I asked him, why is he doing all these things for me …..”

And I said to him: “Love. Unconditional love. This is all we need.”

He started to cry and said to me: “I see. I was told about this before. Many times. I never believed it. It is difficult. It is very difficult to forgive and to love. Thank you, I should meet you more often, I have a lot to learn from you, Anca ….”

I felt blessed .....

We said goodbye for now, it was half past three in the afternoon. 

It was snowing all day. 

 
I was standing 

in the middle of the street 

in Zell am See, Austria, 

on the spot 

where

three years ago 

I was running into .... a finish line ………….

Hans went to the bus station, I followed the opposite direction and then I walked down to the lake. Walking back home for 3 km was nice. 

Yesterday was such an incredible clear day,

today is such an incredible creamy day ....

I let the big snowflakes to fall over me ....

I'm watching to the snowflakes falling down on Earth and listening “In the Mood for Love” by Shigeru Umebayashi, a divine, absolutely divine piece of music sent by an ancient friend of mine. 

And I cry ………..

"Begegnung im Wald" - Maria -