CN de duathlon 2014 - cum fu ca arbitru :-)

Văzut din prisma unui arbitru plasat la punct fix – respectiv la întoarcerea strânsă pe tura de alergare, la Piața Unirii, unde am staționat între 10:10 și 13:45 aprox. -, primul concurs de duathlon organizat de FRTRI în ”buricul târgului bucureștean” a fost o reușită.

 Cu ceva neconcordanțe și bâlbâieli pe capitolul comunicării ante-event, cu câțiva sportivi amatori care au declarat deschis că nu participă la acest concurs ca urmare a obligativității achitării unei nou-inventate ”taxe de licență” pentru amatori, concursul s-a desfășurat în condiții bune.
Locația din zona Bibliotecii Naționale pare absolut ideală pentru așa ceva. Soarele a ținut cu noi. Ceva vânt rece, care le-a făcut cicliștilor viața mai ….. provocatoare :-). Circulația complet oprită pe toată lungimea traseului.

Cum sâmbătă îmi petrecusem ceva ore pe antrenament (2,6 km înot, 18 km alergare și 50 bike) + ședința tehnică a arbitrilor (prelungită cu pregătirea unei părți din medaliile de finisher), schimbarea orei din noaptea spre duminică mi-a picat cum nu se poate mai prost. Planul era să ajung la locul evenimentului nu mai târziu de 7:30, dar cum noua oră însemna trezirea la 5:30, nu pot descrie ce efort imens a fost să părăsesc somnul la ora aia!! Am ajuns la Biblioteca Națională la 7:50, la ora 8 începea deja accesul în zona de tranzit a concursului și erau deja ceva concurenți prezenți. Totuși, destul de mulți au venit la ora când accesul în zona de tranzit ar fi trebuit să se închidă, adică la 9:30.

Minusuri observate din punctul meu de staționare:

- mult prea puține garduri separatoare pe alergare/ciclism. Fiind vânt, distanța prea mare între segmentele de gard metalic făcea ca banda legată între garduri să se ”umfle” fie pe banda îngustă de ciclism (spre finish), fie pe banda îngustă de alergare (de la start spre Piața Unirii). Plus de asta, banda se rupea ușor și oamenii treceau fără dificultăți pe dedesubt;

- zona de tranzit, deși generoasă, mi s-a părut extrem de vulnerabilă, mai ales pe partea unde dădea spre stradă și unde erau parcate mașinile. Doi-trei voluntari în zonă nu ar fi putut monitoriza zona și dacă cineva ar fi fost pus pe furat echipament, acest lucru nu ar fi fost imposibil. Am stat în zona de tranzit de la 8 la 9:50, verificând intrarea concurenților și echipamentul (frânele la bicicletă, prezența căștii, a numerelor de concurs), precum și plasarea lor la numărul atribuit. Intrau oameni și ieșeau într-o veselie pe sub benzile delimitatoare (din păcate, și aici au fost plasate inacceptabil de puține garduri de delimitare!), nu aveai cum să fii cu ochii pe toți. La un moment dat, din interior a ieșit un tânăr care mi s-a părut dubios prin atitudine: furișat și cu o glugă albă pe cap trasă de la hanorac, cu mâinile în buzunare, nu prea avea tangență cu imaginea generală. Am vorbit cu doi dintre agenții de pază plătiți pentru acest concurs, descriindu-le puțin mai detaliat pericolele de pe latura externă a zonei de tranzit, deși acest lucru ar fi trebuit să fie prioritatea lor, nu a mea. Mă uitam apoi la ei, după ce s-au mutat pe partea aceea, cum stăteau detașați și în continuare treceau oameni pe sub banda roșie, fără să fie opriți.

- segmentul de bicicletă de la Piața Unirii spre finish: mult prea îngust (doar o bandă de circulație);

- întoarcerea la alergare mult prea strânsă;

- poarta gonflabilă Isostar nu a putut fi montată în timp util la punctul de întoarcere de la alergare, băieții care veniseră cu ea având dificultăți mecanice, așa că, cu câteva minute înainte de start, le-am sugerat să renunțe, pentru că urmau să vină primii alergători.

- Înainte de terminarea concursului – mai exista o concurentă care mai avea o tură de alergare de parcurs și pe care eu chiar am admirat-o pentru ambiția ei de a termina această cursă!! -, văd o mașină de Smart Atletic rulând spre mine pe traseul de bicicletă (nu mai erau cicliști pe traseu aflați în concurs), trecând pe sub banda roșie – și dacă se rupe, ce?! – și parcând pe traseul de alergare chiar înainte de punctul de întoarcere. Mă uit cu incredibilitate la băieții din interior și mă gândesc: WTF?! Mașina oprește, patru portiere se deschid – ca-n filmele cu gangsteri – și patru tineri lucrători apar chitiți pe treabă, să strângă benzile, gardurile, conurile de delimitare ….. Cum chestiile astea mai brute se tratează bine între bărbați, am avut noroc cu … pfui, îmi scapă numele, e de la CPNT Brașov!! …. care a reglementat situația, oprindu-i pe cei patru mușchetari să demonteze infrastructura de concurs și să dea dovadă de puțin respect și pentru ultimul concurent (!!!!).

Pentru cei care nu știu – și pun pariu că sunt destui -, rolul unui arbitru pe traseu, deși uneori pare inexistent, are câteva obiective foarte bine conturate, acesta trebuind să:
- se asigure că se respectă regulamentul, mai ales pe proba unde arbitrează/la locul unde staționează (de exemplu, zona de tranzit) 
și că
- nu există comportament nesportiv sau, dacă acesta apare, este penalizat (agresivitate, vulgaritate, scurtături, acte de rea-voință etc.).
Din punctul meu de staționare se putea observa foarte bine mersul la plasă pe proba de ciclism, deși eu răspundeam de proba de alergare. Ca urmare, puteam anunța orice încălcare a regulamentului aferent probei de ciclism, care ar fi implicat penalizarea sportivului respectiv.
Arbitru, printre altele:
- rămâne nepărtinitor, deci nu se află acolo pentru a încuraja concurenții;
- acordă ajutor doar cu consimțământul concurentului, care astfel riscă descalificarea;
- preia abandonurile, anunțându-le la zona de finish/arbitrul de concurs - la mine s-a înregistrat un singur abandon, al unei tinere care părea să fie din Bulgaria;
- aplică penalizări, avertismente.

Deși oarecum frustrant, este totuși o experiență utilă să observi un eveniment din interiorul acestuia, cu atât mai mult cu cât provii chiar din rândurile sportivilor. Chiar și așa poți evalua anumite scăpări și te poți imagina în pielea unui concurent, înțelegând părțile unde s-ar putea resimți neajunsurile tehnice și organizatorice.

La Piața Unirii existau două treceri de pietoni: Una din direcția de scurgere a cicliștilor dinspre zona de start spre Piața Unirii/Constituției și una în zona fluxului de cicliști care trebuiau să intre pe segmentul îngust de traseu taman de la Piața Unirii spre poarta de finish. Cei trei polițiști plasați aici nu au avut deloc autoritate, jandarmii nu au intervenit niciodată în incidentele apărute cu cetățenii. A fost hilar și super-enervant să vezi atitudini de-a dreptul înapoiate și golănești din partea cetățenilor care nu aveau chef să aștepte la traversări. Am văzut scene incredibil de înțeles care s-ar fi putut termina cu accidentări grave, ca să nu spun mai mult (când un ciclist rulează cu 45/60 km / h și se lovește de un bătrân îndărătnic …. Imaginează-ți ce iese, care moare primul?!). Comentarii dintre cele mai nepotrivite (”Și pe vremea lui Ceaușescu era mai bine!” sau ”da să alerge în cimitir!”), 

injurii, 

reproșuri că de ce nu este anunțată populația capitalei (deși evenimentul a fost anunțat în mass-media), 

golănii din partea … unor golani, evident, 

glume de cel mai prost gust.

Pfuuuuiiiiii ….. la ce nivel degradant se află totuși educația …. deși de la generația celor de 60+ chiar aveam alte pretenții!!! Inutil de comentat. Mai venea câte donșoară care vroia să meargă și ea cu bicicleta pe unde alergau concurenții, că de ce nu se poate?! Altul venise lângă mine, că cică să vadă mai bine …. Că de ce nu se poate?! Un nenorocit pe bicicletă apăruse parcă din cer și intrase pe traseul de bicicletă și rula în sens invers concurenților ….. în timp ce câțiva dintre noi (eu, un polițist și un alt voluntar țipam la el să părăsească imediat zona de concurs!!). Absolut imposibil de gândit că există asemenea lipsă de respect și de disciplină, absolut intolerant faptul că reprezentanții poliției nu au nici o autoritate aproape …. Și că totul poate avea drept urmare moarte de om. Mă gândeam: dacă un concurs atât de scurt și de liniștit ca acesta creează atâtea comentarii negative și comportamente rudimentare, înseamnă că locuitorii acestui oraș merită doar un concurs zgomotos, de genul Formula 1, unde nimeni nu mișcă-n front, TOTUL ESTE BLOCAT pe mai multe zile, nimeni nu se odihnește din cauza gălăgiei creată de mașini și toți aplaudăm cu frenezie la o poluare suplimentară a aerului deja aproape inexistent, nu?

Deci, Campionatul Național de Duathlon: 

AȘA DA! :-)  

P.S.

Am văzut, de unde stăteam, toate perechile de picioare care întorceau la alergare :-). Copilași, cadeți, tineri, adulți, maturi. Este un punct interesant de observare și cred că nicăieri în economia cursei nu se concentrează mai multă ”disperare” de a nu se face cumva un pas în plus, decât la o astfel de întoarcere foarte strânsă. A fost o singură situație în care un concurent, probabil pentru a evita să cadă-n nas, a avut o mică pornire de a-l împinge pe altul, căci picioarele se îngrămădeau toate exact acolo în punctul care părea să fi devenit unicul Centru al Universului.

Pegas Duathlon Buftea 2014

Primul meu concurs din 2014 :-) a fost chiar un event foarte frumos, mititel, așa cum îmi place mie cel mai mult.
Un concurs foarte bun ca deschidere de sezon, ideal pentru amatorii de viteză, dar și un bun test al condiției generale pentru amatorii de anduranță. Un concurs-antrenament care poate fi exploatat din plin de cei care se pregătesc pentru un sezon de triatlonuri pe distanțe mai lungi, oferind posibilitatea unei zile pline în care poți acumula un minim de 60 km ciclism și măcar 10-20 km alergare.
Eu am pedalat București-Buftea 23 km, prin Buftea încă 10 km, apoi 20 km în concurs.
Am alergat 6 km înainte de start + 8 km în concurs. Și aș mai fi putut alerga 10 km, locul era foarte îmbietor.

Deci, pe scurt:

Când: 22 martie 2014, 12:00 – 13:25

Unde: Buftea, 23 de km distanță de unde stau eu în București

Ce? Pegas Duathlon*Buftea – ediția I  
Organizator: Pegas Triathlon Club 
Taxa de participare: 50 RON
Timpii mei:
Run 1: 08’45”
Run 2: 09’25”
Run 3: 09’48”
T1:      01’35”
Bike 1: 08’40”
Bike 2: 08’19”
Bike 3: 08’55”
Bike 4: 09’22”
Bike 5 + T2: 09’35”
Run 4: 10’46”
Timp final: 1h24’32” – locul 2 open feminin (locul 1: 1h22’02”, locul 2: 1h38’13”)

Neașteptat de bine după fisura de coastă din ianuarie, nu? :-)

Condiții de participare:

- chit de concurs cu chip de cronometrare, nr. de concurs pentru bicicletă, nr. de concurs pentru alergare și două batoane de la Herbalife;

- un punct de hidratare (pe tura de alergare, la fiecare 2 km te puteai hidrata) și alimentare (banane, portocale);

- voluntari pe traseu;

- circulația oprită pe bucla de ciclism (!!!);

- medalie de finisher;

- masaj gratuit la finalul cursei, pentru doritori;

- clasament/premiere open individual masculin și feminin, ștafete (câte o cupă micuță pentru fiecare din primele 3 locuri și două cutii de batoane energizante Herbalife).

- o porție de paste calde servită la restaurantul ”La Calul Bălan”, înainte de premiere (mie mi-au plăcut foarte mult chiar).

Startul/finish-ul: chiar la intrarea pe domeniul Știrbey.

Proba de alergare s-a desfășurat chiar în parcul Palatului Știrbey, o reală oază de verdeață, iar cea ce bicicletă pe străzile localității, aducând și locuitorilor un iz de inedit.

Traseul de alergare a constat în bucle de aprox. 1,8 km, parțial pe alei de asfalt, parțial pe potecă de pământ, printre copaci înalți, ciripit de păsărele, pe lângă un lac. Sublim!

Traseul de bicicletă a avut și urcări și coborâri, a avut și segmente unde îți doreai să ai bicicletă de teren (max. 200-300 m doar), mai multe curbe. Trebuiau parcurse 5 ture. Cu bicicleta mea de trekking, încărcată și cu portbagaj, deci destul de grea, am rulat cu o medie de 27 km/h, ceea ce dovedește că este un traseu de viteză, eu fiind un ciclist mediocru totuși. Fiind traficul oprit, am avut din plin loc de desfășurare.

Am avut parte de o zi însorită, caldă, primitoare. Cei 23 de km pe care i-am pedalat dimineață cu bicicleta, de acasă până la start, i-am parcurs fără probleme, într-o oră lejeră. La preluarea chitului de concurs totul a decurs bine, fără probleme.

Am fost per total sub 150 de concurenți, un număr ideal pentru o primă ediție. Am avut spațiu mai mult decât suficient în zona de tranziție.

Am alergat pentru clubul din Tromsø, Northern Runners, băieții de acolo fiind foarte drăguți și oferindu-mi anul acesta un tricoul de-al lor :-)

Din punctul meu de vedere, acest concurs ar fi frumos de repetat și în toamnă, la final de septembrie poate. Are șanse mari de dezvoltare și face foarte bine comunității, mai ales dacă va avea continuitate pe termen lung.

Ca mai toate locurile istorice din România, și acesta are de suferit ca urmare a ”părăsirii” și neglijării lor, necesitând ceva investiție de timp, bani, infrastructură și promovare.

De remarcat:

O implicare de-a dreptul prietenoasă a autorităților locale, primarul și poliția. Merită mulțumiri :-)

Un pic de istorie despre un loc charmant pe care l-am descoperit cu această ocazie:

Istoria familiei Stirbey se impleteste cu acest loc in prima jumatate a secolului al XIX-lea , cand documentele il mentioneaza pe marele vornic Barbu Stirbey ca detinator al satului Buftea de Jos , in anul 1831.

Barbu Ştirbey, domnitor al Ţării Româneşti între iulie 1849 – octombrie 1853 şi între octombrie 1854 – iunie 1856, a moştenit Domeniul Ştirbey de la părintele său adoptiv, marele vornic Ştirbey. Având o formaţie intelectuală modernă, pe care i-o asiguraseră şi studiile la Paris, domnitorul s-a consacrat preocupărilor sale politice, intervenind destul de puţin asupra Domeniului, pe care l-a lăsat la rândul său moştenire fiului său, Principele Alexandru Ştirbey (1837-1895).

Mai puţin preocupat de politică, Principele, născut şi educat la Paris, a fost în schimb o fire dinamică, cu o înţelegere excelentă a timpului său, care, la îndemnul tatălui său, Domnitorul Barbu Ştirbey, a dezvoltat puternic Domeniul Ştirbey, dându-i o dimensiune industrială şi comercială. Principele a amenajat parcul, a construit Palatul şi Biserica, precum şi numeroase obiective funcţionale, doar parţial prezervate astăzi.

Barbu Alexandru Ştirbey (1872-1946) a moştenit Domeniul de la tatăl său la doar 23 de ani. Om politic şi, deopotrivă, un întreprinzător abil şi pasionat, educat şi el la Paris, Prinţul Ştirbey a dat Domeniului strălucirea conferită de generozitatea spaţiului şi fericita amplasare, valorificând la maxim potenţialul său economic dar, mai ales, introducându-l în circuitul înaltei societăţi bucureştene.

Regina Maria păşeşte pentru prima oară pe Domeniul Ştirbey în 1909 şi va urma să frecventeze constant acest spaţiu, despre care a lăsat una dintre cele mai calde mărturii:

“Buftea era un domeniu foarte bine orânduit, aproape de tot de Bucureşti, iar prinţul Ştirbey croise în pădure lungi alei pe care le puteai goni în galop, pe un drum bătut, lungime de mai mulţi kilometri. Atât prinţul cât şi trei dintre fiicele lui erau călăreţi cât se poate de buni şi petreceam de minune împreună. Mi-era dragă acea pădure cu covorul ei de flori ce se schimbă după anotimp, de la mica brânduşă galbenă până la floarea de măzărică din mijlocul verii, de un vânăt adânc, care-şi întindea minunatele mănunchiuri peste tot pământul. Când închid ochii parcă simt mirosul pătrunzător al tufişurilor de stejar care îşi răspândesc îndeosebi aroma spre seară şi par a-şi revărsa până şi fundul sufletului în ceasurile răcoroase ale amurgului. ”

Prinţul Ştirbey s-a aflat în relaţii apropiate cu Familia Regală îndeplinind pentru un timp funcţiile de Administrator al Domeniilor Regale şi consilier al Regelui Ferdinand.

Despre colaborarea Prinţului Ştirbey cu Familia Regală, cea mai elocventă caracterizare a făcut-o Regina Maria:

„ (…) El ne-a fost cel mai credincios prieten şi cel mai apropiat colaborator al meu. Ne-a ajutat să construim România Mare, împreună am dus luptele, ne-am zbătut şi am mers înainte, eu singură ştiu cât de mare a fost participarea lui, deşi numele lui nu va figura în istorie, cu excepţia acestor pagini, dacă vor fi vreodată citite. Dar aici scriu clar în cuvinte hotărâte: Nando şi cu mine nu am fi unde suntem dacă Barbu Știrbey nu ar fi stat alături de noi aşa cum a stat devotat, atent, inteligent, plin de tact, lipsit de egoism. Nu a luat niciodată niciun bănuţ de la noi pentru munca pe care a făcut-o; el a făcut pur şi simplu din devotament, de aceea nu a eşuat niciodată, a stat întotdeauna alături de noi la bine şi la rău, cu sânge-rece în momente de panică, hotărât când trebuia să dea un sfat dificil. Totuşi, gelozia lumii l-a rupt de noi şi trebuie să-l las să plece, deoarece şi eu aparţin acestei lumi nerecunoscătoare. Probabil, ţara sa nu va şti niciodată ce a făcut el pentru ea, pentru că este un om modest, care a lucrat pentru gloria regelui său şi nu pentru a sa, dar aici în aceste pagini, unde adevărul a fost scris zi cu zi, cu o sinceritate aproape brutală, eu vorbesc de omul care a fost incorect tratat, aşa cum se cuvine să vorbesc despre el: cei care l-au rupt de noi vor trăi regretul de a fi procedat astfel, niciodată regele nu va mai avea un consilier mai cinstit, mai sincer, mai lipsit de egoism şi mai inteligent; aceasta o depun mărturie în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor(…). ”

Joi, 20 noiembrie 1919, Cotroceni,  (pag. 362 – 363)

REGINA  MARIA  a  ROMÂNIEI

Însemnări  zilnice, vol.1,  Editura HISTORIA , București, 2006

Figuri dintre cele mai importante pentru România modernă au fost adesea oaspeţi preţuiţi ai Domeniului Ştirbey: Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, George Enescu, Lascăr Catargiu, Petre Carp, Teodor Rosetti, Mihai Şuţu, Titu Maiorescu, generalul Ion Argetoianu, Carol Davilla.

În 1917, în Palatul rechiziţionat de armata germană şi-a stabilit locuinţa Mareşalul August von Mackensen şi tot aici a fost negociată pacea cu Puterile Centrale, semnată la 5 martie 1918.

La puţin timp după moartea tragică, în circumstanţe bizare, a Prinţului Ştirbey, în 1946, întregul domeniu a fost expropriat şi preluat de către Gospodăria Partidului Comunist.

Chiar dacă nu în regim privat, obiectivele economice ale domeniului au continuat să funcţioneze, la acestea adăugându-se studiourile de film Buftea, în care s-au filmat coproducţii care au adus la Domeniu actori celebri, ca Jean Marais sau Belmondo.

Domeniul a continuat să fie un loc al unor importante decizii politice, precum şi de vizite şi discuţii pentru liderii politici comunişti, printre care şi Gheorghe Gheorghiu Dej. La Palatul Ştirbey, Hruşciov a semnat, în 1964, documentele legate de retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României.

În 1973, lotul de tenis al SUA a fost găzduit la Palatul Ştirbey şi s-a antrenat pentru finala Cupei Davis pe terenurile de tenis ale domeniului.

Timp de un secol şi jumătate, Domeniul Ştirbey a evoluat constant, adaptându-se schimbărilor economice, fiind martor tăcut la decizii şi schimbări politice, ocrotind o familie de domnitor, primind oaspeţi de seamă, şi rămânând totuşi neschimbat în ceea ce poate de la început i se destinase: o eleganţă simplă, naturală, aerul romantic al parcului, cu arborii săi seculari, un sentiment de libertate, moderată de bun gust, care fac ca vizitatorii să îl simtă familiar, intim, în ciuda istoriei sale copleşitoare, care impune mai curând un respect cald, decât o reverenţă insurmontabilă.

Începând din 1990, Domeniul a fost preluat în administrarea Ministerului Culturii, apoi de către RAAPPS, fiind în cele din urmă revendicat si câştigat în instanţă de către moştenitorii familiei Ştirbey, şi ieşind astfel complet din circuitul public.

La 6 iunie 2007, Domeniul Ştirbey a fost achiziţionat de la moştenitorii familiei Ştirbey de către societatea comercială Bucharest Arena SA, care l-a redeschis publicului, păstrându-i caracterul de parte a patrimoniului cultural şi istoric naţional şi totodată adăugând noi construcţii care să vină în întâmpinarea aşteptărilor publicului contemporan.

Deschis acum unui public receptiv la subtilităţile eleganţei proaspete şi naturale, Domeniul Ştirbey rămâne un spaţiu al rafinamentului, deopotrivă romantic şi modern, păstrând intimitatea pe care o conferă  parcul şi biserica destinată exclusiv vizitatorilor săi, precum şi nobleţea autentică şi încărcată de istorie a Palatului Princiar.

Servicii puse la dispoziţia oaspeţilor: restaurant cu specific DOMNESC, spaţii pentru organizarea evenimentelor private sau corporatiste, consultanţă în conceperea evenimentelor, seri cu tematică românească şi nu numai, transport, securitate, catering, scenotehnică, instalaţii de lumini, instalaţii audio-video, impresariere artistică si multe altele, toate la preţuri confortabile.

Obiective de patrimoniu istoric şi cultural/ Obiective turistice:

Palatul Știrbey, Palatul Mic, Poarta Turnul de apă, Biserica.

Construcţii noi si spații destinate evenimentelor:

Sala “Regina Maria”, Pavilionul „Prințul Știrbey”, Pavilionul „Prințesa Nadeja”, Terasa Dej, Peluza cu o suprafață de 4 ha. 

  *cuvântul ”duatlon” nu apare în DEX, ca urmare am rămas la cuvântul de origine, cu ”h”.

Lactația și acidul lactic_Dr. Maffetone_ep. 12

Unul dintre elementele care afectează anduranța - adică cele trei componente importante ale acesteia: creierul, musculatura și metabolismul - este acidul lactic. Produs la nivelul mușchilor, acidul lactic ajunge în sânge și acolo este transformat în lactație.

După ce ne fură virusul alergării, tot auzim din toate direcțiile despre acidul lactic. Cum că ar fi acel produs rezidual fabricat în mușchii anaerobici odată cu o sesiune grea de exerciții.

Pe seama acidului lactic s-a pus oboseala și cedarea mușchilor. Doar că în baza cercetărilor din ultimii ani s-a ajuns la concluzia că lactația este de fapt o sursă semnificativă de energie!

Lactația sângelui este un element normal și important al chimiei organismului nostru. Metabolismul acesteia include producerea acidului lactic în mușchi la moment de repaos și pe parcursul exercițiilor de înaltă intensitate. 

Lactația sanguină înseamnă pentru noi o serie de beneficii:

- este o sursă relevantă de energie, formând glucoza, care ajută la înlocuirea stocurilor de glicogen din mușchi atunci când acestea se reduc;

- este un combustibil important pentru metabolism, ajutând procesul de ardere a grăsimilor;

- ajută la economisirea zahărului din sânge.

Lactația nu crește neapărat oboseala pe parcursul activităților de lungă durată și ea/acidul lactic nu este direct asociată cu durerile musculare.

Lactația este, în același timp, și o sursă de energie pentru multe alte zone ale corpului, cum ar fi:

- inima (mușchii cardiaci),

- ficatul,

- rinichii,

- celulele roșii și albe ale sângelui,

- creierul.

Tot lactația ”poartă vina” pentru vindecarea rănilor și refacerea țesutului stricat. Cel mai întins țesut al corpului, musculatura, folosește cantități considerabile de lactație.

Acidul lactic este produs la nivelul mușchilor chiar și când ne odihnim. Cantitatea poate crește relevant odată cu creșterea intensității exercițiului fizic. Atunci când nivelul de acid lactic crește, pH-ul corpului - echilibrul acid alcalin - se reduce. Acest lucru este asociat cu oboseala mușchilor dar, în același timp, nu se știe exact dacă este într-adevăr cauza (deși dezechilibrul la nivel de calciu, potasiu și mușchi este un element-cheie în apariția oboselii și a epuizării). Acidul lactic se distribuie în sânge și devine lactație.

Lactația joacă un rol semnificativ în alimentarea mușchilor cu energie, ca sursă de carbohidrați. De exemplu, în timpul unui antrenament moderat, lactația poate deveni chiar mai importantă pentru mușchi decât glucoza, ceea ce ajută la economisirea glucozei din sânge.

Și mușchii aerobici folosesc lactația ca sursă de energie, fiind astfel ajutați să ardă grăsimile. Lactația completează procesul revenind din sânge la celulele musculare și devenind glucoză (conversia lactației în glucoză se petrece la nivelul ficatului).

Lactația face posibilă restabilirea rapidă a glicogenului scăzut din fibrele musculare aerobice și anaerobice chiar și în lipsa alimentelor, fiind o parte importantă din mecanismul ”fight or flight” (grăsimea din corp și chiar și proteina pot fi surse de energie care ajută la înlocuirea stocurilor epuizate de glicogen).
Lactația este un combustibil disponibil imediat (sub 30 de minute), care ajută la refacerea glicogenului. Acest lucru poate fi realizat și de alimente, dacă acestea sunt consumate în max. 30 de minute după încheierea unui efort intens. Refacerea stocurilor de glicogen după intervalul de 90 de minute depinde mai mult de grăsimile și proteinele din organism; de exemplu, anumiți aminoacizi se transformă în glucoză.
Toate tipurile de efort - de la antrenament până la competiție - necesită recuperare. 
Procesul de recuperare activă - așa-numitul cool-down, despre care voi scrie mai târziu - este important în mod deosebit pentru refacerea stocului de glicogen. Acest lucru se realizează rapid în fibrele anaerobice prin contribuția glicogenului din fibrele aerobice. Procesul este o perfectă muncă de echipă a mai multor elemente: glicogen, lactație, grăsime și proteine.
I n i m a

Grăsimea este combustibilul major pentru mușchii cardiaci aflați în repaos.  Pe parcursul efortului fizic, lactația este sursa-cheie de energie pentru inimă. Lactația poate genera 60% din energia mușchilor cardiaci aflați în contracție, atunci când ne referim la o sesiune de antrenament, existând și o altă energie provenită din zahăr (glucoză).
Metabolismul sărac în lactație - care se poate datora diverselor probleme de sănătate, incluzând și cauza unei diete sărăcăcioase - este asociat cu diferite tipuri de boli ale inimii. Reduceri ale lactației la nivelul inimii au legătură și cu ceea ce se numește îmbătrânirea normală a organismului.

C r e i e r u l

Și aici lactația este foarte importantă în a genera glucoză celulelor cerebrale (neuronii) pe parcursul efortului, când o cantitate relevantă de sânge este redirecționată către mușchii aflați în acțiune. 
În plus de asta, se pare că la nivel de activitate neuronală lactația este sursa de energie preferată față de glucoză.
Lactația și vindecarea
Lactația poate stimula activitatea de vindecare a rănilor.
De exemplu, în urma unei sesiuni dificile de antrenament, când crește nivelul lactației, se poate dubla producția de colagen, substanță folosită pentru ”reparația” fizică a corpului.
Rănile fizice pot produce și ele lactație, acumulând-o pentru procesul vindecării.
Un alt mod prin care lactația poate contribui la vindecarea rănilor este acela de a crește cantitatea de oxigen și fluxul sanguit din jurul zonei vătămate.
Lactația poate chiar stimula chiar producerea de noi vase sanguine, atunci când este necesar.
Complexa fiziologie a acidului lactic și lactației la nivel de metabolism este încă doar parțial descifrată, cercetările continuă asiduu pe acest segment.

(va urma cu informații despre dezvoltarea maximului funcției aerobice)

Aici, episodul 11 - de unde provine ENERGIA noastră?

Aici, episodul 10 - Metabolismul

Aici, episodul   9 - Mușchii, oboseala, dezechilibrul muscular
Aici, episodul   8 - Mitul VO2max
Aici, episodul   7 - Creierul
Aici, episodul   6 - Timpul este relativ
Aici, episodul   5 - ce este antrenamentul? 
Aici, episodul   4 - spectrul anduranței
Aici, episodul   3 - condiția fizică vs. starea sănătății, aerobic vs. anaerobic 
Aici, episodul   2 - antrenament și competiție 
Aici, episodul   1 - despre detaliile care contează - de Mark Allen

Energia noastră: DE UNDE?_Dr. Maffetone_ep. 11

Antrenamentul de anduranță și competițiile implică cantități mari de energie care să reziste pentru perioade îndelungate de timp. 

În plus de asta, chiar și când nu ne antrenăm sau nu facem deloc sport, chiar și atunci când dormim, tot avem nevoie de energie pentru a ne menține starea de sănătate și condiția fizică.  

Această energie este generată de organism prin intermediul metabolismului în baza alimentelor și a unor nutrienți specifici.

Energia pe care o folosim pentru anduranță parcurge o călătorie interesantă înainte de a ne fi nouă disponibilă.

Întreaga energie pe care o folosim pentru sesiunile noastre de mișcare provine de fapt de la lumina soarelui.

Și aici apare în general confuzia sau interpretarea eronată a acestei afirmații, oamenii considerând că acest lucru se referă exclusiv la expunerea corpului nostru la soare! Când de fapt, în combinație cu factorul extern, ”frumusețea vine din interior” :-)

Explicația este foarte simplă:
Noi consumăm plantele - și animalele care se hrănesc cu plante - și obținem această energie chimică prin consumul de carbohidrați, proteine și grăsimi - trei dintre macronutrienții cei mai importanți necesari obținerii energiei. Apoi o convertim în energie mecanică necesară mișcărilor noastre.
(cât de multă lumină solară directă primesc plantele din solarii .... ?! ZERO! Căldură da, dar lumina directă ajunge la ele filtrată deja prin plastic/sticlă .... think about it, deși acesta este cel mai nevinovat exemplu din toată industria planetară a procesării alimentelor .... )

Metabolismul este cel care transformă alimentele în energie consumabilă pentru acțiunea mușchilor.

Carbohidrații, proteinele și grăsimile consumate sunt prelucrate în intestine și absorbite sub formă de glucoză, aminoacizi și mici particule de grăsime, fiind în cele din urmă convertite, la nivel molecular, în ATP (adenosine triphosphage). Energia folosită pentru toate nevoile corpului nostru provine din ATP.

Diverse tipuri de macronutrienți pot genera cantități diferite de energie, cu o contribuție în grăsimi net superioară față de cea a carbohidraților și proteinelor împreună.

În literatura de specialitate se discută despre trei sisteme diferite de producere a energiei, aflate în organismul nostru:

1. Sistemul fosfat creatină pentru energie pe termen foarte scurt;

2. Sistemul anaerobic pentru energie pe termen scurt;

3. Sistemul aerobic pentru energie pe termen lung.

Sistemul fosfat creatină pentru energie pe termen foarte scurt (= CP)

este cea mai la îndemână, cea mai apropiată și imediată sursă de energie, dar e și extrem de limitat.

De exemplu, un alergător pe distanțe scurte (sprinter), va folosi la început acest CP, dar durata energiei obținută de aici nu depășește 10 secunde.

Pentru a se menține energia necesară peste limita oferită de energia derivată din CP, se apelează la
Sistemul anaerobic pentru energie pe termen scurt.

Energia provenită din acest sistem derivă din zahărul (glucoza) din mușchii anaerobici.

Această energie este folosită pe parcursul sprinturilor și a exercițiilor de forță, fiind foarte utilă la finalul unei competiții de anduranță, când se resimte necesitatea unei ”ultime izbucniri”.

Ca urmare, poate fi folosită pe parcursul unei competiții, la urcarea în alergare a unui deal, la un interval mai rapid pe bicicletă ori la finalul unui meci de baschet/tenis etc.

Dar, cantitatea maximă de energie pe care sistemul anaerobic o poate pune la dispoziție se rezumă la un aproximativ de trei minute. Ceva mai mult dacă este folosită cu zgârcenie :-)

Dacă folosești acest tip de energie prea devreme în timpul unei competiții îți vei afecta performanța la final, unde de regulă toți atleții caută cu disperare niște firimituri de energie explozivă.

Având în vedere limitările stricte de energie ale organismului pe care acesta și le obține din sistemul anaerobic, există o a treia sursă de energie pe care sportivul de anduranță se concentrează în mod deosebit:
Sistemul aerobic pentru energie pe termen lung folosește grăsimea și poate stoca aprox. 75.000 kcal energie disponibilă, cantitate suficientă pentru antrenamente sau competiții îndelungate, de multe ori, chiar și zile.
Trigliceridele constituie tipul specific de grăsime folosit de mușchii aerobici și atunci când sunt procesate chimic, pătrunzând în stocurile de grăsime ale corpului nostru, ele intră în fluxul sanguin sub formă de acizi grași liberi. De aici, ajung în mușchii aerobici, fiind arși în mitocondrii pentru a se obține energia. Acest proces de ardere a grăsimii este denumit beta-oxidare.
Folosirea de ceva glucoză de către sistemul aerobic este vitală, pentru că menține procesul de ardere a grăsimilor. Dacă pe parcursul unui antrenament sau al unei competiții rămâi fără resurse de zahăr (stocurile de glicogen), vei dăuna procesului de ardere a grăsimilor. Deci iată motivul pentru care se recomandă consumul de glucoză, de exemplu și cum se explică miraculoasa revenire într-un timp-minune, pe timpul depunerii de efort (chiar și la birou, nu doar alergând pe coclauri!).

Tocmai aici intervine jocul anduranței. La momentul în care crește activitatea ta, ai nevoie de mai multă grăsime și energie aerobică. Dar pe măsură ce intensitatea crește, se livrează mai puțin oxigen necesar  arderii grăsimii, deci metabolismul aerobic este redus, forțând corpus să folosească mai multă energie anaerobică, care, așa cum povesteam mai sus, este extrem de limitată.

Dacă îți epuizezi resursele de zahăr din organism, se oprește procesul de ardere grăsimi și prin asta se oprește și corpul tău. Ți-aduci aminte poate de refrenul ”aleargă mai repede ca să poți merge mai departe!”? Chiar crezi că poți merge mai departe și mai repede?

Le poți avea pe amândouă, răspunsul este unul singur: antrenamentul potrivit.

Printr-o programare adecvată a sistemului tău aerobic să ardă mai multă grăsime pentru a produce energie îți poți dezvolta și anduranța, și viteza aerobică.

Pentru asta, trebuie să-ți acorzi timp. 

La faza incipientă a antrenării sistemului aerobic, cei mai mulți se plâng de același lucru: alergând cu viteză redusă au impresia că nu fac mai nimic și că nu vor ajunge nicăieri.

Este faza în care mușchii sunt lucrați, (re)educați și dezvoltați mai mult decât celelalte componente metabolice.

Cu timpul, situația se schimbă inevitabil. Se ajunge la o viteză aerobică îmbunătățită. Deși rămâi la același ritm cardiac, acum simți efortul atunci când alergi mai rapid. Echilibrul este foarte important. Dacă efortul te obosește, e semn că partea musculară a organismului nu a ținut ritmul cu progresul metabolismului.

(urmarea aici, cu acidul lactic, dar până atunci, nu uitați ceva:

 Aici, episodul 10 - Metabolismul

Aici, episodul   9 - Mușchii, oboseala, dezechilibrul muscular
Aici, episodul   8 - Mitul VO2max
Aici, episodul   7 - Creierul
Aici, episodul   6 - Timpul este relativ
Aici, episodul   5 - ce este antrenamentul? 
Aici, episodul   4 - spectrul anduranței
Aici, episodul   3 - condiția fizică vs. starea sănătății, aerobic vs. anaerobic 
Aici, episodul   2 -  antrenament și competiție 
Aici, episodul   1 - despre detaliile care contează - de Mark Allen

Asigurare medicală pentru Xman Oradea 2014

Update 30 aprilie 2014:
Ca și anul trecut, când m-am dus la reprezentanța City Insurance, am avut o surpriză. Anul trecut surpriza era că nimeni nu cunoștea produsul. Anul acesta surpriza a fost că tariful nu mai este cel ofertat, adică de 10 RON, ci de 40 RON (!) Trebuie să recunosc că nu s-au jenat să aplice o majorare extremă într-un interval de timp incredibil de scurt.
Nu are rost să intru acum în detalii (așa cum nu are rost să spun că le-am bătut obrazul și le-am demonstrat că practic au obligația de a mă încasa cu 10 RON, conform ofertei scrise), dar cine spune că ”România e frumoasă, păcat că e locuită!”, are mare dreptate! România este o țară frumoasă peisagistic, restul e blestem în mare parte.
Faptul că un furnizor nu-și respectă tariful ofertat, este peste puterea mea de înțelegere. Înainte de Paște, deci cu vreo două săptămâni în urmă, mi se reconfirmase tariful!!!
Pe lângă multele lucruri bune care se întâmplă aici, chestiile acestea care pe mine mă fac să mă simt furată din toate părțile și pe toate canalele, atât de stat cât și de privat, eclipsează regretabil de mult tot ceea ce există și în România în parametri cât de cât normali și decenți, la nivel de societate, ca ansamblu.

******

Ca și anul trecut, m-am interesat din timp de asigurarea medicală pe care ar trebui să o încheiem pentru a participa la ironman-ul din Oradea. Iată aici informațiile pentru toți cei interesați:

Polita solicitata este de tip SPORT EXTREM, cu o prima de asigurare de 10 RON/ o singura zi pentru sumele asigurate de mai jos: 
B. Pachetul NAȚIONAL - prin acest plan, Asigurătorul plăteşte Asiguratului indemnizaţii până la limita maximă de 5.000 EURO pentru întreaga perioadă de asigurare, în cazul în care intervine decesul Asiguratului sau suportă tratamente sau proceduri medicale destinate tratării traumatismelor produse în urma unui eveniment asigurat survenit în timpul practicării unui sport extrem, pe teritoriul României cu următoarele sublimite: 
1. deces până la suma maximă de 500 EURO; 
2. invaliditate permanentă, pierderi anatomice sau funcţionale de organe sau membre până la suma maximă de 1.000 EURO; 
3. spitalizare continuă, 25 EURO/zi de spitalizare, până la suma maximă de 500 EURO, minimum 2 zile de spitalizare, fără a lua în calcul ziua de externare; 
4. intervenţii stomatologice, de chirurgie cranio-maxilo-facială sau oftalmologică până la suma maximă de 1.000 EURO; 
5. alte intervenţii chirurgicale până la suma maximă de 1.000 EURO; 
6. implanturi sau aplicare de proteze (ortopedice, dentare, cristalin artificial) sau orteze ortopedice până la suma maximă de 500 EURO. Nu se acoperă repararea protezelor sau ortezelor deja existente. 
7. fracturi traumatice (exclus patologice) până la suma maximă de 150 EURO; 
8. imobilizarea unui membru în aparat gipsat peste 21 de zile pana la limita maxima de 150 EURO; 
9. tratamente de recuperare medicala, 20 euro/zi, până la suma maximă de 200 EURO maxim 10 zile. 
O zi buna 
Cristina Pascal 
Inspector asigurari

Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A.
Agentia Bucuresti 

Bucuresti, B-dul Iancu de Hunedoara Nr.54B, Sector 1

Cladirea Avangarde, etaj 1 

Tel.: 004021-210.54.74 
Fax: 004021-210.56.06

E-mail: cristina.pascal@cityinsurance.ro 

Web: cityinsurance.ro 

P.S. 

Iar pentru un concurs desfășurat în afara României, costul unei asigurări ar fi de aproximativ 120 de lei și acoperă două zile.