Cursul de
pregătire ITU Technical Officials Level 1 (Arbitru tehnic al Uniunii
Internaționale de Triatlon, Nivelul 1) este o experiență interesantă, ce poate
deveni chiar complexă dacă se finalizează cu o probă practică, adică ieșirea
pe teren în calitate de arbitru oficial Level 1 la un Campionat Balcanic de Duathlon, cum a fost și cazul meu în intervalul 11 – 13 aprilie 2014.
Programul, pe scurt:
Vineri, 11 aprilie:
04:30 – trezirea.
05:15 – plecat din București,
cu mașina personală.
05:25 – 05:45 – pierdut timp
aiurea printr-o benzinărie bucureșteană unde, după ce alimentasem de 220 de
lei, plata prin card se dovedise a fi o problemă imensă. Noroc chior că aveam
suma cash la mine, scosesem bani să achit două cărți care urmau să-mi fie
livrate. Mea culpa în acest caz, ar fi trebuit să alimentez din seara
precedentă, dar lipsa de timp fizic mă determinase să las această operațiune pe
dimineață. Teoretic nu ar fi trebuit să am probleme.
06:00 – treceam de Aeroportul
Henri Coandă. Pe DN1, pe direcția mea de mers, traficul era lejer. Pe sens
invers, era deja foarte aglomerat. După Sinaia a-nceput ninsoarea, după Bușteni
era deja o mică viscoleală jucăușă și viteza a trebuit redusă. După ce am ratat
intrarea în Dâmbul Morii (care este între borna de km 11 și 10 spre Brașov), am
întors cam forțat și am revenit, reușind să ajung la locația cursului în timp
util, adică 08:20.
Sala de curs a fost mai degrabă o
chestie improvizată, neadecvată pentru un număr de 20 de cursanți care uneori
ar fi dorit să mai și noteze câte ceva.
Scaunele de stil vechi, cu spătar înalt din lemn, țepene și cu unghi de 90 au fost o tortură pentru mine (și nu numai).
M-am ales cu o cruntă durere între umeri, care se agravează parcă acum, după trei zile!
Cei doi instructori au stat în picioare pe toată durata instructajului.
Trecând peste aceste mici inconveniente, iată programul zilei:
Scaunele de stil vechi, cu spătar înalt din lemn, țepene și cu unghi de 90 au fost o tortură pentru mine (și nu numai).
M-am ales cu o cruntă durere între umeri, care se agravează parcă acum, după trei zile!
Cei doi instructori au stat în picioare pe toată durata instructajului.
Time
|
Activity
|
|
Friday 11th April 2014
|
||
08: 30 -- 08: 45
|
Opening Speech
|
|
08: 45 -- 09: 30
|
Introductions, Triathlon History, About ITU
|
|
09: 30 -- 09: 45
|
||
09: 45 -- 10: 45
|
Technical
Operations 1
(TOs' Assignments, Code of Behavior, TOs' Responsibilities) |
|
10: 45 -- 11: 00
|
Short Break
|
|
|
|
11:
00
-- 12:
00
|
Technical
Operations 2
(Penalties, Conduct of Athletes) |
12: 00 -- 13: 00
|
Lunch Break
|
|
13: 00 -- 14: 15
|
Technical
Operations 3
(Registration, Athletes' Introduction, Start Procedures) |
|
14:
15 -- 14: 30
|
Short Break
|
|
14:
30 -- 16: 00
|
Technical
Operations 4
(Swim, Transition) |
|
Saturday 12th April 2014
|
||
08:
30 -- 09:
30
|
Technical
Operations 5
(Bike, Wheel Station, Lap Audit) |
|
09: 30 -- 09: 45
|
Short Break
|
|
09: 45 -- 10: 45
|
Technical
Operations 6
(Run, Penalty Box, Aid station) |
|
10: 45 -- 11: 00
|
Short Break
|
|
11: 00 -- 12: 00
|
Technical
Operations 7
(Finish, Timing & Results, Competition Jury, Awarding Ceremony, Doping Control) |
|
12: 00 -- 13: 00
|
Lunch Break
|
|
Part C
|
13: 00 -- 14: 15
|
Exercises, Practical Sessions
|
14: 15 -- 14: 30
|
Short Break
|
|
14:
30
-- 15: 30
|
Open Book Exam
|
|
Cei doi instructori britanici, Mr.
Howard Vine și Mr. Duncan Hough,
inițiatorii și mentorii acestui proces de
școlarizare ITU, s-au dovedit a avea un anume charm specific britanic, fiecare
exprimând un accent diferit al limbii engleze, o prestanță rar de întâlnit în
România, profesionalism și seriozitate, severitate, flexibilitate și toleranță.
Pe mine una m-au cucerit, ca să mă exprim plastic :-)
Regulile competiționale ale Uniunii Internaționale de Triathlon (ITU) nu sunt deloc simple și ultima oară au fost revizuite în februarie 2014, ele fiind un subiect permanent de completare și îmbunătățire în funcție de evenimente și situații apărute.
Level 1 este un nivel
de introducere destul de stufos, dar reprezintă o mică parte din toată materia
care conduce spre Level 3 (maximum). În toată lumea există doar 33 de arbitri
Level 3. Unul din cei 33 a fost prezent și la concursul de duminică din Brașov, în calitate de Race Referee (arbitrul principal).
Cursul în sine durează o zi jumătate și pune la dispoziția participanților cunoștințele teoretice și practice necesare pentru a activa ca delegați tehnici (Technical Delegate/TD) la evenimentele naționale și ca oficiali tehnici (Technical Official/TO) la evenimentele continentale.
Pentru a avea acces la acest curs de instruire, sunt necesari câțiva pași preliminari:
În primul rând, trebuie să existe o federație recunoscută la nivel național, care să se afilieze la ITU (pentru o taxă anuală de 300 euro). Una dintre condițiile pe care o federație trebuie să le îndeplinească pentru afilierea la ITU este și prezența în conducerea federației a femeilor, într-un procent de min. 10%.
Apoi tu, în calitate de potențial cursant, trebuie să ai în prealabil un curs de arbitru recunoscut de federația națională (absolvit de mine în august 2013, la Reci).
La curs au fost prezenți și colegi din Serbia (care, din ce am reținut, nu luaseră testul din prima, deci făcuseră cursul și acum totul le era foarte familiar deja).
Atmosfera a fost destinsă, prietenoasă, interactivă. Toți cei prezenți erau implicați în acest sport în diverse calități: sportivi, organizatori, voluntari. Să vii direct din afară, să nu ai o înțelegere anterioară a triatlonului/duatlonului, ar fi destul de ciudat și dificil.
Testul de final constă din 26 de întrebări, 20 sunt cu răspunsuri multiple (grilă) și există șase situații descrise unde ești întrebat cum trebuie să acționezi în calitate de TO (Technical Official). Ca la orice test, întrebările sunt formulate astfel încât să te și încurce puțin :-)
Fiind un ”open books test”, te aștepți să nu ai probleme. Pe lângă asta, ni s-a permis să cooperăm pe parcursul orei primită la dispoziție. Am preferat să mă retrag din încăpere și să fac testul doar cu mintea mea, cu riscul de a-l pica. Pentru mine era mai interesant și mai provocator să știu că la finalul celor aproape două zile de concentrare am înțeles niște principii. Copiatul ”ajută” uneori doar când ai de trecut un examen care nu te interesează dintr-un domeniu cu care nu ai intenția să te mai intersectezi pe viitor.
Am obținut 21 de puncte din cele 26 posibile și conform spuselor celor doi instructori britanici - care au fost peste măsură de drăguți (nu găsesc alt cuvânt) să ne dea rezultatele chiar a doua zi!! - cei care am lucrat individual (am fost doi care am ales această variantă) am obținut per ansamblu cel mai mare punctaj.
Am pierdut cel puțin două puncte cred că din cauza emoției și a nesiguranței înțelegerii întrebărilor și mi-e ciudă, dar nu am cum să schimb chestia asta. Un punct l-am ratat gândind răspunsul corect, dar bifând căsuța greșită :-)
Vineri seara, după curs, am ieșit la o alergare prin ploaie, pe forestier spre Piatra Mare, zece km. Nu mai alergasem de două săptămâni! Luna asta am renunțat la orice fel de antrenament.
Am luat cina la ora 8 și apoi nani.
Sâmbătă, trezirea la 07:00,
mic dejun 07:30-08:15.
Cursul a început la 08:30.
Afară ningea ca-n basme, vești deloc îmbucurătoare pentru concursul de duminică. A nins în continuu până după prânz, temperatura fiind undeva pe la 5 grade C. Fulgi mari, apoi fulgi minusculi și deși.
Zăpada așternută s-a evaporat însă cu aceeași repeziciune și seara, când am ieșit spre Brașov pentru recunoașterea de traseu, stabilirea punctelor strategice, ședința tehnică a competitorilor, urmată de ședința tehnică a noastră, a noilor arbitri, asfaltul era uscat.
Dintr-o nefericită intervenție organizatorică, cina fusese comandată pentru noi la ora 22! Efortul de a o muta la ora 21 a fost probabil destul de mare pentru personalul locației ...
Veniseră între timp și câțiva sportivi din Turcia, Bulgaria, Serbia ... cum să îi lași să mănânce abia la zece seara?!
Duminică dimineața la 04:35, când m-am trezit eu, totul era numa bun de cursă: asfaltul uscat! Frig, dar nu foarte frig, vreo șase grade Celsius, ajungând la prânz la 14 grade.
Mic dejun la ora 6:00, la 06:40 am pornit spre zona de concurs din centrul Brașovului.
Eram bine echipată de frig și ploaie/ninsoare, spre norocul meu, așa că nu aveam nici o grijă.
În linii mari, exclusiv din punctul meu de staționare și de vedere (pă persoană fizică :-)):
- ca și în cazul triatlonului din vara trecută, organizatorul principal a fost cert depășit de situație și norocul lui de data aceasta a fost prezența unui mare număr de arbitri pe traseu, implicarea de 200% a lui Peter Klosz, prezența echipei de arbitri ITU din Marea Britanie, Ungaria (Alpar Nagy) și Grecia (Andreas Galanos) (!).
- nici măcar o toaletă mobilă pentru peste 200 de participanți cu starturi separate și întinse pe jumătate de zi. Singura posibilitate a fost toaleta unui mic băruleț, care cu siguranță a fost insuficientă și, în mod puțin prevăzut, a fost închisă de la o anumită oră (din ce am auzit).
- responsabilul cu voluntari s-a dovedit a fi de fapt iresponsabil.
Una dintre cerințele rolului de arbitru este acea de a fi proactiv. De a cântări situațiile, riscurile și a decide. Am părăsit parțial punctul de hidratare de care răspundeam - acolo am fost atribuită, nu a fost alegerea mea - și care era plasat pe ruta de alergare din jurul parcului, concentrându-mă pe cei aprox. 200-300 m ai segmentului de ciclism de pe Bulevardul Eroilor, care taman la proba ELITE au rămas total descoperiți, voluntarii dispăruseră!!! Domnul respectiv mi-a dat din umeri și a-ntors spatele! (Dimineața la 07:20 mă asigura de deplinul lui suport referitor la punerea la dispoziție a unui număr adecvat de voluntari școliți, iar la ora 12 îmi întorcea spatele și îmi spunea că ”voluntarii ăia” nu erau ai lui!!! Incredibil!!) La un minut după discuția cu el, o dubă portocalie dădea să iasă cu spatele exact pe ruta de ciclism, intrase chiar pe bandă. La o distanță de aprox. 150 de m venea primul ciclist de la elite, care de altfel s-a și panicat preț de 2-3 secunde, strigând disperat să se elibereze drumul ..... Mai e ceva de comentat?!? Mi s-a întâmplat așa ceva la Mamaia și cei care ați mai fost în situații de acest gen cu siguranță cunoașteți sentimentul de groază care vă trece prin șira spinării când vă dați seama de un potențial pericol pe care nu-l puteți gestiona și care v-ar putea costa iremediabil ....
- S-a simțit acut lipsa voluntarilor. Atât numeric, cât și ca nivel de implicare.
Îmi cer scuze, dar nu îmi sunt de folos voluntari care
stau cu mâinile în buzunarele pantalonilor și vorbesc aproape non-stop la diverse device-uri d-astea moderne sau mai știu eu ce fac cu ele,
care nu știu programul concursului,
care nu știu câte ture din fiecare probă pe fiecare categorie trebuie derulate etc. etc.
Voluntarii sunt o mare parte din sufletul și economia oricărui eveniment sportiv. Unii dintre ei nu-și dau seama de implicațiile prezenței lor acolo. De aceea, și din acest punct de vedere, organizatorii trebuie să înceapă să schimbe ceva la acest capitol. Dacă ești pus voluntar pe un traseu de alergare, unde teoretic nu se întâmplă nimic special, asta nu înseamnă că te plimbi în sus și în jos vorbind la mobil, cu spatele la zona de care răspunzi. Asta înseamnă că ai grijă să ”fi paznic”, să oprești turiștii/localnicii care intră pe lângă tine taman pe banda aceea de alergare. Nu contează că în minutul în care localnicul intră nu se află nici un atlet în competiție, zona trebuie menținută liberă de orice fel de obstacole.
Nu am voluntari, nu am echipă pe care să mă pot baza, nu organizez așa ceva, nu sună de bun simț?!
- zona de concurs: nu știu cum a fost aleasă, dar nu mi s-a părut una dintre cele mai fericite idei. Înțeleg că s-a prioritizat, din nefericire din nou, elementul de vizibilitate, în marele dezavantaj al competitorilor.
Și a locuitorilor, indirect. Nu mă refer la oprirea circulației, ci la faptul că ciclismul s-a derulat pe o singură bandă de sens, mult prea îngustă. Nu știu cum a fost la age group (competitorii amatori), dar nici la elite situația nu a fost ideală, depășirile în siguranță fiind periclitate (unde au fost doar vreo 25 de sportivi pe traseu!!). Traseul de alergare nu a fost închis total, locuitorii/turiștii nu au putut fi opriți 100% să se plimbe pe aleea pe unde se alerga. Am avut un fluier destul de potent de arbitru și am mai ”salvat” unele situații, dar rămasă singură pe un segment de 150-200 de m era deja prea mult pentru a putea face ceva eficient. Din fericire, doamnele de la punctul de hidratare, voluntare, știau ce au de făcut. Singura mea nemulțumire a fost că au venit târziu la post și am fost pusă în situația de a aranja postul singură. Nu e mare lucru, nu e o plângere, dar când în seara precedentă ești asigurat că vei dispune de cel puțin 5-6 ajutoare .....
- ședința tehnică a fost susținută sâmbătă seara de arbitrul principal al cursei (Race Referee), un oficial ITU Level 3, din Grecia, Mr. Andreas Galanos (primul din dreapta imaginii, în picioare).
Din păcate, indisciplina și infernalul zgomot din sală nu au lipsit, în pofida străduințelor celor trei oficiali din față de a menține o liniște cât de cât decentă. Ușa la intrarea în sală scârțâia precum un răget și se intra-ieșea aproape în permanență. Poate până în vară organizatorul va avea grijă să o ungă cu ceva ulei industrial, te seacă pe creier!
Activitățile mele au fost amestecate, de la momentul sosirii la locul concursului și am încercat să mă fac utilă peste tot:
- l-am ajutat pe domnul care adusese două corturi de la sponsorul de apă, ”La Fântâna”, să monteze o parte dintr-un cort;
- am aranjat punctul de hidratare, inclusiv cărând recipientele de 19 l de colo-colo, în funcție de situație;
- am fixat două banere cu FRTRI pe unde mi s-a părut mie că s-ar potrivi. Unul a fost mutat ulterior într-o poziție mai bună, din ce am văzut;
- am supravegheat segmentul atribuit, suplimentar parte din segmentul de alergare și ciclism, ”luptându-mă„ cu impertinența, mârlănia, încăpățânarea, indolența și tupeul unora care ieșiseră la plimbare taman de traseul de concurs, ignorând orice marcaj, rugăminte, atenționare și regulă de bun simț;
- am anunțat dispariția voluntarilor de pe Bulevardul Eroilor;
- am desigilat sticlele de apă destinate celor de la categoria Elite, în pofida protestelor celor două voluntare care fuseseră instruite în mod eronat cu privire la acest lucru (cf. Reg. ITU, adică). Sticlele trebuie desigilate, pentru că sportivul nu are puterea, timpul, forța să stea să desfacă un capac din plastic uneori blocat, mi s-a întâmplat și mie la Mamaia în 2011 și știu ce aiurea e să iei o sticlă de pe masă și să nu o poți desface, ca apoi să o arunci cu nervi la podea și să-ți continui cursa;
- la 13:30 a trebuit să părăsesc scena pentru a-i duce pe cei doi instructori britanici la aeroport, în București. La ora 16 îi lăsam, voioși și nevătămați, la Henri Coandă :-)
Deocamdată, pe mare grabă, atât îmi vine în minte.
Trei zile interesante, excelente, obositoare, care m-au încântat :-)
Așa, ca fapt divers, am observat cât de mult diferă comportamentul sportivilor amatori de cel al celor profesioniști. Concluzia e puțin tristă :-(
Elitiștii sunt focusați pe treaba lor, pe cursă.
Amatorii parcă sunt focusați ”să dea bine”, ”să fie văzuți”. Indisciplinați!!! Veneau către T1 prin mijlocul traseului de alergare, în timp ce cursa de elită încă nu se terminase!!! Unuia a trebuit să-i spun de trei ori că de fapt el stă taman pe mijlocul traseului și că îl rog să părăsească terenul de urgență!!! Nu frate, el vroia să mă salute și să mă întrebe unde să-și lipească numărul de bicicletă, că nu scrie în regulament (triatlonist cu vechime). Veneau pedalând pe un rând lărgit de 3-4, nu aveau nici o grijă. Și mă gândeam: ”Dacă tu, amatorule, ești în cursă și apare o muscă pe traseul tău de cursă, faci scandal, dar acum tu nu respecți traseul de cursă al profesionistului care tocmai se află în concurs. De ce?!”)
O pereche de cetățeni tot așa, se plimba pe traseu .... i-am rugat să iasă de pe alee, explcându-le că sunt pe un traseu de concurs. Răspuns: ”Ei lasă , că nu văd nici un alegător. Până vin ei, eu am trecut!” Și mergea liniștit mai departe. Pe unul, mai în vârstă, l-am blocat cu brațele, ca la handbal. Nu mi-am dat seama pe moment .... Dar chiar nu știam ce să mai fac.
Așa că ... domnule Alex Enache, fără supărare, chiar au lipsit voluntari la posturi și acest concurs a fost practic salvat de FRTRI și ITU! Era de altfel de datoria lor să o facă, din moment ce te-au acceptat și acum ca partener într-un eveniment cu prezență competițională internațională. Poate va apare ceva concurență dinspre Sibiu, mă gândesc io pentru viitor. Din punctul meu de vedere, îți asumi mai mult decât poți duce și conduce, deocamdată.
În drum spre București, i-am întrebat pe cei doi oficiali și despre cum se ajunge a se agrea o astfel de cursă. Ceea ce am reținut și vreau neapărat să fac cunoscut:
”Este un concurs prin care se educă publicul. Atât competitorii, cât și personalul din organizare/arbitraj/voluntariat. Se putea și mai rău. Dar la început așa este, sunt necesare evenimente care SĂ EDUCE, implementarea unor reguli stricte este un proces de lungă durată. Per ansamblu a ieșit bine. Niciodată nu poți mulțumi pe toată lumea.” Noi, cei de aici, ne facem că nu știm că începuturile au fost făcute cu 22 de ani în urmă și că de 3-4 ani batem moneda tot pe ”începuturi”. Între timp, în România există concursuri de duathlon și triathlon mult mai mari, pe care le pot considera aproape perfecte. Unora chiar le iese, să știți :-)
Și ei, ca și mine, regretau că nu am mai putut rămâne să vedem și age group race :-)
P.S.
Elite (sau juniori, nu mai știu), ciclism:
Un sportiv sârb a căzut din cauză că a atins cu roata lui din față roata din spate a concurentului din fața lui. Se afla pe locul 2. Competitorul bulgar care venea din spate și care se situa pe locul 3 la acel moment, văzând că un alt sportiv a căzut, s-a oprit și l-a întrebat pe sârb dacă e OK. Sârbul a spus că e OK și i-a spus să-și continue cursa, că se descurcă. Sportivul bulgar, chiar și cu acest intermezzo, a mai prins un loc pe podium.
Nu, nu o o poveste cu tâlc. Este o întâmplare de la fața locului, care trebuie să ne dea de gândit. Este un gest de omenie care arată că nu victoria este pe primul loc atunci când concurăm. Și că acest lucru nu ar trebui să dispară din sport.
Regulile competiționale ale Uniunii Internaționale de Triathlon (ITU) nu sunt deloc simple și ultima oară au fost revizuite în februarie 2014, ele fiind un subiect permanent de completare și îmbunătățire în funcție de evenimente și situații apărute.
Cursul în sine durează o zi jumătate și pune la dispoziția participanților cunoștințele teoretice și practice necesare pentru a activa ca delegați tehnici (Technical Delegate/TD) la evenimentele naționale și ca oficiali tehnici (Technical Official/TO) la evenimentele continentale.
Pentru a avea acces la acest curs de instruire, sunt necesari câțiva pași preliminari:
În primul rând, trebuie să existe o federație recunoscută la nivel național, care să se afilieze la ITU (pentru o taxă anuală de 300 euro). Una dintre condițiile pe care o federație trebuie să le îndeplinească pentru afilierea la ITU este și prezența în conducerea federației a femeilor, într-un procent de min. 10%.
Apoi tu, în calitate de potențial cursant, trebuie să ai în prealabil un curs de arbitru recunoscut de federația națională (absolvit de mine în august 2013, la Reci).
La curs au fost prezenți și colegi din Serbia (care, din ce am reținut, nu luaseră testul din prima, deci făcuseră cursul și acum totul le era foarte familiar deja).
Testul de final constă din 26 de întrebări, 20 sunt cu răspunsuri multiple (grilă) și există șase situații descrise unde ești întrebat cum trebuie să acționezi în calitate de TO (Technical Official). Ca la orice test, întrebările sunt formulate astfel încât să te și încurce puțin :-)
Fiind un ”open books test”, te aștepți să nu ai probleme. Pe lângă asta, ni s-a permis să cooperăm pe parcursul orei primită la dispoziție. Am preferat să mă retrag din încăpere și să fac testul doar cu mintea mea, cu riscul de a-l pica. Pentru mine era mai interesant și mai provocator să știu că la finalul celor aproape două zile de concentrare am înțeles niște principii. Copiatul ”ajută” uneori doar când ai de trecut un examen care nu te interesează dintr-un domeniu cu care nu ai intenția să te mai intersectezi pe viitor.
Am obținut 21 de puncte din cele 26 posibile și conform spuselor celor doi instructori britanici - care au fost peste măsură de drăguți (nu găsesc alt cuvânt) să ne dea rezultatele chiar a doua zi!! - cei care am lucrat individual (am fost doi care am ales această variantă) am obținut per ansamblu cel mai mare punctaj.
Am pierdut cel puțin două puncte cred că din cauza emoției și a nesiguranței înțelegerii întrebărilor și mi-e ciudă, dar nu am cum să schimb chestia asta. Un punct l-am ratat gândind răspunsul corect, dar bifând căsuța greșită :-)
Vineri seara, după curs, am ieșit la o alergare prin ploaie, pe forestier spre Piatra Mare, zece km. Nu mai alergasem de două săptămâni! Luna asta am renunțat la orice fel de antrenament.
Am luat cina la ora 8 și apoi nani.
Sâmbătă, trezirea la 07:00,
mic dejun 07:30-08:15.
Cursul a început la 08:30.
Afară ningea ca-n basme, vești deloc îmbucurătoare pentru concursul de duminică. A nins în continuu până după prânz, temperatura fiind undeva pe la 5 grade C. Fulgi mari, apoi fulgi minusculi și deși.
Dintr-o nefericită intervenție organizatorică, cina fusese comandată pentru noi la ora 22! Efortul de a o muta la ora 21 a fost probabil destul de mare pentru personalul locației ...
Veniseră între timp și câțiva sportivi din Turcia, Bulgaria, Serbia ... cum să îi lași să mănânce abia la zece seara?!
Duminică dimineața la 04:35, când m-am trezit eu, totul era numa bun de cursă: asfaltul uscat! Frig, dar nu foarte frig, vreo șase grade Celsius, ajungând la prânz la 14 grade.
Mic dejun la ora 6:00, la 06:40 am pornit spre zona de concurs din centrul Brașovului.
Eram bine echipată de frig și ploaie/ninsoare, spre norocul meu, așa că nu aveam nici o grijă.
******
Despre evenimentul de duminică voi scrie succint tot aici, în continuare.În linii mari, exclusiv din punctul meu de staționare și de vedere (pă persoană fizică :-)):
- ca și în cazul triatlonului din vara trecută, organizatorul principal a fost cert depășit de situație și norocul lui de data aceasta a fost prezența unui mare număr de arbitri pe traseu, implicarea de 200% a lui Peter Klosz, prezența echipei de arbitri ITU din Marea Britanie, Ungaria (Alpar Nagy) și Grecia (Andreas Galanos) (!).
- nici măcar o toaletă mobilă pentru peste 200 de participanți cu starturi separate și întinse pe jumătate de zi. Singura posibilitate a fost toaleta unui mic băruleț, care cu siguranță a fost insuficientă și, în mod puțin prevăzut, a fost închisă de la o anumită oră (din ce am auzit).
- responsabilul cu voluntari s-a dovedit a fi de fapt iresponsabil.
Una dintre cerințele rolului de arbitru este acea de a fi proactiv. De a cântări situațiile, riscurile și a decide. Am părăsit parțial punctul de hidratare de care răspundeam - acolo am fost atribuită, nu a fost alegerea mea - și care era plasat pe ruta de alergare din jurul parcului, concentrându-mă pe cei aprox. 200-300 m ai segmentului de ciclism de pe Bulevardul Eroilor, care taman la proba ELITE au rămas total descoperiți, voluntarii dispăruseră!!! Domnul respectiv mi-a dat din umeri și a-ntors spatele! (Dimineața la 07:20 mă asigura de deplinul lui suport referitor la punerea la dispoziție a unui număr adecvat de voluntari școliți, iar la ora 12 îmi întorcea spatele și îmi spunea că ”voluntarii ăia” nu erau ai lui!!! Incredibil!!) La un minut după discuția cu el, o dubă portocalie dădea să iasă cu spatele exact pe ruta de ciclism, intrase chiar pe bandă. La o distanță de aprox. 150 de m venea primul ciclist de la elite, care de altfel s-a și panicat preț de 2-3 secunde, strigând disperat să se elibereze drumul ..... Mai e ceva de comentat?!? Mi s-a întâmplat așa ceva la Mamaia și cei care ați mai fost în situații de acest gen cu siguranță cunoașteți sentimentul de groază care vă trece prin șira spinării când vă dați seama de un potențial pericol pe care nu-l puteți gestiona și care v-ar putea costa iremediabil ....
- S-a simțit acut lipsa voluntarilor. Atât numeric, cât și ca nivel de implicare.
Îmi cer scuze, dar nu îmi sunt de folos voluntari care
stau cu mâinile în buzunarele pantalonilor și vorbesc aproape non-stop la diverse device-uri d-astea moderne sau mai știu eu ce fac cu ele,
care nu știu programul concursului,
care nu știu câte ture din fiecare probă pe fiecare categorie trebuie derulate etc. etc.
Voluntarii sunt o mare parte din sufletul și economia oricărui eveniment sportiv. Unii dintre ei nu-și dau seama de implicațiile prezenței lor acolo. De aceea, și din acest punct de vedere, organizatorii trebuie să înceapă să schimbe ceva la acest capitol. Dacă ești pus voluntar pe un traseu de alergare, unde teoretic nu se întâmplă nimic special, asta nu înseamnă că te plimbi în sus și în jos vorbind la mobil, cu spatele la zona de care răspunzi. Asta înseamnă că ai grijă să ”fi paznic”, să oprești turiștii/localnicii care intră pe lângă tine taman pe banda aceea de alergare. Nu contează că în minutul în care localnicul intră nu se află nici un atlet în competiție, zona trebuie menținută liberă de orice fel de obstacole.
Nu am voluntari, nu am echipă pe care să mă pot baza, nu organizez așa ceva, nu sună de bun simț?!
- zona de concurs: nu știu cum a fost aleasă, dar nu mi s-a părut una dintre cele mai fericite idei. Înțeleg că s-a prioritizat, din nefericire din nou, elementul de vizibilitate, în marele dezavantaj al competitorilor.
Și a locuitorilor, indirect. Nu mă refer la oprirea circulației, ci la faptul că ciclismul s-a derulat pe o singură bandă de sens, mult prea îngustă. Nu știu cum a fost la age group (competitorii amatori), dar nici la elite situația nu a fost ideală, depășirile în siguranță fiind periclitate (unde au fost doar vreo 25 de sportivi pe traseu!!). Traseul de alergare nu a fost închis total, locuitorii/turiștii nu au putut fi opriți 100% să se plimbe pe aleea pe unde se alerga. Am avut un fluier destul de potent de arbitru și am mai ”salvat” unele situații, dar rămasă singură pe un segment de 150-200 de m era deja prea mult pentru a putea face ceva eficient. Din fericire, doamnele de la punctul de hidratare, voluntare, știau ce au de făcut. Singura mea nemulțumire a fost că au venit târziu la post și am fost pusă în situația de a aranja postul singură. Nu e mare lucru, nu e o plângere, dar când în seara precedentă ești asigurat că vei dispune de cel puțin 5-6 ajutoare .....
- ședința tehnică a fost susținută sâmbătă seara de arbitrul principal al cursei (Race Referee), un oficial ITU Level 3, din Grecia, Mr. Andreas Galanos (primul din dreapta imaginii, în picioare).
Activitățile mele au fost amestecate, de la momentul sosirii la locul concursului și am încercat să mă fac utilă peste tot:
- l-am ajutat pe domnul care adusese două corturi de la sponsorul de apă, ”La Fântâna”, să monteze o parte dintr-un cort;
- am aranjat punctul de hidratare, inclusiv cărând recipientele de 19 l de colo-colo, în funcție de situație;
- am fixat două banere cu FRTRI pe unde mi s-a părut mie că s-ar potrivi. Unul a fost mutat ulterior într-o poziție mai bună, din ce am văzut;
- am supravegheat segmentul atribuit, suplimentar parte din segmentul de alergare și ciclism, ”luptându-mă„ cu impertinența, mârlănia, încăpățânarea, indolența și tupeul unora care ieșiseră la plimbare taman de traseul de concurs, ignorând orice marcaj, rugăminte, atenționare și regulă de bun simț;
- am anunțat dispariția voluntarilor de pe Bulevardul Eroilor;
- am desigilat sticlele de apă destinate celor de la categoria Elite, în pofida protestelor celor două voluntare care fuseseră instruite în mod eronat cu privire la acest lucru (cf. Reg. ITU, adică). Sticlele trebuie desigilate, pentru că sportivul nu are puterea, timpul, forța să stea să desfacă un capac din plastic uneori blocat, mi s-a întâmplat și mie la Mamaia în 2011 și știu ce aiurea e să iei o sticlă de pe masă și să nu o poți desface, ca apoi să o arunci cu nervi la podea și să-ți continui cursa;
- la 13:30 a trebuit să părăsesc scena pentru a-i duce pe cei doi instructori britanici la aeroport, în București. La ora 16 îi lăsam, voioși și nevătămați, la Henri Coandă :-)
Deocamdată, pe mare grabă, atât îmi vine în minte.
Trei zile interesante, excelente, obositoare, care m-au încântat :-)
Așa, ca fapt divers, am observat cât de mult diferă comportamentul sportivilor amatori de cel al celor profesioniști. Concluzia e puțin tristă :-(
Elitiștii sunt focusați pe treaba lor, pe cursă.
Amatorii parcă sunt focusați ”să dea bine”, ”să fie văzuți”. Indisciplinați!!! Veneau către T1 prin mijlocul traseului de alergare, în timp ce cursa de elită încă nu se terminase!!! Unuia a trebuit să-i spun de trei ori că de fapt el stă taman pe mijlocul traseului și că îl rog să părăsească terenul de urgență!!! Nu frate, el vroia să mă salute și să mă întrebe unde să-și lipească numărul de bicicletă, că nu scrie în regulament (triatlonist cu vechime). Veneau pedalând pe un rând lărgit de 3-4, nu aveau nici o grijă. Și mă gândeam: ”Dacă tu, amatorule, ești în cursă și apare o muscă pe traseul tău de cursă, faci scandal, dar acum tu nu respecți traseul de cursă al profesionistului care tocmai se află în concurs. De ce?!”)
O pereche de cetățeni tot așa, se plimba pe traseu .... i-am rugat să iasă de pe alee, explcându-le că sunt pe un traseu de concurs. Răspuns: ”Ei lasă , că nu văd nici un alegător. Până vin ei, eu am trecut!” Și mergea liniștit mai departe. Pe unul, mai în vârstă, l-am blocat cu brațele, ca la handbal. Nu mi-am dat seama pe moment .... Dar chiar nu știam ce să mai fac.
În drum spre București, i-am întrebat pe cei doi oficiali și despre cum se ajunge a se agrea o astfel de cursă. Ceea ce am reținut și vreau neapărat să fac cunoscut:
”Este un concurs prin care se educă publicul. Atât competitorii, cât și personalul din organizare/arbitraj/voluntariat. Se putea și mai rău. Dar la început așa este, sunt necesare evenimente care SĂ EDUCE, implementarea unor reguli stricte este un proces de lungă durată. Per ansamblu a ieșit bine. Niciodată nu poți mulțumi pe toată lumea.” Noi, cei de aici, ne facem că nu știm că începuturile au fost făcute cu 22 de ani în urmă și că de 3-4 ani batem moneda tot pe ”începuturi”. Între timp, în România există concursuri de duathlon și triathlon mult mai mari, pe care le pot considera aproape perfecte. Unora chiar le iese, să știți :-)
Și ei, ca și mine, regretau că nu am mai putut rămâne să vedem și age group race :-)
P.S.
Elite (sau juniori, nu mai știu), ciclism:
Un sportiv sârb a căzut din cauză că a atins cu roata lui din față roata din spate a concurentului din fața lui. Se afla pe locul 2. Competitorul bulgar care venea din spate și care se situa pe locul 3 la acel moment, văzând că un alt sportiv a căzut, s-a oprit și l-a întrebat pe sârb dacă e OK. Sârbul a spus că e OK și i-a spus să-și continue cursa, că se descurcă. Sportivul bulgar, chiar și cu acest intermezzo, a mai prins un loc pe podium.
Nu, nu o o poveste cu tâlc. Este o întâmplare de la fața locului, care trebuie să ne dea de gândit. Este un gest de omenie care arată că nu victoria este pe primul loc atunci când concurăm. Și că acest lucru nu ar trebui să dispară din sport.
